Acasa InternationalBasarabia Armata Naţională din Basarabia, pregătita să se alăture armatelor occidentale

Armata Naţională din Basarabia, pregătita să se alăture armatelor occidentale

scris de Ziua Veche
18 afisari

 

 

 

.În următorii 10 ani, Armata Naţională din Basarabia va face parte din familia armatelor occidentale. Cel puţin, aşa speră ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, la împlinirea a 19 ani de la crearea instituţiei. „Avem specialişti de calificare înaltă care ştiu cum să aducă armata în familia europeană. Nu ne rămîne decît să avem stabilitatea economică care să ne permită să facem investiţiile necesare în dezvoltarea sectorului de apărare”, a declarat ministrul.


Conducerea Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a depus flori, vineri, 3 septembrie, la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt, iar, ulterior, la Complexul memorial „Eternitate”, cu ocazia împlinirii a 19 ani de la crearea Armatei Naţionale a Republicii Moldova. În acest contex, Vitalie Marinuţa a susţinut o conferinţă de presă în care a punctat momentele de referinţă din activitatea armatei de la investirea guvernului condus de Alianţa pentru Integrare Europeană. „De ziua profesională a militarilor Armatei Naţionale, sunt mîndru să afirm că armata R. Moldova a reuşit să treacă cu brio peste dificultăţile unui an marcat de austeritate bugetară, în care am cheltuit cu mare grijă banii publici, dar nu în detrimentul instruirii şi pregătirii de luptă, nu în detrimentul ostaşilor care au beneficiat de hrană şi echipament de calitate”, a accentuat ministrul Apărării. „Militarii Armatei Naţionale veghează la liniştea vieţii de zi cu zi a cetăţenilor statului nostru, iar cîtă vreme armata îşi face datoria, atîta timp şi cetăţenii R. Moldova vor avea parte de linişte”, a menţionat Vitalie Marinuţa, care a adăugat că Armata Naţională reacţionează la greutăţile cu care se confruntă societatea şi intervine operativ pentru a-i ajuta pe oameni. „Militarii Armatei Naţionale au acţionat cu mare responsabilitate în timpul inundaţiilor din vara acestui an. Armata Naţională a detaşat şi desfăşurat în localităţile inundate circa 400 de militari, zeci de unităţi de tehnică, generatoare electrice, bucătării şi băi de campanie, un punct medical, corturi, cisterne pentru apă potabilă”, a spus ministrul Apărării. „Militarii noştri au lucrat cot la cot cu alte structuri de forţă ale statului şi au evacuat familiile sinistraţilor şi bunurile lor materiale, au construit baraje în calea apelor şi au montat două poduri mecanizate în localitatea Cotul Morii”, a continuat acesta. Vitalie Marinuţa a opinat că, în pofida contextului social complex în care evoluează, Armata Naţională este instituţia de stat în care cetăţenii au cea mai mare încredere. „Sondajele de opinie arată că cetăţenii R. Moldova recunosc munca militarilor, iar acest lucru ne obligă să avem o activitate cel puţin de acelaşi nivel şi în viitor. Armata este icoana rezumată a naţiunii, iar acest adevăr nu poate fi combătut pentru că Armata Naţională este armata poporului nostru”, a specificat ministrul Apărării, care a exprimat mulţumiri cetăţenilor pentru încrederea acordată.   

.Armata, gata să riposteze la un eventual atac al separatiştilor transnistreni 

„Sper să facem şi noi o Paradă Militară, la anul, când vom împlini 20 de ani de la crearea Armatei Naţionale. O să facem acesta pentru a ne mândri, pentru a arăta şi noi ce are Armata şi cum o menţinem”, a declarat vineri, 3 septembrie, ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, într-o conferinţă de presă prilejuită de aniversarea a19-a a Armatei Naţionale, transmite Info-Prim Neo. Ministrul a făcut această declaraţie în contextul în care a fost solicitat să spună ce crede despre tehnica blindată prezentată la parada de la Tiraspol din 2 septembrie. „Nu este greu să faci un show. Dacă să scoţi în piaţă un număr de taburi, le vopseşti şi le duci dintr-un capăt de piaţă în alta, nu înseamnă că ai capacitatea militară enormă”, a menţionat Vitalie Marinuţă. „A fost un show pregătit special pentru a intimida pe cineva. Însă noi, Armata Naţională vom fi în stare să dăm ripostă oricărui inamic. Dar sincer, sper că la aşa ceva nu se va ajunge, iar eforturile care sunt depuse, şi de conducerea Republicii Moldova, şi de comunitatea internaţională, în soluţionarea acestui conflict, vor da roade”, a spus ministrul Apărării. Vitalie Marinuţă a declarat că Republica Moldova este o ţară paşnică, neutră şi doctrina ţării nu este una de ameninţare. „Consider că aşa ar trebui să fie şi în partea stângă a Nistrului care nu nu este o ţară, ci un teritoriu”, a spus ministrul.  

Dotare veche, de fabricaţie sovietică 

În ceea ce priveşte dotarea Armatei Naţionale cu tehnică nouă, ministrul apărării a declarat că, cu regret, bugetul auster al Ministerului Apărării nu permite procurarea tehnicii costisitoare. Marea majoritatea a unităţilor militare din Republica Moldova sunt de producţie sovietică. „Faptul că tehnica este de producţie sovietică, acesta nu înseamnă că ea este rea. Într-adevăr o parte din ea este uzată, învechită moral, dar cealaltă parte noi ne străduim să o menţinem la nivelul necesar pentru misiunile de luptă, care sunt puse în faţa noastră”, a declarat ministrul. Potrivit lui Vitalie Marinuţă, bugetul ministerului este de 205 de milioane de lei anual, iar întreţinerea unui soldat în termen, costă bugetul 22 de mii de lei. „Sperăm că vor veni timpurile când Armata va avea un buget adecvat situaţiei”, a conchis Vitalie Marinuţă.  

.Ministrul Apărării, avansat la gradul de general de brigadă în rezervă 

Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a semnat decretul privind acordarea gradului militar de general de brigadă cadrelor militare din cadrul Armatei Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne. În temeiul art. 88 din Constituţia Republicii Moldova şi al articolului 19 aliniatul 2 şi aliniatul 5 din Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, gradul militar general de brigadă a fost acordat lui Vasile Dragomir, viceministru al Afacerilor interne, comandant al Trupelor de Carabinieri; Iurie Dominic, şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale; Vitalie Stoian, locţiitor al şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, director al Marelui Stat Major, şi Igor Cutie, comandant al Comandamentului Forţe Terestre, locţiitor al şefului Marelui Stat Major. Prin acelaşi decret, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a fost avansat la gradul militar de general de brigadă în rezervă. De asemenea, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat decretul privind conferirea Ordinului „Credinţă Patriei”, clasa I, Batalionului de geniu „Codru” al Armatei Naţionale.  

Mihai Ghimpu: Armata este icoana rezumată a naţiunii 

Discursul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la festivitatea consacrată aniversării a 19-a de la crearea Armatei Naţionale. 2 septembrie 2010. 

Domnilor generali, ofiţeri şi subofiţeri,

Onorată asistenţă,  

Sunt bucuros să particip astăzi la acest eveniment şi pentru întreaga activitate în serviciul Patriei vă felicit cordial cu ocazia aniversării a 19-a de la crearea Armatei Naţionale.

.Din capul locului vreau să subliniez două lucruri. Primul este rolul extraordinar de important pe care îl are armata în stat ca factor de stabilitate şi care conferă cetăţenilor sentimentul de siguranţă într-un secol atît de agitat. Pe acest început de stabilitate democratică în plan intern, Moldova poate aspira la dezvoltare durabilă cu condiţia că armata ţării va evolua odată cu procesele social-economice ale ţării. Dumneavoastră vegheaţi la liniştea vieţii de zi cu zi a cetăţenilor statului nostru. Cîtă vreme armata îşi face datoria, atîta timp şi moldovenii vor avea parte de linişte.

Cel de-al doilea aspect la care am vrut să mă refer este felul admirabil în care Armata Naţională reacţionează la greutăţile cu care se confruntă societatea şi intervine pentru a-i ajuta pe oameni. Mă refer, evident, la modul exemplar în care armata a acţionat, în vara acestui an, în momentele extrem de dificile prin care am trecut cu toţii în perioada inundaţiilor. Nu în zadar, în pofida contextului social complex în care evoluează, Armata Naţională este instituţia de stat în care cetăţenii au cea mai mare încredere. Sondajele de opinie arată că moldovenii recunosc munca pe care o depuneţi, iar acest lucru vă obligă să aveţi o activitate cel puţin de acelaşi nivel şi în viitor.

La fel de adevărat este că armata este una din principalele surse de credibilitate pentru Moldova în faţa partenerilor noştri euroatlantici. Felul în care dumneavoastră vă îndepliniţi misiunile peste tot în lume a demonstrat că Moldova este un partener de încredere, care ştie să-şi respecte angajamentele.

In prezent este evident că armata nu bate pasul pe loc şi acordă importanţă creşterii capacităţii operaţionale pentru îndeplinirea misiunilor de menţinere a păcii sub mandat internaţional. Concomitent este foarte important ca în cadrul procesului de reformă militară Armata Naţională să creeze o structură de comandă flexibilă şi să asigure o modernizare a managementului resurselor umane, punînd accentul pe creşterea calităţii procesului de recrutare şi profesionalizare treptată.

Astăzi, în ajun de ziua profesională, vă felicit pentru felul în care aţi reuşit să treceţi peste dificultăţile unui an marcat de problemele deloc uşoare. Partea bună este că suntem participanţi direcţi la reconfigurarea viitorului armatei, iar partea mai puţin bună este că unele procese vor avansa mult mai lent decît ne-am dori. Cu toate acestea, sunt absolut convins că Moldova are nevoie de o armată care să fie în pas cu timpul. Moldova are nevoie de o armata bine instruită, din care să facă parte oameni bine pregătiţi şi inteligenţi. Iată de ce, în condiţiile actuale trebuie sa privim viitorul armatei cu optimism, pentru că armata noastră se îndreaptă către ceea ce trebuie să fie armata într-un stat democratic şi civilizat, adică un pilon al stabilităţii statale şi apărării naţionale.

Armata trebuie să devină o instituţie de prestigiu a statului nostru, iar membrii armatei, fie că sunt ofiţeri, subofiţeri sau soldaţi trebuie să fie tot mai respectaţi de societatea civilă, de instituţiile statului, pentru că ei sunt cei care îşi riscă şi trebuie să îşi rişte viaţa în orice moment. La rîndul său statul are datoria să creeze condiţiile necesare armatei pentru a-şi îndeplini funcţiile şi sarcinile pe care le are, începînd de la crearea unui statut social corespunzător şi terminînd cu asigurarea condiţiilor optime de muncă, de viaţă şi de pregătire. Ştiu că anumite progrese s-au făcut din acest punct de vedere, dar fară îndoiala că este loc şi de mai bine.

Principala beneficiară a modernizării este, în primul rînd, generaţia tînără de ofiţeri. Avem tineri talentaţi şi sunt încrezător că ei vor avea energia, dinamismul şi entuziasmul de a prelua ştafeta reformării mai departe. Pe ei îi încurajez să valorifice oportunitatea apartenenţei la colectivul de ofiţeri. Sunt sigur că ei vor reuşi să recupereze decalajele care ne despart, în acest moment, de armatele moderne şi că vor transforma Armata Naţională într-un exemplu de mîndrie naţională.

Şi, pentru că ofiţerii reprezintă coloana oricărei armate, vom acorda o atenţie deosebită actualizării aranjamentelor privind asigurarea socială a militarilor în domenii precum creşterea salariilor, mărirea pensiilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale militarilor. Măsurile preconizate în aceste domenii urmăresc să determine o creştere a atractivităţii profesiei militare pentru tineri, iar problema locuinţelor este privită ca un element-cheie al pachetului de asigurare socială a militarilor.

Vreau să ştiţi că în calitate de Comandant Suprem sunt conştient că militarii merită mult mai mult decît ceea ce le oferă statul în prezent. Vă asigur, stimaţi militari, că împreună cu conducerea Ministerului Apărării suntem preocupaţi faţă de creşterea calităţii vieţii efectivului militar prin aprobarea unui Program de dezvoltare a fondului locativ de serviciu. Cred cu tărie că resursele umane sunt cel mai important patrimoniu al Armatei Naţionale, iar grija statului faţă de voi trebuie să fie pe potrivă. Totodată, trebuie să ştiţi că sunt preocupat să îmbunătăţim salarizarea personalului militar, care va avea ca efect şi creşterea atractivităţii serviciului militar. În afară de aceasta, voi pleda inclusiv pentru creşterea alocaţiilor pentru apărare în funcţie de creşterea PIB. Trebuie să înţelegem, totuşi, posibilităţile pe care economia Moldovei le are în acest moment. După cum ştiţi, Ministerul Apărării este o instituţie bugetară care există din banii contribuabililor. Prin urmare, modernizarea Armatei Naţionale în ceea ce priveşte dotarea cu tehnică şi echipament militar modern depinde de alocaţiile din bugetul de stat. În acest context, subliniez că avem cu toţii responsabilitatea gestionării corecte a banului public. Responsabilii Ministerului Apărării au datoria ca toate achiziţiile pe care le fac să respecte legislaţia în vigoare.  

Doamnelor şi domnilor,

Dragi militari,  

Ofiţerii şi subofiţerii Armatei Naţionale au fost educaţi să trăiască cu simbolurile ţării în suflet. Voi sunteţi acei care credeţi cu tărie în idealurile naţionale şi vă îndepliniţi meseria cu cinste, onoare şi demnitate. Un ilustru om de stat spunea că armata este icoana rezumată a naţiunii. Este un adevăr care nu poate fi combătut pentru că Armata Naţională este armata poporului nostru. Moldova va dăinui pentru că voi sunteţi patrioţii care au îmbrăcat haină militară şi au jurat credinţă Patriei. Voi sunteţi mîndria noastră, voi sunteţi mîndria R. Moldova. Vă felicit din inimă cu ocazia aniversării a 19-a de la crearea Armatei Naţionale şi vă doresc La Mulţi Ani! Trăiască Armata Naţională!”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult