Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Cum mi-am petrecut Revoluţia. “Nu mai vin să ne jucăm fotbal că a început războiul!”

Cum mi-am petrecut Revoluţia. “Nu mai vin să ne jucăm fotbal că a început războiul!”

scris de Alin Burtescu
1 afisari

Aveam 10 ani în 1989. Pe 15 decembrie eram la începutul vacanţei de iarnă, la ţară la mamaie, undeva în judeţul Olt. În câteva case din sat eram în jur de 20 de veri şi verişoare, majoritatea de vârsta mea şi altă treabă decât să batem mingea şi să ne facem bice din cânepă cu vârf de rafie din care să pocnim toată ziua nu aveam. Mai mergeam uneori pe gârlă – pârâul Vediţa – să ne facem plute de gheaţă cât să ajungem fleaşcă acasă şi să ne luăm papara cuvenită lângă soba fierbinte. Abia aşteptam să ningă – săniile şi ceara cu care frecam tălpile ghetuţelor erau pregătite, dar asta avea să se întâmple de Revelion.

Acum 21 de ani, pe seară, ascultam împreună cu mamaie şi sora mea, la un radio mic şi negru cu  antenă,  Vocea Americii. Cineva vorbea despre un popă ungur de la Timişoara pe nume Laszlo Tokes şi că s-au strâns oamenii în jurul bisericii ca să nu-l scoată miliţia şi securitatea afară de acolo. A doua zi, pe 16, m-am trezit din cauza radioului. Nu ştiu dacă tot Vocea Americii sau Europa Liberă se auzea, dar se povestea despre acelaşi lucru. Am plecat la fotbal…

Seara am auzit pentru prima dată în viaţă cum cineva ţipa că nu are pâine. O femeie urla din micul aparat. Zgomot. Mulţimea: “Jos Ceauşescu! Jos Ceauşescu!”

Normal că ştiam cine e Ceauşescu, doar îl aveam în poză împreună cu tovarăşa pe a doua filă din manualele şcolare. Şi mai erau şi tablourile din toată şcoala, poeziile şi cântecele care îl preaslăveau. Nu înţelegeam atunci de ce îl urăşte lumea aşa, dintr-o dată.

Următorele trei zile, 17,18 şi 19 au decurs la fel, doar că la radio se vorbea şi de împuşcături şi de oameni morţi la Timişoara.

Pe 20, seara, l-am văzut pe preşedintele Republicii Socialiste România la televizor. Zicea despre nişte grupuri huliganice care au atacat clădirile statului. Prea multe nu am priceput, dar mi-am dat seama că era în contradicţie cu ce auzisem la radio. Mă întrebam atunci, văzând imaginile cu cei care erau cu el în studio, de ce trebuie să fim conduşi de nişte oameni bătrâni. În mintea mea o asemănam pe Elena Ceuşescu cu Baba Cloanţa.

Fotbalul de rigoare din ziua de 21 nu a mai avut loc. Mă îndreptam spre micul izlaz unde jucam de obicei şi un băiat cu vreo doi ani mai mare decât mine îmi zice:

“Nu mai vin să ne jucăm fotbal că a început războiul!”

“Ce război?”, întreb eu.

“E la televizor, du-te şi te uită!”, îmi răspunde.

“Dar de unde ştii că e război?”

“De la unchiu’, a plecat acum câteva zile la Bucureşti şi ne-a zis”.

Unchiul colegului meu de minge – cotonogar mare fie vorba între noi – era ofiţer la Popota nu ştiu cărei Direcţii.

Eu aş fi vrut să merg la joacă, că doar nu aveam să mă duc la război, dar cu cine? Îi păcălise ăsta pe toţi că e război şi se ascunseseră în case.

Dezamăgit, am plecat cu gândul să-mi mai împletesc o dată biciul, că-l împleteam şi-l despleteam zilnic.

Surpriza pe care am avut-o – şi la 10 ani credeţi-mă că era greu să înteleg – toate casele vecine cu mine, inclusiv a mea, aveau pături în geam.

“Alo, alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!” – cuvintele rostite de Ceauşesti mi-au rămas toată viaţa în memorie… Abia intrasem în camera cu televizor când le-am auzit şi am observat câţiva vecini şi vecine care veniseră să vadă şi ei “războiul”. Căci dacă e război trebuie să îţi acoperi gemurile, să nu te vadă de sus din avion şi să te bombardeze. Şi uite aşa misterul cu pătura din fereastră a fost elucidat!

Ce a urmat – Revoluţia, Piaţa Universităţii, cucerirea televiziunii, apariţia lui Ion Iliescu pe ecran, imaginile cu oameni morţi – am şi acum impresia de atunci că unii au fost şi sunt criminali şi că Ceauşescu putea fi dat jos fără vărsare de sânge.

Care e diferenţa dintre Moş Gerilă şi Moş Crăciun?

Asta ne întrebam noi, copiii, după “război”…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult