Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Povestea Porcului. Amintiri din presa postdecembristă

Povestea Porcului. Amintiri din presa postdecembristă

scris de Mihaela Popescu TAULET
8 afisari

Minus două grade, februarie, opt dimineaţa cu maşina prin Bucureşti, în drum spre şcoală. Radioul merge. Băiatul meu mă întreabă: ce este aia ghicit în palmă?

Povestea porcului

Povestea porcului

La radio, prezentatoarea emisiunii de dimineaţă povesteşte cum i-a ghicit pe vremuri în palmă fostul ministru al finanţelor, VeryFan Vorghinion. Fost, pentru că a dat-o prea mult cu ghicitoria în iconomie. Alunec cu gândul, la o epocă ce mi se pare acum îndepărtată, şi anume ziua când l-am cunoscut şi eu pe VeryFan.


 Naştere înainte de termen

 Se făcea că eram încă angajată la megaziarul Connect, unde patron era dl Corect. Cum mai aveam vreo două luni până să nasc şi cum de obicei direcţia se îngrijea de soarta şi starea angajaţilor, sunt anunţată într-o bună dimineaţă, tot de februarie, că mi se va scoate postul la concurs pentru a găsi pe cineva pe măsură. Nu apuc să replic nimic, pentru că deja văd cum intră şi se înşiruiesc în partea de jos a sediului rânduri, rânduri de studenţi zgribuliţi, sosiţi în redacţie pentru a susţine interviul.

Stupefiată, replic direcţiei liliputane, condusă de dl Liliput, din ţara cu acelaşi nume, că nu sunt încă pregătită să nasc şi că nu am prevăzut, încă, nici un concediu de maternitate, deoarece mai aveam până la termenul admis de lege. În tandem cu dl Corect, îmi răspund amândoi, binevoitori, să-mi bag minţile în cap, că doar n-oi naşte pe birouri. Mă uit lung şi plec lăsând totul baltă.

 Alesul

 A doua zi sunt chemată la direcţie şi sunt informată de faptul că nici un student nu s-a ridicat la genunchiul broaştei şi, drept urmare, s-a ales un alt succesor, care părea destul de aplicat pentru a scrie în suplimentul bancar al ziarului Connect. Zic: “Ok. Şi cine e alesul?”.

Atunci, ceremonios, dl Corect îmi înmânează coordonatele dlui VeryFan Vorghinion, cu care grabnic trebuie să mă întâlnesc să-i predau conceptul fiţuicii, nu că nu s-ar fi priceput într-ale economiei şi într-ale băncilor, ci pentru că urma să preia şi partea publicitară, care susţinea publicaţia în sine, cu mare profit. Asta, pentru a mi se arăta bunăvoinţa şi buna intenţie, ca nu cumva să nasc prematur de stressss! Ce să zic?! Aproape zburată cu delicateţe, mă întorc în birou şi îl sun pe V.V. Fericit că mă aude, îmi propune să ne vedem cât mai grabnic. Deoarece mi se dăduse informaţia că eram deja în concediu de maternitate, îmi zic, precum Baiazid în barbă, “hai acu’, aşa terminăm tărăşenia!”.

Zis şi făcut. Mă urc în maşină cu burta la gură şi hopa-hopa prin hârtoape cu maşina prin nămeţi, până la biserica Armonioasa, unde V.V. îşi avea cuibul. Ajung şi sunt îndrumată să urc nişte scări ce nu se mai terminau şi aveam impresia că duc şi că voi trece dincolo de turlele bisericii.

V.V. mă întâmpină protocolar, în costum de revoluţionar, în universalul jerseu deşirat, pare-se destul la modă pentru unele categorii sociale. Îmi prezintă echipa. Nişte băieţi care, săracii, munceau pe brânci la nu ştiu ce.

 De tot hazul

Ferma de porci

Ferma de porci

 Imensă şi cu un copil care se mişca neastâmpărat în burtă, gâfâind, iau loc şi începem discuţia. Prezint paginile bancare. Perfect! Se pricepeau şi el, şi băieţii. Dar urmează întrebările şi cerinţele, în urma predării aşa-zis tehnocrato-contabilă: „Cu publicitatea şi contactele?”,Adică?”, răspund. V.V.: „Eee, înţelegeţi, cum faceţi să aduceţi publicitate, sponsorizăriînţelegeţi ce vreau să zic!” „Nu, nu înţeleg!” „Dom’le, ce să o mai dăm cotită: cum faci cu şpaga? Cum te descurci?” Pauză în capul meu şi în aer. Şi muuuulte semne de întrebare… greu mă adun şi răspund, gândindu-mă că dacă nu m-au apucat durerile naşterii pentru că am fost pusă pe bară, acum chiar că mă pot apucă. „Cu publicitatea discutaţi cu dl Corect, răspund, iar cu contactele vi le faceţi!” „Dar ale dumneavoastră? Nu mi le puteţi da şi mie?”, zice V.V. „Ale mele? Mă mai gândesc! Nu le pot da deocamdată.” „Atunci, dragă doamnă, uite care e treaba: avem un prieten care exploatează o fermă de porci. Ne-am putea aranja cu el pentru niţică publicitate şi am avea – şi dumneata, şi eu – câte o jumătate de porc. Sună tentant, nu?!

Drept să spun, şi azi mor de râs şi nu mă vedeam deloc scriind despre ferme de porci şi fiind premiată cu o jumătate tranşată din animalul tradiţional şi atât de mult iubit de poporul nostru. Însă ce m-a dat pe spate a fost apetenţa practică a inestimabilului V.V., care, după visul unei nopţi de februarie pentru o nepreţuită jumătate de porc, avea să urce în scara socială şi să devină rând pe rând ministru, până şi scriitor, dacă ne gândim bine, şi aşa avea el să configureze istoric, de această dată, basmul nostru popular, „Povestea Porcului”.

Însă în prinţ se pare că n-a reuşit să se transforme, ci doar într-un hibrid tehnocratic al epocii postdecembriste.

Nu ştiu cum s-au descurcat după, cu jumătăţile de porc între regatul Liliput, imperiul Corect şi ţara VorGhinion, însă ei stau şi azi, concetăţeni falnici printre noi, care, de pe ecrane, ne explică subtilităţile iconomiei şi politicii româneşti. Să fi fost mai bine să se fi limitat la basmul porcului?!

Poate. Cert este că ani după ani îmi aduc aminte, între amuzament şi tristeţe, şi înţeleg cum s-a alcătuit elita românească.

 Notă de final: Las cititorului plăcerea identificării personajelor, care nu sunt fictive, ci doar contemporane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult