Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Despre mancatul patriotic la Clubul Taranului

Despre mancatul patriotic la Clubul Taranului

scris de Ziua Veche
13 afisari

 

Veniti de la 600 de kilometri, de unde se agata harta-n cui, un grup de maramureseni, mandri apartenenti ai Asociatiei de Produse Traditionale si Ecologice din Maramures au tras, vineri, la Clubul Taranului, sa le arate bucurestenilor, ‘’face to face’’ (asa au spus) ce va sa zica o degustare de produse traditionale si ecologice din Tara Chioarului. Presedintele Asociatiei, domnul Ioan Tataran, om inalt si gros care s-a recomandat ‘’maramuresean autentic’’, i-a indemnat pe regateni sa ‘’manance patriotic’’, adica produse traditionale ei ecologice, ‘’ca daca prospera taranul, e bogata si tara’’.

Indemnul a fost pus repede in practica de asistenta, destul de intesata de ‘’jurnalistii’’ fripturisti (sau piscotari, cum li se mai zice) Palinca s-a dus ca o chenzina albaneza, iar carnatii au poposit, stransi ca lasourile, prin gentile unor invitati. Privind cu ingaduinta de la inaltimea celor doua sute de centimetri ai sai, Ioan Tataran ii asteapta pe bucuresteni sambata si duminica la Muzeul Taranului Roman, cu ceterasi din Cernesti si cu tot ce are mai bun satul maramuresean. Clubul Taranului aduce mai degraba cu un club de jazz: lumini difuze, scena, boxe, bar (cu preturi taranesti, ca sa fim in acelasi registru), in orice caz ceva ce vrea sa sugereze o chestie elitista. Pana sa vina oamenii Asociatiei, nu era picior de taran prin zona. Cand au venit, pe scena si alaturi, maramuresenii Asociatiei de Produse Traditionale si Ecologice au intins cergi, au adus pachete grele cu bucate ‘’eco’’, tuici galbioare si mai putin colorate horinci si vin rubiniu, probabil pe post de suc. Domnul Ioan Tataran face prezentarile. In drepta sa, adica, se afla Iulia Corau, in costum traditional din Maramures, ‘’mester din Botiza, creatoare de frumoase cergi si face si niste sarmale pe care le-om gusta apoi sa vedem cat is de bune’’. In dreapta Iuliei Corau sta Gheorghe Pop, ‘’vicele’’ Asociatiei, ‘’gospodar din zona Chioarului, are o livada frumoasa, cu meri si musai cu pruni’’.  Ce vor oamenii? ‘’Vrem sa facem, zice Ioan Tataran cu voce groasa si cantata, un eveniment traditional la Muzeu Taranului Roman, sambata si duminica. Vin producatori de produse traditionale, ecologice, mesteri populari, si vine si un grup de ceterasi din zona Chioarului. Vrem sa readucem in atentia bucurestenilor satul maramuresean si bunatatile care se fac aici: fara ingrasaminte, fara pesticide, sa nu poluam aerul si apa, asta-i treaba’’. ‘’Activitatea noastra consta in organizarea de targuri traditionale in toata tara. Vorbim cu oamenii, le aratam modul in care trebuie sa-si produca si sa-si prezinte marfa, pentru ca satul romanesc trebuie sa iasa din marasmul economic, si nu numai, in care se zbate acum prin forte proprii’’, continua Tataran. Ridica apoi vocea si inalta bratul profetic, in genul statuii ‘’1907’’ ce statea, pe vremuri, in fata Pietei Obor: ‘’Merem pe principiul ca nu trebuie sa asteptam subventii, pomeni sau altceva, noi trebuie sa facem totul prin fortele noastre, e important sa vadem cum cultivam cat mai bine, cum punem valoarea adaugata pe produsul primar, cum crestem si cum ne prelucram produsele primare’’. ‘’Sunt greutati, spune Tataran privind tinta undeva, spre fundul salii, catre bar- cativa din zona dau din cap cum ca sunt la curent cu greutatile agriculturii- dar ne batem si nu ne lasam pana ce vom reusi sa-i dam posibilitatea micului producator sa lucre’’. Pe langa targul de sambata si duminica, maramuresenii vor sa mai organizeze ‘’cel putin trei’’, ca ‘’sa vina si bucurestenii apoi la noi, sa-si petreaca concediul, pentru ca maramuresenii sunt oameni harnici, un pic duri, dar cu sufletul deschis la musafiri’’. ‘’Pledam pentru consumul de produse traditionale romanesti, urmeaza domnul Tataran, cu aerul omului care a ajuns la miezul discursului si discursul merge la inima auditoriului. Ar fi bine sa fim patrioti. Nu ne cere nimeni acu sa merem sa ne inrolam pe front, dar si faptul de a consuma produse traditionale constituie un act de patriotism’’.

 

Arta de a face razboi de pace

Presedintele ia o pauza, potrivindu-si pe umeri un fel de suman din lana neagra cu care s-ar putea acoperi un urs. Iulia Corau, femeia imbracata cu un prea frumos costum maramuresean vorbeste despre cergi, covoare cu motive traditionale, toate vopsite cu culori musai naturale. Cum e cu sarmalele? Sarmaua din Maramures are, in plus si ingredientele bucatariei de prin partea locului: ’’sunt facute cu pasat, cum se faceau din batrani, malai mare macinat, care se pune si el in compozitie, se pune apoi orez, ceapa, morcovi, sare si piper. Dupa aia se dau la fiert si ies niste sarmaleeee…’’ Iulia Corau mai are si darul ‘’sa faca razboi de pace’’, adica e printre putinii oameni calificati in a restaura razboaie de tesut.  ‘’Am restaurat si aici, razboaie de tesut, la Muzeul Satului, m-as bucura tare sa se continuie traditia tesutului la razboi, ca se cam pierde si-i pacat’’. Insa, pe o piata infestata de chinezarii si contrafaceri, traditia a pierdut insa razboiul. Si razboaiele, ca tot am adus vorba de ele. De fapt, spun maramuresenii, aici e problema, invazia chimicalelor. Asociatia lor colaboreaza de altfel cu organizatia WWF (World Wide Fund for Nature) una din cele mai mari organizatii internationale independente care deruleaza proiecte pentru conservarea naturii. Asa ca in Maramu’ , la ei acasa, oamenii umbla deja cu concepte de genul ‘’zona agricola cu valoare naturala ridicata’’, de-i asculta vecinii cu gura cascata. La nivelul judetului Maramures, informeaza si Gheorghe Pop (care a tacut pana acum) s-a constituit o asociatie ‘’Salvati satul maramuresean’’, cu ‘’membrii din toate domeniile, poa’ sa fie si paznic la cireada’’ dar sa aiba grija de a ajuta ca satul traditional sa reinvie. ‘’Statul face prea putin in promovarea produselor traditionale’’, intervine cu aplomb Ioan Tataran. Necazul, spune presedintele, tine de legislatia cu privire la prelucrarea produselor primare, in primul rand la prelucrarea porcului in gospodariile poporenilor. ‘’Nu-i voie sa iei la abatoare porcii produsi de populatie. Peste tot in lume exista mici producatori care-si duc porcul la abator si vin apoi acasa, fac slanina, carnati, fac ce mai stiu ei si merg la sfarsit de saptamana si vand in targ. Cand am intrat in Europa, ca parca nu eram tot acolo, ai nostri negociatori s-au dus si au ascultat numa’ ce le-or spus altii, nu s-au gandit ca taranul roman trebuie sa traiasca si el’’.

 

‘’Avem scule!‘’

Prin intermediul ziuaveche.ro, presedintele Asociatiei vrea sa atraga atentia bucurestenilor vizavi de alt aspect : din ce in ce mai multe firme organizeaza ‘’targuri de produse traditionale si ecologice’’, cu ‘’bucate traditionale romanesti’’. ‘’Mare atentie, ca majoritatea acestor pseudoproducatori traditionali nu au nici in clin nici in maneca cu aceste activitati. Noi avem scule, pardon, iertati-mi expresia, avem rulote frigorifice dotate cu tot ce trebuie pentru produse perisabile si 600 de kilometri nu inseamna nimic ca drum, pentru ca scopul nostu e sa facem bani, sa cultivam pamantul, sa ne crestem animalele si sa ne valorificam produsele la un pret adecvat. Pe de alta parte, nu exista un control riguros al produselor traditionale. Se da un atestat de catre Ministerul Agriculturii in baza unui caiet de sarcini, care se face, dar nu totdeauna se respecta acel caiet. Avem un oficiu pentru produse traditionale si ecologice la Brasov, exista cate un inspector la trei-patru judete, care vine odata in judet sa te salute…Eu, Tataran, raspund de ce aduc insa. Majoritatea dintre noi suntem in faza de certificare pentru produse ecologice, pentru ca aici e vorba de un control riguros, se elibereaza un certificat anual si se fac analize, controale, iar daca ceva nu e in regula, ti-o luat certificatul si nu mai produci in veci’’. Intrebam, intr-o doara : ati incercat sa colaborati cu supermarketuri ? ‘’Nu, raspunde omul din Maramures, produsele ecologice si traditionale trebuie sa se vanda ‘’face to face’’: consumatorul sa le miroasa, sa le guste, sa stea la povesti cu producatorul, cum se intampla astfel de lucruri si in Occident. N-avem ce cauta in supermarketuri, noi trebuie sa fim o alternativa la supermarketuri’’.

Asaltul fripturistilor

‘’Da’ ajunge cu vorba, va invitam sa gustuliti, sa gustati adica. Avem bucate, avem horinca de mere si de prune’’, invita Tataran dar, repede, vocea i se acopera de zgomotul invitatilor care dadusera deja asaltul la mancare si bautura. Aici suntem datori sa tragem un semnal de alarma cat sa opreasca doua tenuri. Se fac 20 de ani de cand, la evenimente soldate cu potol si bautura, isi fac mereu aparitia personaje cu legitimatii de presa, ba expirate, ba apartinand unor publicatii care nu mai exista, cu genti pe umeri, cu pix si agenda: fripturistii, piscotarii. De regula, sunt oameni de varsta a doua, dar nu numai. Fripturistul are aplomb, cere mape de presa, da telefoane peste telefoane, da mana (de regula jilava si nespalata) cu asistenta, aruncand priviri rotunde in sala sa identifice locul unde se va manca si se va bea pe gratis, evalueaza cantitatea, calculeaza drumul cel mai scurt spre bucate si, in functie de asta, isi gaseste si locul. Apoi, e atent la discursul organizatorilor, noteaza de mama focului, da din cap aprobator, se scarpina incet cu varful unui deget in cap, cu grija sa nu-i cada matreata pe gulerul galben al camasii sau pe umerii ‘’sacoului’’. Numai un ochi avizat ii poate vedea nerabdarea din gesturi si priviri, sa se termine dracului vorbaria si sa inceapa ghiftuiala pe gratis. Mereu, piscotarii (sau fripturistii) au agenda la zi, cu sumarul evenimentelor din oras care se termina cu ‘’protocol’’. Odata semnalul dat, piscotarul ia masa dintr-un capat in celalalt, iar ce nu incape in gura, incape in buzunare (au dexteritatea si viteza sutilor) si, in final, in geanta. Ca sa pastreze aparenta, in tot acest timp, de regula, discuta cu organizatorii, invoca cunostinte comune inexistente, se pricepe la toate reusind, rara performanta, a manca cat mai mult si repede, a umple cambuza buzunarelor si a turui verzi si uscate. Fireste, nu e multumit numai cu atat. Daca organizatorii au pregatit ceva plase cu cadouri nu-l misti de acolo nici sa inceapa un cutremur pana nu pleaca cu plasa lui. Am dat peste ei si la Clubul Taranului. Nu multi, dar suficient sa-ti piara cheful…Retineri numai o imagine: un domn cu oaresce chelie sta la o masa, atent la interlocutorul din dreapta; are geanta pe un scaun, usor mascata de fata de masa, iar in mana stanga tine un carnat imens, pe care l-a pliat ca un metru de tamplarie si-l strecoara cu gesturi de reptila in geanta…Pacat de munca maramuresenilor, pe care ii vom reintalni insa la targ, unde fripturistii nu vin. E pe bani.

 

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult