
Potrivit lui Filat, acordul respectiv, „care este necesar din mai multe puncte de vedere”, poate fi semnat de preşedintele ţării, premierul sau ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Oficialul nu cunoaşte dacă acordul va fi semnat până la alegeri. „Eu nu leg această situaţie de alegeri. Pot doar să reafirm că este necesar de semnat acest document”, a conchis premierul. Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, acum câteva zile, că mizează pe actuala Alianţă pentru Integrare Europeană. „Suntem dispuşi să facem eforturi diplomatice publice. Nu exclud posibilitatea să semnăm un acord de reglementare a traficului de la frontieră cu România, pentru a le lua comuniştilor această armă”, a spus Băsescu în cadrul emisiunii „După 20 de ani”, difuzată în fiecare duminică la Pro Tv.
Documentul care va reglementa regimul frontierei între România şi Republica Moldova este convenit în cea mai mare parte, dar există elemente asupra cărora se poartă discuţii în continuare, unul dintre aceste aspecte încă nedecise fiind şi titlul textului, informează însă Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, după cum scrie ziarul Timpul de la Chişinău.
Data semnări va fi stabilită doar după finalizarea în întregime a textului. Nu există vreo condiţionare (din partea vreunei organizaţii internaţionale – n.r.) legată de încheierea acestui tratat, iar semnarea sa va avea loc după finalizarea negocierilor, a menţionat MAE.
Documentul va conţine prevederi ce vor reglementa aspectele tehnice, concrete, referitoare la regimul juridic al frontierei dintre cele două state – de exemplu modul de marcare pe teren a frontierei, reglementarea problemelor referitoare la construirea de obiective comune la frontieră, întreţinerea frontierei, constituirea şi funcţionarea unei Comisii mixte pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră, modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate, şoselelor, precum şi a altor instalaţii de comunicaţii care traversează frontiera de stat etc.
În prezent, în lipsa unui astfel de document, aspectele punctuale legate de chestiunile de frontieră sunt reglementate de la caz la caz, în colaborare între autorităţile române competente (Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, autorităţile locale etc.) şi cele omoloage din Republica Moldova.