Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Povestea cailor ţigăneşti

Povestea cailor ţigăneşti

scris de Teodor Seran
13 afisari

Când se schimbă lumea, se schimbă şi gândul oamenilor. Şi lumea este dusă înainte de gândul cel nou, care vine ca o apă vijelioasă şi nu te lasă să chibzuieşti prea mult.

Firicel si Nubira isi asteapta inca stapanulUltima oară când s-a schimbat lumea, lui Dragostin îi înflorise mustaţa de flăcău şi barba, ca o umbră şovăielnică pe faţa tuciurie. Începusera ţiganii să nu mai stea în corturi şi să construiască case mari, acoperite cu tablă. Într-o seara, la focul de Sf. Dumitru, Dragostin a zărit-o în lumina flăcărilor pe Zambila, fata cea mare a lui Dragolea Zlătarul, venit in Pădureni într-o toamnă, după ce fusese expulzat din periferiile Parisului. Căldărarii l-au primit cu greu în comunitatea lor pentru că în ţigănime circula o vorbă: „Zlătarul e ca aurul fals, luceşte, îţi ia ochii şi te păcăleşte!” Din seara de Sf. Dumitru Dragostin a căzut bolnav de dragoste şi baba Mercedesa care i-a dat în cărţi şi i-a ghicit cu ghiocul, nu a putut să îl vindece.

Dârdan era socotit cel mai priceput căldărar din Pădureni. Dragostin era primul lui băiat, alţi şase puradei mişunând prin curtea fără garduri şi înghesuindu-se în cortul mare al căldărarului aflat la capul satului, lângă pădure. Când Dragostin a împlinit 5 ani i-a pus în mână ciocanul şi tabla de aramă, să înveţe meserie. Nu a vrut puradelu’ să îndrepte tabla de aramă şi să o subţieze până când este bună de făcut cazane. Nu i-a plăcut că băiatul nu îl ascultă. Aflase şi motivul. Venise din târgul de la Costeşti cu doi mânji, pe care dăduse cinci cazane. Vroia să îşi facă căruţă cu cai, să aducă lemne din pădure şi să plece cu ea la târg, încărcată cu cazane de aramă. Dragostin pleca în fiecare dimineaţă cu mânjii în pădure sau pe izlazurile din satele vecine. Se întorcea seara bucuros şi nu mai avea ochi pentru tabla de cupru şi pentru ciocan. Seara, când Dafina, nevasta căldărarului, răsturna pe masa rotundă de lemn tuciul cu mămăligă, chemându-i pe puradei la masă, Dârdan nu băga în gură niciun boţ de mămăligă, până când nu îl certa cu obidă pe băiat. „Noi suntem neam vechi de căldărari şi nu de geambaşi! Tu trebuie să înveţi meseria de la mine, Dragostine! Râde satul de mine , râde satul şi de tine că nu ştii să faci un cazan de ţuică! De mâine începi să faci cazane! ” Nu se supunea niciodată Dragostin. Încăleca dimineaţa pe Firicel, care devenise un cârlan negru ca o noapte cu cerul acoperit de nori şi pleca departe pe câmpurile care duceau la râu. Taică-său Dârdan, a renunţat după un timp să facă din el meşter căldărar. A găsit printre ceilalţi copii un băiat pe care să il înveţe meserie. L-a lăsat pe Dragostin în legea lui: liber şi geambaş.

Are pre dracu în el

La 18 ani Dragostin devenise cel mai cunoscut geambaş de cai din toate satele ţigăneşti aflate pe cele două maluri ale Prutului. Era geambaş doar cu numele, pentru că nu fura cai niciodată în nopţile fără lună, ci doar negustorea. Colinda prin satele de la Dunăre şi cumpăra mânji tineri pe care îi creştea cu grijă, până când deveneau cai buni de călărie sau de muncă, buni de vândut în târgurile ţigăneşti. Lumea spunea că „are pe dracu’în el”, că prea îl ascultau caii şi îi mâncau din palmă. Dragostin băga două degete în gură şi şuiera cu putere şi caii din mica lui herghelie soseau de îndată lângă el, sforăind de plăcere. Firicel armăsarul cel negru şi Nubira, iapa şargă cu o pată albă în frunte erau favoriţii lui. Nu ar fi vrut să îi vândă niciodată, pentru toţi banii din lume.

Baba Mercedesa, peţitoarea

La câteva luni după ce îi căzuse dragă Zambila, a trimis-o pe baba Mercedesa să discute cu fata. Să îi spună de dragostea lui şi că vrea să îi trimită pe părinţi să se învoiască cu familia pentru nuntă. Ca să fie nevasta lui. Crescută pe bulevardele Parisului, Zambila se adaptase cu greu la viaţa grea din comunitatea de căldărari. Îl plăcea pe Dragostin, dar nu vroia să trăiască ca o nomadă în cort alături de acesta. Îşi dorea confort, apă caldă şi lux. Îi trimisese vorbă de peţire şi Corcodel, băiatul lui Dragolea, cel mai bogat spoitor din Colacul Brăilei. Dragolea avea pregătită pentru feciorul lui o vilă cu şapte turnuri, cu zece camere şi două băi îmbrăcate în gresie şi faianţă. I-a spus babei Mercedesa: „Dacă până la Sf. Andrei îşi face casă cu baie, apă caldă şi acoperită cu tablă albă, să vină cu familia să se tocmescă cu ai mei pentru nuntă! Dacă nu, îl iau de bărbat pe Corcodel al lui Dragolea din Colacu!” A venit baba Mercedesa şi i-a transmis lui Dragostin mesajul. S-a făcut geambaşul negru ca tuciul la faţă şi nu a mai scos nici un cuvânt vreme de două zile. În a treia zi a şuierat din degete şi a plecat cu herghelia la vale, către Brăila. Acasă i-a lăsat doar pe Firicel şi Nubira, caii lui de suflet.

Dragostin tocmeşte meşteri buni

Dragostin s-a întors de la Brăila singur, fără herghelie. Avea în mână o geantă plină cu bani pentru viitoarea casă. A tocmit meşteri buni şi le-a spus că vrea ca până la Sf. Andrei să-i facă o minune de casă. Cu baie înnăuntru, cu gresie şi cu faianţă, cu centrală de apă caldă şi cu tablă albă pe casă. Să aibă 10 camere şi şapte turnuleţe, pentru că el, la toamnă, vrea să se însoare. Aproape de verdele pădurii, casa albă şi falnică a crescut ca în poveste. În Pădureni căldărarii aşteptau cu sufletul la gură toamna, când casa va fi gata şi Dragostin va veni cu familia să îşi peţească iubita. Astepta şi Zambila cu nerăbdare acea clipă, în timp ce Dragostin nu mai avea ochi pentru nimeni. Nici chiar pentru Firicel şi Nubira, caii lui de suflet. O pasiune mai mare şi mult mai copleşitoare luase locul primei iubiri.

Firicel, armăsarul negru, şi Nubira, iapa şargă

Cu aproare două luni înainte de termen, meşterii constructori au venit să ceară bani pentru tabla albă de pe casă. Cheltuiseră mai mult decât fusese planificat şi acum nu aveau cu ce să o cumpere. Dragostin a simţit că îi fuge pământul de sub picioare. Nu mai avea bani, îi dăduse pe toţi meşterilor. Le-a promis că vor primi banii necesari pentru tabla albă. A doua zi dimineaţă, şi-a chemat cei doi cai favoriţi lângă noua casă şi le-a şoptit în ureche: „Dragii mei, frumoşii mei! Eu nu vă dau că nu mai ţin la voi, vă dau pentru că îmi este inima bolnavă! Era loc şi pentru voi în inima mea, dar am nevoie de bani!” Caii au nechezat alintător, simţind tristeţea stăpânului. L-a încălecat pe Firicel şi a plecat cu cei doi cai şi cu sufletul negru la târgul din marele obor al Brăilei. Peste două zile era Sf. Maria-Mică şi până la Sf. Andrei mai era destul timp pentru a pune acoperişul pe casă. Acum, nu îi trebuia decât un singur lucru: bani.

El Zorab ţigănesc

În târgul de cai din Brăila a aşteptat două zile să vină cumpărători care să ştie ce este un cal bun, de la care să obţină atât cât valorau cu adevărat cei doi cai. În ziua de Sf. Maria-Mică, aproape de ora prânzului, au venit doi cumpărători de la Comrat, din Gâgâuzia. Dragostin i-a privit cu atenţie. Nu păreau a fi geambaşi. Nu păreau a fi nici ţigani. Aveau mustăţi lungi şi stufoase, căruţă lungă lipovenească şi bici de piele împletit. Se pricepeau la cai si i-au oferit o sumă mare pentru Firicel şi Nubira. Cu o singură condiţie: să fie de acord să îi pună la probă. S-a învoit şi a înhămat caii la o căruţă cu roţile împiedicate „Vom fi stăpânii lor, noi îi comandăm!”, au cerut găgăuzii. La început i-au îndemnat pe cai să tragă dându-le comandă din gură. Caii nu au vrut să plece. Apoi au folosit biciul şi Dragostin a simţit cum îi intră un cuţit în inimă. Caii nu au vrut să plece nici de această dată. Nu s-au mişcat din loc niciun centimetru. Doar când au auzit comanda lui Dragostin au purtat căruţa înainte fără un efort mare „ Mai încercaţi o dată!”, i-a îndemnat Dragostin cu speranţă pe găgăuzi. Cei doi au lovit nemilos caii cu biciul. Dar caii nu au vrut să plece. „Ne haraşo! Ne haraşo! Ne pacupaem!”Nu e bine! Nu e bine! Nu îi cumpărăm! Cei doi găgăuzi i-au întors spatele şi au plecat. Dragostin a simţit că i se tulbură minţile şi că vede în faţa ochilor o pată mare, neagră. Nu va avea bani pentru tablă şi nu va mai termina casa. În ziua de Sf. Andrei, Corcodel si Dragolea vor veni sa se tocmească cu părinţii pentru nunta cu Zambila, care nu va mai fi a lui niciodată. Cu chipul negru şi sprincenele împreunate de supărare, Dragostin gemu adânc, ca şi cum brusc, cineva l-ar fi înjunghiat pe la spate. Într-o frântură de secundă scoase din carâmbul cizmei un şuriu ascuţit, cu lama subţire, pe care îl înfipse pe rând în gâtul celor doi cai. Un şuvoi cald de sânge îi înnăbuşi hohotul de plâns neomenesc.

Caii ţigăneşti sunt obişnuiţi cu mirosul de fum şi de ţigan

Dragostin nu s-a mai întors niciodată în Pădureni. Nimeni nu ştie dacă mai trăieşte sau dacă şi-a luat singur zilele, aruncându-se în Dunăre. Casa de lângă pădure, fără acoperiş de tablă albă, nu a fost terminată niciodată. În câţiva ani s-a dărâmat şi doar bufniţele mai poposesc noaptea printre ruine, aducând spaima în sufletele căldărarilor. Dârdan a plecat cu toată familia într-un sat de lângă Dunăre, unde a mai făcut cazane de ţuică câţiva ani, după care s-a stins de inimă rea. Zambila l-a luat pe Corcodel de bărbat şi i-a făcut şapte copii, care stau la oraş în vila mare, cu zece camere şi două băi îmbrăcate în faianţă şi gresie. În fiecare vară, la focul mare de Sf. Dumitru, Turturea, un ţigan bătrân vecin cu Dârdan, le povesteşte flăcăilor povestea lui Dragostin şi a Zambilei. Nu uită niciodată să explice în final de ce s-a petrecut drama celor doi tineri: „Dragostin nu era geambaş adevărat. Era un geambaş pârât, cu sânge de căldărar, care nu ştia totul despre cai. Nu a ştiut un lucru simplu: caii ţigăneşti sunt obişnuiţi cu mirosul de fum şi de ţigan! De omul care nu miroase astfel, nu ascultă! Aşa sunt caii ţigăneşt, ascultă doar de gură de ţigan! Dragostin nu a ştiut acest lucru şi a curmat pe nedret viaţa cailor! Pe lângă îngerii care ne păzesc, există şi un demon care poate transfoma viaţa în moarte!” Căldărarii bătrâni din Pădureni povestesc că în noaptea de Sf. Maria-Mică se aud nechezând doi cai în pădurea de lângă sat: Firicel, armăsarul negru, şi Nubira, iapa şargă. Îşi cheamă stăpânul să îi ducă la târg şi să-i vândă. Ca să aibă bani pentru tabla albă de pe casa neterminată.

1 comentariu

doru1943 14-03-2011 - 08:56

ce e cu acest articolin ziua??pentru ca sorin rosca stanescu e tagan face si Ziua,,ziar tiganesc??taganii au presa lor ,tv lor,acolo trebuia sa fie si acest articol,lucru amestecat miroase a Mailat .ce timpuri….

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult