Se întâmplă în România, azi | Ziua Veche
Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roJurnal de Sărindar Se întâmplă în România, azi

Se întâmplă în România, azi

scris de Marin Neacșu
7 afisari

Şase dintr-o lovitură

Şase  demnitari, din care trei deputaţi, un senator, prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, dar si un sobor de preoti merg la taierea motului unui lift la un spital din Gura Humorului.

Acuma dacă ne gândim la obiectivul care a fost inaugurat, situaţia pare cel puţin hazlie. Să vezi atâţia oameni pe un amărât de lift, cam 10 oameni  pe un lift care bănuiesc nu primeşte mai mult de 6 persoane, este culmea. Or fi avut curaj să urce toţi în lift să facă proba, sau au trimis nişte pacienţi care şi aşa nu prea mai aveau şanse ? Pe de altă parte, la un orăşel precum Gura Humorului, ce alt obiectiv să fi avut sărmanii demnitari ? Este pe undeva normal să se repeadă atât de mulţi la un eveniment de genul ăsta, nu mai prind ei o aşa realizare deosebită în tot mandatul şi era păcat să o rateze. Oare a cui era investiţia, care din ei avea firmă de instalat sau întreţinut ascensoare ? În fine, eveniment de eveniment, probabil că după tăiere s-a pus de un chef care a costat cam cât jumătate din investiţie.

Oglindă oglinjoară, cine e cel mai tare din ţară?

La  postul RTV am văzut nişte sondaje făcute de CSCI la comanda RTV.  Observasem eu că în ultimul timp RTV a luat locul Antenei 3 în proslăvirea cârmaciului Ponta, că pupătorii de la A3 au trecut repede la RTV să se Ciuteze un pic pe bani fumoşi şi sprijin guvernamental, dar când am văzut, nu rezoltatele sondajului care îl dau pe Ponta  învingător în toate probele, ci modul în care au fost puse întrebările  sondajului, am realizat că B1TV este un post decent. Ce poţi răspunde la o întrebare de genul “Credeţi că V Ponta  trebuia să continue scandalul cu T Băsescu sau să se concentreze pe economie şi îmbunătăţirea realţiilor externe ale României ? Iar când la această întrebare dirijată de care nu poţi scăpa mai ai şi două variante : 1.Să continue scandalul şi 2. Concentrare pe economie şi relaţii externe, ce poţi răspunde? Dacă întrebarea ar fi fost  “doriţi ca Ponta să continue lupta cu Băsescu pentru independenţă justiţiei, sau să il lase pe Băsescu să facă ce vrea,” întrebarea s-ar fi referit la exact acelaşi fapt, dar răspunsul ar fi fost exact invers celui obţinut. Deci iată cum se manipulează populaţia, cum se fac sondaje dirijate care să dea răspunsul pe care îl doreşte cel care a comandat sondajul. Dacă mă uit bine pot afirma fără să greşesc că de fapt sondajul şi întrebările au fost comandate şi pregătite de staful lui Ponta, nu de RTV. Este prea vizibil dirijat ca să pot crede că cineva, recte mister Ghiţă poate fi atât de umil încât să comande  un asemenea sondaj. Dar ştirea privind datoriile lui Ghiţă către Fondul de Mediu poate fi o explicaţie. “Una dintre firmele deputatului PSD Sebastian Ghiţă are datorii la stat de peste 250.000 de euro. Autorităţile susţin că în urma controalelor efectuate, firma nu şi-ar fi plătit obligaţiile către Fondul de Mediu.

Ghiţă a crezut că scapă dacă se va adresa instanţelor de judecată, însă magistraţii nu i-au dat câştig de cauză şi l-au obligat să-şi plătească datoriile. Probabil sondajul se dorea o dovadă de .. bonitate.”

Bezele prezidenţiale

Domnul Băsescu ne face câte un apel zi. La întâlnirea cu avocaţii a declarat în cunoştiinţă de cauză : ” Ei încă mai cred că justiţia se face cu influenţă, că se rezolvă dosare cu influenţă, că se aranjează decizii ale judecătorilor cu influenţă. V-o spune un om care trăieşte pe pielea lui această intenţie de trafic de influenţă, chiar în discuţii cu preşedintele, din partea unor politicieni: «aş vrea să aranjăm dosarul cutare, aş vrea să iasă rezoluţia cutare»”

Nu ştiu ce are Băsescu, este inconştient. Este masochist sau pur şi simplu îşi bate joc de justiţie, de Parlament, de populaţie fâcând declaraţii prin care se autoincriminează, pentru a arăta că nu îi pasă de justiţie, că nu mişcă nimeni un deget împotriva lui, că Parlamentul este laş şi că procurorii iau biblia în mâna numai când vrea el?

Iata ce spune Codul penal:

“CAP. 2

INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI ART. 263

Omisiunea sesizării organelor judiciare

Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5ani.Dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control.”

Deci domnul Preşedinte avea obligaţia conform CP de a anunţa procuratura în momentul în care a intrat în posesia informaţiei că cineva încearcă să încalce legea, cu atât mai mult cu cât însinuarea sau cererea de intervenţie, trafic  i s-au făcut personal. Domnul preşedinte se autoincriminează sfidând din nou justiţia şi Palamentul pentru că ştie că nimeni nu va face nimic, are pactul instituţional semnat, va numi pe cine vrea el la şefia Parchetului General şi DNA, aşa că de ce nu s-ar juca un pic cu răbdarea Românilor?  Mai e un aspect: din ce partid se aflau cei care i-au cerut acest lucru, că îmi este greu de crezut că cei din partidele .. neiubite ar fi încercat.

Cum e preşedintele aşa e şi infractorul de rând

Un tip, fiul unui fost poliţist, băiat cu studii economice, cu masterat, şantajează pe cineva, comite infracţiunea de  privare de libertate, sechestrare, acte de teroare,  închizându-l în cosciug pentru a-l forţa să îi dea bani, şi nu păţeşte nimic. Mai mult, îl terorizează pe judecătorul de caz, îşi soate organul sexual în faţa copiilor şi soţiei acestuia şi totuşi este în libertate, nu păţeşte nimic, ba mai mult parcă văd că va da şi televiziunea în judecată pentru atac la imagine. Asta se întâmplă în România, pentru că un preşedinte are cumetri Mondiali, are Fălci penale, are tupeu şi îşi bate joc de justiţia ţării şi de Parlament. Trai nineacă, Mai vrea cineva să îşi bată joc de noi ? Haideţi că e gratis. După Barroso, Merkel, Gittenstein, s-a dat liber la copii de poliţişti. Ce face Procuratura? Când madam Aspazia a primit un mail anonim care nu a lăudat-o, a sărit Europa în sus, au venit mascaţii, s-a oprit circulaţia în Bucureşti, dar când un om e băgat în coşciug i se aruncă şerveţele aprinse pe piept şi e ameninţat cu moartea, nu se întâmplă nimic, mare lucru, mai crapă un bugetar, se mai fac economii la buget.

Dar domnul Ponta este pe primul loc, în sondajele de opinie şi dacă ar candida la preşedinţie ar câştiga detaşat. Asta e important în România de azi.

3 comentarii

Tache 30-03-2013 - 20:43

Ce diferenţă între acest papă care merge cu autobuzul şi înalţii prelaţi ortodocşi de la noi, care nu-şi dau fundurile grase jos din Mercedesuri decât în puţinele minute când trec de la o sfinţire de stadion la o agapă stropită din belşug cu băuturi fine. Ce diferenţă între papa Francisc şi exagerat de fericitul Daniel! Câtă căldură umană degajă primul, câtă răceală de Übermensch împrăştie în jur al doilea!
Teoretic, amândoi sunt slujitori ai aceluiaşi Dumnezeu. Doar că unul dintre ei parcă-i face cu ochiul niţel şi lui Mamona, lăsându-se ispitit de pofta deşartă de a-şi vedea împlinit visul megalomanic al Catedralei Mântuirii Neamului. O catedrală care, într-o ţară unde Biserica ar putea deveni cel mai bun sprijin al sărmanilor, construindu-le spitale, aziluri şi orfelinate, nu face altceva decât să sature vanitatea unei clase sacerdotale total ruptă de turma credincioşilor.
Aş vrea să trăiesc clipa în care Daniel S.R.L. şi celelalte S.R.L. – uri ambulante din fruntea Bisericii Ortodoxe Române vor lepăda veşmintele aurite, vor renunţa la luxul aducător de moliciune sufletească şi se vor dezbăra de lăcomie. Aş vrea să trăiesc clipa în care episcopi, arhiepiscopi, preafericiţi sau mai puţin fericiţi, vor renunţa la maşinile lor de lux şi vor lua, bunăoară, tramvaiul 32 ca s-ajungă la Patriarhie.

http://www.ioncoja.ro/doctrina-nationalista/este-insusi-papa-francisc/

jan dinu 30-03-2013 - 21:18

Aceasta – Catedrala a Mintuirii Neamului – poate fi
un triumf pentru cei ce au sperantza ca binele poate
infringe raul prin credintza lasind in urma lor o dovada
pentru alte generatii ca ei au existat acolo de cind se stiu
ca pot ramine un — popor viu — !
Stadioanele pot organiza concursuri – victorii ori infringeri …
dar acestea nu aduc decit painea shi circul zilnic care
ii alieneaza fara a intelege — rostul unei meniri — \increzatoare in nemurire care o da doar biserica fie ea cu pacate .dar are rostul ei de neinlocuit …!
JD-USA

jan dinu 01-04-2013 - 07:55

— Sus cu liftu pin’la cer
Sa aflam ce e mister
Prin popi la rugaciune ..
Poate apare vreo minune !

Cu’n politician curat
Care nu e hotz in stat…
Ce serveste un popor
Ala-i mindru – domnitor !
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult