Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Călători prin sudul Basarabiei istorice-Cultul preşedintelui Ianukovici în şcoala ucrianeană

Călători prin sudul Basarabiei istorice-Cultul preşedintelui Ianukovici în şcoala ucrianeană

scris de Ziua Veche
17 afisari

Scoala din VadeniVădeni–Moldova, Krutoiarivka în ruseşte, este singurul sat locuit de români din Raionul Cetatea Albă. Se află la câţiva kilometri de graniţa cu Republica Moldova. Poate şi din acest motiv oamenii îşi cunososc atât de bine limba maternă. Poate şi din această cauză ofensiva politicii ucrainene de asimiliare este atât de puternică aici. În şcoala din Krutoiarivka, pe holul de la intrare, este atârnat porteretul preşedintelui Ianukovici. Chiar ne întrebam, cum ar fi dacă în România ar pune în scoli portretul preşedintelui Traian Băsescu. Oare cum ar reacţiona clasa politică, societatea?

 

 

 

Biserica din Vadeni La Vădeni–Moldova ajungi destul de greu. Treci prin mai mult răspântii. Drumul se face din magistrala spre Odessa. Mergi prin pustie câţiva kilometri buni. Întâlneşti o maşină doar dacă ai noroc. Satul e ridicat pe depresiune foarte strânsă. Dincolo de deal e Moldova. Şcoala este clădirea cea mai impunătoare. Am ajuns chiar în preajma deschiderii anului de studiu. Se făcea curăţenie, se vopeseau uşile, se săpa gradina. Peste câteva zile urma să sosească inspecţia, totul trebuia să fie pregătit pentru a primi înalţii oaspeţi de la Odesa şi Cetatea Albă. Apoi pe copii. Clădirea şcolii, în stil sovietic, avea la intrare urarea de “Bine aţi venit!” adresată ţâncilor şi elevilor care aveau să-i treacă pragul al 1 septembrie. Când am intrat în sat am vrut să vedem câţi oameni răspund în limba română şi am întrebat în mai multe părţi. Bâtrâni, copii, adulţi, aproape toţi au răspuns în româneşte. Evident că am vrut să vorbim cu profesoara de limbă literatură română, însă ca în multe locuri pe care le-am văzut în periplu prin Ucriana, femeia s-a ferit nu să ne spună ceva, dar să ne şi întâlnească. Ca de altfel mulţi dintre profesorii prezenţi în şcoala care priveau circumspecţi către doi bărbaţi care au coborât dintr-o maşină cu număr de România şi puneau întrebări fireşti pentru o societate democratică. Am aflat după aia şi cauza reticienţiei profesoarei de limba română. Femeia este oarecum presecutată. Directoarea şcolii i-a interzis chiar să meargă la Galaţi, la cursuri de perfecţionare, pentru că, nu-i aşa, prea multă limbă română strică şi apoi noua putere de la Kiev doreşte să cultive naţionalismul ucrainean, nicidecum dreptul european.

 Întrebaţi la Raion, o să vă spună tot ce vreţi

Scoala din Vadeni Cea mai “deschisă” a fost profesoara de limba ucrianeană. “Dar, cine sunteţi? Suntem de la Bucureşti. Şi ce vreţi? Suntem într-un periplu prin satele locuite de români din sudul Ucrainei. Vrem să vedem cum învaţă copiii, care mai e situaţia bisericii, cum o duc oamenii de pe aici, facem nişte reportaje”. Când a auzit că suntem ziarişti, profesoara de ucraineană s-a repliat foarte repede. “Da’ poftim (n.r. – un fel de vă rog), dacă vreţi informaţii despre şcoală puteţi să vă adresaţi inspectoratului raional. O să va spună tot ce vreţi!”, ne-a îndrumat femeia. Nici nu ne îndoiam că putem căpăta o puzderie de informaţii frumoase despre şcolile din zonă. Cum că au multe manuale – inclusive în limba maternă care aici se numeşte moldoveneşte şi sunt scrie de un biolog V.I. Fetescu, soţia celui mai înverşunat antiromân, promoldoveanul voronist Anatol Fetescu, protejatul statului Ucrinean. Aşa că ne-am lipsit de “preţioasele informaţii” şi n-am mulţumit cu ce am putut să observăm şi cu ce ne-au spus câţiva copii,  elevi fragezi şi sinceri. N-am putut să nu vedem chiar la intrare un citat din noul mult iubit preşedinte ucrainean Victor Ianukovici, plasat sub un portert al acestuia. De remarcat că porteretul cu pricina poate fi cumpărat, gata înrămat, din librăriile de la oraş. Costă 51 de grivne, adică vreo cinci euro, un preţ pipărat ţinând cont că un salariu de profesor este 100 de euro. Toate citatele din şcoală sunt scrise în ucraineană, iar în opoziţie cu locul unde au fost amplasate vorbele lui Ianukovici au fost scrijelite, pe un carton, versuri din poetul naţional Şevcenko. Nimic despre vreun moldovean sau român deşi, paradoxal, toţi cei 264 de elevi ai şcolii învaţă în 13 clase cu predare în limba română, moldovenească cum îi spune la faţa locului.

 Părintele şi flexul

Parintele cu flexul Am plecat sub privire ostile ale responsabililor din şcoală, încercând să găsim clădirea veche. Sătenii ne-au îndrumat către dealul de la ieşire, acolo unde e biserica. Ne-au spus să-l întrebăm pe părinte. Am mers până aproape de ieşirea din sat, şi, pe deal, în dreapta, am zărit casa Domnului. Peste drum de Sfântul lăcaş, un tânăr legat la cap cu o bucată albă de material, ca să se ferească de razele soarelui, tăia cu flexul nişte ţevi sudate mari cât să faci din ele un picior de pod. “Bună ziua”, i-am zis noi, curioşi dacă ne va răspunde în româneşte. “Bună ziua”, ne-a răspuns ridicându-se de la ţeava sudată pe care o poliza. „Am venit să vedem şi noi biserica. Sunteţi părintele”, l-am întrebat. „Suntem ziarişti, de la Bucureşti”. „De la Bucureşti?!”, s-a minunat tânărul. „Ştiţi unde îl putem găsi pe preot?”, am întrebat noi. „Da, eu sunt preotul bisericii. Am fost şi eu la Bucureşti anul trecut, la Palatul Patriarhal, am vrut să intru la Prea Fericitul…avem nevoie de cărţi pentru slujbă”, ne-a lămurit părintele Gheorghe, de loc de peste deal, din Basarabia. Preotul ne-a spus, cu oarecare amărăciune, că deşi satul numără vreo 2.000 de suflete, doar 70-80 trec pragul sfântului lăcaş, şi aceia în majoritate bătrâni. Slujba o face în limba română, pentru că mai toţi sătenii sunt „moldoveni”, dar nu prea are cărţi după care să o ţină. I-ar mai trebui un Liturghier şi un Octoih, cartea bisericiească care conţine cântările săptămânii pe opt glasuri, fiecărei săptămâni corespunzându-i un anume ton. După ce s-a scuzat că l-am prins îmbrăcat în haie de lucru – de fapt un tricou şi un pantalon negru – părintele ne-a invitat să vedem biserica, refăcută într-un timp record, de doar şase luni, din martie până în noimbrie 1991 de către Patriarhia de la Moscova. Biserica a fost reconstruită după planurile originale. Cea veche a fost dată jos în 1967, nu înainte de a fi folosită pe post de magazie sau depozit pentru colhoz. Puterea sovietică a pus în locul bisericii un monument al soldatului din Armata Roşie. În 1991, când URSS s-a destrămat, sătenii au cerut ca biserica să se ridice pe vechiul loc, sfinţit, de altfel punctul cel mai înalt al satului.

Cum se face semnul cruciiAdministraţia, înţepenită de pe vremea URSS, a încercat să-i îmbie pe oameni cu o altă locţie, însă nu a fost chip să se înţeleagă cu ei, aşa că până la urmă nu numai că a cedat, dar a şi plecat. Biserica are câteva elemente nemaintâlnite, astfel pridvorul are o formă care aminteşte de intrarea de la Atheneul român, o construcţie cu elemente arhitectonice din epoca romană. Pe uşa bisericii este lipit un afiş care îi învaţă pe cei care trec pragul lăcaşului de cult cum trebuie să se închine. Părintele Gheorghe ne-a spus că cei 70-80 de care făcea vorbire sunt doar cei care vin regulat la Biserică. Altfel, la sărbătorile mari, dar mai ales de Sfintele Paşti, în jurul bisericii se adună toată suflarea satului. Şi interiorul a fost refăcut aşa cum a fost înainte de dărâmare. Au fost rescrise inclusiv inscripţiile în româneşte. Pictura a fost refăcută de zugravi de biserici şcoliţi la Chişinău. Preotul Gheorghe este foarte mândru de biserica lui, care poartă haramul Sfântului Arhanghel Mihail. Ne-a invitat la un pahar de vin, ca să mai prindem putere şi a fost dezamăgit când i-am spus că suntem călători şi trebuie sa ajungem la Odesa. „Poate totuşi ajungeţi duminică, este slujba mare, frumoasă, de Sfântă Măria, o să vină multă lume, să vedeţi ce slujbă frumoasă o să fie”, ne îmbia părintele în vreme ce fiica sa, un boţ de om de numai trei anişori, i se împleticea printre pricioare, zâmbind către noi. I-am spus părintelui, cu regret, că duminică vom fi deja în drum spre casă, dar că odată ajunşi în România vom încerca să-i trimitem un Liturghier şi-un Octoih, pentru ca sătenii din Krutoiarivka să poată asculta cuvântul Domnului în limba pe care au auzit-o atunci când au venit pe lume.

 

 

0 comentariu

Viorica Ianc 26-09-2010 - 06:35

Astia trei din fotografie si si cu calul
si cu plugul ? Nu-mi vine a crede !
35 de bani kg de grau ! Samsarii cum stau
cu evaziunea ?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult