Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Litoral 2010 – tango de vara

Litoral 2010 – tango de vara

scris de Ziua Veche
8 afisari

Litoralul era minunea romanilor. Oamenii veneau vara la mare cu bucurie si cu zambet pe obraz. Din Maramures sau din nordul Moldovei, trenurile lungi ale vacantei serpuiau spre sud, incarcate cu tineri care cantau asteptand intalnirea cu Marea Neagra. In plina criza financiara, trenurile bucuriei nu mai exista. La mare se vine cu masina personala, daca ai bani. De valurile albastre se bucura doar privilegiatii unui capitalism pagubos care a generat doua clase inegale si fara putinta de apropiere: bogatii si saracii.




M
area Neagra solitara

La Mamaia promenada este pustie. Din cand in cand intalnesti cate o pereche de varsta a doua, sau grupuri mici, formate din cateva persoane. In aer nu se simte nici bucurie, nici tristete. Doar o lehamite pentru timpul care mesteca insipid o vacanta solitara. La terase, melodiile ritmate nu au farmec pentru clientii pe care ii numeri pe degete. Listele cu meniul sunt afisate „la poarta”, pe post de planta carnivora pentru potentialii turisti naivi. Demersul se finalizeaza rar, turistii nelasandu-se prinsi in mrejele poftelor. Gratarele sunt pregatite sa sfaraie, pe ici, pe colo, itindu-se si cate un fir de fum, care nu bucura nici auzul, nici mirosul turistilor loviti de abstinenta. Pe plaja nu exista nicio „colonie de pinguini”, formata din grupuri de turisti galagiosi. Cativa barbati se balacesc singuri intr-o mare trista.

{gallery}gallery/07/seran_litoral{/gallery}

Neptun, o statiune uitata

Strada mare din Neptun este pustie. Trasurile albe de promenada, cu perne rosu-cardinal, trec spre nord sau spre sud, cu caii la trap, ca sa se auda ca  « moscalii » sunt la treaba. Toti moscalii sunt  « broneti » , au biciuri impletite si sonerie de tramvai pe care apasa periodic ostentativ. «Cling- clang ! A venit caleasca, boierilor ! Nu faceti o plimbare ? » Boieri care sa auda nu prea sunt la mare si moscalii injura printre dinti. Sa nu ii auda cineva, sa-si strice fasonul. «… ‘Tuti criza matii, cu cine-a nascocit-o!”, injura Artiom. A bagat toti banii din Italia in caleasca si in cal, sperand ca va plimba pe pernele rosu-cardinal sute de turisti. „Dau chix, la iarna n-o sa am nici nutret pentru cal!” Armasarul Robert, sensibil la criza, loveste nervos cu piciorul in asfalt. „Luam cascaraveta si plecam pe Coasta de Azur!”, il consoleza Artiom. Mai apasa inca o data pe soneria de tramvai si cling- clang-ul ei suna strident in linistea din jur. La aceeasi ora, in orasele din Romania, perechile de indragostiti se inghesuie in tramvaie, visand la marea albastra. In fata unui restaurant de lux, patru chelneri cu papillon, imbracati impecabil, au iesit pe trotuar. Gradina de vara cocheta, cu farmec si mister, este goala. Cei patru „ muschetari-ospatari” stau falosi in fata gradinii de vara, scrutand atenti dar fara succes imprejurimile. Nu are cine sa admire papillonul ospatarilor sau sa savureze un biftec tartar.

Mangalia, capat si sfarsit de lume

Ce timpuri erau! Oamenii ieseau sa se plimbe in oras de placere! Ofiteri in uniforme albe, la brat cu doamne elegante si distinse! Si fanfara militara, care canta in parcul de la Siemmens! Au pierit toate, cum piere ceata de pe mare in diminetile de vara! Doar marea este aceeasi: albastra si nelinistita!”. Suntem pe plaja de la President, incalziti de soarele mofturos de iulie. Emilia, Tudorita si Lucia sunt prietene din scoala primara. Au cunoscut cu patru decenii in urma o Mangalie fascinanta, pe care n-ar putea sa o descrie in cuvinte, desi o poarta in suflet de atatia ani. Acum, Mangalia este doar o umbra palida a ceea ce a fost candva. Un oras vechi imbracat in aceeasi haina, lustruita de prea mult calcat.

In ultimii douazeci de ani nu a fost construita nicio locuinta noua, cu exceptia unor blocuri ANL construite cu fonduri guvernamentale. In fiecare an atractia turistica a scazut pana a ajuns aproape de zero. Orasul nu poate sa mai ofere nimic turistilor care, din intamplare sau din inertia unui sentimentalism batatorit in timp, mai poposesc in Mangalia. Cateva hoteluri construite in urma cu cincizeci de ani cosmetizate, o faleza incremenita in nemiscare de zeci de ani, trotuare si borduri crapate, spatii verzi lasate de izbeliste.

Pe scarile de la President cobori catre plaja printre ronduri de balarii, care domina si putinele oaze de verdeata ale orasului. Nimic nu este festiv si elegant pe timp de vara in Mangalia. Nimic nu este facut pentru punerea in valoare a marii, care asteapta de atatia ani sa fie incoronata ca regina a orasului. Conceptul de „ turistul nostru, stapanul nostru”, nu exista. „ Se descurca ei, cu ce gasesc! Ce atatea mofturi!” Dupa douazeci de ani de nepasare , orasul se indreapta spre ruina. Nu mai conteaza ce calitate are apa de mare.

Am strabatut plaja, de la Saturn la Neptun, fara sa intalnim un panou cu parametrii de imbaiere ai apei marii. Cu mici exceptii, plajele „ salbei de statiuni Saturn- Venus- Jupiter- Neptun- Olimp”, altadata mandria Mangaliei, sunt pietrificate, neamenajate si muscate adanc de asaltul spre uscat al marii. La buticurile de pe faleza, baieti indemanatici parpalesc porumb pe gratare electrice. Un stiulete se vinde cu 30.000 lei vechi, jumatate din suma cu care poti cumpara un dublu de porumb intr-un sat amarat din Baragan.

La orizont, dinspre bulgari, se apropie nori negri care ne anunta ca natura tine cu cei care se pricep sa faca turism. Pe plaja de la Siemmens, pe zidul de sprijin de langa statuia lui Eminescu, Felicia Argeseanu deseneaza corabii. Zeci de corabii din diverse epoci indreptate cu prova spre poetul unui singur dor poarta in panze un vant al sperantei pentru destinul orasului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult