Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Veşti proaste din Betleem pentru senatorul Titus Corlăţean

Veşti proaste din Betleem pentru senatorul Titus Corlăţean

scris de Roland Catalin Pena
2.201 Afisari

Între 17 și 22 decembrie 2011 delegația Comisiei pentru politică externă din Senat, condusă de președintele acesteia, senatorul PSD, Titus Corlăţean, a vizitat Israelul și Teritoriile Palestiniene. Zilele 20 și 21 decembrie au fost dedicate Teritoriilor Palestiniene și întrevederilor cu Autoritatea Palestiniană.

Titus Corlatean - Agerpres

Titus Corlatean (foto: Agerpres)

“În discuţiile cu parlamentarii din Consiliul Legislativ Palestinian, senatorul Titus Corlăţean a constatat cu satisfacţie tratamentul şi măsurile favorabile, de ordin instituţional, acordate comunităţii creştine din Teritoriile Palestiniene aflate sub coordonarea Autorităţii Naţionale Palestiniene, precum şi relaţiile interumane armonioase în acest teritoriu.”

Citim iar: “constată cu satisfacție tratamentul şi măsurile favorabile acordate comunității creștine din Teritoriile Palestiniene; relațiile interumane armonioase”.

Cei pe care i-a felicitat Titus Corlățean sînt membri mișcării palestiniene așa-zis “moderată și seculară”, Fatah, înființată de Yasser Arafat și condusă de Mahmoud Abbas. Nu pot decît să concluzionez că dl senator nu este la curent cu ultimele evoluții, și anume cu faptul că “moderata” Fatah a semnat în luna mai, anul trecut, un “tratat de reconciliere” cu organizația teroristă Hamas. “Seculara” Fatah și teroriștii din Hamas doresc să reunească Gaza (controlată de Hamas) și Cisiordania (care include Betleem și este controlată de Fatah) sub conducerea unei alianțe formată de cele două grupări. Alianța nu s-a materializat în totalitate pînă acum din cauza neînțelegerilor privind alegerea primului ministru. Am în minte imaginea a doi huligani care nu se pot hotărî la împărțirea prăzii.

În realitatea paralelă în care trăiește Titus Corlățean, creștinii trăiesc în bună înțelegere și armonie cu islamiștii din Fatah și teroriștii din Hamas, este satisfăcut de „satisfacție tratamentul şi măsurile favorabile acordate comunității creștine din Teritoriile Palestiniene”.  Am încercat să dau de izvorul acestei armonii.

VEȘTI PROASTE DIN BETLEEM

În 1950, 80% dintre locuitorii Betleemului, locul nașterii lui Iisus, erau creștini, ca în cea mai mare parte a ultimelor două milenii. Astăzi, creștinii numără mai puțin 15 procente și 85% musulmani.

Pentru exodul creștinilor din teritoriile controlate de musulmani este învinovățit, aproape fără excepție, Israelul și blocada impusă Cisiordaniei de acesta (un articol hotnews.ro de pe 25 decembrie 2010, “Craciunul la Betleem: Apel la pace, intr-o lume araba in plina revolutie”, pare și el scris din perspectiva Fatah/Hamas). În articol nu se spune nimic despre diminuarea drastică a comunității creștine, despre persecuțiile grave la care sînt supuși de musulmani în Betleem și din zonele controlate de palestinieni. În schimb, este reamintit “apartheidul” israelian.

În 2005, citat de Daniel Pipes, Custodele Țării Sfinte, preotul catolic Pierbattista Pizzaballa, spunea despre viața creștinilor din Betleem:

“Aproape în fiecare zi – repet, aproape în fiecare zi – comunitățile noastre sînt hărțuite de extremiștii islamici din aceste regiuni. Iar dacă nu sînt membrii ai Hamas sau ai Islamic Jihad, ne confruntăm cu Autoritatea Palestiniană.” Pe lîngă islamiști, o “mafie a pămîntului musulmană” care operează cu complicitatea Autorității Palestieniene (Fatah), amenință creștinii care dețin case și teren, adesea reușind să îi convingă să renunțe la proprietăți.

În 2010, jurnalista britanică Melanie Phillips, scrie în cartea sa, Lumea cu susul în jos, că “două treimi dintre creștinii arabi au părăsit teritoriile administrate de Autoritatea Palestiniană între 1948 și 1967, cînd Iordanul a ocupat Cisiordania și Egiptul a ocupat Fîșia Gaza, înaintea așa numitei “ocupații”(israeliene n.t.), zeci de ani înaintea construirii barierei care protejează populația Israelului de valul de atentate sinucigașe.” Despre Betleem, jurnalista ne spune că “este golit de creștini, […]aceștia au fugit din calea persecuțiilor suferite din partea conducerii musulmane a orașului.”

Situația s-a agravat începînd cu 1995, de cînd mișcarea Fatah (sub conducerea lui Arafat) a preluat controlul.

Foundation for The Defense of Democracies, este citată de Robert Spencer spunând că din 1995 “palestinienii convertiți la creștinism au fost hărțuiți, cimitirele lor au fost distruse, mănăstirile au fost jefuite”.

În decembrie 1997 The Times of London scria că, în Betleem, sub Autoritatea Palestiniană, viața creștinilor “a devenit de nesuportat pentru mulți membri ai comunității […] Tensiunile tot mai puternice cu musulmanii au determinat unii creștini să evite sărbătorirea Crăciunului în orașul aflat în centru poveștii nașterii lui Hristos.”

Tot în decembrie 1997, The Telegraph scria despre interzicerea prin lege a renunțării la islam în teritoriile Autoritatății Palestiniane. Autoritatea Palestiniană (Fatah) “duce o campanie de intimidare și hărțuire pentru a convinge musulmanii convertiți la creștinism să renunțe la noua lor religie.” Telegraph îl citează pe Mustafa, un bărbat care s-a convertit la creștinism și care de teamă a refuzat să își dea numele întreg; acesta povestește cum poliția i-a spus că “ar face bine să devină din nou musulman”. Cînd a refuzat, a fost acuzat de spionaj pentru Israel, iar “la final, am început să primesc amenințări cu moartea și am fugit din satul meu.”

Un alt bărbat din Nablus e citat spunând: “ar fi extraordinar dacă aș putea construi o biserică în satul meu, unde am putea să ne rugăm cînd dorim, dar biserica va fi incendiată, odată cu cei din interior.”

Justus Reid Weiner, avocat specializat în drept internațional și drepturile omului, membru în Baroului Avocaților din Israel si al New York Bar Association, spune într-un articol de luna trecută că în Betleem, “musulmanii care s-au convertit la creștinism sînt în cel mai mare pericol”. Aceștia sînt “lăsați fără apărare în fața cruzimii musulmanilor fundamentaliști. Autoritatea Palestiniană și oficialitățile Hamas sînt direct responsabile de multe dintre încălcările drepturilor omului. Creștinii arabi cad și ei victime semi-anarhiei specifice Autorității Palestiniene”…

Crimele împotriva creștinilor arabi sînt săvîrșite de musulmani, dar multe fețe bisericești din Teritorii ascund adevărul și acuză Israelul pentru situația în care se află. Unii lideri creștini din Europa au preluat această retorică. Robet Spencer citează un preot care, motivînd lipsa de reacție a creștinilor în momentul în care Arafat a ocupat Betleemul, spune: “Noi[creștinii] sîntem o mică minoritate cu foarte puține drepturi, este evident că trebuie să fim foarte atenți la ce spunem. Dar aș fi preferat tăcerea, decît să spunem că totul este bine. Sîntem mai mult decît lași, mințim.”

Melanie Phillips spune: “creștinii sînt persecutați de musulmani în toată lumea. Singura țară din Orientul Mijlociu în care creștinii au prosperat se întîmplă să fie Israel.” Numărul creștinilor din Israel a crescut de peste 4 ori din 1948.

Justus Reid Weiner: “Creștinii arabi au devenit victime ale prejudecăților și urii. Zeci de mii de creștini palestinieni și-au părăsit locuințele lor ancestrale și au emigrat, căutînd refugiu în practic orice țară care le oferă viză. […] Din cauza emigrației – începută acum 2 sau 3 generații – 70% dintre creștinii arabi care locuiau în Cisiordania și Gaza trăiesc acum în alte țări. Zeci de mii trăiesc în Sydney, Berlin, Santiago, Detroit și Toronto. Emigrația creștinilor arabi s-a accelerat în ultima decadă, și nu sînt semne de încetinire.”

“Nu vă temeți, rămîneți prezenți și conservați-vă moștenirea în locul în care Mîntuitorul s-a născut”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea în timpul unei vizite la Betleem din 2000.

OMAGIU UNUI TERORIST PALESTINIAN

Din cauza actelor de terorism orchestrate și finanțate de Yasser Arafat, Israelul nu i-a permis acestuia în 2001 să participe la slujba de Crăciun din Betleem. Ca reacție, Arafat a declarat cu cîteva săptămîni înainte de Crăciun că Iisus a fost un musulman palestinian și a organizat un întreg scandal media. În 2002 Arafat a decis să anuleze Crăciunul în Betleem pentru a arăta lumii cine e șeful, și pentru a pedepsi Israelul pentru ocuparea Betleemului după un nou val de atentate teroriste, dar a sfîrșit prin a i se interzice din nou participarea.

În aprilie 2002, timp de 39 de zile, aproximativ 160 de palestinieni înarmați au ocupat Biserica Nașterii Domnului și Biserica Sfînta Maria. Palestinienii au folosit bisericile ca avamposturi din care au tras asupra soldaților israelieni. S-au ascuns în biserici pentru că știau că trupele evreiești nu vor trage înspre biserici.

David Raab de la Jerusalem Center for Public Affairs cita în 2002 serviciile de informații israeliene spunînd că “Fatah și Arafat maltratatează și intimidează populația creștină a Betleemului. Le-au furat banii, le-au confiscat pămîntul și proprietățile, i-au lăsat singuri în fața bandelor de criminali, fără nici un fel de protecție.”

Amindindu-și de Yasser Arafat, Ion Mihai Pacepa scria în 2002, într-un articol publicat de Wall Street Journal: “Nu sunt deloc surprins de faptul ca Yasser Arafat a ramas acelasi terorist singeros pe care l-am cunoscut in timpul anilor petrecuti la conducerea serviciilor secrete ale Romaniei”. (Pacepa: The Arafat I knew)

Așadar, un sumar al vizitei:

Titus Corlăţean a felicitat teroriștii palestinieni pentru pogromul creștinilor din Cisiordania și Gaza;

-A servit ca portavoce în prezentarea conflictului cu Israelul strict din perspectivă islamistă;

-A căzut de acord în privința “realizării unor proiecte de colaborare între universităţi palestiniene şi româneşti”; (Alianța Civilizațiilor?)

Senatorul Titus Corlățean a încheiat apoteotic vizita în care s-a bătut pe burtă cu teroriștii palestinieni în numele statului român: înainte de plecarea în România, membrii delegației române a depus o coroană de flori la mormântul fondatorului Fatah, “teroristul sîngeros” Yasser Arafat.

Media și academia occidentală au întreținut mitul unui Arafat “iubitor de pace”, un “luptător pentru libertatea poporului palestinian” premiat cu Nobelul pentru Pace. Un terorist fără scrupule, un pervers căruia Ceaușescu i-a filmat în secret orgiile homosexuale cu gărzile de corp (scrie Pacepa în Orizonturi Roșii) și care probabil a murit răpus de SIDA, este încă perceput ca un personaj demn de respect și admirație. În final, Titus nu este nici pe departe singurul idiot util care susține cauza terorismului palestinian.

În loc de final

Vizita lui Titus Corlățean și al delegației române, întrevederile cu teroriștii Fatah, gestul de un grotesc incalificabil al felicitării Autorității Palestiniene pentru tratamenul creștinilor, și finalul apoteotic, cireașa de pe tort, depunerea unei coroane de flori la mormîntul teroristului Yasser Arafat, m-au făcut să consider importante detaliile de mai sus, care în alte circumstanțe pot părea frivole, dacă nu tabloide.

Escapadele sexuale ale lui Arafat îmi arată că n-a fost “doar” un monstru înfricoșător, asemeni lui Hitler, ci o caricatură umană care nu merită respectul nimănui, nici măcar teama, ci doar dispreț și dezgust. Considerația, respectul și admirația demonstrate de Titus și delegația română îmi devin cu atît mai grotești.

Caracterul infect al unui Arafat spune mult mai multe despre media occidentală, care încă ni-l descrie ca pe un erou, și despre senatorul Corlățean, decît îmi spune despre persoana lui sau palestinieni.

Articol preluat de pe Inliniedreapta.ro

48 comentarii

Marius Bâtcă 11-01-2012 - 10:39

Vesti proaste pentru autorul articolului.
Aceasta este politica externa a Romaniei. Mahmoud Abbas, care este in fruntea „teroristilor Fatah”, a fost primit la Cotroceni, de Traian Basescu, cu onoruri militare, asemenea unui sef de stat. Ultima oara s-a intamplat in 12 iulie 2010.
Cu acest prilej, Traian Basescu declara: „În ceea ce priveşte relaţia bilaterală, am stabilit formarea unei comisii interguvernamentale, care să aibă în componenţă demnitari ai celor două state, precum şi oameni de afaceri, iar în cursul acestui an comisia să îşi înceapă lucrările, la Ramallah, în aşa fel, încât oamenii de afaceri din România să poată constata că Palestina este un teritoriu sigur, în care se pot dezvolta afaceri, atât afaceri româno-palestiniene, cât şi afaceri româneşti, pe teritoriul Palestinei. De asemenea, tot în interiorul relaţiei bilaterale, după cum aţi văzut, s-a semnat un acord legat de educaţie, cultură, ştiinţă, un acord care ne va permite ca, începând cu anul universitar 2011 – 2012, să reluăm tradiţia acordării de burse ale statului român pentru tinerii palestinieni, şi prima ofertă este ca, începând cu anul universitar 2011, să existe 10 burse pentru Facultatea de Medicină, 10 burse pentru inginerie şi 10 pentru Apărare Civilă la Academia de Poliţie. De asemenea, am stabilit ca, şi anul acesta, să continuăm programul început anul trecut, prin care experţi în politică externă din România s-au deplasat la Ramallah, unde au organizat cursuri de pregătire a tinerilor diplomaţi palestinieni”.

Si mai spunea Traian Basescu, despre Hamas: „De asemenea, considerăm absolut necesară o opţiune clară a Hamas pentru organizarea de alegeri aşa cum propune, ca mediator, Egiptul. O propunere acceptată de Guvernul palestinian şi care, în opinia noastră, este bine să fie acceptată şi de Hamas, care controlează Gaza. În opinia noastră, Hamas are o ocazia extraordinară, de a contribui la consolidarea statului palestinian, acceptând propunerile aşa cum ele au fost mediate de Egipt”.

Iar despre Palestina si Israel, Traian Basescu declara: „Nu în ultimul rând, am analizat posibilitatea reluării negocierilor directe, între Palestina şi Israel, lucru pe care noi îl încurajăm foarte puternic şi îl susţinem, nu numai în relaţia cu cele două state, ci şi în interiorul alianţelor din care facem parte. Considerăm că soluţia corectă este: două state, care să trăiască unul lângă celălalt, în pace şi securitate. Baza negocierilor directe, considerăm noi, că trebuie să fie „foaia de parcurs” a Cvartetului şi iniţiativa arabă de pace”. (http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12241&_PRID=search)

Si inca o veste proasta pentru autorul articolului. Traian Basescu a efectuat, in 12 iulie 2009, „o vizită oficială la Autoritatea Naţională Palestiniană, la invitaţia omologului său, Mahmoud Abbas”.
A naibii chestie, „cu ocazia vizitei la Ramallah, preşedintele Traian Băsescu a depus o coroană de flori la Mausoleul fostului preşedinte Yasser Arafat”.(http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=11230&_PRID=search)

As fi vrut sa postez acest comentariu la Inliniedreapta.ro , dar, din pacate, nu se mai poate.

ParpanghelE: E X C E L E N T raspuns d-le MARIUS BATcA ! 11-01-2012 - 11:50

Sant de acord cu punctul de vedere exprimat de dl. Marius Batca , articolul in sine este o diversiune si am doar o nelamurire: -Cum a aparut in ZIUA VEHE unde dl. Batca este in conducere!

costin a. 11-01-2012 - 12:28

Marius, multumesc pt mesaj.

Da, sint vesti proaste, dar nu sint noi. Romania e cu fundul in doua luntri, si cu Israelul si cu Fatah. Abas si Arafat, ambii la timpul lor, in fata camerelor vor pace, dar in araba si cind se stiu doar in prezenta palestinienilor striga sus si tare ca de fapt scopul lor este stergerea de pe harta a Israelului. Faptul ca aceste lucruri sint ignorate pina la cel mai inalt nivel in Romania nu este extraordinar. Aceasta e practica generala in tot occiedentul, in alte tari din UE, chiar mai mult decit atit, reactiile ostile Israelului si impaciuitorare fata de Fatah si chiar Hamas sint clare.

Dar nu acesta e ceea ce m-a determinat sa scriu articolul, nu relatia Fatah-Hamas cu Israelul, ci actul incalificabil al lui Titus de a lauda Administratia Palestiniana pentru modul in care sint tratati crestinii, cind de fapt jumatete de secol acestia sint goniti din Betleemul (de la 80% la sub 15%) si Teritorii. Actul lui Basescu de a depune o coroana de flori la mormindul lui Arafat, sub care persecutia dura a crestinilor din Teritorii a inceput, este la fel de absurd.

Mi-ai aratat de spune si face Basescu, dar contrar a ce spune ParpanghelE, nu ai exprimat un punct de vedere, adica nu stiu care e parerea ta. Merita Arafat coroane de flori?

Marius, daca vrei sa postezi comentariul si pe inliniedreapta nu trebuie decit sa iti faci un cont, adica sa dai o adersa de mail valida. dureaza mai putin de un minut, deci, din fericire, inca se poate.

Marius Bâtcă 11-01-2012 - 13:03

Eu, personal, nu as depune coroane la mausoleul lui Arafat. Dar nu sunt presedinte si nici senator.
In rest, sunt de acord ca Romania are o politica cel putin ciudata in privinta Israelului si palestinienilor. Dar nu e singura in aceasta situatie.
In privinta persecutiei crestinilor, dupa cum ai vazut, nu am avut nimic de comentat.

Europeanuul 11-01-2012 - 22:40

Costin,

Nu te-ai putut abtine fara sa lasi o bombita acolo la adresa UE 😉 Sti foarte bine ca aici in Europa extremismul religios este combatut, insa nu prin metodele malefice ale mentorului tau, Geert Wilders (un populist care la rindul lui promoveaza, intoleranta si xenofobia). Stereotipia, in relatiile sociale , are o singura functie: clasificarea indivizilor- la gramada! Stereotipurile culturale, bazate pe ultrasimplificarea oricarei rase sau grupari culturale de oameni intrun stereotip ingust si negativ , pot avea consecinte tragice precum discriminarea, violenta si in cazuri extreme, genocidul.

In America de exemplu, tensiunile etnice dintre majoritatea alba si „minoritatile vizibile” s-au redus la nivelul unor grupari de skinheads, insa de la nine-eleven incoace putem sesiza o accentuare exlplisiva a intolerantei culturale si religioase. La fel si aici in Europa. Mai nou acest fenomen il intilnim chiar si in Holy land.

http://www.slate.com/blogs/xx_factor/2011/12/30/naama_margolese_why_did_the_haredim_call_her_a_whore_.html

http://www.youtube.com/watch?v=LACyLTsH4ac

http://www.spiegel.de/international/world/0,1518,806386,00.html

http://www.thedailybeast.com/newsweek/2012/01/01/israel-s-ultra-orthodox-problem.html

Stereotipurile si intoleranta sint cauzele unor actiuni si emotii negative, de aici si importanta pentru politologi (valabil si pentru cei amatori;) de a intelege mai bine dinamica prejudecatilor si a discriminarilor, dar si de a gasi mijloacele de marginalizare a manifestarilor nefaste care pot sa apara.

Europeanuul 11-01-2012 - 23:21

Costin,

Nu te-ai putut abtine fara sa lasi o bombita acolo la adresa UE 😉 Sti foarte bine ca aici in Europa extremismul religios (intoleranta) este combatuta, insa nu prin metodele malefice ale mentorului tau, Geert Wilders (un populist care la rindul lui promoveaza, intoleranta si xenofobia). Stereotipia, in relatiile sociale , are o singura functie: clasificarea indivizilor- la gramada! Stereotipurile culturale, bazate pe ultrasimplificarea oricarei rase sau grupari culturale de oameni intrun stereotip ingust si negativ , pot avea consecinte tragice precum discriminarea, violenta si in cazuri extreme, genocidul.
In America de exemplu, tensiunile etnice dintre majoritatea alba si „minoritatile vizibile” s-au redus la nivelul unor grupari skinheads, insa de la nine-eleven incoace putem sesiza o accentuare exlplisiva a intolerantei culturale si religioase. La fel si aici in Europa. Mai nou acest fenomen il intilnim chiar si in Holy land.
Stereotipurile si intoleranta sint cauzele unor actiuni si emotii negative, de aici si importanta pentru politologi (valabil si pentru cei amatori;) de a intelege mai bine dinamica prejudecatilor si a discriminarilor, dar si de a gasi mijloacele de marginalizare a manifestarilor nefaste care pot sa apara.

P.S. am sa postez si cateva lincuri, separat (nu stiu cit vor sta in asteptare).

BULA 11-01-2012 - 23:39

Evoluand in sfera inspiratiei de cea mai nobila carata, la temperaturi la care multi autori si-au sudat opera, cele ce ai spus tu, se incadreaza perfect pe linia limbajului de lemn.

Clampa, clampa…

costin a. 12-01-2012 - 11:48

corect.

Europeanuul 12-01-2012 - 16:53

Asa Bula, era si culmea sa nu te fi simtit si tu deranjat. O ardeti aici la maxim (24 din 24) unii cu antisemtismul, altii cu islamofobia, altii cu americanofobia, samd (fiecare cu piticii lui).

Europeanuul 12-01-2012 - 17:08

@Costin

In lipsa de argumente, te-ai agatat de polemica aruncata de aka Bula – ca de un colac de salvare, care ti-a picat asa, din senin. Sper ca ai rasuflat adinc 😉

tomi 13-01-2012 - 00:35

BULA ,domnule profesor universitar,ai facut criza de fiere cind ai dat de acest articol.Nu poti accepta decit atacurile furibunde impotriva evreilor,iar cind si altii povestesc adevarul gol golut te ia cu clampanitul „Clampa, clampa… „.
Domnule poate sa-ti fie rusine,chiar ne cezi pe toti prosti si doar tu le sti pe toate.Daca nu erau evreii aici praful se alegea de toate simbolutile crestinismului din TARA SFINTA.
Toata lumea crestina are datoria sa recunoasca gestul ISRAELULUI in ocrotirea vestigiilor crestinatatii.Desigur ca adevarul te doare mister.
tomi

urbos 13-01-2012 - 03:00

Tara Sfanta e sub ocupatia izdraielului, iar asta nu e bine deloc.

urbos 12-01-2012 - 00:02

„Abas si Arafat, ambii la timpul lor, in fata camerelor vor pace, dar in araba si cind se stiu doar in prezenta palestinienilor striga sus si tare ca de fapt scopul lor este stergerea de pe harta a Israelului.”

Oare cum vorbesc liderii evrei despre palestinieni? Si chiar evreii in general, si nu doar cand sint intre ei, pe limba lor, ci pana si acilea pe forum? Si nu doar despre palestinieni ci despre arabi in general, ba si despre altii?
Si pana una alta, nu arabii ocupa teritorii evreiesti ci invers.

Lupu Ardelean 12-01-2012 - 10:01

@Sobru, liderii evrei l-au adus in 1993 pe Arafat si pe toata banda de teroristi din Tunisia in Cisiordania cu scopul de a incheia un tratat de pace. In 2000 a respins oferta premierului Barak pt un stat palestinian in Gaza , Ierusalimul de Est si 97% din Cisiordania , si a inceput Intifada cu sinucigasii care au ucis 1000 de copii, femei si barbati israelieni.
Atunci ce parere trebuie sa aiba evreii despre palestinieni?

BULA 12-01-2012 - 10:18

Arafat era cumparat deja de evrei. Mi-am dat seama de cand a dus-o pe nevasta-sa sa nasca la spitalul american de la Paris. Parca nu putea sa fete si la spitale arabesti.

Iar violentele dintre arabeti si evrei sunt intretinute chiar de statul israelian, care are nevoie de justificare pentru politica agresiva dusa in zona.

Lupu Ardelean 12-01-2012 - 23:44

@Bula, Arafat a furat de la palestinieni 300 milioane de dolari ca s-o intretine pe Suha intrun palat de lux in Paris.

Ma mir ca n-ai spus ca sinucigasii palestinieni au fost antrenati si trimisi de Mossad…

costin a. 11-01-2012 - 12:38

Marius, ai dreptate, scuze. Comentariile erau inchise la articol, din greseala. Le deschid in citeva minute.

BULA 12-01-2012 - 07:39

Tinerii palestinieni care vor veni cu bursa de studii oferita de statul roman, vor lua o mare teapa. Ma refer la cei saraci, care conteaza pe ajutor total din partea Romaniei.

1. Nu se vor putea intretine cu o suma de putin peste 200 lei/ luna, oferita de statul roman. Chiar daca vor fi cazati gratuit, prin mila rectorilor de la universitatile respective, tot nu le ajung banii de mancare si pentru restul cheltuielilor. Vor fi ca studentii afgani din Romania, care vin la cursuri incaltati in sandale, pana da zapada, si care mananca numai fasole fiarta cu apa si sare (nexam proteine si vitamine).
Jegurile de la ambasadele Romaniei din tarile respective fac propaganda, sa-i atraga pe straini la universitatile romanesti, cu afise si lozinci ramase de pe timpul lui Ceasca, cand studentii bursieri aveau masa asigurata la cantine studentesti, care acum nu mai exista.

2. Invatamantul superior romanesc este atat de degradat, incat studentii veniti din strainatate nu vor invata nimic si nici diploma nu le va fi recunoscuta in multe tari. Se vor prosti intrand in contact cu colegii lor romani, care nu mai stiu sa invete de cand au absolvit gimnaziul. E un mediu infect in invatamantul superior romanesc. Am auzit (tot de studentii straini) ca ceva mai rau este in Ucraina, unde costurile sunt mai mici, dar diploma obtinuta chiar nu are valoare, din cauza coruptiei generalizate de acolo si a imaginii proaste capatate in exterior.

jan dinu 12-01-2012 - 20:00

Arabii NU vin in RRrromaNia pentru diplome !
Ei vor s-a gaseasca cu rve studente pentru
a se casatori cu studentele curve ordodoxe – fomiste
pentru a lua cetatenia romana & europeana !
Dupa un timp ii toarna – plozi – pentru ALLAH ….shi
dupa acea gaseste respectivul o – VIRGINA – de la ei mahomedanca
o aduce in Romania …shi ce urmeaza stiti ….
– Califatul – vine de la sine …
JD-USA

BULA 12-01-2012 - 20:54

Depinde, de la caz la caz. Unii vin sa se faca doctori si in final se apuca de bisnitareala. Jumatate din pravaliile de pe strada mea sunt ale unor arabeti „medicinisti” (sirieni, libanezi). S-au insurat cu romance si au ramas aici. Dar sunt si doctori arabi care s-au insurat cu studente araboaice (palestinieni) si dupa absolvire vor pleca in Vest.

jan dinu 13-01-2012 - 03:23

Am intilnit in Dallas Texas un medicinist
de la IASI din SIRIA care a luat diploma …
inainte de 89…stiind bine romaneste
povestindu-mi „amorurile la gramada pe mimic”
cu romancele ….nesatule dornice de sule !
Prin tren …mashini shi alte vizuini !
In Texas vindea cauciucuri …chiar la el
mi-am shimbat la Toyota SUV….pret
convenabil …stiu sa faca afaceri ….
Acum – Arafat e EL Zorab shi la
prosti e chiar – NABAB – !!!

tomi 13-01-2012 - 00:55

BULA nu inteleg de ce critici statul ROMAN in lipsa de ajutor datorat studentilor arabi?Ia tu frumos minuta ta,bag-o in buzunar si doneaza sarmanilor arabi citeva milioane de lei. Precis vor cumpara arme, munitii si explozibil pentru acte teroriste.Tu nu ai dreptul sa ma farmeci cu studentii arabi.Eram presedintele complexului studentesc dinTIMISOARA in anii de studentie si activist in consiliul UASCR pe centrul universitar. In anii 75-80 studentii arabi ,normal cu mici exceptii nu frecventau aproape de loc cursurile,examenele le luau prin inelegerea priteneasca dintre CEAUSESCU si ARAFAT, iar aproape zilnic veneau sa ne ceara sali si amfiteatre pentru sedintele lor „revolutionare” de fapt instructaje in privinta viitorelor atentate din lume.
tomi

jan dinu 13-01-2012 - 03:40

Mareste doza ,alt medicament NU exista !
NU te spinzura iarna …groapa este rece
shi nu-ti trece …!
JD-USA

Ciu Huhu 13-01-2012 - 17:49

JD spinzura-te, faci imens rau omenirii!

BULA 13-01-2012 - 04:45

„Eram presedintele complexului studentesc dinTIMISOARA in anii de studentie si activist in consiliul UASCR pe centrul universitar.”

Singur recunosti ca ai fost de partea SECU si a PCR, chiar cu functie.

Nu ma intereseaza de arabeti in mod deosebit. Am pus problema ca statul roman este NESERIOS cand acorda burse de studii unor amarati din Lumea a Treia. Daca tot o face, atunci sa le asigure masa si casa, sa le dea bani de tot ce le trebuie pe perioada studiilor, mai ales ca astia se presupune ca vin sa studieze, nu sa ia o diploma data la misto, Si nici nu au drept la munca in UE. Mai mult ne facem de ras, cu astfel de burse de infometare.

Si sa ne lasi cu agresivitatea ta fata de arabeti, pentru ca nu suntem de partea agresorilor. Va privim la fel ca pe fascisti. Sunteti un pericol si pentru noi.

Adrian M 11-01-2012 - 11:59

eu credeam ca ii pupam in cur numai pe evrei dar vad ca nu facem nici o discriminare

din perspectiva crestina, eu sunt dator sa iert ce mi s-a gresit mie personal, dar nu am dreptul sa iert ce s-a gresit semenilor mei

ParpanghelE: Splendida WILD LIFE si MESSAGE 11-01-2012 - 13:24

@ Dl. costin a ! Nu cred ca a-ti inteles deplin pct. meu de vedere exprimat intre randuri ! Si totusi poate ne edificati gestul teroristului yasser de a lua de nefasta pe SUHA leaka crestina ! De ce ISRAELUL l-a salvat pe arafat in timpul sejurului acestuia in Libia care era tinta unui atac aerian al STATELOR UNITE ! Si poate aveti si un raspuns la motivul pt. care ISRAELUL a garantat toate imprumuturile luate de ROMANIA SOCIALISTA condusa de NICOLAE CEAUSESCU…

costin a. 11-01-2012 - 14:13

n-am timp de conspiratita

Tache 11-01-2012 - 14:18

Nu este conspiratita, ci Adevarul, relevat, in mod surprinzator pentru mine, de Parpanghele……

costin a. 11-01-2012 - 14:39

nu am incredere in „adevaruri” scrise cu majuscule :)))

Tache 11-01-2012 - 15:12

Majusculele semnifica ceea ce cred eu ca este important. Am subliniat ADEVARUL, care este credinta mea absoluta. Si, intamplator, l-am subliniat pe Parpanghele, pentru ca a spus Adevarul, l-am subliniat in mod indirect, prin legatura lui cu ADEVARUL. Adevrul este recunoscut instinctiv de TOTI oamenii ca fiind informatia care ii ajuta tare mult in SUPRAVIETUIREA pe acest Pamant….

costin a. 11-01-2012 - 16:39

Majusculele semnifica isteria. cind nu esti in stare sa exprimi o idee decit tipind, sau in scris prin majuscule, inseamna ca ai unele limite, vocabularul limita, iar asta te obliga sa gesticulezi.

oamenii din jurul lui vadim tudor, cu el in frunte, am vazut ca fac asta. oricum parerile tale si ale lui Parpa nu sint foarte diferite de ale lui.

urbos 11-01-2012 - 16:56

Doar cand tot textul e scris cu majuscule, sau mare parte din el, da senzatia de tipat, cand sint doar anumite cuvinte da senzatia de „apasat”, subliniat sau atentionat.

Tache 11-01-2012 - 17:31

HA, HA, HA !!! Cu majuscule. Traiasca Islamismul !!!

http://www.youtube.com/watch?v=GT2ZD0q3wU4&feature=related

tomi 13-01-2012 - 01:11

Mai TACHE simpatico,dar de unde te facusi asa de inteligent si bine informat?Citind din PRAVDA desigur ca inteligenta ta este afectata de deseurile radioactive de la CERNOBIL.
Eu care respir aerul din ISRAEL cred ca vad mai de aproape faptele decit tu care nu ai iesit din colhozul tau cu exceptia vizielor la postul de politie unde erai chemat la anchete de tilharie si furt.La noi un prim ministru numit ITHAK RABIN a platit cu viata acest tratat de pace cu ARAFAT si dorinta lui sincera de a crea o lume noua fara razboaie.
tomi

Lucid 11-01-2012 - 13:24

Inserarea materialului de mai sus mă surprinde, pentru simplul motiv că scriitura este comparabilă cu deraierea tramvaiului logicii în bălăriile limbajului suburban. Păcat.

tomi 13-01-2012 - 01:39

Si zii tu dragule „Lucid” cam ce articol ti-ar fi placut tie sa fie inserat?Desigur cu
marile masacre facute de israelieni in rindurile nevinovatilor palestinieni, copii ucisi cu sutele pe stazile TEL AVIVULUI, femei musulmane violate cu barbarie de pensionarii caselor de batrini? Arzi de nerabdare sa explodeze vreun articol schizofrenic inventat de mintea bolnava de ura a veunui neofascist. Anihilezi adevarul si mori dupa minciuna si venin. Nu vad nici o urma de revolta sau condamnare la adresa represaliilor facute de de armata si fortele de securitate din SIRIA, unde mor zilnic cam 40-50 de civili, un cuvint rau nu a iesit din gurile murdare de venin ale marionetelor URBOS, BULA, CIU HUHU, ERETICUL, NIMENI si, TACHE.
ASAD a ucis,prin armata siriana mai multi conceteteni decit au murit in razboaiele cu ISRAELUL.Cifrele oficiale sint pe la 4000 de morti dar adevarul este cu mult mai tragic.Tineri din Garda de Fier, ce aveti de zis, desigur nimic, daca nu este a se lovi in evrei plecati la culcare,sinteti ocupati,surzi,orbi.
Felicitari” Lucid”, ce pseudonim defect.
tomi

momo 11-01-2012 - 16:01

„Diplomati palestinieni de la Budapesta in legatura cu extremistii maghiari din Romania” – http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/politic/4286-diplomati-palestinieni-de-la-budapesta-in-legatura-cu-extremistii-maghiari-din-romania.html

ParpanghelE: Splendida WILD LIFE si MESSAGE 11-01-2012 - 17:16

@ pigmeul a. costin : Nivelul redus de cunostiinte in domeniu nu te indreptaseste sa afirmi cuvinte ale caror sensuri se pare ca nu le cunosti ! Si am fost extrem de retinut cu matalutza ! Nu am intrat in detalii despre : Ocuparea podisului GOLAN cu episodul KUNEITRA ; Traversarea Canalului de SUEZ si inaintarea unei Divizi de blindate comandate de gen. ARIEL SHARON s-au de capturarea de catre IDF a unei statii radar si transportarea in ISRAEL cu militari egipteni si instructori rusi…. De avionul de lupta iordanian preluat si dirijat catre ISRAEL …BIG s MEULE!

tomi 13-01-2012 - 01:50

Stimate concetatean din TERITORII,ca te-ai dat numele unui forumist cu vederi politice si sociale diferite de tine cu 180 de grade nu inseamna ca vom cadea in plasa ta.Esti arab din Cisijordania,ai studiat in ROMANIA iar acum ne contracarezi via BUCURESTI de la cam 70 de kilometri.Ce-ar fi sa ne traduci in araba acest scurt pseudonim care te tradeaza „ParpanghelE: Splendida WILD LIFE si MESSAGE”?
Doar arabii au nume lungi.
tomi

Ciu Huhu 13-01-2012 - 16:23

Asta-i diversiune MOSSAD-ista!

ParpanghelE: Splendida WILD LIFE si MESSAGE 13-01-2012 - 16:40

ISTEN ORIZZ, aradi baratom, en vagyok de meg keleth valtosztasam a bevezetest , mert ezek a …baratok le vagtah. Egy RISHON 777 vagy eggy Carmel BRANDYt . de legalab eghy KEGLEVITSCH WODKAT! שבת שלום

Ciu Huhu 13-01-2012 - 17:54

IARASI SCRI TZIGANESTE PE FORUM?

costin a. 12-01-2012 - 01:38

„sa afirmi cuvinte ale caror sensuri se pare ca nu le cunosti”
ideile se afirma, nu civintele.

„ARIEL SHARON s-au de capturarea de catre IDF a unei statii radar”
„sau”, nu „s-au”

apropo de ” Nivelul redus de cunostiinte”

invata mai intii romaneste, apoi mai vorbim.

ParpanghelE: Splendida WILD LIFE si MESSAGE 12-01-2012 - 06:59

,, o adersa de mail valida– nu civintele. ” PRETENTIOSU-leH!

tomi 13-01-2012 - 02:02

Stimabile „ParpanghelE: Splendida WILD LIFE si MESSAGE” confirmi intru totul identificarea ce am facut-o mai sus.Se vede ca in perioada studentiei in ROMANIA nu ai apucat sa-ti insusesti limba romana si tot asa cum scriam intr-un text putin mai in urma, ca voi studentii arabi cam ati evitat frecventarea cursurilor si ne cereati cam zilnic sali si amfiteatre pentru sedintele voastre.In legatura cu ce a obsevat costin a. treci si corecteaza-ti textul. Intr-o jumatate de propozitie cu noua cuvinte ai facut patru greseli de ortografie daca ai auzit cumva de este acea pasare numita ortografie si nu mai fi nervos ca te-am desconspirat.
tomi

tomi 13-01-2012 - 23:33

URBOS tu cind vei primi cetatenie romana,am auzit ca sinteti gata sa platiti pina la 10.000 de euro pentru un pasaport romanesc voi cei din MOLDOVA RUSA.
tomi

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult