Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Cântarea României: Oasele Dobrogei

Cântarea României: Oasele Dobrogei

scris de Marius Bâtcă
64 afisari

De la Murfatlar la Călăraşi, prin Adamclisi-Dervent, un drum care doreşti să nu se mai termine. Tăind Dobrogea de-a curmezişul redescoperi trei lucruri bizare: curaţenia, drumurile impecabile şi cafeaua la ibric.

Cantarea Romaniei: Oasele DobrogeiPrinşi la sfârşitul anului trecut cu oarecare treburi gazetăreşti pe la Murfatlar am avut inspirata idee să tăiem Dobrogea de-a curmezişul, dinspre Constanţa spre Călăraşi. O minune de drum, de-ţi doreai să nu se mai termine, lucru care pare surprinzător pentru România. Acum e iaraşi primavară, dar dacă aveţi treaba spre malul mării şi prindeţi o zi, la un sfârşit de săptămână luminos nu ezitaţi să ocoliţi, fie de la Cernavodă-Rasova-Adamclisi-Mangalia, fie dinspre Călăraşi spre Murfatlar. Oricare dintre rutele care taie provincia în crucea Sfântului Andrei este de preferat anostei A2.

Să nu dai şuberecul pe pizza

Nurbatlar – Apus luminos – i-au zis tătarii acestui loc când au descălecat. Când ne-am prăvălit noi din maşină burniţa, aproape zloată. Am profitat de vremea câinoasă să intrăm într-un stabiliment sătesc, sa ne încălzim la o cafea, neaşteptându-ne la nimic bun. Am redescoperit două lucruri: cafeaua la ibric – arză-l Allah de expresor! – şi faptul ca în patria Murfatlarului poţi sa bei un acceptabil vin fiert de Focşani; ştiam, dar nu credeam. Trebuind morţiş să ajungem tot în acea zi la malul mării, am dat ca nişte fraieri şuberecul pe pizza, ceea ce nu sfătuim pe nimeni. Dacă veţi ajunge vreodată pe aceste meleaguri nu ezitaţi să intraţi în cârciumioarele tătărăşti din localitate, sau de aiurea, Mangalia de exemplu. Din experienţă vă asigurăm că sunt unele din cele mai curate localuri şi, dacă asta vă durea, se bea. Alcool.

Aici poate cânta şi U2

Am revenit la Murfatlar a doua zi, pe o vreme de toamnă târzie, frumoasă s-o întingi pe pâine. Tăia un vânt subţire. Am traversat Canalul Dunăre-Marea Neagră din două motive: să ne convingem că nu putem vizita Bisericuţele de Cretă şi să scăpăm de anosta A2, optând pentru varianta AdamclisiDerventCălăraşi. Ansamblul rupestru, aflat într-un crâncen proces de restaurare şi vandalizare, de mai bine de 50 de ani nu poate şi nici nu va putea fi vizitat vreodată. Dar aici riscăm să părăsim reportajul şi să dăm în achetă. Ne-am zgâit un pic la desenele rupestre prin zăbrelele care apără această comoară turistică de turişti, dar nu şi de vitregiile naturii, şi am luat la picior drumul ocolit care duce la o mănăstire în construcţie, pe vârful retezat al Dealului Tibişir (cretă, în turcă). Doar un pic am ocolit coasta dealului, în care se află săpate galeriile rupestre şi am văzut răsărind, de sub pielea ei de măgar tăbăcit, oasele albe ale Dobrogei. Doar doi metri trebuie să faci de la şosea, ca să ajungi într-o altă lume. Amfiteatrul carierei părăsite este unul dintre puţinele locuri din lume în care lăcomia, nesăbuinţa şi prostia omenească au realizat o capodoperă. Dacă la început am fi fost de acord că acest loc ar fi potrivit pentru un chiolhan de Ziua Recoltei, cu Ileana Ciuculete, acum zău, acest loc i-ar intimida şi pe cei de la U2.

Dobrogea, cât vezi cu ochii

Am ocolit, furaţi de peisaj, dealul cu pricina mai mult ca să nu ne depărtăm de acest loc şi nu neapărat să vizităm mănăstirea de pe culmea lui. Lăcaşul ortodox e un fel de n-ar mai fi. Dar de jur-împrejurul acestei improvizaţii, numai Dobrogea pare tare frumoasă cu viile şi pustiile ei vălurite. Văzut de sus, Canalul face o voltă sclipitoare, ca de limax, şi dispare în treaba lui. La niciun kilometru spre stânga, cum te duci spre Bulgaria se face Rezervaţia Naturală Fântâniţa. Există un discret indicator, dar care semnalizează doar popasul turistic, altfel singurul motel din zonă şi ultimul până la Călăraşi, şi niciunul care să avertizeze că te afli într-o arie protejată. Pe câteva sute de hectare se iţesc aici plante unice în lume, altfel nu se explică de ce le-ar zice folclorul de specialitate unor ciulini „dobrogensis” sau unor brânduşe „murfatlaris”. În această pădure, ocrotită doar pe hârtie, dobrogeni şi venetici vin în fiecare primăvara de Paşti sau 1 Mai, ca să încingă grătare şi să zboare de pe ouă oratăniile protejate.

Comunitatea din Murfatlar se mândreşte, an de an, că reuşeşte să mobilizeze copiii şcolari să strângă munţii de gunoaie ridicaţi de părinţii lor şi să-i redea ciclului industrial.

Intrăm în popasul Fântâniţa numai ca să întrebăm dacă au vin de Murfatlar, aşa, de kiki.

Bem o bere Tuborg şi plecăm.

Adamclisi-Biserica Omului, ctitorie legionară

AdamclisiVălurim spre Cobadim. Este aşa de simpatic, încât îţi vine să te mai dai o dată, ca la derdeluş. Ar merge şi cu 140 şi cu 30km/h, nici maşina nu ştie ce vrea. Începe să cadă soarele şi după ce traversăm orăşelul industrial valsăm spre Adamclisi, Biserica Omului, cum îi ziseră turcii când dădură prima oară pe aici, deşi nu este decât un monument militar. Tropaeum Traiani stă băţ, betonat, de urmaşii legionarilor care şi-au ridicat şi ei o troiţă ca să le mai treacă AMR-ul în slujba Romei. Suntem trei, cu portarul-ghid. Ne recită profesionist istoricul locului: „Acesta este certificatul de naştere săpat în piatră al poporului român”. Citim şi noi certificatul: romani trufaşi, daci obedienţi şi dace aproape concupiscente. Se putea şi mai rău.

Coborâm spre ruinele municipiului Tropaeum Traiani, care şi azi sunt mai impunătoare decât oraşul Adamclisi. O vulpe ne taie calea la intrarea în fortificaţii, în faţa emporiumului un stol de potârnichi îşi ia zborul. Tăiem agale oraşul pe uliţa principală. Canalizarea este într-o stare mai bună decât a multor străzi din Bucureştii mileniului trei.

Oraşul bântuit doar de hoţii de comori nu este complet dezgropat şi este bine să mai ramână o vreme aşa, până ne recivilizăm la nivelul secolului II d.Ch. Este o linişte absolută, dar brusc pustietatea este spintecată de bârâitul prietenos al unor motoare. Vreo zece motociclete vin sinuos dinspre Rasova şi trec pe lângă oraşul antic. Nu este nici un indicator, nu opresc. Urcă spre monument. Niciun român nu le taie calea să le ia banii, deşi or fi şi ei obosiţi şi însetaţi. Trecem prin oraş. Muzeul cu rămăşiţele originale din Tropaeum Traiani este închis. Vizavi, o cârciumă deschisă; au mici, cazare ioc.

Dervent, Bugeac, Oltina, locuri de unde să nu mai pleci

Maşina o ia singură pe drumurile impecabile şi pustii, trecem prin câteva pădurici şi la Ioan Corvin optăm pentru varianta DerventCălăraşi. La Dervent, autocare, cerşetori, pioşenie. Ne place mult o pancartă care anunţă că viitoarea biserică, ce se va ridica la nici zece metri în spatele celei actuale va fi terminată când o vrea Domnul. Aprindem o lumânare să grăbim lucrurile şi luăm drumul printre lacurile Bugeac şi Oltina. Îţi ţiuie urechile de linişte. Nicio lumină în satele de pe malul lor. Dacă ar fi fost un singur indicator „Cazare”, poate nici acum nu am fi ajuns la Bucureşti. Ne dăm cu bacul o singură dată, deşi am mai fi vrut.

La Călăraşi este deja întuneric şi ne repezim în noapte, spre autostradă, ca nişte orbeţi.

Articol aparut in numarul 52 al saptamanalului ZIUAVECHE.ro

4 comentarii

Ioana 10-04-2012 - 15:40

Frumoase locuri, dar si adevarate! Frumos articol, Multumesc!

DXN 10-04-2012 - 21:48

Excelent!!!!!!!!
In tineretea mea am citit in mare taina o carte despre care imi amintesc ca evoca frumusetea unei fete cu nume turcesc de pe Valea ….. ???
Doamne, cat de frumoase imi pareau acele locuri descrise (intre Cernavoda si Constanta????). Nu imi pot aminti numele prozatorului, in orice caz interbelic, … .
Nu mai am nici cartea in biblioteca, am ratacit-o, cene stie???

Aveo 11-04-2012 - 00:17

Adevarul este ca pana in Basarabi/Murfatlar nu intalneam decat 5-6 masini, in timp ce prin Cernavoda foaaarte multe. Sunt portiuni de drum si mai daramate, dar peisajul este foarte frumos. Pacat ca IAS-ul de la Ostrov pune un pret prea mare la trecerea cu bacul. Tot un drum frumos este si intre Cernavoda si Harsova.

Aveo 11-04-2012 - 00:20

Am uitat sa felicit autorul pentru articol, scuze 🙂

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult