“La zidurile strămoşilor noştri” din Cetatea Unirii

Alba Iulia, capitala vremelnică a tuturor românilor, am descoperit-o săptămâna trecută cu prilejul “Zilelor Europene ale Patrimoniului”. Auzisem de orașul Apulum din cărţile de istorie, din documentarele de la televizor şi din relatările amicilor care au trecut pe acolo. Recunosc că mă aşteptam să găsesc în vechea cetate daco-romană doar ruine şi un peisaj sumbru, deoarece nimic din cele întâmplate în ultimii 20 de ani pe la noi nu te face să speri că undeva în România se mai poate găsi un lucru de care să te simţi mândru că ai apucat să-l vezi, să-l simţi, să-l povesteşti.

După o scurtă vizită prin oraşul ce înconjoară cetatea, unde, pe lângă blocurile comuniste, am admirat vechile case al saşilor, unele mai în firea lor, altele cu tencuiala faţadelor căzută, am ajuns la “zidurile strămoşilor noştri” pe “Traseul celor trei fortificaţii”, o călătorie în timp de-a lungul a două milenii, printre vestigiile a trei fortificaţii, din trei epoci diferite, construite succesiv în acelaşi loc, fiecare nouă cetate incluzând-o pe cea veche: Castrul Roman (106 d.Ch.), Cetatea Medievală (sec. XVI-XVII) şi Cetatea Alba Carolina, fortificaţie de tip Vauban (sec. XVIII). Colegii jurnalişti, veniţi din toată ţara la invitaţia Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, au aflat aici că ceea ce văd în faţa ochilor pe 110 hectare şi dumneavostră în fotografii se datorează unei munci de un deceniu, finanţată cu 50 miloane de euro, bani din fonduri europene şi din bugetul de stat şi bugetul local. Şi investiţiile continuă!

E imposibil de povestit într-o pagină de ziar toate impresiile lasate de fiecare obiectiv turistic din cetate. Cu cât pătrunzi mai mult în interiorul fortificaţiei, unde la fiecare colţ vezi câte un soldat sau o domniţă ce-ţi dau senzaţia că te-ai întors în timp, realizezi că ţi-ar trebui zile bune să vizitezi şi să înţelegi istoria locului.

Şi ai ramâne negreşit, Catedrala Reîntregirii, Muzeul şi Sala Unirii, Grupul Statuar al Corifeilor Unirii, Biblioteca Batthyaneum, Catedrala Romano-Catolică, Celula lui Horea, Cloşca şi Crişan şi Obeliscul ridicat în memoria lor, Palatul Apor, Palatul Principilor, Universitatea 1 Decembrie, Traseul Celor Trei Fortificaţii – incluzând Poarta Castrului Roman, Statuia Ecvestră a Voievodului Mihai Viteazul, Monumentul închinat memoriei lui Avram Iancu, Monumentul Custozza, Biserica de lemn a primei mitropolii ortodoxe a Ardealului sau Busturile Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria fiind doar câteva dintre minunatele vestigii rămase şi păstrate cu sfinţenie de albaiulieni.

Schimbarea gărzii

Ceremonialul schimbării gărzii este ceva unic în România. Zilnic, fix la ora 12.00, pe un traseu bine stabilit, ce cuprinde trei dintre cele şase porţi ale cetăţii, 50 de soldaţi, în uniforme ale armatei austriece medievale, împărţiţi într-un corp de cavalerie, unul de infanterie şi un altul de artilerie, încântă privirile turiştilor în ritualul de schimbare a gărzii. În zilele de sâmbătă garda este primită cu salve de tun. La Poarta a III-a a fost construită o replică a podului mobil existent în epoca medievală, care se ridică şi se coboară, în funcţie de evenimentele ce au loc în Cetate. Soldaţii sunt angajaţi ai societăţii Corint, care desfăşoară un parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local din Alba Iulia. Mulţi dintre aceştia sunt foste cadre militare ale Armatei române.

“La zidurile strămoşilor noştri!”

V-aţi întrebat, cu siguranţă, de unde vin aceste cuvinte. La una dintre porţile cetăţii, într-un loc unde vedeam şi simţeam peste tot Trecutul, m-am întâlnit cu Viitorul. Glasurile unor de copii de grădiniţă spărgeau liniştea dintre ziduri. “Uite, uite un soldat adevărat”, a strigat o fetiţă în timp ce îşi îndemna colegii să se apropie de o “santinelă” ce statea nemişcată, cu puşca la picior. Şi-au făcut curaj şi s-au apropiat timizi de soldat şi au dat sfioşi “Bună ziua!”. Privirile li s-au oprit pe aparatul foto şi aşezaţi frumos în grup de doamnele educatoare, cu mânuţele pe sus se bucurau că vor avea încă o fotografie împreună. I-am întrebat unde ne aflăm şi mi-au răspuns în cor: “La zidurile strămoşilor noştri!”. Pe urmă au rupt-o la fugă, într-o zarvă ce cred i-a făcut să zâmbească pe toţi strămoşii noştri aflaţi în Cetatea Unirii.

{gallery}gallery/09/alba_iulia{/gallery}

Articol publicat în numărul 24 al săptămânalului Ziuaveche.ro.