Ciorovaiala precupetelor din Cotroceni

Iar s-au certat cele patru precupete din Piata Cotroceni. Vremea cainoasa le-a tinut cateva zile departe de tarabe si unele de altele. Reintalnirea a fost ca un taifun. S-au blestemat, s-au jurat pe copii, pe sanatate, si-au trimis organele sa le cerceteze la autorizatii. A venit si politia. O lume intreaga cunoaste povestea lor mioritica. O stiu si eu. Mi-a zis-o tanti R asta vara si din nou acum cateva zile cand mi-a dat telina, morcovi si o legatura de leustean uscat (bonus) direct din portbagaj. Celelalte trei ii poarta sambetele pentru ca are vanzare, clientii ei stabili si nu prea se intampla sa ramana cu marfa. Toate sunt speculante, dar tanti R vrajeste mai artistic cuconetul apretat de Cotroceni. Are si dovleac dat pe razatoare special pentru “niste fete de la ProTv”, borcanase cu hrean, sfecla rosie, ardei iuti, suc de rosii, mere dulci, prune uscate, iar tarabele ei au miros proaspat de gradina romaneasca, nu iz de sere turcesti. Iti aduce si muraturi daca vrei, malai de tara, oua de gaina de curte, vin curat, tuica “o bunatate”, numai sa-i spui din timp. Si apoi e femeie simpla, deschisa, vorbeste cu lumea despre necazurile ei, se vaita ca o dor incheieturile, ca o tine un junghi si e prietena buna cu “fetele de la farmacie” care ii mai dau cate o “bulina de cap”.

Rivalele

In schimb, dusmancele ei sunt cam mironosite. Stau aliniate pe trotuar, intronate in scaune din plastic care se opintesc sa le cuprinda taliile imperiale. Ochiul le este mereu la panda. Daca ti-au agatat un fir de gand, esti pierdut. Intuiesc exact ce te framanta si te dezbraca in vazul tuturor. O ceapa? O telina? Un morcov? O salatica? O portocala? Ce mai face fetita? Domnu’ e bine? Sunt confidentele unor domni trecuti de prima tinerete si strunesc militareste cersetorii ce orbiteaza dezorganizat prin multime. Uneori sunt caritabile si dau de pomana cand li se rupe sufletul de mila vreunui amarat. Cu musterii mai vechi fac adesea exces de generozitate: “12 lei, dar dati-mi 10, ca-mi sunteti clienta”. Si mai ca nu-ti dau peste mana daca pui pe cantar o leguma ofilita sau un fruct sub nivelul tau de client ales. “Nu vedeti ca nu e buna?! Luati-o p’asta. Ia uitati ce frumoasa e!”. Recunosc, din cand in cand, “traduc” discret amicitia care ma leaga de tanti R si ma aprovizionez cu citrice de la concurenta. Lidera grupului nu pierde ocazia sa se intereseze: “Cu ce va pacalaeste aia? Va zice ca sunt de la ea din gradina? Minte, da-o dracului! Le cumpara si ea tot de la tarani”. Mi-e putin frica sa le contrazic, sa le marturisesc ca tanti R nu mi-a spus niciodata ca sunt de la dumneaei din curte. Mai bine imi vad de treaba.

Bucatica de Bucuresti

Uit repede de conflictul lor pentru ca, in zumzaiala continua din zona, atentia fuge in alta directie. Imi trec pe la ureche discutiile microbiste incinse pe langa tarabele cu ziare, confesiunile pe care le asculta nemiscate cele doua florarese, mismasurile traficantilor de tigari “straine” si complimentele exagerate pe care si le fac doua vechi prietene. Incerc apoi un slalom discret printre cersetori jerpeliti si pletosi, ce emana duhori usturatoare prin zdrentele imbibate de urina, si printre caini ce casca linistiti si pica pe asflat doborati de plictiseala. Ocolesc si chioscul de la Adevarul ca sa nu ma certe din nou, din priviri, vanzatoarea dolofana, epuizata nervos de lipsa de maniere a zonei, de copiii care trag de revistele cu ponei si de parintii obraznici care spun un “NU” categoric. Dar ce-mi bat capul cu ea?!

Mai bine ma uit in jur cu bagare de seama pentru ca pe aici trece multa lume buna si, cu putin noroc, as putea sa-l intalnesc chiar azi pe Corneliu Vadim Tudor, tribunul poporului care locuieste peste drum, intr-o curte cu multi caini, pazita ca o cazemata, sau pe fostul premier Radu Vasile, de mana cu doamna sa Mariuca, sau pe fostul urmarit general Ristea Priboi sau chiar pe carcotasul Serban Huidu, care sta in casoiul cu lift al socrilor, sau pe Mugurel Florescu, participant la procesul Ceausestilor, ulterior procuror general, sau de ce nu pe legendara Corina Chiriac sau pe fostul nostru coleg de la Ziua Eugen Simion sau pe eleganta Norina Boru, fiica fostului presedinte Emil Constantinescu, sau pe Luminita Gheorghiu, doamna filmului romanesc de cinci stele. Ma uit, ma tot uit, dar nu-i vad.

Locul de care va povestesc e un colt de trotuar. E o bucatica mica-mica de Bucuresti si de viata. Pe ea se cladesc si se spulbera vise in fiecare zi, se calca apasat cu tocuri cat doua salarii de medic roman si se taraie nesigur un botos chinezesc gaurit. Trec genti purtate de brate infasurate in blanuri scumpe si posete uzate tarate de maini ce tremura discret sub haine ciupite de molii, portmonee carnoase si buzunare umplute cu vise, sacose din care zbiara nimicul si plase ce cara o abundenta stridenta. Pe bucatica asta se nasc razboaie si se duc tratative de pace, se spun cuvinte urate si poate, cine stie, uneori mai trec si ganduri frumoase. Cum va spuneam, pe acolo trec si eu cateodata, tinandu-ma strans de mana unui copil si cautand privirea unui barbat ca sa nu ma intristeze neputinta, sa nu ma cuprinda disperarea, ca sa mai pot zambi si sa mai pot visa.