Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Bruxelles, Europa şi toamna

Bruxelles, Europa şi toamna

scris de Ziua Veche
1 afisari

 

Avionul de Bruxelles se desprinde lin de la sol, lăsând în urmă Bucureştiul mângâiat de un soare darnic, neobişnuit pentru luna noiembrie. De la 10000 de metri altitudine, Carpaţii se văd ca nişte mici coline, pe care ai senzaţia că le poţi străbate cu pasul. Deasupra Transilvaniei pluteşte un strat gros de nori negricioşi care nu ne permite să vedem nimic. Ne îndreptăm spre Bruxelles, capitala Europei, locul în care se nasc toate planurile şi toate speranţele pentru viitor.  Majoritatea călătorilor din avion sunt tineri

Mulţi dintre ei merg la Bruxelles ca şi acasă, pentru că acolo este locul unde muncesc şi pe care l-au adoptat ca pe o a doua  ţară- mamă. Pe locul de lângă mine stă o ţigancă frumoasă şi tânără, îmbrăcată în  blugi şi  o cămaşă cu epoleţi. Se uită lung pe fereastra avionului, după care mă fixează cu ochii negri, care pot să  deoache oricând:”Este adevărat domnu’ că aici sus , suntem cei mai tari din lume?” –“ Cred că da!”- îi răspund cu jumătate de gură, ca să nu o dezamăgesc. Ţiganca frumoasă de lângă  mine nu ştie că cei tari trăiesc în oraşul de dincolo de nori, spre care ne îndreptăm. Poate când vom ajunge la Bruxelles îi voi spune adevărul. Deocamdată, între cer şi pământ, speranţa este mai puternică decât realitatea.

   

De ce este singură metropola

Aeroportul din Bruxelles este imens. Are 196 de porţi de îmbarcare pentru avioanele care zboară în toate colţurile lumii. Şoferul microbuzului care ne va duce în oraş este rotofei şi jovial. Ne urează bun venit în franceză, cu accent din sudul Franţei. Belgienii folosesc pentru comunicare limba franceză, dar atunci când te afli în mijlocul unei mulţimi de oameni, prima impresie este cea de Turn Babel. Arabii, negrii, chinezii şi japonezii sunt omniprezenţi pe străzile oraşului.  După ce străbatem zona industrială, intrăm în oraş, care pare a fi pustiu. “Mais ou sont les hommes?”, întrebăm noi în franceză cu accent de Bucureşti. Şoferul Michel pare nedumerit.”Ils sont au travail!” Travail, travail, dar chiar nimeni pe stradă? Poate că aşa este obiceiul în Occident sau poate că aceasta este explicaţia avansului pe care îl au vesticii faţă de ţările din estul Europei. Muncă serioasă, nu vrăjeală! Mult mai târziu, spre seară, când am păşit în tumultul marilor artere comerciale, am înţeles că toate lucrurile se pot face cu intensitate şi pasiune numai la timpul lor. Occidentalii au descoperit de mult secretul organizării şi consumării timpului cu multă eficienţă, obţinând de la timp ceea ce el chiar este în sine: bani. Şi în final un trai bun îmbrăcat în haina belşugului.

Sacra societate a consumului

Pe Rue Neuve un puhoi imens de oameni şerpuieşte pe lângă marile magazine. Mulţimea cosmopolită produce un zgomot asurzitor, făcând imposibilă o convorbire telefonică purtată pe stradă. Se vorbeşte tare şi fără întrerupere în toate limbile principale ale pământului: franceză, engleză, spaniolă, arabă, chineză şi în diverse dialecte africane. Caracterul de oraş cosmopolit al Bruxellesului nu mai poate fi negat sau pus la îndoială. Arabii, negrii şi chinezii par a fi de-ai casei şi se comportă ca nişte oameni ai locului. Dacă în oraşele din România, trecătorii încă mai întorc capul după străini, aici este normal să treci pe stradă pe lângă zeci de străini, sau să ai vecini un arab sau un chinez. Societatea citadină actuală are în componenţa ei şi reprezentanţi ai celor 26 de ţări din Uniunea Europeană, capitala europeană având deja  principiul “uniţi în diversitate” exersat şi adoptat. Pe Rue Neuve se găsesc marile magazine în care oferta generoasă devine uneori stresantă şi te copleşeşte, determinându-te să renunţi la cumpărături. Belgienii au exerciţiul şi talentul de a face cumpărături, intrând în magazine cu siguranţa celui care ştie să domine în orice situaţie. Bărbaţii, mai stângaci şi mai puţin versaţi în arta cumpărăturilor, dovedesc aceeaşi siguranţă în alegerea şi cumpărarea mărfurilor de calitate. Urmărind apetenţa cu care belgienii cumpără zeci de produse, realizezi că te afli în mijlocul unei societăţi de consum, care asigură salariile corespunzătoare pentru un volum uriaş de cumpărături. Care pentru români reprezintă o destrăbălare în timp ce pentru belgieni şi celelalte naţii stabilite aici reprezintă un mod de existenţă firesc.

Oamenii oraşului

În Bruxelles toţi oamenii zâmbesc. Există un resort interior în sufletul lor care îi îndeamnă spre veselie, care nu este nicidecum artificială. Este doar veselia dată de conştiinţa curgerii unei vieţi aflată pe coordonate trainice. Oamenii râd şi glumesc aproape tot timpul şi când probează o haină nouă sau când mănâncă o prăjitură. Pe stradă şi în magazine se mănâncă cu o poftă greu de cuantificat. În mod sigur pofta de mâncare are drept sursă optimismul şi marea dorinţă de viaţă a belgienilor. Oamenii sunt amabili şi zâmbesc permanent, îmbiindu-te să te bucuri împreună cu ei de oraş şi de minunile lui. Caracteristica dominantă a oraşului este dată de clădirile înalte, majoritatea depăşind 20 de etaje. Există locuri în Bruxelles unde ai putea să îţi imaginezi că te afli de fapt în New York datorită înălţimii ameţitoare a clădirilor. Cartierul de afaceri al Bruxelles-ului este format dintr-o armadă de clădiri înalte a căror înălţime îţi taie respiraţia şi care te obligă să recunoşti cât de mare este forţa banului. Dincolo de măreţia lor, aceşti zgîrie-nori europeni sunt foarte reci şi te avertizează că doar oamenii care manevrează bani mulţi sunt bine primiţi în intimitatea lor. Pe străzile oraşului se simte că pluteşte un aer european specific unei capitale europene. Oamenii sunt dispuşi în orice moment să-ţi ofere informaţii şi să te ajute să descoperi spiritual unui popor care şi-a asumat rolul de purtător de ştafetă în demersul uriaş de formare şi consolidare a Uniunii Europene. Sinceritatea este trăsătura principală de caracter a belgienilor. Nimic nu pare a fi de ascuns, nimic nu pare a fi de refuzat. În fiecare seară, restaurante din Bruxelles sunt asaltate de clienţi de diverse naţionalităţi. Se mănâncă cu aceeaşi fervoare şi cu entuziasmul sincer al redescoperirii unui fel de mâncare tradiţional. Restaurantele din Bruxelles se deosebesc de cele din România    printr-o trăsătură esenţială,  pe care nu o sesizezi în prima seară. Abia în a doua seară am simţit că de pe masă lipseşte ceva, omniprezent în toate restaurantele din România: sticlele cu vin. La masă eşti servit doar cu un singur pahar, menit a crea buna dispoziţie, necesară conversaţiei între meseni. În baruri nimeni nu stă aşezat leneş şi marcat de o lehamite “americănească”, grupurile din bar stând în picioare, cu paharele în mână şi discutând invariabil aceleaşi probleme: afaceri şi iarăş afaceri. Băutura nu este niciodată personajul principal în restaurant. Ceea ce captează atenţia şi dirijează discuţia este perfectarea unor noi relaţii de afaceri. Adeseori, paharul cu băutură ţinut în mână, rămâne nebăut, lucru care în România pare  incredibil şi imposibil de atins.

 

 

0 comentariu

emil 25-09-2010 - 18:35

Securistul idi-ot nu este in stare sa faca ceva bun la el in tara. Din gura poate da oricine fara folos. Ideile apartin, totusi, sefului bandei de im-be-cili nativi, banda securisto-comunista, ti-ga-nului criminal si cretin iliescu ion ilici, de 4 ori presedinte al Rominicai!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult