Acasa InternationalBasarabia 70 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia

70 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia

scris de M.A.
16 afisari

La 12 iunie 2011 se împlinesc 70 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia.

Deportari (foto info-prim.md)

Deportari (foto info-prim.md)

Oficialii de la Chişinău vor depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. La eveniment vor participa preşedintele interimar, Marian Lupu, şi prim-ministrul Vlad Filat, transmite Jurnal.md.

Potrivit datelor de arhivă, din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24360 au fost deportate. Din acest total, doar din RSS Moldovenească au fost ridicate 18392 de persoane – 4507 „capi de familie” arestaţi (4342 din considerente politice şi 165 cu dosare penale) şi 13885 de persoane deportate. În gările de unde au fost transportaţi, cei arestaţi au fost separaţi de familii şi încărcaţi în eşaloane speciale. Ulterior, ajunşi în lagăre, aceştia au fost supuşi unor represiuni dure, mulţi fiind condamnaţi la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”.

De asemeena, la Chişinău, a avut loc Conferinţa Naţională „70 de ani de la primul val al deportărilor în masă”. Pentru Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, această zi este cea mai sângeroasă din viaţa basarabenilor. Primul val de deportări a cuprins primari, deputaţi, profesori, preoţi, menţionează Valentina Sturza, citat de Vocea Basarabiei. În gulag au fost utilizate diferite metode de tortură, spune, la rândul său, doctorul în istorie Elena Negru. Prima instituţie care a fost luată în vizorul expansiunii sovietice şi care a avut cel mai mult de suferit a fost biserica ortodoxă din Basarabia, a precizat Vicarul Administrativ al Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor, Ioan Cosoi.

Deportari2

foto: info-prim.md

Cu ocazia Conferinţei Naţionale dedicată deportărilor, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, a fost vernisată o expoziţie de documente care au fost scoase pentru prima dată din depozitele Arhivei Naţionale, a anunţat Directorul Arhivei, Petru Vicol. Profesorul Grigore Ciobanu, care s-a referit la deportările din satele Vasilcău şi Trifăuţi din jud. Soroca, spune că, în acelaşi timp, a fost rechiziţionată populaţie pentru muncă la minele de cărbune din Dombas. Cifra de circa 60.000 de oameni deportaţi este una statistică, spune directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Cojocaru. Conferinţa Naţională „70 de ani de la primul val al deportărilor în masă” a fost organizat cu susţinerea financiară a Guvernului R. Moldova.

2 comentarii

gogu 13-06-2011 - 13:15

credeti ca le spune ceva politicienilor si Miticilor din Bucale?B asarabenii au
fost deportati de 2 ori numai pentru ca erau romani.La fdel si nemtii din vestul yarii numai pentru ca erau nemti.Cine sint maistrii in deportari ?au fost si au ramas Rusii.deciaveti grija ce fel de prietenie faceti cu SLAVII cei blinzi ca au
ramas la fel

Pribeagul 13-06-2011 - 15:10

Unii sarbatoresc, altii comemoreaza:

„Ambasadorul a vorbit despre semnificaţia pe care ziua de 12 iunie o are în istoria poporului său. „Ziua Rusiei reprezintă cea mai recentă sărbătoare naţională a patriei mele.”

„La 12 iunie 2011 se împlinesc 70 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia.”

Ce ne spuneati dle Churilin?

„Mai bun un prieten vechi, decât doi noi”

„Dar vrem să se asculte cu atenţie şi ceea ce se spune la Moscova. Iar în ceea ce priveşte temele de dialog politic cu Bucureştiul, pot să vă spun că sunt multe”,

Da, dle Churilin, va ascultam cu atentie! Poate ne spuneti ceva in legatura cu deprtarile astea si alte… dovezi de prietenie similare.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult