Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Protejata lui Banel Nicolita

Protejata lui Banel Nicolita

scris de Ziua Veche
1 afisari

O stafie imi bate cu degetul in geamul de la masina. Tresar si blochez usile. Este imbracata in negru cum sunt mai toate stafiile care umbla pe strazi ziua in amiaza mare, cand afara sunt 40 de grade la umbra. Stafia vorbeste cu mine. Aud asa ca prin vis ca are un pachet de “cafea de vanzare” si “o pensia mica, mica”. Trag aer in piept, las pulsul sa mi se linisteasca si cobor putin geamul ca sa inteleg mai bine. Ma uit cu atentie si vad niste ochi calzi si cuminti care ma privesc de sub o palarioara cat o strachina. O palarie de om bun, imi zic. Refuz cafeaua si ma scotocesc de niste bani. Isi trage sufletul, imi multumeste insistent si ma plaseaza, cu o voce plangareata, dar demna, direct sub protectia arhanghelilor, heruvimilor, serafimilor si a sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu. Ridic geamul si dau sa plec. Dar nu am suflet s-o las in strada unde asfaltul sfaraie sub soarele ucigator. Se urca in masina cu o viteza care ma face sa zambesc si se instaleaza cat ai clipi de doua ori. Are miscari sigure si sprintene, desi e urmata de un numar interminabil de pungi si plasute.



 

Ii urmaresc profilul – are un nas drept, ascutit, de om hotarat. Privirea agera, vioaie, nu scapa nici un amanunt: “Nu te uita asa la mine, ca stau aproape. Hai, lasa, nu-mi mai pune centura”. “Pai piuie daca n-o pun”, “Da-o, bre, asa pe la spate si gata, lasa, nu ma mai infasura ca mi-e cald”.

 Un baiat de milioane

 E nadusita toata. De sub palarioara trasa pana pe frunte ies razvratite cateva fire albe, usor inmuiate de raulete firave ce i se preling agale pe langa tample. Are tresaturi regulate iar un zambet ii increteste din cand in cand fata si ii dezveleste dantura falsa. Imi arata cu degetul statia de autobuz aflata cam la 200 de metri de locul din care pornism. Incepe sa turuie, total absenta la raspunsurile mele. “Stii cine m-a luat intr-o zi de aici? Banel Nicolita. Era tot asa o zi fierbinte. Eram singura in statie si masina tot nu venea. Opreste langa mine si zice: Unde te duci, mamaie? Fireste, ma duceam la cimitir, la Bellu. Acolo merg mereu ca ii am ingropati pe fiul si pe sotul meu. Ii suna telefonul. Nu stiu cu cine vorbea, dar persoana l-a intrebat unde se duce. Si Banel i-a zis: Uite duc o batrana la cimitir. Nu, ba, nu e moarta! E vie, merge la cineva la mormant, ii zice Banel lu’ ala”. Izbucnim amandoua in ras. Dar nu ma lasa sa-mi trag sufletul: “M-a lasat exact in poarta cimitirului de se uitau toti aia la mine cand m-am dat jos din masina lui – o masina mare frumoasa, negra, mare, barosana. Un baiat sa-l pui la suflet. Mi-a dat un milion de lei, sa iau un taxi la intoarcere, sa nu vin pe jos prin zaduf. Am trait o luna din banii aia. De atunci ma rog mereu de sanatatea lui. Doamne, ce am mai plans, am suferit ca un caine pentru el cand a dat autogolurile alea. Am cazut in genunchi la icoana si am strigat: Cum, Banele, cum a putut lasa Dumnezeu sa ti se intample una ca asta, tu care esti un baiat de milioane? Cum, Banele, tocmai tie sa ti se intample una ca asta, tu care esti atat de bun? Trei zile n-am mai fost buna de nimic. Stai, bre, unde te duci? Ca n-ai luat-o bine! Dar daca vrei sa ne mai plimbam, pe mine nu ma deranjeaza, ca n-am nicio treaba”.

 “Am fost cu multa lume buna”

 Opresc, intorc si ea turuie mai departe: “Uite colo stau la parter, in casa aia cu iedera. La etaj sta un italian. Mereu imi zice: ce faci, babo, n-ai de gand sa mai mori? Vrea sa-mi ia casa. Dar eu n-am de gand sa-i fac pe plac, uite asa, numai de-a naibii. Am 82 de ani, dar nu ma las. Am si o pisica. Sa vii sa vezi pisica, sa stam in curte la o limonada sau la un ceai”. Imi face cu ochiul: “sau la o cafea”. Coboara, iar multimea de plase o urmeaza ascultatoare. Dar tot nu si-a terminat povestea: “Si stii cine m-a mai dus o data cu masina? Serban Huidu, carcotasul, ca sta pe aici. Mi-a zis, hai, mama, urca-te sa te duc pana acasa. Si mai demult am fost si cu Gabi Jugaru. Am fost cu multa lume buna”. Tranteste portiera, imi face cu mana si continua sa vorbeasca.

Mai trec din cand in cand pe strada aceea cu sens unic. Uneori din intamplare, alterior intentionat. Ma uit mereu la casa cu iedera, dar pe batrana n-am mai vazut-o de atunci. Storurile sunt mereu lasate si nu e nicio miscare prin curte. Nici macar vreo mata n-am vazut.

 

PS: Mona, Luciana, mai tineti minte cand am cules-o noi de pe Academiei, tot intr-o zi de cadeau oamenii ca mustele pe strada, pe tanti aia care se plangea ca n-o mai tin picioarele? Impresionase si doua studente dragute care i-au cumparat apa si banane (ca sa-i mai creasca glicemia). Ne-a flutura pe la nas o reteta mototolita si ne-a spus o poveste cu sotul care era internat, parca, la Spitalul Militar. Avea nevoie de un medicament, un tratament sau poate de un bilet de tren (nu mai stiu exact) care costa destul de mult. Si am luat-o cu noi la redactie, in Campineanu, sa dam niste telefoane. Am asezat-o pe un scaun, i-am dat apa si am rugat-o sa astepte putin. Traia si Nicu (soferul nostru). Dumnezeu sa-l odihneasca! Ea l-a intrebat descumpanita: “Dar ce firma e aici?”. Iar Nicu i-a raspuns scurt, ragusit: “Ziarul ZIUA, doamna”. Atunci s-a ridicat si a fugit de nebuna pe strazi. Am iesit repede dupa ea, am alergat pana pe la Milogu, dar ea a fost mult mai iute ca noi….Ce escroaca!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult