Chișinău: Guvernul Streleț a fost demis | Ziua Veche
Acasa InternationalBasarabia Guvernul Streleț a fost demis de parlamentul de la Chișinău

Guvernul Streleț a fost demis de parlamentul de la Chișinău

scris de M.A.B.
9 afisari

Guvernul de la Chișinău, al premierului liberal-democrat Valeriu Streleț, a fost demis joi de parlament, printr-o moțiune de cenzură inițiată de opoziția socialistă și comunistă.
guvernul strelt demisGuvernul condus de prim-ministrul, Valeriu Streleț, a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. 65 de parlamentari s-au pronunţat pentru demiterea Executivului.
Nu au votat pentru moţiunea PSRM, liberalii și deputații din grupul Leancă. Liberal-democrații au votat împotrivă.
Pentru demiterea Guvernului și-au dat votul socialiștii, comuniștii și deputații democrați. Motivul care ar sta la baza moțiunii de cenzură ar fi „suspiciunea de corupție a premierului Valeriu Streleț”.
Potrivit legislației, în cel mult trei zile, Cabinetul de miniştri va trebui să-şi dea demisia, iar şeful statului va desemna un nou prim-ministru.
Ulterior, într-un interval de 15 zile, premierul desemnat va prezenta Parlamentului propunerile pentru noul Cabinet. Dacă acesta va fi acceptat de deputaţi, noii miniştri vor putea depune jurământul.

Respingerea Guvernului de către Legislativ va duce la desemnarea unui nou premier de către preşedintele ţării.
În situaţia în care deputaţii vor respinge repetat noul Cabinet şi programul de guvernare, şeful statului poate dizolva Parlamentul. Drept urmare, sunt organizate alegeri parlamentare anticipate.
UNIMEDIA precizează că,  a fost votat de Parlament la 30 iulie 2015. Pentru Guvernul Streleț și-au dat votul 52 de deputaţi PLDM, PD și PL.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult