Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj  Dumnezeu a creat o singură Posadă

 Dumnezeu a creat o singură Posadă

scris de Teodor Seran
39 afisari

De la Râmnicu Vâlcea spre Sibiu ne însoţeşte la câţiva zeci de metri Oltul, transformat după Brezoi într-un râu larg, cu ape misterioase şi domoale. Valea Oltului are un farmec de care poţi să te bucuri cu sinceritatea reîntâlnirii.

 primarul Ion Sandu din Perişani

primarul Ion Sandu din Perişani

Staţiunile balneare înşirate pe malul drept al râului sunt aceleaşi de zeci de ani. Nu s-a schimbat nimic de pe vremea când sindicatele trimiteau oameni la tratament, la izvoarele cu apă tămăduitoare pentru afecţiunile gastrice. Altădată de bon-ton, plecarea la tratament în staţiunile de pe Valea Oltului a căzut într-un derizoriu nemeritat, datorită indiferenţei şi a  lipsei de inspiraţie managerială. În aer se simte lehamitea unei lungi perioade de amorţeală cleioasă, pe parcursul căreia nu s-a întâmplat nimic. Trecem pe lângă Mânăstirea Cozia cu aceeaşi apatie greu de alungat pe care o poartă Oltul în valuri. Nici Umbra lui Mircea nu mai pluteşte ca altadată deasupra apelor.

După ce treci la Brezoi podul  peste Lotru, defileul Văii Oltului nu mai oferă călătorului nimic spectaculos. Apele râului se împuţinează, devenind sărace şi nespectaculoase, semn că ne îndreptăm către obârşie. Munţi întunecaţi de verdele închis al pădurilor se înşiră de-o parte şi de alta a râului. Străbatem un peisaj care nu impresionează, dar care ne obligă să recunoaştem că ne aflăm într-o zonă montană spectaculoasă. Şoseaua duce spre Sibiu, acolo unde peisajul transilvan pare a fi mult mai promiţător. Nu avem de unde să bănuim că, undeva aproape de noi, în munţii din stânga drumului, se află un Rai Pământean. Pentru a ajunge la porţile lui, aproape de Mânăstirea Cornetu trebuie să faci la stânga si sa urmezi cursul râului Băiaşu, spre Perişani.

***

„– Numele comunei vine de la livezile cu peri, care acopereau dealurile din jur!” –spune primarul Ion Sandu. Este un bărbat energic, aflat permanent în mişcare, cuprins de o frenezie inexplicabilă atunci când vorbeşte depre plaiurile natale. „- Am găsit unele surse care spun că numele comunei ar veni de la un grec, care s-a rătăcit prin aceste părţi! Eu, nu cred! Ce să caute un grec, de la Marea Egee, pe malul Oltului?” Îi dăm dreptate primarului, că nu au avut ce să caute grecii în acest colţ de Tară Dumnezeiască atât de puţin cunoscută. România  este o  ţară pitorească, cu privelişti mirifice pe tot cuprinsul ei, care pot fi oricând catalogate drept Perla Coroanei. Peisajul Văii Băiaşului poate fi catalogat drept Perla cea Adevărată a Coroanei. La Perişani, pătrundem într-un  peisaj care prin frumuseţea lui îţi taie răsuflarea. Este locul unde ţâşneşte dintre dealuri adevăratul spirit românesc, oferindu-ţi o senzaţie reconfortantă de întoarcere acasă. Este  peisajul mioritic tulburător, pe care adeseori îl uităm, pierduţi în tumultul vieţii cotidiene.

***

statuia voievodului Basarab I

statuia voievodului Basarab I

Pe un piedestal din centrul comunei, statuia voievodului Basarab I are faţa îndreptată spre Ţara Românească. Are capul sus şi privirea mândră. Parcă le vorbeşte urmaşilor, pentru ca aceştia să îşi aducă aminte că în anul 1330, după bătălia de la Posada, le-a dăruit pentru eternitate, o Ţară. Undeva, pe firul apei în sus, în chinga de piatră a munţilor, a avut loc cumplita încleştere a oştenilor români cu armata regelui ungur Carol Robert de Anjou. Acesta a forţat trecătoarea pentru a ajunge cu armata în Ardeal, dar şi pentru a anexa Regatului Maghiar o parte din Ţara Loviştei. Basarab I l-a aşteptat cu oştenii sus, pe creste. I-a lăsat pe trufaşii cavaleri ai Regelui să pătrundă în „copaia” munţilor. Caii simţeau pericolul, alunecând pe drumul pietros şi sforăind nervos pe nările încinse. La un semn al voievodului, potop de pietre şi foc s-a abătut asupra călăreţilor. Oştenii români au semănat moarte în rândul duşmanilor, care cuprinşi de panică, au dat înapoi. Basarab I câştiga o bătălie care consfinţea independenţa Ţării Româneşti şi existenţa românilor pe aceste meleaguri. De atunci şi până acum, Basarab I a fost considerat un ziditor al neamului şi întemeietor al Dinastiei Basarabilor. A dăruit urmaşilor lui o ţară liberă şi bogată, care a reuşit să rămână independentă vreme de peste şase veacuri. Atât de mare a fost izbânda Întâiului Basarab, încât, locuitorii din toate văile româneşti şi-au crescut copiii cu credinţa că Domnitorul a purtat decisiva bătălie aproape de casele lor. Peste istoria lui Basarab I s-a aşternut o ceaţă densă şi un văl de nelinişte. Urmaşii Domnitorului, din prea multă dragoste pentru acesta, au început să se certe. Toti pretindeau că Basarab I a luptat pe Valea lor cu Regele maghiar. De aici şi până la denaturarea adevărului istoric, nu a mai fost decât un pas.

***

„-Adevărata Posadă este cea de la noi! Acum 684 de ani, sângele strămoşilor s-a vărsat în munţii acestei văi! Demonstrarea şi susţinerea acestui adevăr istoric a devenit ţelul vieţii mele!” –mărturiseşte primarul Ion Sandu. A chemat la Perişani specialişti în istoria veche a României, profesori de istorie, jurnalişti şi militari. –„Le-am pus la dispoziţie totul, inclusiv un mijloc de transport permanent. I-am rugat să cerceteze dacă acesta este locul unde s-a dat crâncena bătălie. Au refăcut pe bucăţi drumul până la Curtea de Argeş, de unde a venit Carol Robert de Anjou, spre Posada. În final, aceştia au redactat un material cu toate concluziile studiului, din care rezultă fără niciun dubiu că Posada de la Perişani este cea adevărată!” Deşi majoritatea specialiştilor susţineau acest lucru, cei din alte zări, care doreau să promoveze o altă locaţie a bătăliei, aveau un argument pe care primarul nu putea să îl combată: dacă la Perişani este adevărata Posadă, de ce nu s-a găsit niciun vestigiu istoric, aparţinând bătăliei purtate? O sabie, o zăbală de cal sau o armură de oştean ungur? –spuneau ei.  Inundaţiile devastatoare din luna iunie au adus la Perişani şi probele istorice: apele au scos la suprafaţă vârfuri de săgeată şi vârfuri de lance de la armele folosite în bătălie. Primarul le ţine încuiate în biroul personal, într-un dulap de fier, ca pe o nepreţuită comoară.

***

Oamenii din comună spun că spiritul celui mai viteaz oştean care a murit în bătălia de la Posada s-a întrupat în primarul Ion Sandu,  acesta având datoria să-i convingă pe români că aici este locul unde s-a născut o ţară nouă. Alţii spun, că în nopţile cu lună plină, din statuia de pe piedestalul din centrul comunei, se desprinde o Umbră Albă, care se îndreaptă către  trecătoarea dintre munţi. În acele nopţi, dinspre Posada se aude zgomotul săbiilor care se încrucişează şi loviturile surde ale suliţelor pe scuturi. În aer pluteşte mirosul morţii şi întreaga vale răsună de vaietele răniţilor. Sus pe creste, deasupra Iadului morţii, o voce bărbătească, îndeamnă neostenit oştenii  la victorie. Munţii, apele şi pădurile ştiu că aceasta este vocea Voievodului, care a venit la Posada să îşi apere Ţara. Şi care va veni în acest loc, de câte ori va fi nevoie să le spună urmaşilor că Posada Lui a fost aici. Adevarata Posada: cea de la Perişani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult