Freamătul puternic al oraşului nu poate să acopere vocea inconfundabilă a unui bătrân, care face o reclamă originală pentru lingurile şi măturile expuse pe scările Mitropoliei sau ale marilor magazine. Ştefan Niţă a fost poreclit de către orăşeni „ Măturaru’ – Linguraru’ ”, pentru că de peste 70 ani vine la oraş, să vândă linguri de lemn şi mături de paie. Este singura meserie pe care a făcut-o în viaţă. În atmosfera stresantă a oraşului, vocea bătrânului pare a fi o binecuvântare şi o înţelegere divină a stării de sărăcie în care se zbat oamenii.
Ştefan Niţă a fost poreclit de către orăşeni „ Măturaru’ – Linguraru’ ”, pentru că de peste 70 ani vine la oraş, să vândă linguri de lemn şi mături de paie
Reporter: Ia zi nea’ Ştefane, merge vânzarea?
Măturaru’- Linguraru’: Nu merge taică! N-are lumea bani, să iau şi eu o pâine! De azi dimineaţă stau aici şi am reuşit să vând doar trei linguri!
R. : Băbuţa unde este?
M.-L. : E bolnavă, săraca, am lăsat-o acasă! N-o mai ţin picioarele, să meargă!
R. : Ai pensie?
M.-L. : Nu am, că toată viaţa nu am făcut altceva decât mături şi linguri! Nu am nici ajutor social. Primarul zice că sunt mic producător şi nu am dreptul! Trăiesc de pe urma lingurilor şi măturilor!
R. : Şi dacă nu merge vânzarea, din ce trăieşti?
M.-L. : Din ce dă Dumnezeu, taică! Fac o fasole şi o mănânc cu ceapă verde!
R. : Ne spui câţi ani ai?
M.-L. : Mai am 2 ani şi fac 90! Încă mă mai ţine Dumnezeu! Mai am putere să fac linguri şi mături!
R. : Se fac greu lingurile? În cât timp faci o lingură din asta mare?
M.-L. : Se fac greu taică! Trebuie să alergi după plute pe gârlă, să le pui la uscat şi să le fereşti de apă! Abia după aceea te poţi apuca de cioplit! Când ciopleşti, trebuie să pui suflet, pentru că altfel nu iese mâncarea bună!
R. : Şi cum le vinzi? Le dai ieftin, sau scump?
M.-L. : Le dau ieftin! O lingură mică 2 lei, o lingură mijlocie 3 lei şi o lingură mare 5 lei! O mătură de paie 7 lei! Necazul e că nu are lumea bani să cumpere! Înainte avea lumea bani mulţi şi nu plecam niciodată cu marfă acasă! Nu mai are lumea bani!
R. : Vânzare bună, nea’ Ştefane!
M.-L. : Mulţumesc taică, dar nu mai stau mult! Frige rău soarele! Strâng şi eu marfa şi plec acasă la băbuţă! Să scrieţi la ziar că nu are lumea bani!
Am luat cu 3 lei o lingură mijlocie de la nea’ Ştefan, cioplită în lemn de plop, care să îmi amintească de bătrânul lingurar. Care în inima lui largă îi păstrează pe toţi semenii săi, care « nu au bani, săracii ! » Cu toate acestea, de două-trei ori pe săptămână, vine la oraş cărând în spate cu greutate vreo câteva mături şi câteva zeci de linguri, în speranţa că poate între timp, s-a întâmplat o minune cu lumea, care acum are bani. Aşează marfa pe scările magazinelor din centru şi aşteptă ca trecătorii să se oprească în dreptul lui şi să cumpere o lingură sau o mătură. Între timp, cu voce bătrânească obosită, face o ciudată anti-reclamă altruistă produselor sale, părând a fi mai degrabă un profet, decât un vânzător de linguri şi de mături. În oraş, lumea nu îl cunoaşte pe Ştefan Niţă, după nume, ci după poreclă. O poreclă încărcată de dramatism, care surprinde în cuvintele ei adevărul, gol-goluţ: « Nu are lumea bani! »
Comments are closed.