Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Viaţa ca un blestem al apei

Viaţa ca un blestem al apei

scris de Roland Catalin Pena
14 afisari

Se spune că demult, la începutul vremurilor, Dumnezeu a hotărât ca de pe crestele Bucegilor să izvorască două râuri surori, cu apă limpede şi rece. Ele au plecat în lume, fiecare cu drumul lui conturat la răscrucea obârşiei, să poarte în lumea oamenilor prospeţimea apei de izvor a munţilor. Când undele cristaline au ajuns în satele din vale, oamenii le-au numit Ialomiţa, sora cea mare năvalnică şi capricioasă şi Ialomicioara, sora cea mică sfioasă şi imprevizibilă. Când este vreme frumoasă şi nu plouă torenţial, Ialomicioara este un râu bun şi cuminte, lângă care poţi să te opreşti oricând, să asculţi susurul apelor şi să admiri limpezimea apei de cristal. Când torentele de apă spumegă pe văi, blânda Ialomicioară se transformă într-un râu fără suflet. Se umflă, se înfurie şi mătură tot în calea lui, aducând pagube şi deznădejde în viaţa oamenilor.

Turismul rural, doar un vis

Pensiunea Plaiul Domnesc

La Runcu, comună aşezată pe ambele maluri ale râului Ialomicioara, visul că zona ar putea deveni un paradis al turismului rural s-a născut în urmă cu douăzeci de ani. De atunci şi până acum, fiecare runcean a luptat pentru realizarea lui, adăugând în fiecare an la casa lui ceva în plus, care să transforme casele mari în mici pensiuni. Există o dorinţă puternică şi mărturisită zilnic a locuitorilor de a deveni întreprinzători în turism, dar Valea Ialomicioarei nu a avut niciodată  tradiţie turistică, deşi Dumnezeu a pus pe toate dealurile şi văile frumuseţe cu furca cea mare de încărcat fânul în căruţă. Oamenii trăiesc în mijlocul naturii de o frumuseţe impresionantă, bucurându-se singuri de darurile ei, ceea ce în timp a dus la o frustrare care întristează. Lipsesc turiştii, cei care ar da viaţă acestei zone şi care ar scoate dintr-o amorţeală nemeritată viaţa ţăranilor pricepuţi la toate. Se simte în aer o tensiune nervoasă dată de nevoia acută de popularizare a pitorescului zonei. Reversul medaliei îl constituie faptul că zona fiind mai puţin bătută în timpul verii de hoarde de turişti iresponsabili, şi-a păstrat naturaleţea specifică şi un mediu curat, nepoluat.

În opinia viceprimarului Ştefan Burlăcescu există mai multe cauze care au dus la întârzierea dezvoltării  turismului rural: comuna izolată pe Valea Ialomicioarei are un drum de acces până la DN 71 Târgovişte-Sinaia de proastă calitate, ceea ce îi determină pe bucureşteni să apese pedala de acceleraţie şi să se îndrepte spre Sinaia, aflată la 30 de kilometri, în loc să se îndrepte spre Valea Runcului, aflată la doar 12 kilometri. Nici turiştii dâmboviţeni nu frecventează prea des zona Văii Runcului, care are drept punct terminus crestele Munţilor Leaota.

Popas la Plaiul Domnesc

Luminita Brebeanu

Luminiţa Brebeanu a lucrat în tinereţe la Fabrica de Becuri « Steaua » din Fieni. Când s-a deschis prima pensiune din comună, s-a retras acasă la Brebu, cu gândul de a face turism. Ca şi alţi locuitori din sat, era pregătită de mult timp să primească turişti acasă, în condiţii bune. Are tot luxul existent la oraş şi chiar mai mult, dar nimeni, la sfârşit de săptămână, nu a bătut în poartă să ceară găzduire şi mâncare proaspătă. Pasiunea pentru turism a descoperit-o după ce a urmat cursurile unei şcoli de administratori de hotel şi s-a angajat la  pensiunea construită de un întreprinzător pe un deal aflat lângă râul Ialomicioara. Acum este administrator şi a ajuns sa creadă că face turism de când lumea. Nu ar fi de acord niciodată să facă altceva. Numele pensiunii, ,,Plaiul Domnesc” a fost propus de către Luminiţa Brebeanu, care a făcut o similitudine cu Plaiul Brebului, pe unde circulau caleştile domneşti în trecut, mergând spre Câmpulung sau spre Sinaia. Punctul forte al pensiunii este dat de mâncarea naturală şi de oceanul de verdeaţă din jur. Turiştii bucureşteni care vin săptămânal la pensiune solicită de fiecare dată preparate specifice zonei: bulz de mămăligă cu brânză de burduf şi tochitură de porc cu mămăliguţă. Luminiţa zâmbeşte şi vorbeşte despre turismul rural cu pasiune, creând impresia că a uitat pentru totdeauna că a fost electrician bobinator la fabrica de ciment din Fieni. La mesele festive pune pe masă butoiaşul din lemn de dud, plin ochi cu ţuică de prune şi se bucură când vede că apetitul turiştilor creşte vertiginos. „Dacă ar fi mai mulţi turişti, mai toate casele din Runcu ar avea capacitatea de a deveni peste noapte, pensiuni turistice!”, ne asigură Luminiţa. „La „Plaiul Domnesc” vin în jur de 100 de turişti pe vară. „Puţini!”, oftează administratoarea.

Nenorocirea este adusă de apa cea mare

Chioscul viselor de vara

De când nu se mai găsesc locuri de muncă, oamenii din comună s-au retras de la oraş şi se ocupă de creşterea animalelor şi de livezile cu meri şi pruni. La ţară, nimeni nu trage chiulul de la muncă. Deşi muncesc mult şi din greu, runcenii au rămas oameni veseli. Glumesc pe seama sărăciei şi merg mai departe. Nu au azi o bucată de carne să bage în oală, nu fac din asta o tragedie, pentru că în ziua următoare taie o găină şi alungă foamea. Comunitatea este unită, iar oamenii se ajută permanent între ei. Se adună de Ziua Comunei pe dealul izlazului şi sarbătoresc împreună cu vecinii din alte comune „Răvăşitul oilor”, o  manifestare tradiţională care este stabilită  în a treia sâmbătă şi duminică din luna septembrie. Viceprimarul Ştefan Burlacescu face lobby pentru turismul runcean atât în ţară cât şi in străinătate. A vorbit despre frumuseţile comunei şi la Bruxelles, când a fost la Parlamentul European. Marea lui supărare o reprezintă absenţa turiştilor în comună, deşi toate casele sunt pregătite să devină oricând mici pensiuni. În comună există gaze, iar apa vine direct din munte, dintr-o sursă proprie a localităţii. La toamnă vor începe lucrările pentru realizarea canalizării şi a unei staţii de epurare in sudul comunei. Banii sunt puţini iar lumea se plânge că nu ajung, dar nici nu mai poate trăi ca înainte când existau cerinţe mici. Societatea rurală a evoluat şi cerinţele oamenilor au crescut. Nu se mai merge cu căruţa sau cu bicicleta la oraş, se merge cu maşini, iar în fiecare casă există obiecte care contribuie la confortul zilnic: televizoare, maşini de spălat, cuptoare cu microunde, frigidere. Chiar şi fânul se aduce acum cu camioneta, care a detronat căruţa cu cai. „În 1985, în Runcu existau 10 maşini şi 300 de căruţe! Acum este invers!”, spune Ştefan Burlăcescu. Cel mai mare pericol pentru comunitate şi pentru mediu îl reprezintă râul Ialomicioara, care atunci când plouă abundent se umflă, vine vijelios şi mătură totul în calea lui. Vara râul este cuminte şi frumos, îndemnându-te la visare. Când plouă torenţial, într-o oră se umflă şi face prăpăd. În anii din urmă s-au făcut regularizări cu gabioane de piatră pe malul stâng, dar lucrările executate nu sunt suficiente. Drumul principal din comună este în pericol de a fi distrus în caz de inundaţii. De la podul spre Brebu şi până la ieşirea din Bădeni, Ialomicioara care trece prin mijlocul comunei poate să o distrugă când plouă torenţial. Acesta este marele pericol şi marea teamă a oamenilor, de care nu scapă niciodată, deşi au trăit dintotdeauna sub teroarea apei.

Înainte avea loc o inundaţie o data la 5 ani, acum acest lucru se întâmpă anual. Viceprimarul Ştefan Burlăcescu este convins că într-o oră Ialomicioara poate să distrugă întreaga comună. Undeva, în mijlocul raiului oferit de natură oamenilor, se ascunde un pericol pe care aceştia nu îl pot îndepărta deocamdată din viaţa lor. Din balconul pensiunii „Plaiul Domnesc”, ne uităm cu simpatie la firicelul de apă care curge sprinten la vale. Până la proba contrarie, nu ne vine să credem că avem în faţa noastră  „răul” care i-a îngrozit pe oameni în atâtea rânduri. Un pârâu mititel ne face cu ochiul şi ne cheamă la el, să îl trecem cu pasul, pentru a pătrunde în lumea necunoscută şi fascinantă a naturii. Ne aflăm în plină, darnică şi autentică vară românească.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult