Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Tu crezi că se mai întorc cocoarele?

Tu crezi că se mai întorc cocoarele?

scris de Teodor Seran
6 afisari

De regulă, primăvara este anotimpul naşterii unor noi speranţe, despre care oamenii cred cu înverşunare că vor prinde contur, pentru că aşa este primăvara: vine cu soare, cu lumină şi cu flori care nu pot fi asociate cu un eşec sau cu tristeţi.

Intrarea in parcul din MoreniAflată pe o pantă descrescătoare în trăirile sale, societatea românească îşi dezvăluie cu greu trăirile. Un reporter venit după mai mulţi ani în spaţiul românesc, care testează realitatea de ultimă oră, nu reuşeşte să înţeleagă starea de spirit actuală, dominată de idei contestatare şi fataliste în ceea ce priveşte viitorul comun. Cei mai mulţi dintre cei frustraţi se referă în discuţiile lor la ŢARĂ şi nu la OAMENII ei, cei care nu reuşesc să dea o strălucire de aur destinului nostru. Nimeni nu face apel la deziluziile provocate de contemporanii noştri actuali, retorica îndreptându-se nedreaptă către plaiul natal. « Asta-i ţară ?», spun revoltaţi românii pentru ca a doua zi să se urce în autocar şi să plece la Madrid sau in Castellon, chiar dacă nici acolo nu mai umblă câinii cu covrigi în coadă. Am încercat să aflăm în primăvara crizei româneşti care este starea de spirit a oamenilor obişnuiţi, confruntaţi cu micşorările de salarii, cu valul de scumpiri şi cu polimorfismul unei economii de piaţă clamată cu ardoare a fi purtătoare a binelui public.

Pastişă de primăvară la Moreni

De Bunavestire, la Moreni este soare. Deşi este declarat municipiu, oraşul este reprezentantul tipic al grupului masiv de oraşe de provincie care mor încet în fiecare zi. Cu mici diferenţe, oraşul este acelaşi ca în urmă cu două decenii. Doar un supermarket şi o piaţă nouă fac diferenţa faţă de anul 1990. Pe malul râului Cricov nu există nici în prezent o faleză, iar râul curge neîndiguit, fiind un pericol permanent de inundaţie pentru oraş. Populaţia oraşului a scăzut dramatic la jumătate în ultimii 20 de ani. În oraş mai trăiesc aproximativ 17.000 de morenari, în majoritatea lor pensionari, care duc o viaţă la limita supravieţuirii lipsită de facilităţi existenţiale deosebite. Industria textilă şi industria de apărare, fostele mărci de glorie ale oraşului, au dispărut. Fabrica de textile care funcţiona într-o clădire nouă a fost demolată, mai precis rasă de pe suprafaţa pământului, maidanul rămas în urmă fiind acum raiul buruienilor şi adăpostul ad-hoc al maidanezilor. Oraşul trăieşte într-o inerţie existenţială, locuitorii aşteptând cu nerăbdare în fiecare an vara, pentru a se refugia în comunele limitrofe în căutarea umbrei şi a hranei ecologice. Cenuşiul vieţii cotidiene i-a transformat pe locuitori în oameni trişti şi resemnaţi.

Invatatoarea Simona Ionescu a primit o floare desenata de la copiiDoar soarele primăverii mai reuşeşte să îi facă pe oameni să zâmbească. Oraşul are un singur parc minuscul, aproape de albia râului Cricov. Băncile pentru vizitatori sunt mici şi nevopsite. Pe coşurile de gunoi se pot citi panseuri deocheate lăsate de vizitatori care te amuză sau te oripilează. «Unde eşti tu, Gigi?» Alături, o inimă străpunsă de săgeţi. «Boilor, aruncaţi cojile de seminţe la coş!», « Primăvara, anotimpul iubirii la iarbă verde!», « Înjuraţi-l pe primar, nu pe noi!», « Fumatul în parc interzis, dobitocilor!», « Băieţi! Aveţi-vă ca fraţii ! Riscaţi să vă f…ă alţii!»

Iarba din parc care tinde să devină verde este invadată de sute de mucuri de ţigări şi de ambalaje de dulciuri autohtone. Pe singura insulă de iarbă fără resturi staţionează o trupă de maidanezi moleşiţi de căldura soarelui.

În ciuda aspectului său sordid, la ora prânzului parcul este arhiplin. Oamenii îşi doresc cu nesaţ să simtă gustul aerului de primăvară şi să se bucure de soare. Nimeni nu protestează împotriva aspectului jalnic şi a prezenţei haitei de maidanezi. Viaţa este acceptată aşa cum este ea, sordidă şi murdară.

O ţigăncuşă tânără, mă întreabă persuasiv dacă nu vreau să îmi ghicească. O cheamă Violeta şi afirmă că este nepoata unei ghicitoare vestite din Mavrodin. Spune că a ghicit vreme de doi ani de zile doar la «boieri cu bani mulţi» de pe Champs Elysees. O refuz, nu pentru că nu ar fi profesionistă, ci pentru că îmi imaginez perfect viitorul. Care îmi spune că în primăvara următoare voi găsi parcul de lângă Cricov la fel de murdar şi de neîngrijit.

Nu se ştie când se întorc cocoarele

Profesoara Cecilia Paun, directoarea Scolii nr.1Profesoara Cecilia Pană, directoarea Şcolii nr.1 din Moreni spune că într-un oraş mic, primăvara reprezintă întotdeauna un eveniment. Când apare soarele, lumea iese pe străzi şi orice drum către şcoală reprezintă un prilej de întâlnire cu numeroasele cunoştinţe pe care le are «Într-un oraş mic mergi primăvara pe stradă şi te întâlneşti cu mai toate cunoştinţele pe care le ai. Fiecare te întreabă : – Ce mai faceţi? Cum o duceţi ? – iar eu le răspund : – Bine ! Foarte bine! Dar dumneavoastră? Este un moment plăcut care îţi umple sufletul de bucurie!» Starea de spirit a dascălilor din şcoală este bună, s-a mai uitat de nedreptul « 25% » şi nu vrea nimeni să se recunoască înfrânt.

Învăţătoarea Simona Ionescu se încarcă cu energie pozitivă în fiecare zi când intră la clasă şi crede că învăţătorii nu pot fi supăraţi niciodată datorită bucuriei pe care copiii o sădesc în sufletul lor.

Radu Florea este învăţător şi în acelaşi timp profesor de istorie. A făcut facultatea de istorie din pasiune, dar a rămas fidel primei profesii. Vremurile s-au schimbat şi, în ultimii 20 de ani, din ce în ce mai puţini bărbaţi au îmbrăţişat meseria de învăţător. « În cel de al Doilea Război Mondial, comandanţii plutoanelor din linia întâi erau proveniţi în majoritate din rândul învăţătorilor de la ţară. În perioada interbelică, în  mediul rural, învăţătorii făceau parte din elita intelectuală a satelor!”

Invatatorul Radu Florea ii scoate pe copii la padureTimpurile şi oamenii s-au schimbat şi dascălii de la ţară nu mai sunt respectaţi şi iubiţi ca înainte. – « De ce nu se mai fac tinerii învăţători? » – Nu îmi răspunde, mulţumindu-se să facă cu mâna un gest semnificativ, care ar putea să însemne o lipsă acută de bani. Radu Florea locuieşte într-o comună apropiată de Moreni şi în fiecare primăvară îi duce pe copii la marginea pădurii, să simtă venirea primăverii. Plimbările în natură cu copiii sunt însă din ce în ce mai rare, pentru că orice ieşire la iarbă verde trebuie făcută cu aprobarea părinţilor. Timpurile când învăţătorul îi scotea pe şcolari primăvara la câmp, arătându-le pe cerul albastru cum se întorc din lunga lor călătorie păsările migratoare, au apus demult. Internetul şi alte surse de informaţii uşor de accesat au îndepărtat copiii de natură. Cu toate acestea directoarea şcolii mărturiseşte oftând : «Aş dori ca această nouă primăvară să ne aducă calculatoare şi bănci noi în toate clasele!»

Simona Ionescu spune că primăvara nu este numai afară, dar şi în sufletul copiilor. Le sădeşte în suflet bucuria şi admiraţia pentru natura care învie. Ne oferă un desen în care un copil a desenat-o pe doamna învăţătoare cu o floare în mână. « Este prima floare a primăverii pe care mi-au dăruit-o copiii! » – « Dar cocoarele ? Le veţi arăta copiilor pe cerul albastru al primăverii când se vor reîntoarce ?»

Pe feţele celor doi învăţători se citeşte că în această  primăvară, nimeni nu va şti cu siguranţă când se vor reîntoarce la Moreni păsările migratoare.

„Cea mai grea meserie este cea de român!”

Pe Strada Mare sunt oprit de un zdrahon de om, care mă întreabă fără prea mult protocol: „La ce oră o fi bre, maşina de Valea Lungă?” Are în mână o sacoşă de rafie gri plină ochi, pe care o lasă jos, să se mai odihnească puţin. Cât timp „culege” informaţii. Aflu că îl cheamă Marin Poşchină şi este din satul Ogrea, comuna Valea Lungă. A fost la târguieli că i-a venit pensia şi nu mai avea de niciunele. – „Nu ştiu nea’ Marine! Dar sunt dese, din oră în oră! Ai fost la piaţă?”, îl trag de limbă. – „Mă trimiseră baba să iau arbagic, că săparăm în grădină să facem straturile!” – „Ahaa! Dar pensia o ai bună?”, îl ispitesc. – „ Fir-ar a dracu’ să fie de pensie! După 40 de ani în petrol, abia mă chivernisesc din ea, că băbuţa n-a avut serviciu, a lucrat la fân şi la prune toată viaţa!” – „V-o mai măreşte Guvernul!” – „Care Guvern nene? Pe fraieri îi păcăleşti, dacă şti să le vorbeşti! Ne-au luat deja şapte piei, nu ne mai măreşte nicio pensie! De-acum înainte, Dumnezeu cu mila!”. Are o şapcă pe cap, pe care o dă pe spate şi se scarpină necăjit în păr. – „Zi aşa! Nu este nicio nădejde!” – „Nu! Nenorocirea nu este că avem mulţi proşti în ţară, nenorocirea este că o parte dintre ei, sunt acolo sus! Acum, se trăieşte greu în ţara asta! N-o să ne mai revenim niciodată! La mai rău mă aştept, dar la bine nu! Hai, să fii sănătos!”.

Nea' Marin a mai luat o paine inainte sa plece la Valea LungaPleacă nea’ Marin, cărând cu greutate plasa de rafie plină cu de toate, cumpărate din pensia de petrolist. Mă uit în urma lui cum merge drept, în ciuda greutăţii pe care o poartă. Regret că nu i-am spus şi ultimul gând care mă încearcă. Cred că într-o zi pentru nea’ Marin va fi mai bine. Pentru că primăvara nu uită niciodată să se întoarcă. Chiar dacă credem uneori că odată plecate, cocoarele nu se mai întorc niciodată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult