Acasa InternationalBasarabia Efectele moldovenismului si strategia regionala a Ucrainei

Efectele moldovenismului si strategia regionala a Ucrainei

scris de Ziua Veche
6 afisari

Tezele cominterniste de la 1924 privind existenta unei “limbi moldovenesti” au efecte politice pana in ziua de azi. O serie de minciuni pseudo-stiintifice lansate cu scopuri politice imediat dupa crearea Romaniei Mari au urmari directe pana in ziua de azi. “Moldovenismul” nu are alta tinta decat spargerea Romaniei in provincii istorice.


In 1926, bolsevicul ucrainea Skripnik “nu putea accepta ca moldovenii si romanii sa lupte cot la cot impotriva burgheziei romane, el le refuza acestora pana si dreptul de a convietui intr-o Romanie sovietizata” (cf. Gheorghe E. Cojocaru “Cominternul si originile moldovenismului”, p. 56). Ideea bolsevicilor ucraineni era simpla: provincia istorica Moldova trebuie rupta din Romania Mare si transformata – alaturi de celelalte provincii istorice romanesti – in mici state bolsevice usor de dominat. Toata aceasta constructie era camuflata in spatele unor teze pseudo-lingvistice care sustineau existenta unei “limbi moldovenesti” diferite de limba romana. La aproape 100 de la lansarea acestor teze, la Chisinau a fost reinnoita literatura moldovenizatoare. Vasile Stati – scriitor si activist de partid exclus din Uniunea Scriitorilor de la Chisinau inainte de 1989 pentru plagiat – a publicat o serie de volume in care da o culoare asa zis stiintifica tezelor din 1924. Stati a mers pe o cale perversa: si-a umplut volumele “moldovenizatoare” cu citate din autori romani – insa citate trunchiate al caror sens a fost deturnat de la cel initial. Insa cine a mai avut timp sa verifice sursele citate de Stati? Pseudo-lingvistul de la Chisinau a publicat i un glosar de regionalisme pe care l-a intitulat “Dictionar moldovenesc-romanesc” dar si volumul “Moldovenii din Ucraina” – o carte scrisa pe sufletul autoritatilor de la Kiev.

De la luptele bolsevicilor si volumele-curiozitate publicate la Chisinau s-a reusit si un salt in declaratii politice – salt care arata adevaratele intentii din spatele tezelor moldoveniste. Pe 3 decembrie 2009 candidatul la presedintia Ucrainei Serghei Tighipko a sustinut ca mentinerea Republicii Moldova ca stat independent este in interesul strategic al Ucrainei. Tighipko s-a referit la afirmatiile presedintelui interimar moldovean Mihai Ghimpu, care a spus cu ocazia zilei de 1 decembrie ca este roman, ca marcheaza toate sarbatorile romanesti si va incerca sa obtina redenumirea limbii moldovenesti in limba romana in textul Constitutiei tarii. In opinia lui Tighipko, “realizarea proiectului Romania Mare reprezinta o amenintare directa la adresa Ucrainei, iar ucrainenii au obligatia sa se opuna”. “Maine-poimaine, Mihai Ghimpu va deveni presedinte deplin al Republicii Moldova si ne este clar de pe acum ca el va indrepta tara spre lichidarea suveranitatii si aderarea la Romania. Realitatea este ca aceasta afecteaza direct interesele Ucrainei” a mentionat Tighipko.

Candidatul ucrainean a dezvaluit in doar cateva cuvinte care este perceptia Kievului asupra chestiunii Basarabiei: “Conservarea Republicii Moldova ca stat independent este in interesul strategic al Ucrainei. Nimeni nu este interesat de aceasta mai mult decat noi. Chiar si la Moscova exista doritori de a imparti teritoriului Republicii Moldova, care ar da malul drept romanilor pentru ca Rusia sa-si poata institui protectoratul asupra Transnistriei. Pentru Ucraina aceasta ar fi o catastrofa” – considera Tighipko.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult