Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Basarabia. Mateuţi, satul de piatră

Basarabia. Mateuţi, satul de piatră

scris de Teodor Seran
95 afisari

Ne aflăm sus, pe malul Defileului râului Ciorna şi scrutăm cu privirea depărtările. Îmbrăcat în alb, subţirel şi vioi, primarul Mihai Mârzenco se strâduieşte să mă convingă că valea defileului este perla de pe coroana satului. Priveliştea vastă din faţa noastră este copleşitoare şi are măreţie de Grand Canion apărut pe neaşteptate pe aceste meleaguri. Realizezi instantaneu că natura şi-a făcut pe deplin datoria , modelând cu talent de artist, dealurile acoperite cu păduri, întrerupte doar de apariţia unor sate cu nume moldoveneşti, melodioase. Ne aflăm între pământ şi cer, pe platforma Mateuţilor, satul de piatră, aflat  departe de România.

Drumul spre Mateuţi

Basarabia. Mateuţi, satul de piatră

La Orhei, suntem aşteptaţi de primarul Mihai Mârzenco şi de Mihaela, fiica acestuia, studentă la Colegiul Pedagogic. Primarul este un om tânar, cu statură zveltă. Prima impresie pe care o avem este aceea că ne aflăm în faţa unui  om care nu are niciodata astâmpăr. Ne invită cu o ospitalitate caldă să urcăm  într-o ,,Ladă” de teren cazonă, de culoare verde închis. ,,Numaidecât plecăm!”. Mihai Mârzenco are sămânţa de vorbă a moldovenilor. Ne întreabă despre România unde nu a fost decât o singură dată şi fără să aştepte întrebările noastre, începe să povestescă despre Moldova. Ne avertizează că drumurile sunt rele şi că vom trece printr-o zonă accidentată. Înainte de a ajunge la Rezina, străbatem o porţiune de drum cu hârtoape, pentru străbaterea cărora este obligatoriu să conduci o ,,Ladă” solidă. Undeva, aproape de reşedinţa de raion, tâzneşte în dreapta noastră, Nistrul. După 1990, navigaţia  pe râu a fost întreruptă. Imensitatea calmă a apei nu are nimic deosebit. Peste râu, pe malul stâng, se află Transnistria o curea îngustă de pământ care se întinde de-a lungul râului până dincolo de Tiraspol.  Pe malul transnistrian se zăreşte din când în când, câte o casă izolată. Nimic nu prevesteşte apariţia neaşteptată şi explozivă a unui oraş, care nu pare a fi construit pentru aceste locuri: Râbniţa.

De la Nistru la Mateuţi

Nistru

Privită de pe malul drept, Râbniţa

Rabnita

seamănă cu Frankfurt, iar Nistru pare a fi, un adevărat Main. Nu ne putem opri să admirăm arhitectura oraşului, chiar dacă oraşul se află la vecini. Aşezate pe malul apei, cu jocuri de volume neaşteptate, cartierele oraşului par a se constitui într-o adevărată metropolă, deşi în spatele perdelei de blocuri se regăseşte acelaşi aspect auster al oraşelor dominate de arhitectura cu tentă sovietică. După ce parcurgem 2-3 kilometri pe malul Nistrului, lăsăm în urmă paradisul din Râbniţa şi intrăm în Purgatoriul unui drum de ţară neîntreţinut şi plin cu gropi. Este singura  cale de acces spre Mateuţi, care datorită aspectului ei, taie curajul turiştilor de a vizita acest sat. Ajungem repede la Mateuţi, aşezat pe un deal care aduce a platformă, ce ascunde în măruntaiele lui, mii de tone de piatră de calcar. Traversăm câmpurile cu  lanuri verzi de porumb şi de grâu, care ne creaza impresia că ne aflăm undeva în România. Ocolim satul, îndreptându-ne spre poala pădurii, unde se află casa primarului, o clădire albă, solidă, a cărei culoare contrastează puternic cu verdele pădurii din preajmă. Suntem întâmpinaţi de o femeie blondă,  cu ochii verzi, care pare a fi rusoaică. Oxana este o nistreancă get-beget şi este  soţia primarului Mihai Mârzenco. Aflăm că este profesoară la şcoala din Mateuţi. Cu grai dulce moldovenesc, inconfundabil, ne invită în casă.

Povestea unui sat basarabean

Primarul

Mihai Mârzenco a câştigat recent al doilea mandat de primar. Îşi începe povestea despre sat şi despre oameni cu un oftat. A avut prea multe vise legate de sat în primul mandat, multe dintre ele rămânând nerealizate. Primăria are sediul într-o clădire sobră, nici veche, nici nouă şi pare a avea o tentă de arhitectură rusească. Conform obiceiului moldovenesc, primarul prezintă personalului din primărie oaspeţii veniţi din România. Biblioteca primăriei are peste 8500 de cărţi, mai mult de jumătate dintre ele fiind scrise cu caracter chirilic. În ultimii 15 ani, fondul de carte a început să fie reînoit, dar cărţile în limba română sunt  puţine. Pe un raft din bibliotecă regăsim cărţile copilăriei, dominată pe acele vremuri de literatura rusă: „Tânăra gardă”, „Povestea unui om adevărat”, „Aşa s-a călit oţelul”. Primarul ţine morţiş să vedem Casa de Cultură a satului, aflată lângă primărie, care se află într-o stare de uzură avansată. Clădirea impresionantă ne întâmpină cu pereţi netencuiţi şi cu  interior nefuncţional, abandonat de mâna omului. Primarul doreşte un singur lucru: ca cineva de la Chişinău să audă şi să vadă în ce stare se află această clădire. Pentru reabilitarea ei are pregătită şi documentaţia de finanţare, pe care o va trimite la Raion şi la Ministerul Educaţiei din Chişinău. În curtea grădiniţei, educatoarea Natalia Dumitru a ieşit la iarbă verde, cu o grupă mixtă de copii, cu vârste de la 2 până la 7 ani. Interiorul grădiniţei şi mobilierul sunt modeste dar totul este curat şi aşezat cu gust. Natalia a făcut Şcoala de educatoare la Bender, în Transnistria. „Iaca, stăruim şi noi cum putem, să îi educăm pe copii!”, mă asigură, ghicindu-mi gândul. În grădiniţă sunt 70-75 de copii, împărţiţi în trei grupe. Pe educatoarea  Natalia, o ajută o „dădacă”. Tot o  Natalie. Amândouă Nataliile sunt nemulţumite de salariile primite. O educatoare primeşte 900 de lei moldoveneşti, iar o dădacă primeşte doar 620 lei moldoveneşti. „Se purta vorba că ne mai măreşte salariile!”, spune dădaca Natalia, aşteptând parcă o confirmare pe care nu putem să i-o dăm. Dincolo de gardul grădiniţei se află gimnaziul din Mateuţi, cu clasele I-IX. Clădirea are faţada  nouă şi impresionează prin grija cu care este întreţinută. Directoarea Angela Ursachi se plânge că în clădire nu există instalaţii sanitare, neexistând grup sanitar. Elevii sunt obligaţi să meargă iarna la toaletă afară, lângă stadionul şcolii. Faţă de 400 de elevi cât avea în urmă cu 10 ani şcoala, Angela Ursachi spune că în prezent există doar 147 de elevi. Îşi  doreşte ca elevii să dispună de un grup sanitar şi face în fiecare an memorii la Consiliul Raional pentru acordarea unor fonduri financiare, care nu au sosit încă. În şcoală există o formaţie de teatru dramatic şi un grup etno-folcloric vocal. Se numeşte „Comoara”, este condus de profesoara Elena Platon şi este cunoscut în toată Moldova. Are în subordine 15 cadre didactice, toate din sat. Oxana Mârzenco, soţia primarului, predă limba şi literatura română, tot la gimnaziul din Mateuţi. După ce termină 9 clase, elevii pleacă la colegiu sau la liceu. Cei care nu dispun de suma de 3000 lei moldoveneşti pentru taxa anuală merg la şcolile profesionale, unde sunt cazaţi fără plată şi primesc o bursă de 300 de lei moldoveneşti. Nădejda Ursachi este o profesoară tânără şi predă biologia. A studiat 5 ani la universitatea din Chişinău, dar nu a rămas în Capitală. A venit la Mateuţi, s-a adaptat perfect la mediul rural şi a rămas aici. Are un salariu de 2400 de lei moldoveneşti. Frecventează cu interes site-ul „Didactic.ro”, postat pe internet de Ministerul Educaţiei din România. Lilia Icusar predă limba şi literatura română. Nu a vizitat niciodată România. Îşi doreşte mult să vadă Bucureştiul, Marea Neagră şi Munţii Bucegi. Pentru a veni la Bucureşti este necesar ca cineva din România să-i trimită o invitaţie personală. Citim tristeţea din vocea tinerei profesoare şi ne întrebăm câţi dintre basarabenii noştri nu au curajul să spună că nu există cineva, care  să le facă o invitaţie pentru a vizita România.

Piatra, emblema Mateuţilor

Colindăm cu primarul Mihai Mârzenco satul Mateuţi. Nu pe jos, ci, folosind aceeaşi „Ladă” rezistentă,verde şi extrem de utilă, a primarului. Satul Mateuţi pare a fi, la prima impresie, un sat ciudat. Dacă nu ai şti că te afli „la două palme” de Nistru, ai crede că te afli într-un sat din Sicilia, din Grecia, sau din Dobrogea românească. Ceea ce domină peisajul din jur poate fi exprimat într-un singur cuvânt: piatră. Gardurile, pereţii caselor şi fântânile adânci sunt construite din piatră de carieră, extrasă din adâncul pământului, chiar de sub picioarele noastre. Tot satul se află situat pe un munte de piatră, din măruntaiele căruia s-au extras vreme de sute de ani blocuri de piatră tăiată pentru construcţii, numită generic „cotineţ”. Datorită pietrei de culoare albă-cenuşie, satul are un aspect meridional, iar peisajul este pitoresc, având o trăsătură specifică. „Chiar şi pensiunile turistice pe care le vom construi în curând pe malul stâng al Defileului Ciorna, vor avea zidurile tot din piatră albă!”, declară maiestuos primarul. Este un vis neîmplinit pe care primarul Mihai Mârzenco îl poartă în suflet de multă vreme. În sat nu există în prezent nicio pensiune turistică.

Marele „Defileu Ciorna”

Niciun drum din Mateuţi nu este asfaltat. Beneficiem de suspensiile impecabile ale autoturismului cu marcă rusească, pentru a ajunge în cel mai pitoresc loc din Mateuţi: malul stâng al defileului râului Ciorna. Defileul monumental din faţa noastră este flancat cu dealuri înalte. Are o deschidere largă şi pare foarte adânc. Priveliştea te copleşeşte şi te determină să o admiri cu interes şi sinceritate deplină. Departe spre Nistru, peisajul este mai degrabă industrial, dominat de Fabrica de Ciment „Lafarge” de pe malul românesc. Există o fabrică de ciment asemănătoare şi pe malul transnistrean, la Râbniţa. Calea ferată Ungheni – Bălţi – Kiev se strecoară prin defileu ca un şarpe uriaş. Turnurile înalte ale Fabricii de Ciment par a împunge cerul, încercând să se integreze firesc în natura darnică din jur. Pe malul drept al defileului se află zona mănăstirilor vechi din nordul Basarabiei: Mănăstirea Coşlouca, Mănăstirea Saharna şi Mănăstirea Dobruşa. Datorită secetei, râul Ciorna (negru) a secat, lăsând în urmă ruinele fostei mori de apă. Primarul Mârzenco a adus un puhoi de  lume străină să vadă acest defileu, în speranţa că cineva se va îndrăgosti de aceste locuri şi le va populariza într-o zi, pe întregul mapamond. „Vorba ceea: te-ai temut că-i trece Nistrul! Am rămas doar cu intenţia şi cu speranţa!”, mărturiseşte autoironic  primarul. Are un mare „off” în suflet: să promoveze turistic zona Mateuţi! Aici, pe malul stâng, unde ne aflăm, s-ar putea construi un lanţ de pensiuni turistice. Peisajul este generos, aerul este curat, iar liniştea este tulburată doar de rafalele vântului înalt. Deşi se află la al doilea mandat, primarul simte că timpul se scurge mult prea repede. Îi este teamă că nu va avea timp să „mântuiască” tot ce a „ticluit”, vreme de ani de zile. Ştie că nu va apărea nicio pensiune turistică până când drumurile din sat nu vor fi asfaltate. „Măcar în varianta albă de asfalt!”, speră Mihai Mârzenco. Adică, drumuri pavate cu piatră mărunţită. Drumuri tot din piatră, ca şi gardurile din piatră, ca şi casele din piatră, ca şi sufletele de piatră ale mai-marilor de la Chişinău, care nu apreciază la adevărata valoare potenţialul turistic al satului Mateuţi.

Preoteasa-jurnalist

Biserica purtând hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” se află în centrul satului. În curtea bisericii păşim pe o alee betonată nouă, despre care aflăm că este darul primarului Mârzenco pentru biserică. În spatele curţii, păzită de umbra unor nuci uriaşi, se află casa parohială. În căsuţa modestă locuieşte familia Javgureanu, compusă din preotul paroh Ioan, preoteasa Stela şi doi copii. Preoteasa este tânără, ospitalieră şi veselă. Aflăm cu bucurie că este absolventă a „Facultăţii de Jurnalism” din Chişinău. A renunţat la cariera de jurnalist pentru a-l însoţi pe preotul Ioan Javgureanu într-o parohie atribuită de Protopopie, la terminarea studiilor. Au stat patru ani în satul Tolonceni, situat pe malul Nistrului. Au fost nevoiţi să plece, pentru că „acolo a fost problemă cu traiul!”, zâmbeşte preoteasa. Nu au avut unde locui la Tolonceni, pentru că nu exista o casă parohială. Preotul Ioan Javgureanu gândeşte că principala caracteristică a enoriaşilor săi este bunătatea sufletească. Oamenii nu se invidiază, nu se urăsc şi vin la biserică la toate slujbele religioase. Se simte bine împreună cu preoteasa şi cu cei doi copii, în acest mic rai. Are o maşină mai veche cu care merge o dată pe săptămână la Rezina, la Raion,  împreună cu preoteasa, să facă piaţa. Iubeşte satul care este  viu, pentru că se nasc copii, pe care îi botează creştineşte. Preoteasa Stela nu a abandonat definitiv jurnalismul. Este redactor-coordonator la un ziar religios care apare în reşedinţa de Raion şi care are redacţia la Biserica din Rezina. La 31 de ani se consideră o femeie împlinită şi activă. Se ocupă de creşterea celor doi copii, îl ajută pe părinte la evidenţa documentelor bisericeşti, vinde lumânări şi iconiţe şi se ocupă de curăţenia şi ordinea din curtea bisericii. Preoteasa îmi dăruieşte o monografie a satului Mateuţi, rugându-mă să o anunţ prin e-mail când va apărea reportajul pe care-l voi scrie despre sat. De când s-a mutat la Mateuţi a avut tot timpul Internet. Astăzi, ne spune, în timp ce vorbim, că este mare sărbătoare la Mănăstire: „Aducerea Sf. Moaşte ale Sf. Nicolae”. Ne aflăm pe data de 22 mai 2012 şi stăm de vorbă cu preoteasa-jurnalist, originară din oraşul Bălţi. „Părintele este din Drochia, iar eu sunt din Bălţi! Tot la Mateuţi ne place mai mult să trăim. Oamenii sunt mai gospodăroşi şi mai cu tragere de inimă!”, se confesează preoteasa. A observat că în acest sat oamenii sunt mai „avani” decât cei din alte părţi. În casa parohială nu au decât o singură cameră şi o bucătărie, dar crede că deocamdată este suficient şi sunt mulţumiţi. Îmi aduce  ultimul exemplar al ziarului religios din redacţia căruia face parte. Pentru că mă aflu în curtea Bisericii îi mulţumesc Celui de Sus că după ce am străbătut 600 de kilometri, am cunoscut aici, în satul cu suflet de piatră, oameni cu suflete generoase şi calde, care ştiu bine că timpul se izbăveşte prea repede şi că trebuie să se străduiască, să lase ceva în urmă. A doua zi m-am întors cu primarul Mârzenco, pe malul înalt şi stâncos al defileului Ciorna. Acolo unde vânturile puternice târăsc în hăul din vale  toate gândurile negre, strivindu-le pentru totdeauna. „Poate că nu v-aţi zbătut în zadar! Poate că într-o zi Valea râului Ciorna va arăta aşa cum aţi visat-o şi aşa cum vă doriţi: un dar minunat pentru oameni!”, i-am spus primarului. Mihai Mârzenco nu a răspuns pe loc gândului meu materializat în cuvinte. A ascultat o vreme vuietul vântului, până când acesta a îngropat undeva departe gândurile negre, lipsite de speranţă. „Misiunea noastră este să mântuim tot ceea ce ne-am propus în viaţă!”, a murmurat primarul Mateuţilor. Am auzit perfect aceste cuvinte, pentru că ecoul lor purtat de vânt s-a transformat într-un tunet. Care a străbătut Defileul Ciorna până la Bălţi şi până la Nistru, şi poate mai departe, în toată Moldova. Din acea clipă, care a durat cât o eternitate, am început să cred că primarul Mihai Mârzenco ar putea să devină un învingător.

5 comentarii

BULA 26-06-2012 - 08:52

Daca s-ar uni Basarabia cu Romania, ipotetic vorbind, am avea o mare problema in plus. Nu putem avea incredere in basarabeni, care sunt amestecati cu rusii. Nici dupa cinci generatii nu o sa dispara suspiciunea de colaborare cu rusii. Avem deja experienta neplacuta cu basarabenii pusi in functii de conducere de rusi, dupa ocuparea Romaniei. Au facut prapad. Prin intermediul lor s-a distrus economia Romaniei dupa ’89. Chiar si acum sunt in numar mare prin toate partidele. Si pot sa va spun ca smecherii din Basarabia sunt de o mie de ori mai periculosi decat smecherii nostri. Cand au apucat sa te incalece, nu-ti mai dau drumul.

digital 26-06-2012 - 09:25

bă bulane,tu nu ești prost,dar nici prea deștept nu ești!

BULA 26-06-2012 - 12:27

Ba, hai sa ne ridem, cat esti tu de prost.

nae girimea 26-06-2012 - 11:26

@Bula . Erau basarabeni ” cu cusur ” (sintagma a lui Eminescu )

Adrian M 27-06-2012 - 12:47

Mai Bula,

sti tu ca dupa anexarea Basarabiei de sovietici 30% din populatie a fost omorata sau deportata (desigur ca numai romani)?

si tu te mai poti gandi la amarata aia de bucata de salam din farfuria ta?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult