Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj La Pucioasa „Vii cu bastonul şi pleci fără el!”

La Pucioasa „Vii cu bastonul şi pleci fără el!”

scris de Teodor Seran
57 afisari

În sistemul staţiunilor de tratament balnear din România, Pucioasa ocupă un loc de frunte, având un avantaj care face diferenţa,  conferit de existenţa izvoarelor de sulf şi iod, tămăduitoare pentru afecţiunile locomotorii.

La Pucioasa „Vii cu bastonul şi pleci fără el!”

La Baza de Tratament a staţiunii am stat de vorbă cu Dr. Cristina Ilinca, medic specialist balneolog. Staţiunea Pucioasa are o adresabilitate sporită în ţară, datorită acestor izvoare tămăduitoare, dar şi a dotării la standarde internaţionale a bazei de tratament. În ultimii ani investiţile în aparatură modernă şi performantă au crescut. Ecoul acestor eforturi a ajuns până în cele mai îndepărtate colţuri al e ţării, confruntându-ne în prezent cu o cerere sporită din partea pacienţilor de vârsta a doua şi a treia, în ceea ce priveşte posibilitatea de a beneficia de un tratament balnear la baza de tratament din Pucioasa”. Deşi este tânără, Cristina Ilinca spune că i-au trecut prin mână aproape zece mii de pacienţi. Este om de-al locului, din oraşul Fieni, unde face naveta zilnic.

În general, la tratament vin oameni de vârsta a doua şi a treia, care suferă de afecţiuni locomotorii, care beneficiază de calităţile curative ale apei cu sulf şi iod, cât şi de tratamentul cu alte proceduri de ameliorare a afecţiunilor, aplicate în cabinetele cu aparatură performantă. La Pucioasa s-a încetăţenit proverbul: „Vii cu bastonul şi pleci fără el!” Specialiştii din cadrul Bazei de Tratament garantează cu mândrie acest lucru.

La sala de gimnastică  l-am întâlnit pe veteranul colectivului, asistentul de fiziologie Marian Şandru. De 22 de ani primeşte la tratament pacienţi aproape înţepeniţi, cărora le redă prin muncă şi pasiune, bucuria mişcării. „Sala de sport a Bazei este dotată cu aparatură ultramodernă, care permite  efectuarea unor exerciţii complexe, în care sunt angrenate toate grupele de muschi din corpul uman. Practic nu există afecţiune locomotorie, pe care să nu o putem ameliora prin exerciţile fizice complexe pe care le desfăşurăm după un program riguros. Pacienţii achiesează cu mare entuziasm la programele noastre de recuperare, fiind foarte disciplinaţi în executatea lor corectă. Citim în fiecare zi, în ochii lor, cum le creşte încrederea în ceea ce facem! De aici, din baza noastră de tratament, pleacă acasă alţi oameni, cu un alt tonus, cu altă poftă de viaţă şi având în privire o bucurie nouă: bucuria mişcării! Bucuria vieţii, pe care prin activitatea noastră ne străduim să le-o redăm!”, ne-a mărturisit veteranul balneologilor de la Pucioasa, Marian Şandru.

1 comentariu

Viorica Ianc 27-05-2012 - 17:47

Peste cativa ani, cand voi iesi la pensie voi merge la Pucioasa. Planuri ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult