Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj La Fieni blestemul apei s-a spulberat

La Fieni blestemul apei s-a spulberat

scris de Teodor Seran
4 afisari

Aşezat între dealurile Subcarpaţilor, oraşul Fieni pare a fi favorizat de soartă prin aşezarea geografică de excepţie. Ai fi tentat să crezi că aici turismul este înfloritor şi că cele două râuri care îmbraţişează oraşul îi dăruiesc vigoarea şi prospeţimea apelor de munte. Credinţa oamenilor, în special a celor de la câmpie, este că atunci când locuieşti la munte este imposibil să îţi lipsească apa de băut. Istoria oraşului nu poate fi separată de zbaterea continuă a oamenilor pentru asigurarea apei potabile. Acest lucru nu s-a intâmplat din cauza lipsei apei ci, mai degrabă, din cauza modului defectuos în care au fost gândite captarea, transportul şi distribuţia apei potabile. Politica „mulţumirii de sine” a generat de-a lungul anilor, în lipsa unor previziuni realiste, disfuncţionalitaţi grave în alimentarea cu apă, cu rezonanţă gravă în mentalul colectiv.

Bazinul de apa potabila de pe dealul Firete

Viaţă lungă, oţel nemţesc

La începutul secolului XX, inginerii începutului de mileniu au avut o idee genială: aceea de a alimenta comunele de pe Valea Ialomiţei cu apă rece şi curată de la munte. A fost întocmit un proiect grandios pentru acea vreme care prevedea transportul gravitaţional al apei, din peştera Rătei, în aval, până în oraşul Pucioasa. Pentru acele timpuri, proiectul era avangardist şi destul de dificil de realizat. A fost cerut ajutorul nemţilor, care au adus în România 50 de kilometri de conductă de oţel nemţesc cu diametrul de 200 – 225 mm, fabricate în celebrele turnătorii din zona Rurhr-ului.  Această conductă a fost pozată în anul 1911 pe traseul dintre peştera Rătei şi oraşul Pucioasa, având rolul de a capta imensa rezervă de apa potabilă din peşteră. Debitul mare de apă şi calitatea oţelului nemţesc al conductei a făcut ca la acea dată, conducta de aducţiune de pe Valea Ialomiţei să fie una dintre cele mai moderne şi eficiente din Europa. Apa era limpede şi rece şi curgea cu presiune prin toate comunele, determinantu-i pe locuitori să se considere deasupra celorlalţi semeni din alte zone ale ţării, existând chiar şi exprimări arogante, de genul: „Noi bem apă rece şi cristalină de la munte, nu ca amărăştenii ăia de la câmpie!”. Lumea era mulţumită, autorităţile erau mulţumite şi exista chiar o credinţă generală că lumea nu se va schimba niciodată.

Blestemul apei

Nu se ştie când, în ce an, sau în ce vară secetoasă a apărut imensa grijă a oamenilor pentru asigurarea apei potabile. Oamenii s-au trezit aşa, dintr-o dată, că nu mai au apă la robinete sau că apa vine fără presiune, abia picurând. În 1936 a fost pusă în funcţiune o nouă conductă de aducţiune care capta apa izvoarelor subterane din terasa răului Ialomiţa, în zona montană Gâlma. Şi de această dată cele 16 izvoare captate au reprezentat o realizare tehnică avansată pentru acele timpuri. Conducta Gâlma a fost pozată pe parte stângă a şoselei naţionale care lega oraşul Târgovişte de staţiunea turistică Sinaia (DN 71). Locuitorii de pe această parte a şoselei au devenit pentru o perioadă nişte consumatori fericiţi care nu au dus lipsă de apă timp de un deceniu. Peste drum de ei, consumatorii racordaţi la conducta Rătei sufereau din cauza lipsei apei potabile, datorită scăderii anuale a debitului de apă din peştera Rătei şi a deteriorării continue a conductei de oţel. Din acestă cauză au început să apară numeroase spargeri, prin care se pierdea multă apă. La început, cele două aducţiuni funcţionau separat, neavând între ele nicio legatură. Curând, criza de apă i-a învăţat pe români să se descurce, aşa cum se descurcă românii de obicei: furând de la vecini. Au fost realizate sute de legături între cele două conducte, cu scopul de a se fura din debitul mai abundent al conductei de la Gâlma. Şmecheria a durat doar câţiva ani până când a scăzut presiunea în ambele conducte. Acum, toată lumea suferea din cauza lipsei de apă.

Razboiul apei mi-a scos multe fire albe!- ofteaza Pascale

Eternul” Pascale

În disperare de cauză, în anii ’70 a fost realizat un dren de captare a apei în Terasa Fieni, pe malul râului Ialomiţa. Pe dealul Fireţe, din coasta oraşului, a fost realizat un bazin de înmagazinare a apei, de unde aceasta era trimisă către cartierele oraşului. În paralel funcţionau şi cel două conducte vechi, Gâlma şi Rătei, care mai aduceau şi ele un debit de apă în plus. A urmat o nouă amăgire administrată locuitorilor, pentru a se crea impresia unei vieţi lipsită de calvarul inexistenţei apei potabile. De aproape 17 ani, inginerul Iulian Pascale „pritoceşte” apa din Fieni încercând să le asigure consumatorilor necesarul zilnic. A trecut prin toate posturile de la apă, de la şef de secţie, până la şef de echipă. Organizări şi reorganizări în domeniul apei au fost tot timpul. A rămas însă un slujitor fidel al apei, chiar dacă a primit la schimb bani puţini şi multe fire de păr albe. „Apa este un foc continuu şi nu trebuie trădată niciodată!”, spune cu hotărâre. Cele două conducte vechi de oţel care aduc apă din creierul munţilor l-au obligat să îşi dezvolte un al şaselea simţ, „simţul apei”, specializat la maxim. „Conducta Rătei este construită în 1910, iar conducta Gâlma în 1956!”, ne reaminteşte Pascale. Caracteristică pentru oraşul Fieni este alimentarea cu apă potabilă din mai multe surse. În afară de sursele montane, mai există un dren de captare a apei situat în Terasa Ialomiţei. A fost realizat în anii ’80 şi nu mai funcţionează la parametrii maximi datorită colmatării drenului. De la Valea Casei, de lângă albia Ialomiţei, apa urcă în rezervorul din deal, fiind distribuită în oraş gravitaţional. De mai mulţi ani, rezervoarele de apă nu se mai umplu la maxim din cauza debitului redus de apă. O lungă perioadă de timp apa potabilă a fost distribuită în oraş cu program. Din anul 2005 şi până în vara acestui an, nu s-a mai întâmplat acest lucru. „Seceta nici din acestă vară ne-a obligat să sistăm difuzarea apei pe timp de noapte!”, oftează adânc Pascale. Ca şi cum, ar fi avut parte de o reducere din salariu, în fiecare noapte secetoasă din aceasta vară.

N-am crezut niciodata ca voi lucra in domeniul apei! - spune Gheorghe Zarioiu

De la cuptoare fierbinţi la apa cristalină

Gheorghe Zarioiu este şeful punctului de lucru înfiinţat la Fieni de către actuala Companie Judeţeană de apă. În urmă cu 10 ani nu ar fi bănuit niciodată că va lucra în domeniul apei. Lucra în industrie la Fabrica de Ciment ca maistru tehnolog şi credea că va practica această meserie toată viaţa. Din 2008 este „şef” la apă şi are momente când ar fi tentat să creadă că face această meserie de când lumea. Spre deosebire de alte zone din ţară, la Fieni, pentru a se obţine apa potabilă, se aleargă mult. În fiecare zi inspectează sursele de apă montane, drenul din Terasa Fieni şi bazinele de apă de pe dealul Fireţe. La birou stă foarte puţin, atunci când îi ascultă pe consumatorii nemulţumiţi de distribuţia apei. „Cu hârtiile mă înţeleg mai puţin! Mă înţeleg mai bine cu roata şi târnacopul!”, mărturiseşte Gheorghe Zarioiu. Mărturiseşte că glumeşte, pentru că în ultimii ani secţia de la Fieni a fost dotată cu echipament de lucru modern. Spărturile din conducte nu se mai rezolvă cu hârleţul şi târnacopul. Ele sunt reparate urgent, iar consumatorii nu mai suferă zile întregi din cauza lipsei de apă. Anul acesta marele duşman care le-a dat de furcă a fost seceta prelungită. „Am monitorizat distribuţia apei potabile 24 din 24 de ore! Nopţile călduroase de vară m-au prins adesea la bazinele de apă de pe deal, unde adunam apă pentru orele dimineţii, când oamenii trebuiau să se spele pentru că plecau la muncă! Când muncesc am o mică deviză pe care încerc să o transmit şi colegilor mei: o picătură de apă în plus poate să aducă o picătură de bucurie în sufletele oamenilor!” Suntem desupra lumii, sus pe dealul de la Fireţe, lângă bazinele de apă. Din marile cuve de beton pare a se auzi suspinând sufletul apei care murmură vorbe de mulţumire. „Poate că a existat cândva un blestem al apei, dar cu siguranţă el a murit! – gândeşte cu voce tare Gheorghe Zarioiu. Acum, apa este sufletul nostru, iar ea ne răsplăteşte intrând zilnic cu bucurie în casele noastre!”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult