Acasa InternationalBasarabia Alegători cu ochii scoşi

Alegători cu ochii scoşi

scris de Ziua Veche
36 Afisari

.Titlul de mai sus nu prefaţează un film de groază. Mai curând, este vorba de o scenă pe cât de brutală, pe atât de scandaloasă din actuala cursă pentru alegerile parlamentare anticipate.


Cine a stins lumina în campania electorală

Campania electorală, chit că a început calea-valea, ia turaţii. Concurenţii îşi scot ochii unul altuia pe la diverse talk-show-uri. Chiorăsc însă nu ei, ci alegătorii din faţa televizorului.

Refuzul lui Vladimir Voronin de a da curs cererii lui Vlad Filat, care l-a invitat la o dezbatere publică, ar putea să aibă efecte mult mai nocive decât pare la prima vedere. Eschivarea fostului preşedinte comunist de la un duel cu liderul PLDM, de fapt, stinge lumina în campania electorală. În consecinţă, o mare parte a alegătorilor se vede silită iar, ca de multe ori până acum, să orbecăiască în întuneric. Să absenteze de la urne nu din convingere, ci din neştire. Sau să voteze din întâmplare. De parcă ar fi legaţi la ochi.

Astăzi, mai mulţi observatori politici încearcă să afle cât a avut de câştigat, din punct de vedere electoral, Vlad Filat, invitându-l pe Vladimir Voronin la o dezbatere publică. Sau, din contra, cât a avut de pierdut liderul comunist, declinând oferta preşedintelui PLDM. Ceea ce trebuie spus însă este faptul că păgubit pare să fie mai întâi de toate alegătorul.

În condiţiile votului proporţional pe liste, o confruntare electorală crucială între liderii principalelor partide este indispensabilă. Anume o atare dezbatere hotărăşte votul. Numeroasele talk-show-uri televizate sau radiofonice cu participarea unor actori politici din planul secund nu salvează situaţia. Acest lucru este bun, de exemplu, în Marea Britanie sau Germania, unde alegătorii votează persoanele în circumscripţii. La noi însă, unde oamenii urmează să aleagă nu candidaţii, ci listele electorale, contează enorm prestaţia liderilor.

Pentru a se dumeri cu cine să voteze, alegătorii indecişi trebuie să-i vadă în lucru pe politicienii din fruntea listei. Să-i urmărească într-o confruntare directă la TV. Să-i compare. Să le pună cap la cap raţionamentele şi argumentele.

Conform sondajelor de opinie, peste o treime din alegătorii din Republica Moldova sunt proeuropeni şi anticomunişti convinşi. O altă treime, dimpotrivă, simpatizează cu PCRM. Şi încă o treime sunt indecişi care sau nu votează, sau votează accidental. Tocmai aceştia din urmă, pentru a se lămuri, au nevoie de prezenţa pe unde a principalilor actori politici. Mai mult pe Jurnal.md

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS