In Gradina Botanica din Bucuresti se aud deja scancetele primelor fire de iarba, soaptele micsunelelor imbobocite, clinchetele ghioceilor abia iesiti la lumina, care isi scutura firav capsoarele inca somnoroase. Nu sunt mai mult de 3-4 grade, dar soarele vegheaza atent rumoarea care se infirpa tot mai hotarat. Pasaretul scormoneste pofticios pamantul reavan in cautarea vietatilor hranitoare, pitulandu-se apoi prin boscheti unde sa-si plescaie nestingherit gustarile frugale. Copacii inalti, imbracati inca in cojocele albe, sunt desteptati din hibernare de mierle neastamparate care isi unesc trilurile intrerupte, din cand in cand, de scurte pauze de masa.
Razele jucause isi admira frumusetea in apele nemiscate ale lacului, pe care agonizeaza o pojghita de gheata, uluita parca de propria disparitie. Cele cateva rate salbatice motaie zgribulite cu fata la rasarit, ingnorand cu desavarsire cativa copilasi care le momesc aruncandu-si fericiti in apa pufuletii, sandvisurile sau stixurile. Par satule si nu le arde sa strabata lacul rece ca gheata doar pentru un snack imbibat cu apa.
Leganati de carucioare, trasi de manute sau pasind timid pe aleile ninse de copacii ce isi scutura ultimele zapezi, cei mai micuti dintre puii de oameni isi tremura falcutele trandafirii, lacrimeza veseli de atata lumina, oglindindu-se mirati unii in ochii celorlalti si toti in ochii vigilenti ai adultilor.
{gallery}gallery/03/botanica{/gallery}
Aleile sunt goale
Pe malul stang al lacului fosnesc, gadilate de un vanticel razlet, capsulele uscate ale unui grup de arbori catalpa (originari din America de Sud, cu frunze mari in forma de inima), iar mai departe se zaresc cateva tufisuri acoperite de ghemotoace de zapada ce par manuchiuri de flori albe, imaculate. Pe masura ce te apropii, deslusesti insa gemetele din ce in ce mai stinse ale acoperamantului pufos de zapada care se preschimba in siroaie de lacrimi sub dezmierdarile neprihanite ale soarelui.
Clipa de clipa, in aerul putin cam aspru, inca inghetat, freamatul naturii care renaste devine tot mai deslusit, mai zgomotos. Miroase a pamant curat, jilav, a viata inca nenascuta. E atata frumusete, atata puritate si totusi multe din aleile Gradinii sunt complet goale, netulburate de pasi veniti sa iscodeasca aceasta zamislire migaloasa a primaverii. Natura isi vede insa de treaba ei, resemnata in fata nepasarii orasenilor ce par condamnati sa se imbulzeasca si sa transpire prin mall-uri sau hipermarketuri.
