La 20 de km de malul mării, comuna Pecineaga, mândria agriculturii socialiste din urmă cu 30 de ani se zbate prinsă într-un derizoriu adus pe aceste meleaguri de orânduirea capitalistă. CAP-ul din Pecineaga reprezenta emblema judeţului şi locul preferat pentru vizitele lui Ceauşescu, locul preferat pentru reportajele triumfaliste ale televiziunii naţionale obediente. Datorită recoltelor mari, de 7000 kg grâu la hectar, fostul primar Ion Muşat era deputat în Marea Adunare Naţională.
După 20 de ani de aşa-zise transformări radicale în agricultură, CAP –ul a ajuns în ruină, în urmă cu un an declanşându-se demolarea. În locurile unde altădată domnea gloria nu mai există nimic deosebit. Doar Marcu, Fiona, Mirandolina şi Ciunciurel, cei patru măgari ai meşterului popular Marin Bălan, mai reprezintă o atracţie pentru turiştii care ar vizita comuna.
Apa Morgana
Prea mulţi bătrâni nu mai există în Pecineaga şi cei care mai trăiesc se află pe picior de plecare. Judecata românească sănătoasă, clamată în toate manualele istorice ale neamului nu mai există. Din 53 de angajaţi ai primăriei au fost disponibilizaţi 24. « Este strigător la cer!», spune revoltat primarul Nicolae Stan. « Jumătatea » disponibilizată se îndreaptă cu speranţă spre Mangalia sau spre Constanţa. Şi aici locurile de muncă se găsesc greu. În toamnă, zece profesori din judeţ au refuzat să mai facă naveta la Pecineaga, deoarece primăria nu le mai decontează naveta. O hotărâre de Guvern interzice acest lucru şi acum şcoala funcţionează cu suplinitori care au doar liceul terminat. « O profesoară stagiară din Constanţa, care avea un salariu de 5,7 milioane, a rămas după reducerea de 25% cu doar 3,5 milioane. Dădea două milioane pe navetă şi îi rămânea pentru mâncare 1,5 milioane ! A renunţat şi stă acasă ! Doi dintre suplinitorii din comună au facultate, dar sunt de altă specialitate, aşa că învăţământul din comună este un fel de « cârpeală » !, spune resemnat primarul. Numele comunei a fost dat de către valul migrator de pecenegi, care au înfiinţat o aşezare în aceste locuri. Înainte de Primul Război Mondial exista un mic sat turcesc, comuna fiind înfiinţată după război, prin aducerea familiilor de colonişti din Galaţi şi Brăila. În urmă cu patruzeci de ani viaţa era mai bună. Pentru că se găsea apă pentru culturi. Exista un sistem de irigaţii construit de armată care permitea obţinerea unor recolte record. Acesta a funcţionat pâna în 2004, când a fost întreruptă furnizarea apei, deoarece costul irigării unui hectar ajunsese la 26 milioane de lei. La Pecineaga apa venea de la Dunăre, după trecerea prin patru trepte de pompare, operaţie care înainte de 1989 costa puţin şi era suportată de stat. « Mai funcţionează doar primele două trepte ! Dacă or mai funcţiona şi alea ! », se îndoieşte primarul.
{gallery}gallery/10/pecineaga{/gallery}
Pariu pierdut cu agricultura
În urmă cu 30 de ani SMA-ul din Pecineaga era printre cele mai puternice din zonă. Avea 125 de tractoare care împânzeau câmpurile până la mare. Acum, SMA-ul nu mai are nimic. Nici măcar o roată de tractor. Toate grajdurile în care se creşteau 1200 de vaci au fost transformate în magazii, scoase ulterior la licitaţie, deoarece aveau datorii la Administraţia financiară. Sunt vândute de firme lichidatoare pe bucăţi. Nici oamenii nu mai sunt ca înainte. «Unde sunt gospodarii de altădată! S-au şmecherit! Bărbaţii lucrează la Mangalia şi la Constanţa, iar femeile în perioada verii, în staţiuni la hoteluri: cameriste, ospătăriţe, bucătărese. Lumea este mai informată şi predispusă la afaceri şi este mult mai egoistă! », crede primarul. S-a născut în Pecineaga şi a trăit numai aici. Câteodată închide ochii şi visează la Pecineaga din urmă cu mulţi ani, prosperă şi bogată. În centrul comunei se vindeau legume, fructe şi cereale. Era forfotă şi voie bună. Acum nu se mai poate vedea decât iarba verde de pe marginea şanţului. Îi pare rău când vede o altă Dobroge, nu cea binecuvântată de soare şi cu recolte record, ci una cu un soare arzător şi fără apă. Din cauza secetei comuna se îndreaptă spre o deşertificare. Dacă nu ai apă, nu ai nici animale. Se încearcă aducerea şi aclimatizarea în comună a unor rase de capre şi oi din Franţa. Dau 12 litri la o mulsoare şi mănâncă mai puţin decât vacile. Primăria a dat 64 de loturi pentru construirea de case unor tineri din comună. Doar 20 de tineri s-au apucat de construirea caselor. Cei mai mulţi sunt plecaţi peste hotare, forţând destinul să le ofere un trai mai bun.
Viitorul adus pe aripile vântului
Vânturile au bătut dintotdeauna câmpia dobrogeană. De mai mulţi ani există în mediul rural din judeţ, un interes al firmelor străine pentru realizarea unor instalaţii eoliene. Nemţii au venit deja la Pecineaga unde vor să construiască 200 de « eoliene ». Consiliul local a emis un acord de principiu pentru construirea de eoliene. Birocraţia inevitabilă obţinerii avizelor şi autorizaţiilor va dura şapte-opt luni. Investiţia va începe probabil în luna mai 2011, urmând ca după un an paletele eolienelor să învârtă vânturile din Pecineaga. Mai greu e cu banii. În judeţul Constanţa au accesat fonduri europene doar cinci comune, la restul reproşându-li-se că au întocmit bine proiectele de finanţare. Primarul crede că lipsa formatorilor de proiecte au transformat fondurile europene în Fata Morgana, în prezent proiectele fiind realizate prin intermediul unor firme de consulting plătite din bugetul local. Pentru obţinerea fondurilor guvernamentale este necesară o experienţă specială: să ai relaţii în fiecare guvern care se perindă la conducere. « Din păcate, această experienţă nu o avem! », mărturiseşte Nicolae Stan.
Un Leonardo da Vinci rural
Marin Bălan a venit la Pecineaga după ce a colindat lumea. De când se ştie a avut o dorinţă: să amenajeze undeva la ţară un muzeu popular în care să expună toate minunile realizate de meşterii populari. Primarul din Pecineaga i-a concesionat pentru 49 de ani un vechi conac care funcţionase mulţi ani ca dispensar. În doi ani a amenajat un muzeu popular, deschis permanent, dotat cu lucrări realizate de meşterii din judeţul Constanţa, cât şi de el personal. Locuieşte în vechiul conac pe care l-a amenajat, apelând la o arhitectură tradiţional românească. Se ocupă de arta populară şi de agricultură. Nu există niciun lucru făcut de mâna omului pe care să nu fi încercat să-l facă. Ultima realizare este o instalaţie solară construită în Mangalia, care funcţionează singură şi se întrerupe automat în caz de avarie. Geniu rural, Marin Bălan mărturiseşte fără nicio reţinere că în tinereţea lui a fost văcar. Când a văzut că e greu la vaci a plecat în Constanţa, la liceul „Mihai Eminescu”. În timpul liceului a muncit ca hamal în port, apoi s-a calificat ca sudor. După liceu a făcut şcoala de maiştri. Printre picături a făcut şcoala populară de artă, specializarea sculptură. A absolvit şi şcoala de bucătari şi are specialităţi personale, pe care le găteşte din când în când pentru prieteni: batal la proţap, raţă pe varză şi plăcinte dobrogene. Este apicultor şi are deja în grădina conacului douăzeci de stupi. Marea lui pasiune este legată de un animal întâlnit des în câmpiile dobrogene: măgarul. De la asociaţiile agricole a primit o sponsorizare de 300 de baloţi de paie pentru hrana măgarilor, care au un grajd spaţios în grădina conacului. Are patru măgari şi o cotigă: Marcu, tatăl lor, Fiona, Mirandolina şi cel mai mic, Ciunciurel. Vârsta la măgari se află din vorbă în vorbă sau după măsele. Când măselele sunt uzate înseamnă că măgarul este trecut de 7 ani, iar când încep să-i cadă înseamnă că e trecut de 10 ani. Un măgar este în serviciu 15 ani, în timp ce calul duce până la 25 de ani. Ciunciurel are 7 luni şi nu este pus la cotigă, Marcu are 6 ani, Fiona are 12 ani şi Mirandolina are 8 ani. Visul lui Marin Bălan este să construiască un complex de artă populară şi agroturism. Din cauza lipsei banilor ştie că acesta este un vis îndepărtat. De aceea şi-a croit în minte un vis mai modest care crede că este realizabil: să deschidă la Pecineaga muzeul măgarului. Când va fi gata muzeul, îi va plimba pe turişti cu cotigile până la malul mării. Îl învaţă de pe acum pe Ciunciurel limba engleză, să se descurce cu turiştii veniţi din Europa. „Sau poate, voi merge odată cu cotiga până la Bruxelles! Să le fac europarlamentarilor un batal la proţap!”
