Clisura Dunării, comoară pentru turismul din România

Primăria Eşelniţa-Mehedinţi este determinată să valorifice la maxim uriaşul potenţial, încă necunoscut, al Cazanelor @ Verde de România vă prezintă, în serial, doar câteva crâmpeie din acest paradis

Interogaţi, mai mult de curiozitate şi fără a intenţia de a confecţiona un sondaj, mulţi dintre cunoscuţii mei născuţi şi trăiţi prin coclauri ale patriei altele decât extremitatea vestică a Olteniei au localizat aceste imagini în Elveţia/Italia – lacurile Como, Maggiore sau di Garda, Austria – lacul Constanz (Bodensee), Neamţ – Bicaz, Argeş – Vidraru, Bistriţa – Colibiţa, Vâlcea – lacurile de acumulare de pe Lotru sau chiar Ungaria -Balaton! Până aici! Porţile de Fier, Defileul Dunării sau Clisura este un loc magic, unic, ce nu poate şi nu trebuie să fie confundat cu nimic în Europa. Cu toate acestea, lipsa unei promovări coerente şi continue, de ce nu agresive?, îl fac unul din cele mai necunoscute locuri din România, iar ca rezultat aportul turismului în propăşirea locului şi, la rândul lor, unicilor săi băştinaşi este încă neglijabil.

Weekend la Eşelniţa

Pe la mijlocul lunii trecute, Primăria Eşelniţa – localitate care practic se surpă în buza Cazanelor, a nu se confuda cu termocentrala Işalniţa-Dolj, de lângă Craiova – a organizat un eveniment menit să scoată din anonimatul nemeritat această comoară a naturii şi nelimitatul ei potenţial economic. Locaţia: Sala Centrului Internaţional de Afaceri România – Serbia, din Eşelniţa. Invitaţi: tour-operatori şi ataşaţi de turism ai reprezentanţelor diplomatice din România, investitori locali-proprietari de pensiuni, promotori – să le mai zicem şi jurnalişti, autorităţi locale – primarul Ioan Ciuru, popor,… Zâna Dunării, piraţi dornici de aventuri care să se întâmple şi în altă parte decât pe mări şi oceane; prezenţa personajelor fantastice a fost, de fapt, invitaţia adresată participanţilor de către organizatori de a conştientiza valoarea inestimabilă,  de poveste, a zonei. Cu ocazia prezentării mai mult decât agreabile a obiectivelor turistice şi culturale, adică ce poţi să vezi, să faci, să mănânci, unde să dormi, am descoperit şi noi, care credeam că le ştim pe toate din zonă, că Eşelniţa este poate comuna cu cel mai mare potenţial din Mehedinţi. Gândiţi-vă şi voi: 16 mii de hectare în Paradis! (Cât o costa un timbru de pământ în Rai?) Cu aceeaşi ocazie, în afara obiectivelor pe care vi le vom prezenta mai în josul paginii, am aflat că „micuţa” comună are două muzee: cel etnografic „Doina şi Teodor Grigore” – doi împătimiţi ai locului – şi cel Parohial, aflat în îngrijirea preotului Sever Negrescu, unde exponatele salvate din vechile vetre ale satelor strămutate vă pot lămuri mai bine decât orice text în ce lume aţi picat.

(În urma construcţiei barajului/podului/hidrocentralei de la Porţile de Fier I – există şi complexul Porţile de Fier II, dar o lăsăm pe altă dată – Insula Ada Kaleh şi vetrele satelor Orşova, Eşelniţa, Dubova, precum şi drumurile romane de pe malul sârbesc şi românesc au fost înghiţite de apă. Acum puteţi admira doar noile localităţi stămutate mai pe deal precum şi locul unde a fost odată cea mai spectaculoasă insulă de pe Dunăre).

În afara prezentării formale a zonei, toată suflarea comunei şi invitaţii săi – au petrecut două zile de pomină: jocuri şi concursuri mai mult sau mai puţin tematice, dar neapărat legate de apă, croaziere pe Dunăre sau concursuri nautice şi acvatice, o mini-tabără de pictură pe Dealul Bisericii etc. Mai ales puştimea satului s-a dedat cu entuziasm la activităţi de o nevinovată cercetăşie, cu toate că tradiţia şi specificul locului se preta mai degrabă la o tematică contrabandistico-braconirească practică. Dar acest text este menit să vă lumineze vouă opţiunile şi nu să devoaleze ce făcurăm noi pe aceste meleaguri. Să promovăm, deci!

De la Severin la Hidrocentrală, treacă-meargă

Dintr-o explicabilă ignoranţă, Defileul Dunării este considerat de turişti a fi zona care cuprinde Caznele Mici şi Mari, adică sectorul de fluviu de la ieşirea din Eşelniţa până imediat după Dubova. Dar noi vă sfătuim să luaţi fluviul de la Turnu Severin şi să-l ţineţi până la Modova Nouă, sau chiar până pe la Baziaş şi să vă holbaţi cu atenţie şi spre stânga şi spre dreapta.

Nu-i deloc uşor să ajungi la Eşelniţa. De la Turnu-Severin, urbe zisă odinioară şi Drobeta, până în amonte la Orşova poţi să faci chiar o jumătate de oră, dar pe drum ai o mie de motive să tot poposeşti sau să te încurci în opţiuni. Credem că o zi ar fi suficientă să străbateţi atâta amar de minunăţii. Să nu vă temeţi de sete sau foame, chiar de la ieşirea din oraş se inşiră ca mărgelele câteva cârciumioare pe malul fluviului, ultima chiar lângă Hidrocentrală.

Noi lăsarăm în urmă urbea olteneacă pe la 17.00, asta doar ca să vedeţi cât ne luă doar ca să ocolim obiectivele de pe drum.

Aici la Porţile de Fier este primul hop, la nici zece kilometri de Severin. Dacă aveţi maşină înmatriculată pe numele vostru sau procură, bani de asigurare şi buletin UE, puteţi trece graniţa în Serbia, să urmaţi drumul în amonte pe malul lor şi să admiraţi de la înălţime din ce minune de ţară ieşirăţi; dacă nu, urmaţi malul românesc şi vă chiorâţi de la firul apei la Serbia, la ce minunată ţară trădarăm. Avertisment: plecând de la raportul omenie-preţ, în Serbia totul este gratuit. Părere: Nu credeţi, cercetaţi.

De la Hidrocentrală la Orşova, un drum de vis, opţiuni de „coşmar”

Chiar după Porţile de Fier treceţi peste câteva viaducte, cele mai spectaculoase fiind Vodiţa şi Bahna. Loc de baie şi grătar cât cuprinde. La Vodiţa a fost rectitorită prima mănăstire ortodoxă de pe actualul spaţiu al României. Pe ruinele pe care a fost reclădită alergam odată şopârle. Zice-se că pe la Vodiţa – adică Apiţa – a trecut înot marele Sfânt al României, Nicodim de la Tismana. Vajnicul înotător sârb a adus cu el de peste Dunăre şi ortodoxia în Banatul catolic al Severinului care se răspândi apoi în toată Valahia. Ocoliţi sfântul aşezământ numai dacă vă prinde pe drum o zi mare, ca Paştele sau Sfânta Maria, locul a devenit principalul obiectiv de pelerinaj al gratargiilor din Severin.

La o depărtare de o sută, o sută cincizeci de metri, aventurierii de omenie pot face dreapta, imediat după Viaductul Bahna, până sus la Podeni şi mai apoi pot coborî spre Valea Cernei; obligatoriu jeep, moutain-bike, bocanci şi determinare. Un traseu şi mai şi, pe drumuri forestiere, ar fi spre Cireşu şi peşterile din Podişul  Mehedinţului, Topolniţa şi Epuran. De acolo drumul vă poate întoarce înspre Oltenia istorică prin Baia de Aramă şi Tismana, sau vă coboară pe drumuri forestiere prin Obârşia Cloşani spre Valea Cernei-Herculane, de unde vă poate urca spre Retezat, pe DN66 sau întoarce pe Clisură. Clik harta VdR.

Imediat după Viaductul Bahna, vreo juma’ de kilometru întreagă, daţi de viaductul Ada-Kaleh. în dreptul acestuia se iţea din apă minunata, unica, fascinanta insulă.

Se presupune că romanii au folosit insula ca picior pentru primul pod de vase în prima invazie a Daciei. Argument: drumul roman de pe malul sârbesc dispare cam prin dreptul insulei şi reapare pe malul valah cam prin tot acelaşi loc.

Tot în acest loc se despart cultural, chiar dacă nu şi administrativ, Oltenia de Banat. Sunteţi tot în Mehedinţi, dar în altă lume. în stânga voastră Dunărea despică duios munţii în Balcani şi Carpaţi.

Seara pe deal

Ora 19 şi ceva. Alungăm tentaţia de a începe un roman şi ne năpustim spre Orşova, trei kilometri!- singura localitate cu denumire latină din zonă – Orsa. şi var, de la unguri. În Orşova, altă problemă. Cum treceţi viaductul de peste Cerna se face pe dreapta drumul european spre Băile Herculane, o gârlă miraculoasă în care romanii făceau baie de pe vremea în care austriecii care-l rezidiră 1500 de ani mai târziu încă mai alergau gâşte prin Panonia. Abandonăm şi această provocare şi facem stânga spre oraşul Orşova. De aici până la Eşelniţa ar mai fi trei-cinci kilometri. Practic, un deal de trecut. Ne facem că nu vedem golful şi minunatele lui atracţii – cârciumioare şi ambarcaţiuni de agrement – şi luăm dealul. Nu-i uşor, pentru că trebuie să trecem pe lângă biserica catolică a minorităţii din oraş, una din cele mai bune orgi din România, apoi să ignorăm drumul către Mănăstirea Ortodoxă Sfânta Ana. Ctitorită de Pamfil Şeicaru, un Cristoiu al vremurilor lor, care zice-se a scăpat ca prin minune de un obuz austriac în Războiul de Reîntregire, aşezământul măicuţelor este o minune de belvedere. De aici se vedea Ada-Kaleh şi defileul în aval până hăt spre Severin, precum şi intrarea în Cazanele Mici. Legenda spune ca însuşi Regele Carol al II-lea a pângărit aşezământul în anii dictaturii. Adevărul este că după al doilea război mănăstirea a fost transformată în cârciumă şi motel pentru reprezentanţii democraţiei populare. Până în 1989, în zonă nu aveau acces decât „riveranii” cei mai aleşi. A fost resfinţită după Revoluţie, iar camerele motelului au redevenit chilii. Doamne-ajută!

Este aproape seară, printre pomişorii fructiferi ai măicuţelor se vede intrarea în Cazane şi, dacă eşti atent, pensiunea unde vei înnopta. |n cazul de faţă  Verde de România a făcut de la Bucureşti la Severin 4 ore jumate’ şi de la Severin la Orşova vreo două. Şi tot n-am ajuns la Eşelniţa!

Scoatem cheia din contact, călcăm ambreiajul la blană să se audă greierii şi şerpuim la vale, agale ca vaca la apă. Mâine avem drum lung, de la Eşelniţa la Moldova Nouă, aproape 40 de kilometri!

Avertisment: la Turnu Severin intraţi în ţara viperelor, scorpionilor, salamandrelor, guşterilor, gărgăunilor, a ţestoaselor de pământ. Dacă opriţi maşina pe marginea drumului nu lăsaţi geamurile deschise. Dacă optaţi pentru câţiva paşi prin peisaj, optaţi pentru blugi şi bocanci şi evitaţi locurile însorite, mai ales la amiază. Atenţionarea ţine până prin Voivodina.

Acest text este doar deschiderea pentru reportajul care va va dezvălui adevăratele minuni ale Cazanelor. Aţi văzut şi voi cât ne ia doar să ne apropiem de acest loc fabulos, şi asta mai mult ocolind subiectele.

Text şi foto: Verde de România