Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Se conturează viaductele pe autostrada Lugoj-Deva.Fotoreportaj, septembrie 2017

Se conturează viaductele pe autostrada Lugoj-Deva.Fotoreportaj, septembrie 2017

scris de Doru Dragomir
548 Afisari

Era prin 2014-2015 cînd am văzut, pentru prima dată, planul de situație și fisele de proiect pentru loturile 2, 3, și 4 ale autostrăzii Lugoj _Deva.

Autostrada km82, lot 4

Autostrada km82, lot 4

Mi-am dat seama , după prima lectură, că vom avea de-a face cu o autostradă spectaculoasă, cu grad mare de dificultale tehnică, cum nu am mai avut pînă acum în România. Lucrările văzute recent întrec însă orice alt lot, finalizat pînă acum, al A1 Nădlac-Sebeș/ loturi despre care am relatat în ultimii 7 ani./

Privire spre cer, viaduct km 97, lot 4

Privire spre cer, viaduct km 97, lot 4

Veți spune desigur, acest e vorbe nu ne încîntă, toți am dori, inclusiv eu, să pot spune- de mâine circulăm pe Lugoj- Deva.
Concret, stadiul lucrărilor, pe loturile 3 și 4 sunt avansate, dar să vedem cum stăm-
Pe lotul 3 ,constructorul este concentrat, ca și în lunile trecute, pe trei locații-
-Viitorul nod Holdea, nodul Dobra și nodul Ilia.

Viitor pod peste autostradă, nod Holdea, lot 3

Viitor pod peste autostradă, nod Holdea, lot 3

La nodul Holdea, s-a terminat turnarea culeilor și pilelor/ cu rigle/la viitorul pod peste autostradă-km57-,/ urmează montarea, în perioada imediată, a grinzilor principale din oțel, apoi armătura, suprabetonarea și stratul rutier, apreciez, undeva peste o lună, să se devieze drumul național, fapt ce ar permite executarea săpăturilor sub pod, pentru autostradă.

Autostrada km 60 lot 3

Autostrada km 60 lot 3

În continuare, ecoductele 1 și 2 sunt terminate, se exectă fundația autostrăzii între cele 2 ecoducte.
La nodul Dobra, ca și la nodul Ilia, se lucrează la rambleul autostrăzii în imediata apropiere a celor două poduri peste caile ferate Făget –Ilia , dar și cea dublă , Arad –Deva. Se lucrează la asfaltul de uzură, dar și la parapeții metalici, pe diferite secțiuni.Sensurile giratorii, de la Dobra și Ilia sunt terminate.

Ecoduct 1 km 57 lot 3

Ecoduct 1 km 57 lot 3

Pe lotul 4 , constructorul a avansat foarte mult, atracția acestui lot vor fi cele 3 viaducte/ de 560,m, 400m și 280m/ lucrări unde, grație montării primelor grinzi principale ,,avem conturate viaductele de la km 92/ Brănișca/ și 97/ Șoimuș/
Am parcurs, pentru prima dată, și zona de autostradă amonte de Brănișca, zonă cu mare volum de săpătură, dar și de umplutură /km 90- 92/. Tot pe lotul 4 , în zona km 81 a început montarea parapeților metalici mediani/ km81-89/ tronson în mare parte finalizat, cu asfalt de uzură și parapeți laterali.

Pile și grinzi, viaduct km 99, lot 4

Pile și grinzi, viaduct km 99, lot 4

Consider că este absolut remarcabil ritmul impus de construtor pe secțiunile C și D,, cu autorizație de construcție de doar 5 luni, lucrările la autostradă, dar și la cele de artă/ poduri, viaducte/ cresc de la o zi la alta.

Viaduct Șoimuș, km 97, lot 4

Viaduct Șoimuș, km 97, lot 4

În final, se impune întrebarea referitoare la termenul de finalizare a acestor două loturi/ 3 și 4/, voi raspunde cu un scurt comentariu.
Nu cunosc intențiile celor 2 constructori, știm doar că autoritațile de resort doresc terminarea celor 2 loturi pînă la finele acestui an.

Viaduct Brănișca est, km 92, lot 4

Viaduct Brănișca est, km 92, lot 4

Părerea mea personală, analiza mea , bazată și pe mult optimism, dar și experiența ultimilor 7 ani, ne spune că este posibilă finalizarea lucrărilor, în cele 4 luni rămase doar cu o abordare extrem de eficientă a lucrărilor rămas, corelată cu dorința reală în acest sens.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult