Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Oraşul prins între două lumi – Fragmente din Shanghai

Oraşul prins între două lumi – Fragmente din Shanghai

scris de Roland Catalin Pena
9 afisari

Shanghai. Un oraş cât China, vorba vine. Cel mai populat din aceasta ţară, cu mai mulţi locuitori decât întreaga Românie. Un amestec furios de nou şi vechi, sărăcie lucie şi opulenţă.

Shanghai de sus

Shanghai de sus

Încercând să reconstruiesc cele două zile petrecute acolo, mă surpinde cât de multe amintiri se leagă de acelaşi oraş. „Cum, tot în Shanghai era piaţa? Şi templul cu Buddha de Jad? Şi cartierul acela în stil colonialist? Şi turnul televiziunii?” Da, toate au fost în Shanghai, şi pentru mine acest oraş, şi nu Beijingul, a însemnat China, aşa cum este ea acum: unul din aşa numiţii tigri economici ai Asiei, în continuă schimbare.

De dimineaţă, pe geam, de la etajul 10 al hotelului, vedeam oraşul cu zgârie-norii din depărtare. Sfârşit de decembrie, dar afară bătea soarele şi în cele 10 grade celsius, cartierele sărăcăcioase ale Shanghaiului, ca şi districtul economic, bogat, străluceau a veselie. Sub un soare ca acesta, totul pare primitor.

Eram la limita dintre două lumi. În dreapta, clădirile creşteau treptat, cartiere rezidenţiale cu portari la uniformă, filiale de bănci străine, magazine de haine. În stânga începea târgul, The Old Town Commercial Area, cu coşmelii de bijuterii, poze cu Mao de vânzare, vase cât mine de mari pline cu jad, ametist, onix şi câte alte pietre preţioase. Made in China. Aparent totul e făcut aici. Şi munca, da, ea cu siguranţă s-a născut în China.

Traficul şi norocul

Ca să treci dintr-o lume în alta e nevoie să traversezi. Sunt vreo patru benzi pe stradă, semaforul e verde pentru tine, dar maşinile trec în continuare, ca nişte insecte grăbite, uşor ameţite. Priveşti cu stupoare cum toate vehiculele par prinse într-un dans cu reguli doar de ele ştiute, depăşiri milimetrice, biciclete cu coşuleţe în care stă un copil de vreo 2 ani, motorete care lasă în aer o dâră de fum negru-verzui. Nicio ciocnire, deşi ocaziile ar fi fost cu suta, niciun claxon, doar priviri rapide, mişcări bruşte, o armonie de haos nemaivăzut. Un chinez ciufulit trimite un sms cu o mână, iar cu cealaltă ţine ghidonul bicicletei cu care tocmai trece prin intersecţie şi te gândeşti, mirată, cum în China toată adrenalina probabil că vine de aici: traficul e noua roată a norocului, şi cu acest gând păşeşti pe

Traficul in China

Traficul in China

trecere, rugându-te ca măcar o parte din maşinile care trec cu viteză ignorându-ţi prioritatea, să te ocolească măcar, dacă de oprit nu poate fi vorba.

La tocmit

În prima zi ne-am plimbat prin târg, pe drum spre Grădinile Yu-Yuan. Cum am trecut de poarta mare, care parcă anunţa trecerea oficială într-un alt tărâm, au început să ne cheme pe rând vânzătorii. Cel mai mic semn de interes din partea ta declanşa automat „Pearls, lady? Silk? Pure silk? Louis Vuitton bags? Watches?” şi o înşiruire de alte ademeniri consumeriste.

Era un fel de cântec de sirenă, pe voci piţigăiate, chinezeşti. Uneori te trăgeau de mânecă, înspre magazine.  Iar dacă cumva păşeai înauntru, greu ieşeai fără să iei ceva. Mulţi prieteni îmi povesteau despre cum fac marocanii, egiptenii sau turcii când îţi vând ceva, cum e musai să te iei la tocmeală cu ei, fiindcă umflă preţul de zeci de ori. Ei, iată că am aflat şi de unde au învăţat aceste tehnici: de la chinezi. Luând acel prim preţ anunţat inocent de către vânzător, tu trebuie, cu multă răbdare şi urmărind un adevărat ritual al refuzului, mirării, măştilor negocierii, să dai jos treptat câte un strat de preţ. El ripostează, repetă calităţile produsului, spune că deja ţi-a oferit un „bargain”, „very cheap, madam”. El gesticulează, mai pune cap la cap o serie de cuvinte în engleză. Tu eşti de neclintit. El/ea scoate un calculator imens, cât două din palmele sale micuţe, şi tastează ferm acolo „Finah price. Lastah offah!”. Te uiţi la preţ, decizi că e suficient că ai ajuns de la 1000 de yuani la 250, şi spui da, cu un aer împăcat. Însă, după cum ne-am dat seama ulterior, dacă încă îţi mai zâmbeşte la sfârşit, tot mai puteai coborî preţul la jumătate.:)

Când cumperi ceva din China ajungi să plăteşti de cinci ori mai puţin decât ai fi plătit în Europa sau chiar şi în State (un exemplu ar fi o pereche de UGG boots luate cu echivalentul a 28 de euro în China, iar ele costa 200 de lire prin Anglia). Evident că totul depinde de talentul şi nervii tăi de oţel în ceea ce priveşte tocmitul. Cât rezişti, cât îl crezi pe vânzător, cât te ambiţionezi să îi smulgi unui chinez din preţ? Uneori oboseşti. Jocul devine plictisitor, iar triumful e diminuat de supărarea micului comerciant care nu a reuşit să te fraierească ca pe turistul american dinainte, care a plătit din start primul preţ. Dar odată ce ai cumpărat ceva în China, şi ai trecut prin ritualul de negociere, nu mai crezi niciun preţ de nicăieri. Realizezi că preţurile sunt atât de puţin bazate pe banii plătiţi efectiv pe materia primă şi atât de flexibile, în funcţie de cât consideră fabricantul că îi valorează efortul depus. Care e preţul adevărat al hainelor pe care le îmbrăcăm? Vom afla vreodată?

După ce am trecut de străzile întortocheate ale târgului, de micii meşteşugari de toate felurile, încercam să găsim Grădinile Yu-Yuan, grădinile vechi ale unui nobil chinez, dedicate tatălui său bătrân.

Trecem de ghişeul de bilete şi zgomotul străzii se opreşte brusc, la fel cum a început. Mici alei umbrite de salcii, un iaz cu peşti mari şi roşii, pasaje acoperite care trec pe lângă un lăcuşor. Grădinile sunt ca un labirint tăcut, verde chiar şi iarna (dar cine ştie ce frumuseţe de culori o fi având acum?).

Când se lasă noaptea peste Shanghai

Spre seară hotărâm să luăm metroul până la Bund, un cartier renumit pentru zona sa comercială şi clădirile vechi în stil european.  La lăsarea întunericului, dacă ignor semnele scrise în acel alfabet de nepătruns, mi se pare că sunt în New York, undeva pe lândă Times Square, cu neoanele strălucind glorioase. Zona Bund-ului a fost cândva pământ închiriat Angliei, în secolele 19 şi 20. De-a lungul râului Huang Pu s-au înălţat cu anii clădiri marcând ocuparea europeană.  La malul râului, cu ochii spre cartierul nou, Pudong, te crezi la malul Tamisei, iar arhitectura clădirilor nu pare să te contrazică. Podul Waibadu, care face legătura dintre malul istoric cu zona Bundului şi cartierul de zgârie nori pe cealaltă parte, a fost deschis în 1908 şi e deja parte din identitatea oraşului. Mă tot surprind găsind echivalente anglo-saxone, când din State când din Anglia, dar e de înţeles: mereu încercăm să ne traducem realitatea în termeni cât mai familiari, să îi anulăm cumva latura străină. Aşa că podul Waibadu (the Garden Bridge) devine în mintea mea un alt Brooklyn Bridge, şi deja mă simt în largul meu, ştiu locul. Iar clădirile înalte, coloşii de sticlă care se reflectă în apă, roşii, albi, albăstrui, mă fac să uit că nu ştiu limba, cultura şi istoria nevăzută a locului.

Turnul televiziunii. Turnul perlei Orientale

Shanghai bazaar

Shanghai bazar

E interesant de observat cât de populare sunt toate clădirile înalte, foarte înalte, în care te poţi urca să priveşti de sus cum se micşorează lumea. Câte milioane de turişti vin anual la Empire State Building, câţi kilometri de cozi nu a văzut Turnul Eiffel la viaţa lui? Icarul din noi e veşnic curios, doritor să domine lumea măcar cu privirea. Aşa că iată-mă urcată sus în Turnul Televiziunii din Shanghai, presărat cu unsprezece sfere, care i-au şi adus denumirea de Oriental Pearl Tower, înalt de 468 de metri, a doua cea mai înaltă construcţie din China. L-au construit în 4 ani, începând din 1990. Mai are rost să mă minunez oare şi să mă întreb câţi ani va mai dura până se termină o catedrală din Bacău, la care ne chinuim de peste 10 ani?

Sus e o platforma de sticlă pe care poţi păşi şi poţi vedea sub picioarele tale maşinile devenite furnici, poţi face cercuri în jurul turnului ca să cuprinzi 360 de grade de Shanghai, noaptea, cu luna zâmbind universal dintre două clădiri care o ating.

Templul lui Buddha de jad

A doua zi, cu metroul, ajungem în cartierul prin care ar trebui să se afle acest temple. E relative nou, construit iniţial în 1882 şi refăcut  în 1928, la ani după distrugerea sa din timpul revoluţiei care a detronat dinastia Qing. Ne pierdem pe străzi, întrebăm pe rând ma mulţi oameni despre “ Jade. Buddha. Temple” (rar, tare şi clar…dar degeaba). Aparent în chineză se spune altfel la Buddha. Încercăm să gesticulăm, mama descrie din mâini mărimea statuetei (pentru ea e a doua oara când vizitează templul). În cele din urmă reuşim să găsim locul, ascuns printre cartierele noi, un mic refugiu spiritual.

Tocmai s-a terminat o ceremonie, dorinţele scrise pe foi au fost arse, şi cenuşa lor pluteşte spre cer. Miroase a ars, a ceva beţigaşe parfumate, a sanctuar. Un călugăr îmbrăcat într-o robă galben-portocalie îmi arată direcţia către statuie. Urc nişte scări, ajung într-un interior de clădire şi mă opresc în faţa unui altar imens în care un Buddha de un verde pal îmi zâmbeşte senin. Mii de alte versiuni mici şi aurite ale sale acoperă pereţii, iar un tânăr chinez îşi spune un fel de rugăciune. Sună ca o incantaţie, spusă rapid, şi mă aştept ca în orice clipă să rămână fără aer, să i se împiedice limba de viteza cuvintelor, dar el murmur în continuare ceva ştiut doar de el. Mă întreb pentru ce se roagă cu atâta patimă. Pe cine o fi iubind, ce slujbă o fi căutând, ce rudă i-o fi bolnavă. Oare şi la ei se ajunge la temple, la rugăciune, doar în situaţiile extreme? Sau fac vizite mai dese, şi atunci când nu au nevoie…

Ieşim din incinta templului, ne pierdem iarăşi prin străzile din jur, suntem martore la o extragere de dinţi în aer liber, la un scaun de stomatolog improvizat la marginea străzii, trecem mai târziu şi pe lângă un frizer instalat asemănător, şi ne reorientăm spre metrou.

Din Shanghai rămân cu multe imagini împletite într-una singură, caldă, multicoloră, de bătrânei jucând şah prin târg, raţe puse la uscat la soare şi castane prăjite, oameni de afaceri la costum, zâmbind – în pofida ochilor lor oblici – a cea mai sinceră globalizare.

www.catchy.ro

6 comentarii

YAAKOV 12-06-2011 - 19:47

Asa ar fi aratat tarile din Europa de Est, daca americanii n-ar fi penetrat KGB-ul si nu l-ar fi instalat la conducerea URSS pe agentul Mihail Gorbaciov, prin care au provacat distrugerile care se vad acum.
S-a dovedit ca sistemele in care puterea politica si mai ales economica este concentrata excesiv sunt usor de destabilizat. Se reteaza varful puterii si restul se destrama de la sine. Nu este valabil numai pentru regimurile comuniste, pentru ca ceva similar s-a intamplat si in Argentina, tara condusa de un regim de dreapta, dar in care industria era in mare masura in proprietatea statului. Americanii impreuna cu FMI-ul au inlaturat de la conducere hunta militara si dupa asta fabricile ramase fara stapan au fost distruse la fel ca cele de la noi.

Mao Tzedun 13-06-2011 - 13:25

Yaakove,

Mare pacat intr-adevar ca n-ai avut sansa chinezilor! Ce frumos ai fi trait azi cu alti 4-5 spalati pe creier ca tine intr-o camaruta infecta muncind 60 de ore pe saptamana ca sa nu mori de foame. Fara nici o indoiala ca vederea cladirilor stralucitorare (in mare parte goale) din care amaratii ca tine sunt alungati cu bastoane de bambus sau cauciuc si de latraturile ascutite ale paznicilor, sau sclipirea limuzinelor occidentale in care se dau conducatorii locali ai partidului comunist, deveniti mari captalisti te-ar fi umplut de fericire.

Tu poti sa pleci oricand in China ca sa te bucuri se comunismu’ chinez pana-ti suna apa in cap. Pentru chinezi e ceva mai greu sa vina in lumea aia putreda ocupata de americani si FMI. Cu toate ca tare ar mai dori saracaii sa scape din paradisul chinezesc. Si chiar ca nu stiu de ce… 🙂

YAAKOV 13-06-2011 - 20:06

O sa le lustruiesti pantofii chinezoilor peste un deceniu.
Si nici in America luxul nu este pentru toti. Cum treci ce centrul orasului si intri in cartierele mizere si pline cu drogati, trebuie sa bagi viteza sa nu te impuste careva.

Ciu Huhu 13-06-2011 - 18:49

Mao, ai mare dreptate frate chinez!
Yaakov e un agent portocaliu-basist-portocaliu, asa ca nu-l lua in serios!

YAAKOV 13-06-2011 - 20:08

Esti etalonul prostiei ! Nu vezi ca nu te ia nimeni in seama ?

Ciu Huhu 14-06-2011 - 05:42

Ramine cum am vorbit, Yaakov e un foarte flamind diversionist portocaliu-basist-pedeliat!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult