Petrică Spinosu s-a născut în câmpia arsă de soare a Bărăganului. Copilăria şi jocul i-au fost întunecate de norii de praf ridicaţi de vânt deasupra câmpiei, în zilele secetoase de vară. După şcoala primară, a plecat în Moldova, unde a urmat profesionala de sculeri – matriţeri. A fost repartizat la o fabrică din Tecuci.În fiecare sâmbătă, tânărul sculer-matriţer se îmbrăca cu mare grijă şi pleca în comunele învecinate la bal. Moldova era diferită de Bărăganul cu nori de praf unde copilărise. În primul rând, aici trăiau moldovencele. Fete frumoase şi agere, pricepute la horă şi iuţi de gură. În comunele cutreierate de Petrică, toţi gospodarii aveau în grădină viţă-de-vie. În câţiva ani a devenit consumator fruntaş de vin moldovenesc. Bea zilnic, dar fără să se îmbete. La fabrică era considerat un meseriaş bun şi era bine plătit. Din garsoniera de la cămin nu îi lipseau niciodată damigenele pline cu vin. Ofrandă pentru Regele “Şpriţ”!
Într-o toamnă, la un bal din Podu Turcului a întâlnit-o pe Vetuţa. În ziua când a chemat-o la plimbare prin Tecuci nu a pus în gură niciun strop de vin. Să nu care cumva să creadă fata că este un ţăran crescut lângă butoiul cu vin! După doi ani s-au căsătorit şi fabrica le-a dat un apartament nou, complet mobilat. În primul an de trai în comun, Vetuţa vorbea frumos, cu limbă dulce de moldoveancă şi mişca languros din gene, ca şi cum ar fi vrut să îl mângâie. Petrică se simţea fericit. La serviciu era lăudat, iar acasă avea o nevastă frumoasă şi două, trei damigene pline cu vin în debara. Sâmbăta îşi invita prietenii la un şpriţ şi Vetuţa le făcea plăcinte moldoveneşti la cuptor. Jucau rummy şi tabinet, iar duminica o luau de la capăt. Curgea şpriţul gârlă! Timpul se scurgea ca un hoţ neprins şi viaţa curgea ca un nisip fin dintr-o clepsidră.
După ce s-a născut primul copil, Vetuţa, care nu îl certase niciodată, i-a spus într-o seară scurt: “Mai lasă şi tu băutura! De acum ai un copil, ai alte obligaţii!” Schimbarea modului de trai era atât de neaşteptată şi de năucitoare pentru Petrică, încât nu a reuşit să înţeleagă imediat ce avea de făcut. Să nu mai bea şpriţul zilnic, i se părea o samavolnicie şi o mare nedreptate. A început să bea pe ascuns cu prietenii la petreceri şi prin cârciumi. Când venea târziu acasă, Vetuţa se uita la el urât, împungându-l cu privirea pe sub sprâncenele bogate. Se certau mai ales seara şi se împăcau dimineaţa, înainte de a pleca la muncă. Vetuţa făcuse şcoala de asistenţi medicali şi lucra la un spital, iar el era acum maistru şi conducea o secţie din fabrică. Amândoi erau “buni pe meserie” şi câştigau bine. Din debaraua din bucătărie dispăruseră damigenele cu vin, dar Petrică îşi păstrase obiceiul de a merge de câteva ori pe lună cu prietenii la un şpriţ prelungit. Băiatul cel mare era în ultimul an de liceu şi Petrică voia să îl facă marinar.
Ca să vadă lumea, să nu rămână un prost în Tecuci. La toate chefurile făcute cu prietenii, Petrică se lăuda că pe ceilalţi doi băieţi îi va face cârciumari. Să aibă unde să bea şi el un şpriţ la pensie. Regele “Şpriţ” nu mai domnea demult în apartament. Hălăduia cu Petrică pe la prieteni şi pe la crame. Cu Vetuţa se certa din ce în ce mai des şi se jigneau reciproc. De fiecare dată promitea că nu va mai bea. Nu a renunţat niciodată definitiv la şpriţ. Într-o zi de primăvară, cam după Paşte, s-a întors mai devreme de la serviciu. A găsit uşa de la apartament descuiată şi a intrat în hol. Vetuţa era în bucătărie. Vorbea la telefon şi îi povestea cuiva cu înverşunare în glas: “Da dragă, sâmbătă a fost din nou la cârciumă! Şi-a umplut burdihanul cu cârnaţi şi a băut ca un porc toată noaptea! A venit acasă dimineaţa beat ca porcu’!” Brusc, în capul lui Petrică, un mecanism s-a oprit din ticăit şi în suflet parcă i s-a rupt ceva. A priceput imediat că Vetuţa nu îl mai iubeşte şi că nu e de acord ca şpriţul să facă parte din viaţa lui. Sufleteşte înţelegea problema, dar în cap îi rămăsese o nedumerire cumplită. De ce: “ca porcu’?”
Nu auzise până acum că porcii beau şpriţ de tămâioasă sau fetească. Ştia că aceştia mănâncă lături şi că stau în cocină, într-o mizerie de nedescris. Noaptea, Petrică a visat că se află într-o cocină murdară şi bea vin dintr-o troacă plină cu Fetească şi Riesling. Visul s-a repetat şi a devenit un coşmar de care nu a mai scăpat. În câteva luni, Petrică s-a uscat pe picioare şi în toamnă a murit nedemn, fără un diagnostic grav, care să-l fi sortit sigur pieirii.
La pomana de înmormântare, prietenii au băut mult vin alb şi sec, aşa cum îi plăcea răposatului. În memoria răposatului, aproape toţi au băut “ca porcii”. Ulterior, nu a murit niciunul.
