Supermarketul amaraciunilor

Pe vremea cand nu existau samsari si haine second-hand, targurile saptamanale constituiau un prilej de bucurie. Dis-de-dimineata, inhamai caii la caruta si plecai la targ. Marfa era mai putina si de calitate. Luai ce luai, targuiai ce targuiai si plecai acasa multumit de cumparaturile facute. Nu-ti ramanea in gura un gust amar, de cocleala. “Acu’ plec de la targ scarbit! De saracie si de lucruri proaste! Am luat si eu o solutie de lipit camera de la bicicleta, de sapte lei, ca bani nu am prea multi! Se tine scarba asta de saracie de mine!”, spune Ion Vidraru cu ciuda in glas. Arunca tigara ieftina fara filtru pe pietrisul murdar. “Daca n-ar fi baba, cu pensia ei, as baga-o pe maneca!”

Targul rural arhaic

Gura-Sutii este o comuna saraca asezata in campia care urca de la Titu spre zona montana. Numele comunei provine de la paraul Suta, care strabatea candva localitatea inainte de a seca definitiv. Conform traditiei, targul saptamanal se afla in afara localitatii pe o ulita laterala, spre camp. Ulita este impanzita de carute care vin goale si pleaca incarcate. Intr-o margine, la un capat de camp, este parcata masina Politiei rurale. Targul are trei tarlale: tarlaua pentru vanzarea animalelor, transformata in parking pentru carute, tarlaua pentru toate marfurile ce pot exista in lume si tarlaua pentru materiale de constructii. Prima tarla este arena pasiunilor, a incercarilor si a patimilor. Aici se cumpara si se vand animale, astazi fiind ziua cailor. “Pe probate si pe luate!”, ma lamureste un mustacios cu sapca de jucator de golf. Un cal sarg se straduieste din rasputeri sa traga o caruta infranata zdravan. Ceata de oameni din caruta injura, striga si se agita, in timp ce proprietarul biciuieste calul, fara mila. Un mustacios gras si slinos il tine cu greu de capastru, strigand si el salbatic. Oamenii urla, fara nicio retinere, prevestind parca sfarsitul lumii. Calul se zbate gata sa rupa hamul, reusind in final sa traga caruta pe o distanta de cativa metri. “Gata, ajunge, ca omoram animalul! E bun, il iau!”, se hotaraste mustaciosul. Din calul sarg ies aburi, iar din oameni iese mania de moment. Toti rasufla usurati: si vanzatorul si cumparatorul au facut treaba buna.

De la ac la elefant

In tarlaua destinata bazarului universal, gasesti de toate. Trebuie doar sa ai timp pentru a vizita zecile de tarabe. Vanzatorii nu sunt gomosi si iti ofera intotdeauna variante. Sa nu plece omul cu mana goala! Imaginatia nu poate intui tot ceea ce se vinde pe la tarabe. Haine noi si second-hand, scule de gradinarit, cale de teracota, cazmale, greble, cozi de grebla, coase si cozi de coasa, lanturi de caruta, lanturi pentru porti, galeti din tabla si din plastic, chei de masina, taburete, pantofi din cauciuc, pantofi noi si second-hand, masini rusesti vechi, biciclete unguresti vechi, camere si cauciucuri de biciclete, veioze, intrerupatoare, prize, suruburi, holsuruburi, topoare, sape, rulmenti, stropitori, palnii de tabla, tigle de casa, tabla de casa, cherestea de brad, drujbe turcesti, televizoare vechi (chilipir, unchiule!), chei de masini, de caruta si de bicicleta si pe langa toate aceste lucruri, oameni de toate varstele si profesiile. Barbati si femei, copii mici tinuti de mana care plang dupa jucarii, copii mari care casca gura la tarabe, tineri si batrani, pensionari si salariati, oameni harnici si lenesi de profesie, oraseni plictisiti si infumurati, tarani barbieriti in haine de duminica, femei prapadite de atata munca la camp si niciun tanar la vreo douazeci si ceva de ani, pentru ca la Targ nu e rost de discoteca. Peste tot si peste toate pluteste ademenitor si obraznic fumul de la mici. Cat ai fi de sarac, nu se cheama ca ai fost la targ, daca nu ai mancat doi mici si nu ai baut o bere! Unde sunt micii si berea, il gasesti si pe nelipsitul acordeonist al targului, care canta intotdeauna o melodie legata de romani, de Carpati si de satul de la poale de munte, sau de fetele lui tata care au crescut mari si au plecat de acasa. Sa mearga micii si berea si sa scoata targovetii acolo, un 2-3 lei din buzunar!

Targovetii mileniului III

Petre Dragut este pensionar si sta toata ziua ca gaina in jurul casei. Are 64 de ani si este in putere, dar nu are bani de plimbare. Mai vine uneori la targ sa cumpere cate un maruntis pentru casa. Azi a cumparat o coasa pe care a dat 25 de lei. A plouat si anul acesta va fi iarba multa. Are 350 lei pensie de la CAP. “Cu baba cu tot am 700 de lei! Ma carpesc, ce sa fac?” Gheorghe Militaru a venit sa cumpere o camera pentru bicicleta cu care merge zilnic la camp. “Am multi ani!”, rade manzeste. Are 78 de ani si „motorul” mai tine la cate-o tuica. Dupa 40 de ani de munca la CFR “la siguranta circulatiei!”, are 1400 lei pensie. Poarta o tunica ceferista veche, de care este mandru. A primit toata viata haine gratis de la stat cat a fost la CFR. La pensie le-a impartit pe la rudele mai sarace. “Ca tot ne-am dat la discutiile astea, eu de bine de rau, am o fata inginer agronom, care ma ajuta in fiecare an sa lucrez pamantul, dar e multa lume prapadita in sat, care nici nu poate sa-l are! Jumatate din pamantul comunei, ramane in fiecare an nearat!” Tanti Maria, sotia lui Gheorghe Militaru se apropie de noi. “E vorbaret! Cam asa a fost toata viata!” Gheorghe are samanta de vorba. “Mai tainesc cu finul meu care este sef de ferma, si-mi zice: uite, ai dracu’, au facut benzina 50 de mii si motorina 45 de mii si ma costa bani grei, pentru ca am tractoare si utilaje care consuma, nu gluma! Are dreptate! Pentru un hectar, un tractorist iti cere 3 milioane!” Lucrarile agricole pentru un hectar de pamant ii costa pe tarani 10 milioane de hectar, in conditiile in care nu e sigur ca isi vor scoate toamna cheltuielile facute. Pe deasupra, un sac de ingrasaminte complexe costa un milion jumate, iar un sac de azot 7-8 sute de mii. In Gura-Sutii 2000 de hectare de pamant sunt anual nelucrate.

Comerciantii – pe cale de disparitie!

Olimpia Paturas este negustoreasa de haine. S-a apucat de comert dupa ce s-a desfiintat Romlux-ul, fabrica de becuri. Merge in toate targurile din judet si plateste anual o chirie de 100 de milioane. Comertul cu haine merge rau. Vinde haine noi, dar mai modeste, cu preturi mai mici. Lumea nu le cumpara nici pe acestea. Are un caiet plin cu datornici. Vinde pe datorie si de cele mai multe ori nu isi recupereaza banii. Oamenii vin doar sa se uite la haine. Mai probeaza cate-o bluza sau cate un pantalon, dau din cap si pleaca. La cheltuieli se mai adauga motorina, pentru ca merge in sapte targuri pe saptamana in localitati diferite. La sfarsit de an se adauga si impozitul. “Cum sa mai faci fata?” Are un baiat student la Bucuresti, pentru care plateste 10 milioane pe luna chiria. Anul viitor renunta la comert si pleca in Italia ca baby-sitter. Langa standul cu haine se opreste un batran, care se recomanda BGB: Badea Gheorghe Badea. A venit la targ sa se uite la marfurile expuse. Nu cumpara nimic pentru ca nu are bani. Mihai Stan vine de o viata la targuri. Astazi a vrut sa vina cu caruta, dar strazile din comuna sunt pline de gropi si are rulmentii sparti la o roata. Cauta prin targ niste rulmenti, sa-si puna caruta la punct, ca de pe urma ei si a calului traieste. Ion Matei de 74 de ani este din satul Sperieteni. “Am vrut sa merg la camp dimineata, dar mi-a zis baba ca in a treia zi dupa Paste nu se munceste ca te trazneste! Pai daca te trazneste, ma duc la targ, ma plimb si iau si o tarie mica!,i-am zis babei. Am luat o votca si trei mici si gata, a trecut ziua!” Targul freamata ca un cazan in clocot. Este ora pranzului si oamenii nu si-au consumat inca energiile de potentiali cumparatori, cu care au plecat de acasa. Inca se mai cauta, se mai probeaza si se socotesc banii din portofel. Desi te simti in perimetrul targului ca intr-un furnicar, senzatia vizitatorului este una de relaxare. Nu te cunoaste nimeni, nu trebuie sa saluti pe nimeni, desi treci pe langa zeci de persoane, si nu stie nimeni cati bani ai in buzunar. Este un farmec specific targului rural: nu stie nimeni cine esti, ce vrei sa cumperi, sau daca ai bani destui. Poti sa admiri sutele de exponate fara sa cumperi nimic. In spatele aparentei bune dispozitii generale, am vazut permanent un personaj, zambind sarcastic si tinandu-se ca scaiul de oameni: Coana Mare Saracia.