Acasa InternationalBasarabia Cazacii ameninţă Chişinăul cu războiul

Cazacii ameninţă Chişinăul cu războiul

scris de M.A.
10 afisari

Organizaţiile de cazaci continuă să ameninţe Chişinăul şi cetăţenii Republicii Moldova din localităţile din stânga Nistrului.

Smirnov imbracat in cazac (foto timpul.md)

Smirnov imbracat in cazac (foto timpul.md)

Ultima declaraţie, emisă de comandamentul districtului Dubăsari al „armatei căzăceşti” de la Marea Neagră, este cea mai războinică, transmite 24h.md. „Noi, cazacii de la Marea Neagră, din districtul Dubăsari, declarăm ferm că alegerile locale din 5 iunie sunt o chestiune internă a Moldovei, iar cazacii şi poporul transnistrean nu acceptă participarea la scrutin. Reamintim că, în cazul în care suveranitatea Transnistriei va fi încălcată, ne vom îndeplini misiunea istorică în faţa poporului transnistrean şi în faţa Marii Rusii”, se spune în declaraţia cazacilor. „Noi, cazacii de la Marea Neagră am apărat, în 1992, libertatea Transnistriei şi suntem gata să facem acelaşi lucru şi acum. Declarăm deschis că de ceea ce s-ar putea întâmpla în Zona de Securitate, vor fi responsabile doar autorităţile de la Chişinău”, se mai precizeză în declaraţia citată. Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a decis la 27 mai transferarea secţiei de votare din această localitate la Cocieri, un alt sat aflat sub jurisdicţia Chişinăului. Comisia Electorală Centrală a declarat anterior că va deschide o secţie de votare în satul Corjova, raionul Dubăsari, la alegerile locale din 5 iunie. Totuşi, potrivit preşedintelui CEC, Iurie Ciocan, se lua în calcul posibilitatea reamplasării secţiei, dacă securitatea membrilor biroului, a candidaţilor, dar şi a alegătorilor va fi ameninţată.

În a doua jumătate a lunii mai, membrii Comisiei Unificate de Control au purtat discutii aprinse pe marginea subiectului legat de deschiderea unei sectii de votare in satul Corjova, raionul Dubasari, avertizând că asa-numitele organizatii non-guvernamentale, pretinsele comitete cazacesti, ar putea organiza manifestari menite sa destabilizeze situatia in ziua de 5 iunie.

2 comentarii

Seneca 01-06-2011 - 14:06

Cazacii de la Marea Neagră o să fugă pe caii lor cât or vedea cu ochii la apariţia elicopterelor militare americane ce vor fi tot pe litoral, dar mai la sud.
Asta este o poveste de încurajat adepţii lui Dodon şi ca orice naraţiune rămâne una pentru infantili.

Arhimede 01-06-2011 - 21:25

cazacii ăştia există. Doar că sunt o adunatură de beţivani, certaţi cu munca şi care trăiesc pe spinarea poporului din transnistria.
Şi nici nu sunt aşa de mulţi cum pretind.
Cu mai mulţi ani în urmă am avut ocazia să stau de vorbă cu un asemenea „cazac”, {vorbea româneşte cu accent ucrainian} care între timp s-a dedat la trai bun şi acum este pe undeva prin Franţa.
Atunci am vrut să scriu un material intitulat:
„Ce este cazaca si ce vrea la el”.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult