Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Silueta cu marmioneta

Silueta cu marmioneta

scris de Ziua Veche
69 afisari

.In decursul istoriei, saracia a fost prezenta aproape in permanenta in viata romanilor. Doar despre daci niciun izvor istoric nu mentioneaza ca ar fi fost saraci, acestia producand grane si vin din abundenta.

Restul istoriei noastre a fost un chin si o saracie, mai ales pentru tarani. In folclorul popular exista credinta ca taranii nu vor scapa niciodata de saracie. Progresul omenirii, in cadrul caruia a fost angrenata si societatea romaneasca nu a dus la disparitia acestui flagel. La inceputul mileniului trei, cand deasupra pamantului zboara sute de sateliti sofisticati, iar calculatorul a devenit a doua respiratie a lumii, in Romania rurala, dar si in cea urbana, se crapa de foame.


 

 

Zootehnie in loc de industrie

 

Vulcana Bai este asezata pe o vale care se infunda intre dealuri nestiute, asezate ca o bariera intre doua rauri: Ialomita si Dambovita. Valea este ingusta, marginita de dealuri acoperite cu paduri, ca in basmele lui Fat – Frumos, « dese ca peria ». Ne indreptam spre o comunitate izolata de zbuciumul lumii, care inca mai traieste dupa reguli arhaice si care se mai bucura de lucrurile simple si trainice ale vietii. La Vulcana de Sus, in gospodaria lui Ion Ilie, tot ceea ce ne inconjoara este dedicat cresterii animalelor. Clai si fanare pline cu fan, coase, greble si furci sprijinite sau puse pe garduri, tuciuri mari si mici, galeti de plastic si butoaie pentru branza. Nea’  Ion nu a fost la tinerete crescator de vaci. A lucrat la ’’ Saro Targoviste’’, ca rectificator pe o masina automata. Pentru ca ’’ le avea cu meseria ’’, era apreciat de sefi, care i-au propus intr-o toamna sa primeasca un apartament si sa se faca orasean. A refuzat sa plece din sat si nu i-a parut rau niciodata. Aproape de 50 de ani s-a imbolnavit si a iesit la pensie. ’’ Pe caz de boala ’’, pensia este mica si revizuibila in fiecare an. In jur, dealurile erau pline de iarba iar deasupra grajdului, fanarul era aproape plin cu fan. Dupa trei ani avea cinci vaci si cativa vitei crescuti pentru vanzare. Nu a cumparat niciodata carne de la oras. Un vitel sau doi pe an erau taiati pentru familie. ’’ Se taiau si pe vremea lui Raposatu’ vitei ! Aranjai cu medicul veterinar, ii dadeai si lui un pachet cu carne si doua sticle cu tuica ! ’’, isi aduce aminte. De vreo 15 ani traieste din vanzarea branzei si a laptelui. A reusit sa isi tina fata in facultate si sa mai alunge saracia de langa casa. 

 

’’ Europa ne-a terminat ! ’’…

 

.Gustam din branza adusa de nea’ Ion intr-un castron de lut cu motive florale, in timp ce ascultam o poveste trista: povestea branzei care nu se vinde. Normele europene impuse prin Tratatul de aderare, a transformat munca taranilor de la munte in munca fara profit si a dus la aparitia unei crize de supraproductie familiala. DSVSA- urile din toate judetele impun respectarea normelor europene de productie si desfacere a branzei. Conditiile cerute implica cheltuirea unor sume substantiale, pe care de cele mai multe ori taranii nu le au. Urmeaza solutia de avarie: renuntarea la cresterea animalelor. Acum nea’ Ion are sase vaci si patru vitei si anul acesta a reusit sa mai vanda din branza. Anul urmator va vinde toate vacile si va pastra doar una. Subventiile pentru animale de la stat s-au dat doar partial, pentru anul 2009. Pentru anul 2010 nu s-au facut cererile si nu sunt sperante ca se vor primi la timp acesti bani. Mai mult ca sigur ca nu va avea banii necesari pentru a-i plati pe cosasi. Pentru a cosi un pogon de iarba, cosasii cer 250 lei, mancare si bautura. Mai coseste si nea’ Ion dar mai greu, pentru ca nu mai are bratele vanjoase ca la tinerete, cand ’’ faceam parte din clasa muncitoare ! ’’, zice cu o oarecare nostalgie. Rectifica la milimetru orice piesa, dupa schita primita de la maistru si nu a dat niciodata vreun rebut. ’’ Acum muncesc la lopata, la balegar ! Acesta a fost izvorul bunastarii familiei, dupa ce am iesit la pensie ! ’’. Nu intelege de ce Guvernul va taia si din pensia lui care este si asa destul de pipernicita. Nu mai este nici tanar, sa mearga pe Vlasca si pe Teleorman cu mere, tuica si cartofi si sa se intoarca cu grau si porumb. ’’ Parca nici tuica nu se mai face pe valea asta ca inainte ! S-a inrait lumea, s-a inrait si natura ! ’’. In grajdul mare, de sub fanar, vacile rumega linistite. Astazi nu au fost date la islazul comunal. Cat de curand, spre sfarsitul anului sau la inceputul noului an, vor fi vandute si vor paste iarba pe alte plaiuri. ’’Pana si vacarul s-a scumpit ! La sase vaci ii dau de mancare sase zile, plus cate o suta cincizeci de mii pe luna ! ’’. In vocea lui nea’ Ion, rectificatorul metamorfozat in crescator de animale si in viitor in taran fara obiectul muncii, se simte un regret amestecat cu un soi de usurare. Cel putin va scapa de stresul banilor.  

Tanti Vasilica, croitoreasa

 

Pe tanti Vasilica am intalnit-o intr-o gura de rai, asezata pe coama unui deal molcom, cu iarba verde, neatinsa de mana omului. Am urcat tapsanul care duce la casa batranei desprinsa din povestile vechi ale romanilor, pe o poteca nebatatorita, ascunsa sub iarba. In copilarie, Vasilica Gheorghe punea in gradina, in si crestea gandaci de matase. Pe la 14 ani a intrat si la razboi, la tesut de panza, din care se faceau hainele pe care le purtau taranii. Dupa ce a terminat patru clase, mama, care era croitoreasa, a bagat-o la masina de cusut si i-a spus: ’’ Asta e meseria ta, invat-o, ca sa traiesti ! ’’. De 63 de ani traieste din croitorie. Pe 10 august implineste 80 de ani si nu a fost niciodata in spital. Mai ia cateodata cate un antinevralgic pentru cap. In rest, nu ia nicio pastila. In fiecare dimineata, pe nemancate, bea cate un pahar cu apa rece, luata de la Izvorul Haiducilor. Ca sa nu faca tensiune. Stie de la o femeie care a fost cu barbatul la Spitalul Militar, la un doctor strain. Se gandeste ca doar Dumnezeu a tinut-o in viata pana la 80 de ani, pentru ca un sfert din viata a dormit in podul cu fan. ’’ Omul meu se imbata si incuia usa ! ’’. Pe barbatul ei il chema Wilson. Asa a vrut nasul lui sa-l boteze. Vazuse un film american la Bucuresti si pe primul fin l-a botezat Wilson. Cu toate ca l-a iubit pe Wilson, numele american era fara alint si Vasilica ii spunea simplu, pe romaneste: ’’ Vilsone lasa tuica si hai ca avem treaba ! ’’. De lasat nu a lasat-o Wilson si pana la urma din asta i s-a tras. De prea multa bautura s-a imbolnavit si a plecat la ceruri lasand-o pe tanti Vasilica singura. De gelozit nu a gelozit-o niciodata, desi era frumoasa, dar nici ea nu a avut pretentii. I-a spus de la inceput: ’’ Eu nu am pretentii ca iubesti ! ’’. Avea incredere in omul ei. ’’Daca zicea o femeie ca a fost cu omul meu, ii raspundeam pe loc: doar nu ti-a lasat-o pe soba, a plecat cu ea acasa ! ’’, rade Vasilica.  

 

Munca la camp si carausie

 

’’ Pe tata il chema Nica ! Avea caruta cu boi si am trait toata viata din carausie ! Cara piatra, fan, lemne sau pleca la camp cu mere, cartofi si tuica !’’, isi aminteste tanti Vasilica. La 25 de ani s-a casatorit cu Wilson si s-a mutat de la Valea Cheii, aici, la strada principala. Si-a cumparat o masina ’’  Singer ’’ nemteasca, cu care a cusut haine toata viata si pe care o mai are si acum. A invatat douazeci de fete sa stapaneasca tainele croitoriei. Munca la camp nu era neglijata niciodata, pentru ca de acolo venea mancarea care se punea pe masa. Se uita cu tristete la grajdurile goale in care inainte avea vaci si o pereche de cai roibi, cu care Wilson pleca la camp dupa porumb. Nu a fost angajata niciodata. Si-a pastrat doar statutul de taran liber profesionist fara sa se gandeasca ca va veni si timpul pensionarii. Au pacalit-o cei de la Sfatul Popular care au chemat-o intr-un an si i-au spus: ’’ Tanti Vasilico, faci un an contract de porc un an si uncontract de vitel in alt an ! La 60 de ani vei avea pensie ! ’’. Cand s-a dus sa ceara pensie a aflat ca neavand nici un an vechime nu avea drept la pensie. Aici, pe tapsanul din fata, se faceau clacile pentru curatat porumb. Veneau tinerii si terminau repede treaba pentru ca urma dansul si distractia. Cine nu aducea lautari, nu avea nici oameni la claca. Se coceau cartofi si porumb care erau udate cu tuica, in timp ce lautarii rupeau corzile cu hore si sarbe. Acum are o pensie de 40 de lei de pe urma lui Wilson, dar nu cere la copii, cu toate ca baiatul este preot la Branesti si fata este invatatoare. De aproape patru ani i-a revenit vederea si tanti Vasilica traieste din munca ei. Coase lenjerii pe care le vinde la lume si are lapte si branza de la vaca. In casa batraneasca tavanul a inceput sa se lase. Casa este batrana, putin mai in varsta decat tanti Vasilica. Pe un pat larg, acoperit cu o velinta colorata, sunt aliniate cu grija lenjerii inflorate cusute de mana batranei. Peretii sunt acoperiti de covoare tesute manual. Ne aflam in muzeul vietii unei batrane, cu fotografia de cuplu de la nunta si cu fotografia de la nunta a parintilor imbracati in costume nationale. Totul este simplu si patruns de spirit romanesc, adapostind la sanul lui repere fundamentale ale vietii: nasterea, casatoria si moartea partenerului de viata. De 21 de ani Wilson este plecat in ceruri, dar zambeste in fiecare zi din fotografia din perete, cu un soi de regret dupa tuica nebauta si lasata in urma pe pamantul oamenilor. In fiecare zi tanti Vasilica ii aduce aminte lui Wilson ca a baut cam mult si a lasat-o singura pe lume. Mai ales pe timpurile astea grele. Va trece insa si de aceste vremuri grele asa cum a trecut si in 1947 cand a fost foametea cea mare si canta cu ceilalti tineri de varsta ei ’’ Cantecul foametei ’’:

Dimineata terciu’

La douaspe’ sfertu’

Seara la culcare

Cu matele goale

De foame nu ne plangem

Cureaua stim s-o strangem

Sa facem silueta

Mancand marmioneta ! 

 

Dumnezeu are grija de saraci !

 

La Centrul International Ecumenic, asezat pe un deal mioritic din marginea comunei, l-am gasit pe protosingelul Agatanghel Barbulescu pe platoul din fata bisericii romanesti. Intr-o simetrie perfecta, in stanga si in dreapta bisericii se afla moscheea turceasca si sinagoga evreiasca. Cele trei asezaminte religioase formeaza un tot unitar, un centru al ecumenismului, deschis tuturor credinciosilor si turistilor de pretutindeni. Inalt, cu ochi limpezi si albastri, starostele Centrului Ecumenic se uita undeva in zare, cu neastampar in priviri. Parca asteapta marea de oameni care vine de fiecare data la hramul bisericii ’’ Sfantul Ioan Botezatorul ’’ pe 29 august. Marele regret care il incearca este dat de omisiunea responsabililor din turism de a inscrie Centrul Ecumenic intr-un circuit turistic intern si chiar international. Il intrebam pe parinte ce crede despre incercarile grele care se prefigureaza in perioada urmatoare pentru romani. ’’ In 1907, in 1933, pe timpul foametei din 1946-1947, in timpul dictaturii si in alte ocazii, poporul roman a facut fata incercarilor si a reusit sa le depaseasca, supravietuind ! Va supravietui si de aceasta data pentru ca romanul este inventiv si Dumnezeu este de partea sa ! ’’, zambeste profetic preotul. Am coborat dealul mioritic pe care se afla cele trei lacase de cult cu inima mai usoara. Aproape de poale ne-am mai intors odata cu fata spre biserica si ne-am inchinat. Am plecat apoi cu pas vioi, fredonand retro melodia cantata de tanti Vasilica in timpul foametei din 1947:

 

De foame nu ne plangem

Cureaua stim s-o strangem

Sa facem silueta

Mancand marmioneta !

 

(Articol aparut in saptamanalul ziuveche.ro nr.11)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult