Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Transalpina, pe-un picior de plai, parcare ca-n rai FOTO

Transalpina, pe-un picior de plai, parcare ca-n rai FOTO

scris de Z.V.
61 afisari

Dacă tot este Toamnă, Verde de România va propune să daţi o raită prin Oltenia profundă şi să treceţi Parângul spre Ardeal @ Noi zicem ca este momentul

Transalpina

Acum este cel mai bun moment să mergeţi prin Oltenia istorică spre Transalpina. A dat o ţâră toamna prin păduri, grătargii au coborât la iernat, nici sezon de ski nu este, aşa că nici preţurile n-au apucat să urce, locuri de cazare gârlă şi, mai ales, s-au facut pastrama, tulburelul şi ţuica – cam slabă, oltenească – caprele negre şi corbii au reocupat păşunile alpine, abandonate de turmele de oi şi turişti. Vă sfătuim sa faceţi exact invers decât Verde de România, care s-a pelegrinat pe aici în plin sezon, adică nu vă grăbiţi, nu ocoliţi, nu amânaţi pentru altă dată. Când ajungeţi pe culmea trecătorii spre Ardeal staţi o clipă şi va gândiţi ce locuri suntem în stare să prăpădim.

Pentru bucureşteni, pentru că abordăm de nevoie acest itinerar dinspre Capitală, cel mai simplu traseu este prin Piteşti-fatidicul Dealul Negru-Râmnicu Vâlcea. De aici ar fi două variante, înainte spre Rânca, sau dreapta spre Valea Oltului şi stânga la Brezoi şi sus pe Lotru prin Voineasa-Vidra pe 7A. Drumul dă perpendicular în Transalpina unde puteţi face stânga spre Rânca sau dreapta spre Sebeş sau Sibiu. Ultima varianta vă lipseşte de cea mai frumoasă porţiune de drum, dar poate fi o variantă în cazul în care  nu vă grăbiţi să ajungeţi în Alba sau Sibiu pe cel mai frumos şi liber traseu.

Abia la Râmnicu Vâlcea puteţi să lăsaţi deoparte aventura rutieră şi puteţi să să simţiţi în vacanţă.

Linişte, capre negre!

Din punctul meu de vedere, cel mai bun lucru al acestui drum unic este că traversează unii din cei mai spectaculoşi munţi din România. Poate fi o oportunitate, mai ales pentru cei ca mine care nu-şi mai pot permite să care un rucsac mai greu de cinş’pe kile, să poată avea acces la creste. De aici, de deasupra de Rânca, poţi lăsa maşina în grija unui prieten, îţi poţi lua doar strictul necesar pentru două-trei nopţi şi, obligatoriu!, echipamentul necesar, poate şi copilul, şi poţi hălădui prin patria caprelor negre aproape ca în tinereţe, fără a fi nevoit să treci peste insurmontabila diferenţă de altitudine de la 200 la 2000 de metri.

De pe Transalpina poţi coborî fie pe dreapta, dinspre sud venind, spre lacurile Petrimanu şi Galbenul până la Vidra, de unde poţi recupera maşina şi călători spre Valea Oltului, fie spre stânga, trecând (sau înopta) pe deasupra lacurilor glaciare – cel mai cunoscut este Câlcescu – şi mai departe pe deasupa lacurilor Roşiile, poţi urca Parângul Mare şi coborî spre staţiunea Straja-Valea Jiului. Dar aceste trasee ne propunem să vi le prezentăm în detaliu la vară.

Acum vă sfătuim doar să va abateţi câteva sute de metri, sau un kilometru, spre stânga sau pe dreapta culmei munţilor. În grohotişurile de deasuprea lacurilor glaciare, dacă aveţi răbdare şi noroc şi vă ţineţi gura puteţi zări caprele negre.

Deocamdată vă puteţi lămuri ce vrem să spunem uitându-vă pe harta VdR.

Prin Oltenia profundă

Drumul spre Novaci – de unde începe Transalpina, care taie Oltenia istorică pe sub poalele Carpaţilor Meridionali, că doar nu numai Maramureşul şi Bucovina au istorie – oferă o mie de motive să poposiţi.

Sfatul nostru ar fi să petreceţi măcar o zi sau două pe aici, înainte de a vă înşuruba pe Transalpina. Daca aveţi timp treceţi prin Băile Govora, ale cărei case şi hoteluri încă acoperite de coşcoveală lasă să se întrevadă splendoarea şi farmecul unor vremuri în care turismul balnear era o mină de aur. Nici

Mănastirea Govora nu ar fi de ocolit.

Apoi, locuri care să vă abată în drum ar mai fi, le amintim în fugă doar pe cele de notorietate pentru a nu vă zăpăci, „ctitoriile brâncoveneşti”, monumente istorice şi arhitecturale, fabuloasele Bistriţa şi, mai sus de ea, Arnota, pe care le puteţi vizita trăgând dreapta de volan prin dreptul localităţii Tomşani; ca reper urmaţi calea ferată care duce la carierele de piatră de sub Munţii Căpăţânii, deasupra cărora se înalţă cea din urmă.

Ar fi păcat ca după ce poposiţi să achiziţionaţi cioboroace în Horezu – merită, dacă şti ce cauţi – să nu vă faceţi timp pentru Mănăstirea Hurezi, monument UNESCO, cea mai mare mănăstire din România, reper satul Românii de Jos.

Nu mult mai departe, chiar în vecinătatea satului-orăşelului Novaci, puteţi face încă o dată dreapta spre Polovragi, unde se aciueşte una din cele mai discrete şi frumoase mănăstiri din România, iar puţin mai sus puteţi urca spre Cheile Olteţului, dar frumuseţea acestora vă poate încurca planurile de călătorie. Doar puţin mai departe, tot în drumul vostru, dinspre Baia de Fier, aveţi acces spre Peştera Muierilor, dar hai s-o scurtăm că nu mai ajungem pe Transalpina. Toate aceste locaţii le găsiţi pe harta VdR, mai puţin Peştera Muierilor, pentru care nu am găsit niciodată timp din motivele care reies şi din acest text. Cele mai bune şi la îndemână locuri de cazare din zonă ar fi prin Horezu si Polovragi. Ieftin – 50-80 de lei pe noapte/cameră – şi destul de bun, chiar dacă mai lipseşte mâncarea tradiţională, în cazul acestui loc cea oltenească.

Rânca, ultima staţiune răsărită în România

Încă înainte de a ajunge la Novaci o să observaţi pe „vârful” muntelui, pe dreapta, Turnul Eifel, staţia de transmisie de la Rânca. De aici începe şi drumul care traversează Carpaţii. Curbe strânse, dar asfaltul este ca de role, brici. Noi am recomanda o maşină uşoară şi sprintenă, dar altfel şoseaua este accesibilă până în Staţiunea Rânca pentru orice automobil, indiferent de sezon. De la Rânca la Sebeş sau Valea Oltului nu ştim ce să vă recomandăm pentru această primă iarnă în care Transalpina este deschisă. Ne propunem să abordam acest traseu prin ianuarie 2012, ca tot e ultimul an al omenirii. Aici este ultimul loc unde poţi să bei o cafea, apoi nu mai găsiţi nimic până nu coborâţi la Obârşia Lotrului. Preţurile de cazare variază în jurul a 80-110 lei, în funcţie de sezon.

Noi am ajuns la Rânca, pentru prima oară în ultimii douăzeci de ani, pe la începutul lui septembrie, aşa că staţiunea nou răsărită şi râul de maşini care urca şi cobora şerpuind muntele ne-a lăsat cu gura căscată.

Rânca pe care o ştiam noi era staţia de transmsie şi o cabana amărâtă. Acces numai pe jos, puteai întâlni în drum doar câţiva aventurieri cu limbile scoase şi rucsacuri imense ca noi şi câte o un Aro burduşit cu saci şi butoaie, care nici să fi vrut nu te putea lua şi pe tine.

Un eveniment fericit şi o alegere inspirată

Revenim la drumul nostru. Din Novaci am urcat în viteza a doua curbele în ac de păr cu gura căscată la peisaj într-o coloană de maşini şi motociclete cu numere de peste tot, ne referim la Europa; asfaltul, aşa cum am mai spus, ireproşabil. Unele maşini, de obicei jeepuri cu numere de Bucureşti, ne făceau  semn cu farurile să ne ducem în prăpastie ca să poată ajunge în faţa noastră şi în spatele maşinii din faţa noastră. Având maşină „de Bucureşti” ne-am permis şi noi nişte semne. N-am urcat chiar în acea zi pe culmea pasului, ne-am oprit la un motel de la capătul staţiunii, chiar la baza celei de-a doua pârtii de ski. N-am fi vrut, dar autorul acestui text era naş la o nuntă care se pregătea să se desfăşoare în acest local.

Aici urmează nişte puncte-puncte, interval în care s-a desfăşurat evenimentul amintit prin care nepotul Vladimir urma să renunţe la o nu îndejuns de îndelungată copilărie, optând brusc pentru un sfârşit de viaţă plin de responsabilităţi conjugale. Ce-a fost, a fost!

La finalul acestei simpatice şi originale nunţi, alfel singura la care nu m-am simţit în plus, a trebuit să ne întoarcem la Bucureşti, dar nu înainte de a ne face şi treaba de jurnalişti adică să trecem pe la numitele locuri pe care vi le-am propus pe drumul de venire. Noroc cu Vlad, hai naşule pe Transalpina-Valea Oltului, la Polovragi mai ajungi tu. Naşul a luat o aspirină, a băgat în viteză, a ajuns într-a doua şi apoi la 2000 de metri altitudine unde i s-au tăiat picioarele. De pe culme numai Parâng cât vezi cu ochii, piscuri şi păşune alpină. Cunosc aceste locuri piatră cu piatră, le-am bătut cu rucsacul în spate, aşa că veţi înţelege stupoarea: de jur împrejur parcare ca la supermarket, fum de mici şi muzică din portieră. Soţi în maieu, soţii cu batic, soacre într-o rână pe păşune. Fiţe şi pipiţe. Toate mărcile de maşini, pe toate poienile alpine, repet la 2000 de metri altitudine. Ce-i drept, lumea mai mult contempla şi mânca pufuleţi şi seminţe, gunoi cât să nu zică urşii că n-a trecut omul pe aici, turiştii de week-end ceva mai intimidaţi de peisaj şi parcă şi mai rezervaţi în comportament. Maşinile mai aliniate ca la mall. Turme de miei cu vreo douăzeci de ciobănei care vindeau îngheţată şi închiriau măgarul pentru fotografii domnişoarelor îndrăgostite de însuşirile inconfundabil de simpatice ale animalului. Tarabe volante. Deasupra acestui Vezuviu carpatin corbii planau în aşteptarea rămăşiţelor de orice fel. Am oprit şi noi pentru nişte poze, Kusturica!, era pur şi simplu irezistibil, un amestec simpatic de grotesc, reverie şi voie buna, românul şi ţărişoara lui în toată splendoarea.

La un moment dat doi băieţi au traversat chiolhanul general din poieni, apoi au riscat să traverseze râul neîntrerupt de maşini de pe Transalpina cu rucsacii în spate.  Ştiam exact ce conţin aceştia: nişte biscuiţi, supă la plic, ciocolată, un cârnat uscat, fulgi de ceva, un litru de apă şi poate o jumătate de alcool rafinat care foloseşte la toate afecţiunile. Adică ce căram şi eu o dată. Culmea, mai degrabă ei păreau nelalocul lor în peisaj! De data asta eu conduceam cu cotul scos pe geam, cum îi stă bine românului când vrea să anunţe lumea că are maşină, luând curbele cu grijă ca să nu mi se tulbure vinul din bidoanele de zece kile şi să-mi păteze costumul de montaniard cu picăţele.

Geme ferodul, fumegă grătarul, spumegă pocalul

Coborâm pe păşuni printre crestele Parângului. Parcări, parcări, parcări. Geme ferodul, fumegă grătarul, spumegă pocalul. De fapt e bere la pet, chimie şi prosperitate. Tot aşa vreo cinci kilometri. Ajungem la intersecţia care desparte calea de Ardeal de calea spre Valea Oltului. Lăsăm acest traseu pe altădată, cum se pare că facem mai tot timpul. Şoseaua ocoleşte o stână cu adresă de internet. Un pechinez latră fioros la trei ciobăneşti bărbaţi şi tolăniţi sub adresa www. Mămiţica lor se întoarde din pădure cu un sul de hârtie igienică şi îşi aranjează discret chiloţii. De pe la izvoarele Lotrului, urmează alte cincizeci de kilometri de festin. Corturi improvizate, gospodine în papuci care-şi spală rufele la râu, gospodari destoinici care-şi ridică adăposturi improvizate igenioşi ca brebii (castori, dar am evitat cacofonia binemeritată, de altfel), grătare şi acareturi în locuri inundabile, sub tăbliţe care avertizează ca este interzis campatul şi  focul şi nu permit accesul pentru motivul ridicol ca acolo este proprietate privată.

Ne facem că nu vedem indicatorul spre Lacul Vidra, una din cele mai mari gropi de gunoi din zonă, şi nici cel care ne îndrumă spre staţiune Voineasa. Să fim bine înţeleşi, această zonă, incluzând Parângul, Cindrelul şi Păltinişul, are un potenţial care ar face prin comparaţie Valea Prahovei să semene mai degrabă cu parcul din faţa gării din Băicoi.

Valea Lotrului este un alt loc de unde să nu mai pleci. Pensiuni discrete, pentru cei care refuză sălbăticia grătarului lângă ţeava de eşapament.

Evident oprim, băieţii schimbă volanul cu fetiţele şi beau şi ei o bere.

Ieşim în Valea Oltului, trecând pe lângă splendidele lacuri de acumulare Mălaia şi Brădişor, nici nu mai vezi că sunt opera omului şi a Ceauşescului. Am fi vrut să mâncăm un biscuite pe la Cozia, dar o dată intrat în coloana de maşini nu te mai poţi opri până la Bucureşti.

Parca te tâmpeşti brusc, devi deodată prizonier al valului de maşini cu grătare în porbagaj, a doua zi e luni, şi chiar dacă nu ai nimic de făcut trebuie să ajungi fară nici un motiv la Bucureşti.

Text si foto Rene Pârşan. Foto Vlad Lintec. Verde de Romania

2 comentarii

TOM Cc 31-10-2011 - 14:49

Sper ca la vara sa merg cu familia pe Transalpina !!

ady 01-11-2011 - 11:10

mai informati-va se mai poate alege un traseu informati-va mai bine si atunci sa scrieti;ia sa vedem cit de informati puteti fi

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult