Am plecat joi de acasa, in Piata Constitutiei, inarmat cu aparatul foto, multa rabdare si un pachet de tigari. Dar fara bricheta. Fumatorii pot sa stie ce inseamna asta. Nefumatorii, mai bine sa nu stie. Oricum, la cat am avut de mers pe jos, nici nu prea mi-a ars de tigari.
Este normal sa opresti circulatia in astfel de cazuri, dar nu inteleg de ce s-a blocat Calea 13 Septembrie incepand cu intersectia cu Panduri. Pentru cine nu este familiarizat cu zona, asta inseamna mai mult de 250 de metri de gardul Palatului Parlamentului si aproape un kilometru fata de Piata Constitutiei. Nici asta nu ar fi fost o mare problema, dar drumul pana jos a fost absolut sinistru. Pustiu, pustiu, pustiu. Un pustiu intrerupt din cand in cand de uniformele albastre ale jandarmilor: cate doi, cate trei. Si multe “regine” (magaoaiele ale bleu-gri).Apoi cele trei intrari din Palatul Parlamentului, unde erau cate sase-sapte jandarmi. Toti se uitau insistent si ma conduceau cu privirea, pana cand ma prelua un alt grup si, tot asa, pana vizavi de sediul SRI. Unde am dat de cateva sute de jandarmi, dar si civili. Ma rog, de oameni imbracati in civil, pentru ca multi dintre ei aveau statii de emisiei receptie in maini si stateau in grupuri, la o cafea proasta, din aceea de la automat.
Intr-un final, zgaindu-ma la ce era in jurul meu, am ajuns si in dreptul Parchetului General, unde, de data aceasta, am intalnit primii oameni veniti la protest. Era cam douasprezece fara un sfert. In piata, rasfirati, se aflau aproximativ 1500 de oameni. Inca o mie erau pe trotuare, pe ambele laturi ale pietei, si prin ganguri, pe dupa blocuri, un cautarea unui bar sau butic de cartier. M-am hotarat sa raman pe loc, sa vad care e atmosfera, ocazie cu care mi-am adus aminte de tigari. In cele din urma, am observat pe cineva care fuma, intr-un grup venit de undeva de departe. Pe fata lor se citea oboseala unui drum lung. Cativa mancau cu pofta din niste sendvisuri facute acasa. Am cerut un foc. Barbatul mi-a intins tigara lui aprinsa. Gestul lui m-a descumpanit putin. Nu imi mai aprinsesem de mult timp tigara in acest fel. Am reusit fara sa i-o sting pe a lui, desi mana ii tremura de frig. Adevarul este ca venise cam subtire imbracat pentru cele cinci grade cat erau afara si pentru vantul care bate mai mereu in zona aia.
Nu apuc sa ma indepartez putin, ca un alt barbat, insotit de un prieten, ma roaga sa ii ofer un foc. M-am scuzat ca nu am bricheta si i-am intins tigara. Au ramas langa mine si, profitand de faptul acesta, au inceput sa porneasca un dialog despre miting, despre alte mitinguri, despre oameni, despre ce ii face sa iasa in strada, despre faptul ca ieseau mai multi inainte si ca tinerii din ziua de azi sunt apatici si nepasatori, ca parintii le servesc totul pe tava. Nu pot sa spun ca ma dau in vant dupa discutii cu necunoscutii, dar nici ciufut nu sunt. Insa, la un moment dat, cei doi au transformat dialogul mai mult intr-un interviu, ca sa nu-i spun interogatoriu. Asa ca, frumusel, indemnat si de oarece paranoia, m-am scuzat ca trebuie sa plec, ca sa imi cumpar o bricheta.
O bricheta de 6 lei si “economia de la Stefan Gheorghiu”
Fapt care, de altfel, s-a si petrecut, la un barulet din spatele blocurilor de pe “bulevardul cu fantani”. Localul era plin ochi si imbibat de acelasi miros de cafea proasta – pe care eu prefer sa o numesc spalatura de ibric. La un televizor vechi, cocotat undeva aproape de tavan, erau imagini cu Emil Boc si cu coloana de manifestanti care plecase din Piata Victoriei. Din cauza zgomotului, nu se putea auzi nimic. Barmanul (poate chiar proprietarul) discuta in contradictoriu cu un client despre probleme economice. Desi se aflau la mai putin jumatate de metru unul de altul, trebuia sa tipe, ca sa se inteleaga. Am retinut doar replica barmanului: “Poate ca dumneata ai studiat economia la Stefan Gheorghiu”. Situatia incepea sa se tensioneze si, in linistea care a urmat, m-am trezit vorbind: “Aveti brichete de vanzare?”. Cu privirile celor de la mese atintite asupra sa, intelegand probabil ca ar fi bine sa schimbe subiectul, omul din spatele tejghelei si-a intors atentia catre mine, desi, in fata mea, mai erau cinci persoane: “Avem. Da, avem. Sase lei”. Am facut ochii mari, dar, gandindu-ma ca aveam de stat ore bune in piata, am acceptat. Am luat bricheta, am platit si am plecat cat mai repede.
Cativa metri mai departe, pe trotuar, lipiti de un perete, vreo sase barbati se stransesera in jurul unei sacose de iuta, din care unul scotea o sticla de votca. Dupa culoare insa, lichidul semana mai mult a palinca. Unul dintre ei, vadit nemultumit, le reprosa ca, in ritmul asta, o sa se termine si nu o sa le ajunga si pentru drumul de intoarcere catre casa. Dupa accent, erau de undeva din nordul Ardealului.
Am plecat, desi as fi vrut sa le fac o poza. M-am razgandit, pentru ca, cel putin la ora aceea, atmosfera era extrem de incarcata si nu aveam de gand sa fiu luat la intrebari sau si mai rau. Cea mai buna comparatie cu ce se simtea acolo este atmosfera unei inmormantari, la tara, toamna. Cel putin, asta a fost impresia pe care mi-a lasat-o.
Inceputul
In piata, la fel, grupuri-grupuri sau oameni care se plimbau aparent fara tinta. Unii dintre ei priveau la “Casa Poporului”. Poate ca o vedeau prima data “live”. Din cand in cand, se auzea cate o sirena sau o proba de microfon de la tribuna. Incet, incet, am fost contaminat de atmosfera si m-am trezit umbland aiurea printre oameni, strabatand piata de la un capat la altul. O masina de politie cu sirena pornita s-a oprit din mers si mi-a acordat prioritate la o trecere de pietoni. I-am facut semn agentului ca poate sa treaca, pentru ca nu ma grabesc. Mi-a multumit cu un semn facut cu mana la tampla.
Satul de mers aiurea, m-am indreptat catre partea dreapta a pietei, unde am vazut carele de reportaj de la Antena3 si Realitatea, in speranta ca o sa dau si de alti jurnalisti. Ghinion de nesansa. Nu era nimeni cunoscut. De fapt, era Maria Coman, intr-un mini-studio improvizat. Au trecut vreo 12 ani de cand nu am mai vorbit, iar atunci cand am facut-o, eu eram de putin timp in presa. Nu avea cum sa ma mai tina minte. Ne-am intalnit mai ales la MapN, unde eram amandoi acreditati, “pe vremuri”. In schimb, l-am observat pe Petru Dandea, de la Cartel Alfa. Apoi, pe Vasile Marica, de la Sed Lex. Cel din urma a parut putin surprins ca il fotografiez. I-am facut semn ca totul e ok, ca sunt de la presa.
Jandarmii “rai”, jandarmii “buni”
Intr-un final, am reusit sa dau si de alti colegi din presa. Cei mai multi dintre ei, fotoreporteri si cameramani. Nici pe ei nu ii cunosteam. Dar ne-am strans la un loc si am pornit spre partea dreapta a tribunei, undeva la o suta de metri, acolo unde am vazut ca jandarmii permiteau unor persoane sa intre pe trotuarul de langa zidul care inconjoara Palatul Parlamentului. Bineinteles, intentia noastra era sa ajungem in preajma tribunei, pentru a putea lua imagini cu oamenii care se adunau si cu cu pancartele. Dar, din nou, ghinion. Unul dintre jandarmi ne-a comunicat ca are ordin sa nu lase pe nimeni sa treaca. Nu a contat nici macar ca ne-am legitimat si ca eram toti cu “aparatele” de gat, ca sa nu mai vorbesc de orice alt motiv invocat. Jandarmul era de neclintit. In cele din urma, ne-a indicat un superiror cu care sa vorbim. Intre timp, a aparut si Mircea, cu care am fost coleg la ZIUA. Si, schimband noi amabilitati (ne mai intalnisem deja cu doua zile in urma, la mitingul SCMD – sindicatul militarilor in rezerva), ne-am pomenit ca “delegatia” de jurnalisti condusi de Robert de le EPA, care fusese sa negocieze cu “superiorul”, s-a intors fara nici un rezultat. Mai precis, acesta ii spusese, dupa ce s-a scuzat initial, ca acesta este un ordin venit de undeva de sus si ca el nu poate face nicmic. Bineinteles, au aparut si comentariile la adresa jandarmilor care, fie vorba intre noi, numai de bine nu erau. Am preferat sa zambesc, in sinea mea, amintindu-mi ca am mai trecut prin situatii similare, in care jandarmii de rand erau oameni de inteles si incercau sa ne ofere ajutorul, dar venea cate un superiror in civil, scolit pe la “Secu”, care strica totul.
Asa ca am hotarat sa incercam pe partea stanga, ca, poate-poate, dam de cineva mai intelegator. Zis si facut. In sir indian, strecurandu-ne printre manifestanti, am ajuns la celalalt “punct de control”, unde, bucurie mare, jandarmii nu au avut nici o obiectie, iar unul dintre organizatorii de la sindicate ne-a verificat rapid legitimatiile. De aici, incepe o alta poveste, unde voi lasa sa vorbeasca mai mult imaginile. Dar pana acolo, vreau sa va mai spun ceva. De fapt sa imi cer scuze pentru faptul ca, dintr-o regretabila eroare, am setatat cea mai slaba calitate la inregistrarile video, asa ca si sunetul si imaginile sunt de proasta calitate. Iar daca aveti rabdare sa parcurgeti imaginile si textul, pana la sfarsit, promit ca veti afla si cum am pus capat mitingului. Ma rog, doar cum am contribuit si eu.
Vizita tandemului Ponta-Dragnea
Desi as fi mult mai tentat sa ii spun tandemul Dragnea-Ponta. Acuma, am inteles ca domnul Dragnea s-a straduit sa aduca si pesedisti la miting. Inteleg si teoria domnului Ponta ca un partid social-democrat, urmand modelul francez, trebuie sa fie alaturi de sindicate si, in primul rand, de oamenii nemultumiti, care isi striga saracia in strada. Dar nu pot sa inteleg “vizita de lucru” si baia de multime. Daca va apucati sa comentati si sa-mi explicati faza cu mogulii, psd+pnl+pc si sindicatele, va rog sa nu va mai chinuiti, ca o stiu pe de rost. Pe bune, sunt satul de ea, ca si de postacii de serviciu (pdl, psd, pnl, pc, unpr), in viziunea carora cel mai bun argument este “ba p-a ma-tii”.
Revenind la “baia de multime” a lui Ponta. As dori sa ii transmit doar ca mai este cineva, care facea la fel si a ajuns la Cotroceni. Iar acum le cam evita. Daca niste lideri de sindicat va sunt favorabili acum, nu e nici o scofala. Unii i-au fost si lui Basescu. Altii poate chiar ii sunt inca. Insa, oamenii obisnuiti s-au cam saturat.
TVR, ecranele din piata, huiduielile si “instigatoarea” Pora
In Piata Constitutiei, pe cele doua laturi ale tribunei, au fost instalate si doua ecrane ce ar fi trebuit sa ofere manifestantilor imagini live din Parlament, de la dezbaterile si votul privind motiunea de cenzura. Postul difuzat a fost TVR. Desi am crezut ca a fost doar o strategie, pentru ca sindicatele sa nu mai fie acuzate de complicitate cu Realitatea si Antena, am aflat ca a fost pur si simplu o constrangere tehnica. Ar fi trebuit sa fie difuzate imagini de la mai multe televiziuni, dar nu s-a putut. Singurul post tv care avea semnal in zona era TVR. Si apropo de semnal. Nu numai ca nu mi-a functionat 3G-ul deloc, dar nici semnal GSM nu am avut cum trebuie. Timp de sapte ore si ceva, de cate ori am incercat sa dau un telefon, nu s-a putut aproape deloc. Am reusit doar sa primesc un apel, dar care s-a intrerupt dupa 5 secunde, si sa dau eu un telefon de vreo 20 de secunde si sa vorbesc cu colegul meu Alin (aflat si el, temporar, in piata). Asta dupa ce am primit un sms ca am o gramada de apeluri ratate. Astazi, am aflat ca si mai multe persoane au incercat sa ma apeleze. Cu situatii similare s-au confruntat majoritatea celor aflati in zona tribunei, mari greutati avand si cei care au incercat sa-si transmita fotografiile si imaginile video in redactii, prin intermediul internetului mobil.
Dar, revenind la TVR si ecranele din piata, merita precizat ca aparitia jurnalistei Andreea Pora in studioul TVR, in calitate de invitat permanent (am impresia ca l-am observat, la un moment dat, si pe Cristian Patrasconiu), a provocat valuri de huiduieli din partea manifestantilor. Fapt care a dat apa la moara si unor lideri de sindicat care au facut-o in fel si chip de la tribuna. Acuzand-o ca este apropiata Puterii (acesta este felul meu mai delicat de a descrie ce s-a spus la tribuna despre domnia sa), i s-a imputat si ca, pe langa faptul ca este “rea”, mai e si “urata”. Condamnabil, as spune eu, chiar daca sunt de acord cu incriminarea legata de apropierea de Putere. In orice caz, este laudabila decizia TVR de a condimenta dezbaterile din Parlament si cu jurnalisti care sa comenteze, dar total condamnabil faptul ca televiziunea nationala a fost partinitoare in alegerea invitatilor. Presupunand prin absurd ca in Romania nu mai exista jurnalisti independenti si obiectivi, trebuia macar sa aduca unul si din “tabara cealalata”. Poate ca asa ar fi putut sa dea exemplu si altor televiziuni. In schimb, s-a bagat prosteste in aceeasi ciorba.
Personaje inedite
Aici, nu am foarte multe de povestit. Eventual pot sa explic faptul ca barbatul care tine in mana bancnota de 5 lei sustinea ca aceasta este pensia lui.
Despre cioara aia moarta, atarnata cu capul in jos, mi s-a spus ca ar avea legatura cu Elena Udrea, desi, nu prea am inteles si de ce, pentru ca era galagia mult prea mare. Nenea ala cu ciulini, iar nu am inteles ce a vrut sa spuna. Poate doar ca, de obicei, ciulinul are legatura cu parloaga si simbolizeaza saracia din agricultura. Foarte posibil ca asta sa fi fost mesajul, mai ales ca avea si o ovina, pe langa el.
Peste 65.000 de oameni la miting
Stiu ca Jandarmeria a oferit publicitatii o estimare a numarului de participanti: putin peste 30.000 de oameni (daca eram de la televiziune, poate ii spuneam o cifra de…). Stiu si ca, de la tribuna, s-a vorbit despre 100.000 de manifestanti. Eu zic ca au fost peste 65.000, maxim 70.000. Asta, undeva intre orele 13.00-14.00.
Eu stiu ca Jandarmeria stie sa numere si, mai mult decat atat, stie sa numere corect. Si nu o sa fiu niciodata de acord cu ceea ce afirma unii: jandarmii sunt niste tampiti, batausi fara creier etc. Este o prostie. Dar si o nedreptate maxima sa spui acest lucru despre jandarmi. Dar, la fel de bine, stiu ca, de ani buni, structurile militare au fost napadite de oameni numiti si avansati in functie pe criterii politice, desi este vorba despre structuri apolitice. La fel de bine stiu ca personaje de acest gen care paraziteaza si infecteaza sistemul isi impun vointa, determinandu-i pe militari sa devina simple marionete, din cand in cand, in intoxicarea si manipularea opiniei publice. Asa ca nu pot sa il acuz pe Marius Militaru de dezinformare. Are si el superiori, trebuie sa execute ordinul si, la urma urmei, el e doar purtator de cuvant, doar nu sta el sa numere.
Pentru ca oricum o sa fiu injurat de unii pentru ca am zis ca numarul participantilor a fost dublu fata de cel “oficial”, o sa si demonstrez cu cifre oficiale.Daca ne amintim de mitingul din mai, de la Guvern, organizatorii au spus ca au adus peste 50.000 de oameni. Jandarmeria a spus ca a fost vorba despre 30.000. In fotografiile realizate de pe cladirile inalte din zona, dar si din elicopter, se poate observa ca manifestantii ocupa putin mai mult de jumatate din Piata Victoriei. La mitingul de miercuri, 27 octombrie, nu numai ca toata piata a fost umpluta de protestatari, dar au mai fost si doua bulevarde care “gemeau” de mannifestanti. In consecinta, daca urmam firul logic, este vorba despre peste 60.000 de oameni, numai la inceputul protestului. Daca ii mai adugam si pe cei care s-au aflat in Piata Constitutiei, pana sa vina marea masa, ajungem la peste 65.000.
Despre lozinci, nu mai are rost sa va mai povestesc. Au fost date in toata presa.
{youtube}hhx8w-BH7fw{/youtube}
{youtube}RbV8UnvPylI{/youtube}
“Lovitura de stat” din capul Puterii, “armele de razboi” ale jandarmilor si imbrancelile
Am uitat sa precizez, la inceputul articolului, ca am mai fost “inarmat” si cu un mic radio, cu casti, care merge doar pe FM si cu ajutorul caruia am zis eu ca o sa fiu la curent cu tot ce se discuta in cadrul Parlamentului, in timp ce inghetam si eram plouat alaturi de colegii mei si de manifestanti. Mare greseala. Pe langa faptul ca semnalul era extrem de slab, am avut si ghinionul sa aud cele mai mari tampenii pe care le-am ascultat in viata mea. Nici nu stiu cu ce sa incep. Sa luam, de exemplu, declaratiile unor personaje sinistre si total iresponsabile din “arcul guvernamental”. S-a afirmat “la greu” ca se organizeaza o lovitura de stat, ca se incearca luarea cu asalt a Parlamentului. Din partea opozitiei, alte gogomanii si declaratii iresponsabile. De abia aseara si astazi am inteles de unde s-a tras concluzia ca jandarmii ar fi fost dotati cu munitie si armament “de razboi”. Era vorba despre lansatoarele de grenade iritant-lacrimogene, care seamana cu niste pusti de vanatore cu teava taiata (din punctul de vedere al unor necunoscatori). Acum, sincer sa fiu, nu stiu ce armament aveau jandarmii pe sub gecile groase, dar, chiar daca, de multe ori sunt foarte circumspect, chiar nu cred ca erau inarmati.
Alta prostie maxima mi s-a parut abordarea majoritatii presei, care a vorbit despre violente. Este adevarat ca au fost rasturnate garduri, este adevarat ca au fost injuraturi, este adavarat ca au fost aruncate sticle goale sau cu resturi de suc sau apa. Dar nu au fost violente. Nu a fost spart nici un cap. Nu a curs sange. Nu a murit nimeni. Mai mult chiar, dintre cele 12 persoane virulente “extrase” de catre jandarmi din multime, sase erau “membri ai galeriei unei echipe de fotbal”, ca sa citez exact Jandarmeria. Ceilalti sase nu erau membri de sindicat.
Cum am “contribuit” la finalul brusc al protestului si ce a ramas dupa
Sincer sa fiu, am stat mult sa ma gandesc daca sa povestesc asta. Dar, la urma urmei, eu doar am fost unul care a auzit vestea si a transmis-o mai departe. Cu ceva minute inaintea orei 18.00, odihnindu-ma in spatele tribunei, pe un carucior folosit la mutarea marilor boxe folosite la miting, si ascultand in casti, la radio, ce se mai intampla cu votul motiunii, am auzit ca ziarul Gandul, facand un calcul matematic, a postat deja stirea ca “motiunea a picat”.
Stiam ca votul senatorilor nu se incheiase, dar, uitandu-ma in dreapta mea, unde se afla unul dintre organizatorii de la sindicate, am spus: “Astia zic la radio ca nu a trecut motiunea.”. Au auzit si altii ce i-am zis. Asa ca au urmat intrebari. Am explicat ca la Realitatea Fm, care difuzeaza discutiile de la Realitatea Tv, a fost difuzata informatia. M-am indepartat de tribuna, incercand sa sun acasa, in speranta sa aflu mai multe amanunte, de unde mi s-a si spus, in cele din urma, ca informatia se confirma. Intre timp, cei care se aflau la tribuna aflasera ce anuntasem eu initial. Si au facut public anuntul. Mitingul s-a oprit brusc, ca si cum cineva a apasat pe un intrerupator. Au urmat apelurile la greva generala si deplasarea catre autocarele parcate pe cheiul Dambovitei, la Izvor. La fel de repede, jandarmii au iesit din dispozitiv, indreptandu-se spre masinile cu care au venit. Protestatari si jandarmi s-au amestecat in piata, ficare dintre ei, vazandu-si linistiti de drum. Am vazut o femeie in varsta care s-a oprit langa una dintre dube si le-a spus: “Multumesc ca nu ne-ati batut!”.
Nu am mai stat sa ascult raspunsul. Cam asta a fost experienta mea de peste sapte ore la “lovitura de stat”, vazuta de unii reprezentanti ai Puterii, sau “represiunea sangeroasa”, din capul unora din Opozitie. La asemenea mizerii politicianiste, in Piata Constitutie, nu putea ramane decat o mare mizerie.
Imagini cu o parte dintre cei care au luat cuvantul la tribuna
