Ţară binecuvântată, Moldova este de sute de ani un ţinut agricol roditor. Recoltele de fructe, struguri şi grâne au dus faima acestor ţinuturi până departe, în stepa Rusiei sau în târgurile poloneze Lvov şi Cracovia. Comunităţile de răzăşi liberi aveau drept preocupare principală cultivarea pământului moştenit de la strămoşi cărora, pentru vitejia lor în războaie, Ştefan-Vodă le-a dăruit pământ şi loc de heleşteu. Dealurile, care formează relieful dominant dincolo de Prut, sunt împânzite de pomi fructiferi şi plantaţii cu viţă de vie. Vinul, băut în pocale de aur de către domnitori şi în ulcioare de lut de către pământeni este băutura tradiţională a moldovenilor, fără de care nicio sărbătoare din timpul anului nu poate fi imaginată. Pe dealurile de la Cricova, aproape de Vadul lui Vodă, plantaţiile de viţă de vie oferă o imagine odihnitoare şi aducătoare de speranţă, care va râde în toamnă în limpezimea paharelor de vin rubiniu. Sub un deal de piatră albă a fost împlinită după şaizeci de ani, o lucrare care oferă vizitatorilor emoţii unice şi privelişti fascinante: Crama de la Cricova.
Cricova, oraşul podgorenilor
Cricova este o localitate pe care nu o poţi defini atunci când vii pentru prima oară in aceste ţinuturi. Este un amestec între comună şi oraş, cu bănci comerciale impunătoare aşezate la intresecţia unor străzi cu aspect „de ţară”. În centru există clădiri monumentale şi mai multe blocuri de locuinţe care te obligă să fi de acord cu statutul de oraş, pe care îl reclamă localnicii. Poposim la o grădină de vară, care la vremea prânzului are porţile închise. Ca din pământ apare patroana localului, însoţită de doi băieţi înalţi, cu palme late de matroz, care deschid cu repeziciune porţile înalte. Terasa mochetată în verde este goală, iar scaunele sunt urcate pe mese. Patroana este rotofeie, mică de înălţime şi iute ca argintul viu. Povesteşte că a pornit cu mare greutate această afacere, cu ajutorul unui credit luat de la o bancă din Chişinău. A fost nevoită să pună ipotecă pe apartament şi pe casa mamei sale de aici, din Cricova. „Merge?”- „Merge, dar greu! Oamenii vin doar seara la terasă, după ce ies de la serviciu! Mai mult stau de vorbă, decât consumă!” Suntem singurii musafiri şi devenim brusc un soi de vedete venite de la mare depărtare. Câteva chelneriţe frumoase încep să se învârtă prin jurul nostru, cu toate că nu avem ambiţia de a consuma prea mult. În Cricova oamenii şi lucrurile există doar pentru că există vinul. El este un zeu local, adulat şi purtat în suflet în fiecare clipă, deoarece existenţa oamenilor depinde de existenţa lui. Prosperitatea localităţii provine în totalitate de la vinul de Cricova, un roze deschis ca un zâmbet feciorelnic. Pentru că tot ce este în jurul nostru respiră prin vin, eşti obligat să te încadrezi în ambianţa generală, drept pentru care comandăm şi noi vin de Cricova.
Facem cunoştinţă cu Viorica şi Valeria, pe care le întrebăm dacă au fost vreodată în România. Fetele clatină negativ cu regret din cap. Le invităm în România şi instantaneu ochii încep să le lucească, de parcă ar urma producerea unei minuni pe care şi-o doresc de mult. Mărturisesc că ar vrea să vadă Munţii Carpaţi şi Marea Neagră, ca mai toţi basarabenii care nu au fost niciodată în România. Vremea este frumoasă, suntem singuri pe o terasă mare şi verde şi bem vin roz de Cricova, înconjuraţi de admiraţie, pentru care nu am făcut nimic ca să o merităm, în afară de faptul că venim de dincolo, de peste Prut, acolo unde tinerii de lângă noi nu au fost niciodată.
Intrăm sub pământ cu „trocariciul”
Din cauza vinului de la terasă, am constatat în practică că se poate întâmpla să „pleci la miezul nopţii şi s-ajungi la stâlpul porţii!” Ajungem cu douăzeci de minute întârziere la poarta monumentală a Cramei şi pierdem „trocariciul” care îi transportă pe turişti în măruntaiele dealului de piatră, în cramă. Deşi suntem ziarişti cu experienţă ne străbate un val de nervozitate, generată de o eventuală plictisitoare aşteptare. O curmăm luând o decizie înţeleaptă: să vizităm Combinatul de vinuri şi şampanie, care produce o şampanie vestită în Republica Moldova dar şi în Ucraina şi Rusia. Avem parte de o mare dezamăgire, deoarece în Combinat vizitele sunt interzise, motivându-se deranjarea fluxului de producţie. În consecinţă vizităm magazinul de prezentare al vinurilor, singura variantă de petrecere a timpului liber de care dispunem. Pe rafturi se odihnesc sticle elegante cu etichete multicolore cu vin din podgoria Cricova: Riesling, Fetească, Muscat Ottonel, Chardonnay, Cabernet, Merlot. Preţurile sunt mai mici decât cele din magazinele de specialitate, ceea ce ne determină să ne aprovizionăm cu câteva baxuri cu sticle de vin. Vânzătoarea ne face toate poftele, prezentându-ne aproape toate soiurile de vin expuse, adăugând la fiecare sticlă prezentată câteva cuvinte de „mângâiere” comercială: „Acesta este sec, aspru! Merge la peşte! Acesta este dulce! Merge cu friptură la tavă! Merge şi la dragoste!”, râde ea complice. Nu luăm nici vin sec şi nici dulce. Luăm vin demisec. Adică şi pentru peşte şi pentru dragoste. La ora stabilită pentru intrarea în cramă ne aşteaptă la poartă un tractoraş cu mai multe remorci decapotabile, vopsite în roşu, acoperite cu tablă colorată. Par a fi destinate copiilor pentru o plimbare pe malul mării în zilele de vară. Sunt mici, vesele şi au banchete de două locuri. Nevoia de a transporta cât mai mulţi turişti a transformat aceste remorci în veritabile trenuleţe de agrement în miniatură.
La intrarea în Cramă este construit un turn de cetate medievală, asemănător celor de la Cetatea Soroca, de pe malul Nistrului. Turnul creează impresia că vei pătrunde într-o cetate, dincolo de ale cărei ziduri te aşteaptă cu un ulcior de vin în mâna dreaptă şi cu mâna stângă sprijinită în paloş însuşi Măria Sa Ştefan-Vodă. Străbatem cu 10 km/h curtea imensă a cramei şi ajungem la intrarea în tunelul de acces, o gaură rotundă imensă în corpul dealului, în al cărui întuneric nu distingem nimic. Încă înainte de a pătrunde în incintă, ghidul nostru ne-a avertizat că facem parte din grupul vorbitorilor de engleză, drept consecinţă urmând a ne oferi toate explicaţiile în limba lui Shakespeare. Senzaţia dominantă pe care o ai la pătrunderea în tunelul de acces este una neplăcută, dată de frigul pătrunzător din jurul nostru. Ne echipăm cu gecile pregătite pentru acest climat rece şi uităm curând de frig, pentru că tot ce descoperim în jurul nostru face parte dintr-o lume pe care nu am văzut-o de prea multe ori în viaţă. Prima întâlnire, care te lasă fără glas, este cea cu imensele butoaie pline cu vin. Sunt aşezate pe burtă, unul lângă altul, aliniate perfect, indiferent de mărimea lor. Ne aflăm cu adevărat în Împărăţia Vinului. Sunt butoaie de 10000 de litri, de 5000 de litri şi de 1000 de litri. Toate stau cuminţi şi aliniate într-un şir al unei tăceri confidenţiale. Poartă în pântecele lor o licoare de nepreţuit, iubită de oameni şi cântată de poeţi: vinul cu o limpezime de cristal, ajuns la maturitate. Crama are galerii în lungime de 80 km şi o suprafaţă de 270 de hectare, fiind întinsă pe sub singurul deal de piatră din această zonă viticolă. Galeriile au fost săpate direct în piatra dură, nefiind folosit niciun sistem special de ranforsare a tunelelor şi a celorlalte incinte. Crama de la Cricova este considerată Regina- Cramelor şi aparţine de patrimoniul naţional al Republicii Moldova. Străbatem „străzi” cu denumiri savuroase, care ne produc o încântare deosebită: Strada „Chardonnay”, Bulevardul „Pinot Noir”, Strada „Riesling”, Bulevardul „Cabernet”. Din 500 în 500 de metri ghidul nostru englez, opreşte „trocariciul” şi dă explicaţii destul de complicate despre tehnologia producerii şi conservării vinului, căt şi despre soiurile de colecţie păstrate în cramă. Probabil că după mii de vizite ale turiştilor la Crama Cricova s-a plictisit să dea aceleaşi explicaţii, pe care mai mult ca sigur le visează şi noaptea. De aceea, rosteşte cu repeziciune monologul, fiind imposibil să desluseşti toate informaţiile oferite într-o engleză păsărească de către amabilul ghid. Mărturisesc că nu am înţeles aproape nimic din tehnologia specifică Cramei şi Combinatului pentru prepararea şampaniei şi că nu pot să precizez câte zile trebuie să stea vinul la macerat şi la limpezit, sau de câte ori trebuie întoarse sticlele de pe o parte pe cealaltă. După butoaiele imense pline cu vin, următoarea întâlnire care te fascinează este cea cu milioanele de sticle aşezate cuminţi pe stative de fier.
sticla de un milion
Vinul, indiferent de culoare, de soi sau de vechimea lui, depozitat în butoaie sau în sticle, te copleşeşte prin prezenţa lui. Este aproape imposibil să reţii detalii legate de procesul de fabricaţie sau de comportamentul anumitor soiuri pentru că prezenţa sufocantă a milioanelor de sticle de vin te sustrage de la orice exerciţiu de memorizare. Mai ales că ghidul vorbeşte într-o engleză rapidă şi plină de termeni tehnici, aprţinând viticulturii şi oenologiei. Explicaţiile sunt date într-o limbă engleză îngrijită, fără niciun gram de accent londonez, doar cu un uşor accent de Chişinău. Demers care s-a dovedit a fi în final inutil atunci când s-a descoperit că din grupul de 50 de turişti, doar 3 nu erau români! L-am întrebat pe Victor Gonţa, ghidul nostru, dacă ştia acest lucru de la început. „Bineînţeles!”, a zâmbit. „Şi-atunci de ce aţi vorbit tot timpul în engleză?”- „Aşa este fişa postului!”, a replicat. L-am iertat pe Victor, pentru că este un băiat simpatic, care seamănă cu Rică Venturiano a lui Caragiale, care a acceptat în final să ne vorbească româneşte despre vin.
Sticla de un milion de dolari
Cu cât pătrundem mai adânc în măruntaiele dealului de piatră, descoperim cu uimire minunăţii pe care nici nu le-ai putea bănui de la suprafaţă. Locul tunelelor friguroase este luat de săli monumentale placate cu marmură, care încântă privirea şi lămuresc vizitatorul asupra iscusinţei de a fabrica vinul. Trecem printr-o sală placată cu gresie colorată care are pe un perete două fresce realizate din mozaic multicolor, reprezentând imagini cu dealurile acoperite de viţă de vie şi cu grupuri de podgoreni care zdrobesc strugurii în teascuri mari de lemn. În sala următoare îl întâlnim pe zeul Bachus, sculptat în marmură albă, care ne salută, ţinând în mână o carafă plină. Bineînţeles, cu vin roz de Cricova. Următorul popas pe care îl propune ghidul nostru este în sălile cu sticle de vin de colecţie. Avem în faţă sute de firide, construite în sistem „fagure”, în care se odihnesc culcate sute de sticle cu vin vechi. Fiecare firidă conţine un anumit soi de vin, de o anumită vechime. Nu există firide cu vinuri fabricate recent. Sticlele sunt acoperite de un strat gros de praf, care nu este şters niciodată, pentru că el are rolul benefic de a proteja vinul de lumina exterioară. Într-o singură firidă încap 300 până la 500 de sticle. Ghidul nostru „englez” ţine să ne arate firide cu vinuri celebre. Admirăm sticlele cu vin de colecţie care au aparţinut conducătorului nazist Hermann Gőering, care au fost aduse din Germania ca pradă de război de către Armata Roşie. Cei 65 de ani scurşi de la aducerea capturii de război în Basarabia şi până în prezent au transformat vinul din sticle într-o poşircă ordinară, dar nu acest lucru este important, spune ghidul. Importantă este valoarea lor istorică, de care ne convingem că este întradevăr valoroasă, atunci când ne fotografiem lângă sticla de vin de colecţie de 1000.000 de dolari, cu care se mândrea Hermann Gőering. În firide se află soiuri de vinuri de pe toate meridianele pământului, ale căror gusturi şi arome rămân necunoscute pentru omul de rând. Sunt vinuri seci, demiseci şi dulci de pe dealurile înalte ale Americii de Sud şi din toate zonele viticole cunoscute ale Europei. Sticle cu vinuri franţuzeşti, vinuri italieneşti şi alte soiuri de vinuri celebre şi scumpe pe care nu orice muritor de rând are posibilitatea să le guste în viaţă. Trecem pe lângă firida cu o parte din sticlele de vin de colecţie care au aparţinut lui Vladimir Putin, Boris Elţin şi Iuri Gagarin, semn că amprenta dominaţiei sovietice a rămas puternică, atât în viaţa socială cât si aici sub pământ la Crama Cricova. Căutăm zadarnic o firidă cu sticle de vin, în faţa cărora să citim pe o etichetă: „Acesta este vinul roşu preferat al domnitorului Ştefan-Vodă”. În satele moldoveneşti de la suprafaţă se cultivă un soi de viţă de vie cu o denumire simplă: „Moldova”. Din acest soi de struguri se fabrică un vin roşu ca sângele, despre care basarabenii spun că ar fi fost vinul preferat al marelui domnitor.
Sala de protocol a Preşedinţilor
Celui care vizitează pentru prima oară crama îi este imposibil să precizeze unde se află sala vinurilor de colecţie sau sala milioanelor de sticle puse la fermentat pentru a deveni şampanie. Sălile în care pătrundem sunt din ce în ce mai fascinante şi crează impresia că ne aflăm într-un palat fermecat aflat în adâncurile pământului. Zona sălilor de protocol este dominată de fresce monumentale cu scene din viaţa podgorenilor, de mozaicuri multicolore în diverse forme şi de pardoseli vii din faianţă colorată. Mobilierul este somptuos, dar în acelaşi timp foarte modern. Ne aflăm în plină strălucire a unui palat destinat a fi locuit de către regi. În realitate, el este vizitat foarte des de preşedinţii şi prim-miniştrii unor state. Gazdele sunt mândre de faptul că în cea mai mare sală de protocol şi-a serbat ziua de naştere, pe 7 octombrie 2010, primul-ministru al Rusiei, Vladimir Putin. Lista oamenilor politici de frunte care serbează aici diverse evenimente, în ambianţa unică a acestei crame, este mult mai mare, recunosc gazdele, fără a nominaliza personaje. Istoria îi reţine în cronica scrisă a veacurilor doar pe cei care sunt celebri şi care reprezintă puncte de reper rezistente la trecerea timpului. Nimeni nu va menţiona în cartea istoriei, vizita efectuată pe data de 30 iunie 2011, de un grup de ziarişti români la Crama Cricova. Dreptul la glorie şi măreţie este întotdeauna discriminatoriu.
Adevăraţii făptuitori ai istoriei
În sala imensă în care vinurile stau culcate cuminţi la 45 de grade în rastele metalice, am aflat cine sunt cei care scriu istoria lumii în aceste locuri. Făuritorii de istorie sunt 9 femei care au grijă ca milioanele de sticle cu vin să fermenteze corect în timp, pentru a deveni şampanie. Depozitate într-un mediu cu temperatură constantă, sticlele cu vin se maturează greu până ajung la un grad de fermentaţie care le atribuie statutul de şampanie. Metoda a fost inventată cu sute de ani în urmă în regiunea viticolă Champagne din Franţa, fiind preluată de către toate ţările cu o viticultură dezvoltată şi adaptată la condiţile concrete ale zonelor viticole respective. Şi la Cricova există o reţetă originală de producere a şampaniei, pe care ghidul nostru refuză să o dezvăluie. Fiecare dintre cele 9 femei care lucrează aici trebuie să întoarcă în fiecare zi 35000 de sticle, de pe o parte pe alta. Pentru un necunoscător, cifra este ameţitoare. Această întoarcere este o mişcare simplă, dar ea trebuie repetată de 35000 de ori pe zi! O adevărată picătură chinezească de dimensiuni apăsătoare, pe care totuşi psihicul uman o învinge zilnic. În mod sigur, cele 9 femei de la Crama Cricova, împreună cu alte 9 femei de pe fiecare continent al lumii sunt rânduite de Divinitate să întoarcă zilnic ceasul lumii, pentru ca viaţa, speranţa şi iubirea oamenilor, să meargă înainte, fără a dispărea vreodată.
