Am parcurs zilele trecute, la circa o lună de la ultima deplasare, traseul viitoarei autostrăzi Coșevița – Deva, iar avansul lucrărilor, pe teren, m-a surprins plăcut.
Concret, pe restul de 12 km al lotului 2/ pe Traian Vuia Margina, se circulă, avem lucrări destul de avansate până în zona Zoraniului /km43-km 47/, constructorul a terminat podul peste Bega, mai multe overpasuri sunt în fază de finalizare, asfaltul este la nivel de binder – totul până la limita pădurii, sector de 7-8km , unde se așteaptă decizia finală referitoare la acele ecotuneluri, decizie așteptată de peste un an.
Pe lotul 3 avem multe noutăți, surpriza începe în zona Coșevița- Holdea, la nici un km după intrarea în județul Hunedoara. Costructorul lucrează la viitoarea deviere a drumului național, la vreo 15 metri sub nivelul actual s-a turnat o culee, se armează și betonează următoarea culee, la viitorul pod de autostradă.
La nodul rutier Dobra se lucrează la umpluturile podului peste calea ferată, cele 2 giratorii sunt gata la nivel de asfalt binder, podul peste Mureș este aproape finalizat, urmează hidroizolația și sistemul rutier. La podul peste calea ferată dublă Arad- Deva ,de la nodul Ilia, urmează turnarea sistemului rutier și umpluturile pe direcția spre nodul Dobra.
Aceste două zone de umpluturi sunt ultimele de executat, în rest vor mai fi săpături- deblee, în zona Holdea, altfel , autostrada este la nivel de asfalt binder, cu parapeți marginali și mediani montați , 16-17 km din totalul de 21,4km, cu mai mulți km de perete antizgomot terminat.
Zilele trecute s-a turnat asfalt de uzură, la km 78 – cu titlu de testare a materialului, funcție de rezultat în perioada următoare va începe turnarea asfaltului de uzură, operațiune ce poate dura mai multe săptămîni – funcție de ritmul zilnic adoptat, apoi ar mai fi doar marcajele.
Am relatat multe despre lotul 3, când de fapt despre lotul 4, la o lună de la eliberarea autorizației, ar fi mai multe lucruri pozitive de spus.
În primul rînd este de remarcat faptul că pe acest lot, de 10 km, lucrările nu au fost demarate. Noutatea este că, în această ultimă lună, constructorul a început lucrările pe aproape toți cei 10 km.
Concret, se lucrează la pasajul spre Rovina/ km 90,50/ apoi la overpasurile și la terasamentul autostrăzii /km91-96/, în zona barajului de la Mintia. La viaductul de la Brănișca se montează în perioada următoare grinzile principale din beton armat, la viaductul spre Bran se execută pilonii forați, în zona km 98 se lucrează la terasamente, iar la nodul Șoimuș-Mureș, unde vom avea un pod , la 10 m înălțime peste actualul giratoriu – intrarea pe autostrada spre Sibiu – se toarnă betonul în fundații, unde avem fundații terminate se montează armăturile culeilor.
De remarcat că avem, pe acest lot 8-9 km la nivel de asfalt de uzură, lucrări terminate, inclusiv parapeți marginali montați, urmează doar marcajele.
Cred că nu greșesc să afirm că în cazul în care constructorul ar fi avut autorizațiile încă din martie 2016, de când erau așteptate, azi am fi circulat pe lotul 4, Ilia – Deva.
La final de reportaj doresc să revin la ecotunelurile de pe lotul 2 – în sensul că au apărut, în ultima perioadă , în spațiul public, mai multe afirmații, conform cărora, execuția acestor tuneluri ar putea dura 2-3 ani.Oricât am încercat să găsesc explicția unei perioade așa de lungi de execuție, nu am găsit răspunsul cuvenit. Am mai precizat într-un reportaj acum un an că, în cazul execuției celor 3 km de tuneluri, cu scuturi freză/ TBM- tunnel boring machine, folosite și la metroul din București, viteza zilnică de înaintare este de 25-30m , rezultă o perioada de forare orizontală de 3 luni, nu de 2-3 ani.Doar dacă se adoptă metode manuale de lucru- cu lopata și roaba ar putea dura aşa mult.