Exista semeni ai nostri care pe umerii lor, se spune ca sustin lumea. Cand Dumnezeu l-a creat pe om, lasandu-l sa se inmulteasca si sa stapaneasca lumea, a randuit ca printre cei multi si rai care uita de porunci, sa se afle oameni care sa fie stalpii ce sustin greutatea pacatoasa a lumii. Calugarii sunt in prima linie a acestei ascultari de jertfa si truda randuita de Creator.
Formula1 cu parintele Hariton
La Fieni, sunt asteptat de parintele Hariton intr-o „Dacie” albastra. „Dumnezeu sa binecuvanteze!”, murmura parintele. Nu ma pricep la raspunsuri bisericesti, asa ca prefer sa mormai si eu ceva care vrea sa insemne ca sunt de acord cu binecuvantarea Domnului. Parintele isi trage sutana si se urca vioi in masina, avertizandu-ma sa pun centura de siguranta. Peste cateva minute se va dovedi ca eventuala salvare a sufletelor noastre va depinde de aceasta centura. „Dacia” porneste in tromba si in cateva minute atinge o viteza inimaginabila pentru drumurile noastre nationale. Surpriza se transforma in panica atunci cand pe langa noi se strecoara cu o viteza ametitoare masini, carute si autobuze pe care parintele le ocoleste, fara nicio noima, pe dreapta sau pe stanga, in functie de locul de intalnire. Pe fata parintelui nu se citeste teama sau emotia data de viteza naucitoare. „Va pazeste Cel de Sus?”, reusesc sa-l intreb. –„Ha, ha, rade parintele- asa conduc mereu!”. Ne indreptam spre schitul Sf. Ioan Iacob Hozevitul, locul unde parintele Hariton, alaturi de zece calugarite, indeplineste zilnic ascultarile vietii la schit. La poalele dealului abrupt pe care se afla schitul, „Dacia” revine la viteza normala si rasuflu usurat. Pana a ajunge aici, am repetat permanent in gand cu multa speranta, Tatal Nostru.
Sus in deal la Schit
Accesul la Schit se face pe un drum pietros, cu o panta care face imposibila o eventuala ascensiune a naravasei „Dacii” a parintelui Hariton. Parasesc cu o mare usurare „bolidul” de raliu al parintelui pentru a urca „per-pedes apostollorum” naravasul deal. Trecem pe langa cateva case de vacanta, dotate cu apa si cu gaze. in curtea unei vile aratoase taraie cu zgomot un robinet uitat deschis, care revarsa pe dealul din fata vilei sute de litri de apa potabila. Lumea este nedreapta si aici in varf de munte constati cu regret ca unii au prea multa apa si o risipesc cu nonsalanta, in timp ce altii o cara de la zeci de kilometri sau o dramuiesc zilnic cu sfintenie. Dupa o jumatate de ora, timp in care ne-am intrebuintat serios muschii picioarelor, ajungem in varf. Pe partea dreapta, pe un teren cu o panta de 45 de grade, se ridica o bisericuta de lemn si cateva cladiri anexe. Comparativ cu vilele de vacanta somptuoase din jur, imaginea este inedita si atrage prin naturalete. Lucrat numai din lemn de brad, schitul pare desprins din istoria veche a romanilor. Este vizitat de sute de credinciosi atrasi de simplitatea si aerul imbibat de spirit romanesc al asezamantului religios si de frumusetea peisajului montan.
Ortodoxie pe stil vechi
In ierarhia asezamintelor religioase, schitul este considerat o manastire mai mica, avand un numar mai mic de vietuitori. De regula, la schit, slujitoare pe viata ale Domnului sunt calugaritele, care duc o viata plina de ascetism si smerenie. Istoria schitului Sf. Ioan Hozevitul a inceput in anul 1997, cand o credincioasa din Moroieni a donat terenul pe care a fost construit schitul. Sub obladuirea manastirii „Adormirea Maicii Domnului” din Bucuresti si a Mitropoliei Slatioara din judetul Suceava, lucrarile la constructia schitului au inceput in luna aprilie 1999. Schitul functioneaza in religia ortodoxa pe stil vechi, datorita decalajului de 14 zile existent intre sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou.
Maica Stareta cu ochi albastri
Gazda credinciosilor care calca pragul Schitului este maica stareta Olimpiada. Stareta este tanara, slabuta si cu ochi albastri. Ne invita cu sfiala in sala de festivitati a schitului aflata sub bisericuta de lemn. inauntru totul este curat si aranjat cu gust. Ai spune ca te afli in sala de conferinte de presa a unei mari institutii publice. in mijlocul incaperii se afla o masa lunga cu scaune aliniate in stil american. Pe pereti se afla icoane cu sfinti, cu Fecioara Maria si cu Mantuitorul Iisus Hristos. Curatenia este desavarsita iar atmosfera din jur este evlavioasa. ii fac cunoscut staretei Olimpiada scopul vizitei la schit: sa ducem in lumea de afara o farama din sufletul lui. Aflu ca numele schitului vine de la calugarul Ioan care a petrecut foarte multi ani in smerenie si rugaciune in desertul Hozevit din Israel. Construirea schitului s-a facut cu binecuvantarea celor mai mari prelati ai Bisericii de rit vechi, actiunea fiind incredintata parintelui Hariton, trimis de Episcop sa se ocupe de ridicarea schitului. Banii necesari constructiei au fost stransi din donatii obtinute de la unele firme din judet si din tara. La inceput, accesul spre schit a fost practic un cosmar, toate materialele de constructie fiind aduse in varful dealului cu mari sacrificii. La drum mai este de lucru, fiind nevoie de santuri betonate de scurgere pentru torenti. – „Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate reusim!”, murmura maica stareta.
„Pentru inceput, Dumnezeu a ingaduit doar o bisericuta din lemn!”
Vizitez bisericuta din lemn construita deasupra salilor de randuiala bisericesca. –„Biserica este o constructie provizorie, pana cand vom reusi sa construim biserica cea mare, sus pe deal. S-a inceput lucrul la fundatie, dar lucrarile au fost sistate din lipsa de bani!”- ne marturiseste cu regret stareta. Pare cuprinsa de un sentiment de jena care nu se justifica pentru ca mica bisericuta din lemn este o bijuterie arhitecturala, in stil traditional romanesc. in biserica din lemn ai senzatia ca timpul s-a mutat cu 500 de ani in urma si ca te afli in bisericile de inceput ale neamului romanesc. Ma inchin cu smerenie si sarut icoanele sfinte, rugandu-l pe bunul Dumnezeu sa ma ajute in toate cele pardalnice necazuri pamantesti. Aflu ca slujbele au loc la orele 6.00, 15.00, 18.00 si 23.00 si ca la utrenie, slujba principala a zilei, participa toate cele zece calugarite.
Calugaritele, luptatorele din linia intai
Maica stareta Olimpiada, calugarita cu ochi albastri, ne povesteste cu o voce tainica despre rostul lor la schit. in ochi i se aprinde o lumina vie. Se simte ca toate cuvintele ii vin din adancul nepatruns al sufletului: – „Calugarii sunt dedicati trup si suflet Bisericii. Noi suntem pe pamant pentru a ajuta la mantuirea omenirii si ne aflam in linia intai a luptei cu diavolii si ispitele. Luptam prin credinta noastra puternica prin rugaciuni si prin slujbe. Cea mai mare scoala duhovniceasca este cea a calugariei si cine s-a hotarat sa fie calugar va ramane calugar pentru toata viata. Pentru a avansa pe calea duhovniceasca trebuie sa te infrangi de la patimi si sa il iubesti profund pe Dumnezeu. Calugaria este al doilea botez al omului, este darul lui Dumnezeu si darul calugariei nu se pierde niciodata. Cine este calugar nu se mai poate cununa pentru ca iubirea lui este dedicata numai lui Dumnezeu”. O privesc pe tanara frumoasa, cu ochi albastri, care este maica stareta si care vorbeste cu sinceritate si pasiune despre misiunea sfanta pe care si-a ales-o in viata. Ma gandesc la rautatea si egoismul lumii de afara. Miluieste-ne Doamne si pe noi, pacatosii tai!
Acasa la calugarite
Maica stareta Olimpiada imi prezinta, in finalul vizitei, blocul de chilii unde locuiesc calugaritele. Pasesc cu sfiala pe un taram necunoscut, pentru ca nu am avut ocazia sa vizitez chiliile unor calugarite. Este locul unde traiesc aceste fiinte cucernice, atunci cand nu se roaga, cand nu sunt la slujba, sau cand nu participa la treburile gospodaresti ale schitului. „Calugaritele au un program de ascultare zilnica care cuprinde deverse activitati: sarcini la bucatarie, spartul si caratul lemnelor de foc, efectuarea curateniei in schit. Din ceea ce se strange din activitatea schitului platim facturile si reusim sa nu avem datorii. Avem si noi greutati si poate ca mai gresim, dar ne rugam la Dumnezeu pentru iertare!”, spune maica Olimpiada. Reusesc sa aflu si necazul cel mare al maicii starete. „Nu prea vine lumea la noi, din cauza decalajului de sarbatori. Desi Dumnezeu spune: „cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide!”. Multa lume nu se informeza si nu cerceteaza cine suntem, iar unii mai ignoranti ne confunda cu o secta. Calea de mantuirea cea mai buna este ortodoxa si adevarul este unul singur!”, incheie facandu-si cruce maica Olimpiada.
„ Doamne ajuta, Domnul si Maica Domnului!”
Ce poate sa ureze un simplu muritor de rand cuvioaselor calugarite,atunci cand pleaca din casa Domnului? Poate doar ca Dumnezeu sa vegheze cu ochiul cel vesnic treaz asupra acestui mic schit. Asa cum spunea maica stareta Olimpiada, adevarul este unul singur si nu va fi detinut niciodata de un muritor de rand. in Schitul lipit de cer am avut senzatia ca Dumnezeu mi-a deschis o fereastra si am vazut pentru o clipa cum arata adevarul. Era iubire.
(articol aparut in saptamanalul ziuaveche.ro nr.13)
