Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roReportaj Zece paşi de turist prin Pucioasa

Zece paşi de turist prin Pucioasa

scris de Teodor Seran
23 afisari

Există oraşe care sunt destinate să aibă o anumită soartă. Unele devin oraşe comerciale, dacă sunt situate pe lângă o apă, altele devin oraşe culturale, dacă au trecut prin  mai multe epoci diferite, iar altele devin oraşe-staţiuni, atunci când sunt situate în zone premontane sau montane cu o natură mirifică. Chiar dacă natura şi resursele minerale ale subsolului sunt generoase, fără intervenţia omului, aceste zone se transformă în timp dintr-o certitudine într-o mare decepţie. Că omul sfinţeşte locul, se observă şi la Pucioasa, oraşul care dispune de zăcăminte de sulf şi de ape minerale sulfuroase, care apar la poalele Dealului Măldăreasca, situat pe malul drept al râului Ialomiţa. Sulful sau popular „pucioasa” au dat numele oraşului, care nu putea avea alt destin decât cel de „ tămăduitor” pentru cei aflaţi în suferinţă.

Oraşul dintre ape

Zece paşi de turist prin Pucioasa

Marile daruri ale Pucioasei sunt râurile Ialomiţa şi Bizdidel, care o brăzdează de la nord la sud şi apele minerale de sulf şi iod, care i-au direcţionat dezvoltarea ca  staţiune balneară. Nărăvaşa Ialomiţă, care în urmă cu jumătate de secol devenea de două-trei ori pe an furioasă, transformând lunca într-o mare de apă cu o lăţime de 800-1000 de metri, a fost zăgăzuită, scăpând de cărăuşia bolovanilor năvăliţi din munte şi duşi în permanenţă la vale. Barajul din aval de oraş a devenit o zonă de agrement, constituind în acelaşi timp, principala sursă de alimentare cu apă a oraşului. Pe malul drept al Ialomiţei, acolo unde apele tămăduitoare ţâşnesc din coasta oraşului, se afla cu ani în urmă „sursa”, un loc amenajat de primăria oraşului pentru agrement şi pentru cura de ape minerale, necesară tratării unor afecţiuni.

Amintirile frumoase vorbesc despre un parc cu promenadă, restaurant şi fanfară militară. Un pârâu care izvorăşte din vârful Munţilor Talea, aflaţi în Prahova, cu nume de copil alintat, curge paralel cu Ialomiţa, printre culmile altor dealuri, în sudul oraşului îmbrăţişându-se cu aceasta şi pierzându-şi identitatea. Valea Ialomiţei este aceea care a oferit oraşului posibilitatea de a se împlini între dealurile Măldăreasca, Spătărelu şi Patrana. Dacă la aceste repere geografice de excepţie adăugăm zăcămintele de ape sulfuroase, Pucioasa poate fi socotit ca un oraş norocos.

Făcând din start diferenţa, prin natura generoasă, oraşului i-a mai trebuit doar prezenţa benefică a omului. Izvoarele de sulf şi de iod au fost descoperite în anul 1828, satul Pucioasa transformându-se într-o staţiune balneoclimaterică cu o vechime de aproape două secole, un loc unde suferinzii, dar şi călătorii de toate neamurile au poposit pentru a se vindeca sau pentru a admira frumuseţile văii Ialomiţei. Plimbându-te pe străzile oraşului, nu ai sentimentul istoriei, care nu poate fi predominantă în lupta cu natura tulburătoare. Oraşul vechi nu s-a păstrat şi nu ai unde să regăseşti patina timpului. A existat cândva o staţiune cu iz patriarhal, în peisajul căruia dominau vilele pentru odihnă, cu bucătării proprii şi, ca o notă comună pentru toate, cu cerdac lung de lemn, agăţat de un perete al vilei. În cerdac se adunau toţi locatarii la umbră, în după-amiezile lungi de vară, pentru a savura cafeaua cu dulceaţă de nuci. Oraşul nu are o personalitate anume şi este destul de dificil să descoperi ceva inedit. Nici nu ai timp să cauţi ce anume evidenţiază Pucioasa, pentru că natura din jur te copleşeşte şi te atrage cu forţa, la sânul ei. Această îngemănare permanentă dintre natură – oraş şi oamenii lui, reprezintă, de fapt, adevărata trăsătură a oraşului. La Pucioasa, în mod sigur, trebuie venit numai vara. Doar atunci ai şansa să îi descoperi sufletul, pitit în pădurile dealurilor care închid valea, strângând la piept cu tandreţe, oraşul-staţiune.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult