RUMANIA NO QUERIDO

scris de Ziua Veche
79 afisari

In Finca Val de Flores, baracile albe sunt aliniate la marginea campului cu lastari de capsuni care au dat in rod. De undeva din mijlocul campului se iveste un grup de femei, imbracate in treninguri de culoare deschisa. Pe fetele lor curg mici rauri de transpiratie, pe care acestea nu le baga in seama. Este ora mesei si a pauzei de pranz, cand femeile se intorc la baracile albe si tacute, ca niste soldati disciplinati, sub soarele dogoritor.

Au trecut doua luni de cand au coborat din autocare in Piata Centrala din Huelva, speriate si neincrezatoare. Au trecut si primele zile, cu dureri de spate si cu nopti nedormite. De capsuni s-au saturat curand. Dupa cateva zile au inceput sa le urasca pentru ca le obliga sa se aplece ca sa le culeaga cu grija, pentru a le depune in lazi nesfaramate. Apoi, durerile de spate au trecut si fetele s-au obisnuit cu mersul aplecat in lungul sirului nesfarsit cu capsuni. O fata din Calarasi, mai isteata si mai guraliva a inceput sa le spuna bancuri, iar culesul parea mai usor. In unele zile se auzea chiar cate un crampei de cantec moldovenesc sau dobrogean. In baraca nu exista o sala se mese si fetele mananca in comedor, sufrageria unde seara povestesc despre Romania. Mancarea este romaneasca, amestecata pe ici, pe colo cu un paello local. Se aud si rasete, din coltul in care mananca fata din Calarasi. A terminat de spus un banc cu Basescu, Putin si Bush. Ca de obicei, a castigat Basescu si fetele rad. Maine este sambata si vor pleca in Huelva sa se plimbe prin magazine. Mihaela blonda, este trista. A plecat cu greu din tara, in urma cu doua luni. Costel nu a fost de acord sa plece. Nu avea alta solutie pentru ca in oras nu gasise nimic de lucru. In ultima zi, s-au refugiat pe malul unui parau care venea in oras de departe, din creierul muntilor. „Crezi ca dragostea noastra va supravietui?”, a rupt Costel tacerea. Atunci nu a raspuns, pentru ca nu stia ce sa raspunda. In drum spre Spania, in cele trei zile petrecute in autocar a jurat de mai multe ori ca se va intoarce acasa, dupa cele trei luni petrecute la cules de capsuni.

In prima sambata libera a plecat in Huelva, sa vada lumea in care a ajuns. La intoarcere, un Land Rover a oprit si a luat-o din marginea soselei. Soferul se numea Juan Ramirez. A sorbit-o din prima clipa din ochi. „Eres hermosa rubia!”. Stia ca este frumoasa, pentru ca vazuse in ochii lui Costel de multe ori acest lucru. In urmatoarea sambata, Juan a luat-o din ferma si a dus-o la o teresa din Huelva. Oamenii erau altfel decat in Romania: radeau, beau multa bere si mancau un fel de pilaf cu carne. Toata lumea dansa si era vesela. In seara aceea a uitat de Romania. Juan a invitat-o la dans si atunci a simtit ca amintirile i se sterg. Doar Corina, olteanca din Dragasani, a stiut ce se petrece. „In a treia sambata, Juan m-a invitat la restaurant unde am stat pana tarziu. Am dansat, am baut bere si ne-am distrat. Tarziu, spre miezul noptii eram cuprinsa de o vraja ciudata. M-am trezit pe pernele din Land Rover, facand dragoste cu Juan!”, povesteste Mihaela. – „Si Costel?”, sopteste Corina speriata. –„Costel? Ce-i cu Costel? Costel e departe in tara!”. Este vara lui 2006 si in curand fetele se vor intoarce acasa. Toate doresc sa se reintoarca la Val de Flores pentru a castiga alti bani din culesul de capsuni.

Pe strazile din Castellon, impresia dominanta este aceea ca te afli intr-un oras din sudul Romaniei. Se vorbeste romaneste peste tot: in statiile de autobuz, in magazine si mai ales la terase. Romanii sunt galagiosi, veseli si prietenosi doar cu cei care se afla la masa. Un roman abia venit este privit ca un potential uzurpator de locuri de munca si nu este agreat sau sfatuit. Comunitatea romanilor se afla in miscare browniana, dar nu are niciodata tendinte de agregare. Lupta pentru supravietuire este acerba si dura. Nu esti important daca ai mai multe diplome, esti privit cu respect doar daca ai munca. Acesta este visul tuturor romanilor emigrati in Spania: sa reuseasca sa aiba munca. La terasa El canario hermoso, se discuta despre Romania si despre criza mondiala. „Chiar daca va fi criza crizelor, tot nu voi pleca din Spania! Aici te mai descurci, dar in Romania ce faci?”, peroreaza Stefan Negrean. Este inalt, slab si cu mustata feciorelnica. A plecat din Bihor in urma cu cinci ani si nu s-a intors la Marghita decat de Craciun. In 2009 nu a fost in tara. Si nu va merge nici la vara. „Vai de capul lor de amarati, n-au nici ce sa manance! Te pomenesti ca ne trezim cu ei pe capul nostru!”, spune cu patima in glas Liviu Agherghinei. Este din Todireni, o comuna din Botosani. Este de sase ani in Spania si are munca. Lucreaza pe un motostivuitor la un depozit de mobila. „Se intoarce dracu’ acasa la Valcea, sa-si faca si casa! Aici raman! Mi-am luat un apartament, il platesc in rate si cu asta basta! Adiós Rumanía!”, spune un tanar cu barba si sapca de golf pe cap. Gheorghe Burtescu este din Maglasii Valcei si este venit de cinci ani in Castellon. Cele doua femei de la masa au asistat tacute la discutie.

Mihaela a plecat de patru ani din Andaluzia si a uitat de Val de Flores si de randurile lungi de capsuni. In Castellon si-a gasit munca. Este bucatareasa la un restaurant si a invatat sa gateasca à l’espagnole. Are un apartament cu patru camere pe Calle Don Ruiz, pe care-l plateste in rate. Este tot blonda, tunsa scurt si nu mai seamana a romanca. Are o siguranta in voce si in privire pe care nu a avut-o niciodata in tara. Spune cu voce hotarata: „Eu nu mai ma intorc niciodata in tara! Ce sa caut acolo? Am rostul meu aici, am munca si apartament! In Romania nu as avea nimic! Acum, apartin acestor locuri! Chiar ma gandesc cu groaza ce s’ar fi ales de mine daca nu as fi plecat in Spania!”. Cei de la masa o aproba tacuti, dand din cap afirmativ. „Are dreptate! Nici noi nu ne vom reintoarce! Poate peste cativa ani, de un Paste sau de un Craciun, cand nu va mai fi atata mizerie si saracie!”.

Undeva, intr-un sat de munte din Romania, o batrana de 75 de ani iese in fiecare zi la poarta. Fata ei a plecat intr-o vara la cules de capsuni si de atunci n-a mai venit acasa din Spania decat o singura data. N-a fost nici cand s-a prapadit Cornel, pe care l-a iubit Dumnezeu si l-a luat la el repede intr-o noapte. Ea crede insa ca va veni inainte ca ea sa moara. Nu stie prea multe despre Spania. Stie ca acolo se duc romanii sa culeaga capsuni si ca iarna nu este prea frig. Asa i-a spus fata ei, cand a fost acasa. Banca nu are la poarta, dar sta rezemata de uluca si se uita lung catre podul de la Valea Manzului. Pe acolo ar trebui sa vina Mihaela. A auzit ca acum are masina ei. Se uita la toate masinile care trec, dar niciuna nu opreste la poarta ei. Lumea trece pe drum si o intreaba: „Ce faci tato Filofteio?” –„Iaca maica, astept sa vina fata din Spania!”. Pe drum o pala de vant starneste un nor de praf si batrana nu mai vede podul. Norul de praf s-a risipit si batrana zambeste. Nu stie ca dincolo pod se afla un drum fara intoarcere.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult