Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Marea hoinăreală pentru educaţia non-formală

Marea hoinăreală pentru educaţia non-formală

scris de Teodor Seran
0 afisari

Anunţat cu surle şi trâmbiţe încă din luna februarie a.c. proiectul „Şcoala altfel”a debutat la începutul acestei săptămâni, printr-o tropăială generalizată a tuturor categoriilor de şcolari pe străzi, prin pieţele centrale ale oraşelor, prin gările CFR prin autogări şi chiar pe marile poduri rutiere. Acţiunea a fost gândită ca o ofensivă generală purtată pe direcţia muzeelor, monumentelor de cultură, monumentelor istorice şi religioase şi nu în ultimul rând a monumentelor dăruite de natură. Evenimetul a produs ilaritate la nivelul tuturor localităţilor, deoarece, ca de fiecare dată, un eveniment insuficient popularizat uimeşte şi contrariază.

Marea hoinăreală pentru educaţia non-formală

Programul a propus implicarea, deopotrivă, a elevilor şi a dascălilor, în activitățşi nonformale interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse. Au fost prevăzute activităţi care exced curriculumul naţional care să aducă plus-valoare întregii comunităţi şcolare: competenţe, coeziune, spirit de echipă şi, nu în ultimul rând, un zâmbet, elevilor şi dascălilor implicaţi. Din nefericire, România nu este America. Avem într-adevăr nenumărate vestigii şi monumente istorice, avem monumente religioase de excepţie şi alte atracţii deosebite, împărţite destul de neuniform pe teritoriul ţării, astfel încât există zone în care educaţia non-formală se poate manifesta pe deplin, alături de zone extrem de sărace, unde în mod practic, nu ai ce vizita. La acest lucru se mai adaugă şi faptul că 45% din populaţia României trăieşte în mediul rural. Acolo unde în afară de câmpia de la marginea satului şi eventual de o gârlă, nu ai ce vizita. Bineînţeles că, printr-o fabulaţie sterilă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a privit această acţiune ca pe o „reinventare naţională”. Educaţia non-formală care se doreşte a fi voluntară şi curajoasă, ar fi aceea care i-ar transforma pe tineri din mormoloci în lei. Care ar deveni în acest fel mai îndrăzneţi, mai inventivi şi într-o benefică ozmoză cu realitatea. Din păcate lucrurile nu stau chiar aşa. Există judeţe unde se pot scoate copiii la o plimbăreală cu urmări pozitive, dar există şi mai multe judeţe unde acţiunea „Şcoala altfel”, nu se regăseşte în nimic. Unde să îi duci pe copiii într-o comună din Bărăgan? Sau într-o comună pierdută prin podişul transilvan sau prin pustietatea Dobrogei? Cel mult poţi să îi duci pe copiii la marginea câmpului din capul satului, să culeagă ghiocei. Sau acolo unde există pădure, la poalele ei să culeagă toporaşi.

MEC vede salvarea acestei acţiuni şi prin intervenţia „generoasă” a ONG-urilor care propun pe site-ul ministerului sute de proiecte cu denumiri ultrapompoase care s-ar putea comprima în doar două trei cuvinte. Ne iluzionăm ca şi cum ne-am îmbăta cu apă rece că putem desfăşura acţiuni de mare avengură, prin angrenarea a mii de elevi, îmbibaţi de un entuziasm molipsitor. Până la urmă, cel puţin la elevii mai mari, acţiunea se transformă într-o mare tropăială, miştocăreală şi hăhăială, fără efecte deosebite asupra nivelului educaţional, chiar dacă eforturile ONG-urilor par a fi lăudabile. Până la urmă nu se ştie dacă acest gen de acţiune desfăşurată pe o perioadă determinată, constituie o acţiune de pe urma căreia se pot culege roade deosebite. Poate că doar acolo unde acţiunile sunt bine organizate şi bine conduse, să existe finalităţi pozitive. Oricum, o săptămână de plimbăreală este prea mult. Cine dispune de cinci muzee sau de cinci monumente deosebite în acelaşi oraş? Nu ar fi fost mult mai nimerit ca să existe o singură zi pe săptămână sau pe lună pentru această educaţie non-formală? Oricum am da-o, nu vom putea să realizăm o educaţie non-formală eficientă, întrucât nu avem bani pentru a depăşi limitele unei localităţi. De câte ori poţi să vizitezi acelaşi muzeu sau aceleaşi monumente istorice? „Ţi se ia”, cum zice românul! Poate că ar fi fost mult mai potrivită implementarea unei înfrăţiri adevărate a elevilor cu natura. Cu ani în urmă, învăţătorii – pentru că atunci mai existau şi învăţători! – îi scoteau pe copiii la marginea oraşului sau a satului când dădea colţul ierbii şi când se întorceau păsările migratoare. Învăţătorul îi punea pe copii să se uite spre cerul albastru, dărâmând prin cuvinte, graniţa dintre iarnă şi primăvară: „Copii, priviţi către cerul albastru! Se întorc cocoarele!”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult