Acasa InternationalBasarabia UPDATE Intalnire de urgenta la Iasi intre Traian Basescu si Vlad Filat

UPDATE Intalnire de urgenta la Iasi intre Traian Basescu si Vlad Filat

scris de Ziua Veche
1 afisari

 

.UPDATE Joi 17.50: “Am avut o intalnire informala cu domnul prim-ministru Filat, o intalnire care a vizat in primul rand o analiza de etapa a ceea ce s-a pus in practica si stadiul a ceea ce nu s-a finalizat inca din lucrurile stabilite cu ocazia vizitei pe care am facut-o in Republica Moldova. Sigur, pe aceasta tema am avut o discutie si cu domnul presedinte Ghimpu saptamana trecuta si am aprofundat discutia cu domnul prim-ministru Filat”, a declarat joi Traian Basescu.


„Referirile sunt la faptul ca, din intelegerile realizate, am reusit sa deschidem cele doua consulate; legea micului trafic de frontiera este in vigoare si produce efecte; procesele de acordare a cetateniei functioneaza, se accelereaza; cele 5000 de locuri promise, o dublare a locurilor alocate tinerilor din Republica Moldova sunt in curs de stabilire – s-a intrat in procesul de evaluare a tinerilor care vor beneficia de cele 5000 de locuri si, de asemenea, spre marea mea satisfactie, si obiectivul de deschidere a unui Consulat al Republicii Moldova la Iasi este in curs de implementare. Am facut impreuna o analiza a proceselor europene pe care le parcurge Republica Moldova, adica am facut o analiza a stadiului in care se afla acordul de asociere, procesul de acordare a vizelor pentru cetatenii Republicii Moldova si, nu in ultimul rand, o discutie cu privire la viitorul acord de liber schimb intre Republica Moldova si Uniunea Europeana. Interesul nostru este sa stim unde putem sprijini in aceste procese europene intentiile Guvernului Republicii Moldova, iar eu, ca reprezentant al Romaniei in Consiliul European, am vrut sa am o discutie chiar cu Premierul legata de aceste subiecte”, a continuat presedintele, la finalul intalnirii cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat.

“Am vorbit si despre interconexiunile pe care urmeaza sa le avem, ale retelelor electrice, dar si a retelelor de distributie a gazelor naturale. si un subiect aparte au fost discutiile vizavi de implementarea eficienta a ajutorului acordat de catre Romania pentru Republica Moldova in reconstructia caselor pentru sinistrati, in urma inundatiilor pe care le-am avut la Chisinau. In acest sens, eu tin sa multumesc domnului Presedinte, poporului roman pentru sprijinul pe care ni-l acorda intr-o perioada atat de complicata pe care o parcurgem. Mai mult decat atat, vreau sa va spun ca etapele pe care urmeaza sa le parcurgem in aceasta toamna in procesul nostru de integrare europeana, obtinerea foii de parcurs pentru regimul liberalizat de vize, inceperea negocierilor pentru obtinerea regimului comertului liber aprofundat cu Uniunea Europeana, necesita suportul direct al tuturor tarilor europene si, in mod special, asa cum s-a demonstrat pe parcurs, vocea Romaniei este foarte importanta pentru noi”, a declarat, la randul sau, Vlad Filat.

“Numai un detaliu, pentru ca nu vreau sa ramana dubii. Probabil stiti ca Romania s-a angajat in interiorul ajutorului nerambursabil oferit Republicii Moldova sa raspunda nevoilor de reconstructie a circa a 750 de case in Republica Moldova. Procedurile de achizitie s-au incheiat si speram ca incepand cu data de 24 materialele de constructie sa inceapa sa fie transportate in Republica Moldova (…) Este vorba de cele 25 de milioane de euro pe care anul acesta Guvernul Romaniei s-a angajat sa le puna la dispozitia Guvernului Republicii Moldova. Daca discutam despre materiale, sunt toate materialele necesare constructiei unei case. Nu sunt un specialist, dar va pot spune cu certitudine ca se va trimite ciment, fier beton, BCA, boltari, usi, tabla pentru acoperisuri. Nu stiu daca si cuie, dar toate materialele care sunt necesare constructiei unei case”, a mai declarat presedintele Romaniei.
Premierul Filat a tinut sa multumeasca: “Meritul este cel al poporului roman, si eu inca o data vreau sa multumesc, in numele Guvernului, in numele cetatenilor Republicii Moldova, poporului roman pentru acest sprijin. Iar noi, politicienii, nu facem decat sa administram aceasta vointa si disponibilitatea poporului roman, care ne ajuta”.

 

 

Ca sa nu aveti niciun dubiu, acesti bani sunt din taxele cetatenilor romani. Nu ii da din buzunar nici Basescu, nici Boc, nici nimeni altcineva, decat taxe ale poporului roman. Deci, este un sprijin acordat de romani catre romanii de dincolo de Prut, cetateni ai Republicii Moldova”, a completat Traian Basescu.

Fiind intrebat de un jurnalist de ce s-a intalnit doar cu doi dintre liderii Aliantei pentru Integrare Europeana, aflata la guvernare la Chisinau, Traian Basescu a raspuns: De ce credeti ca m-am intalnit numai cu doi?”

UPDATE 13.50: Traian Basescu, intrebat despre interesele Romaniei fata de Transnistria: „Romania are interesul ca Republica Moldova sa isi redobandeasca integritatea teritoriala, iar interesul nostru este legat de lucrurile in care credem. Credem ca niciunui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu„.

UPDATE 13.40: Intalnirea a luat sfarsit. Potrivit lui Traian Basescu, printre temele discutate s-a aflat si parcursul european al Republicii Moldova. Vom reveni cu amanunte.

UPDATE joi 12.50: Presa a avut acces la intalnirea dintre Vald Filat si Traian Basescu doar pentru momentele protocolare. „Domnule prim-ministru, va multumesc pentru vizita pe care o faceti la Iasi. Va multumesc pentru ocazia de a ne intalni. Avem lucrurile care tin de inundatie, ce trebuie clarificate si … sa vedem ce putem face mai departe”, i s-a dresat Traian Basescu lui Vlad Filat. La randul sau, acesta i-a multumit presedintelui Romaniei. In continuare, presa a fost invitata sa paraseasca sala.

UPDATE joi 12.27: Traian Basescu a ajuns la Prefectura Iasi, unde are loc intalnirea. Seful statului a refuzat sa faca declaratii presei.

 

 

—-

Premierul Vlad Filat, care a plecat miercuri, impreuna cu familia sa, intr-o vacanta de trei zile in Grecia, isi va intrerupe concediul, pentru a avea joi, la Iasi, o intrevedere cu presedintele Romaniei, anunta presa de la Chisinau. Intalnirea vine la mai putin o saptamana dupa ce Traian Basescu a avut discutii cu presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la malul Marii Negre. Noi nu ne vom amesteca in deciziile politice a partidelor din Republica Moldova. Ce va pot spune insa legat de sperantele noastre…. este ca ne-am dori o prezenta a Aliantei la guvernare si dupa alegerile prezidentiale legislative, pentru ca Alianta a fost singura care a dat sanse Republicii Moldova sa inceapa un drum catre integrarea europeana si o sa va aduc cateva argumente. In timpul guvernarii comunistilor nu a fost posibila negocierea noului acord de asociere la Uniunea Europeana. Iata ca in 15 ianuarie a inceput negocierea acestui acord. Speram ca pana ala sfarsitul anului acordul sa fie adoptat… pe 15 iunie au inceput negocierile pentru… regimul de vize intre Republica Moldova si Uniunea Europeana, speram ca pana la sfarsitul anului si Romania sustine toate aceste actiuni si mai avem parteneri si Polonia in aceasta sustinere, deci speram ca pana la sfarsitul anului Republica Moldova sa inceapa negocierea unui acordat consolidat de liber schimb cu Uniunea Europeana. Sunt pasi pe care si Romania i-a traversat, i-a avut in anii ’90. Sunt semnele drumului catre Uniunea Europeana. Alianta poate fi acel pilon care sa dea o sansa Republicii Moldova sa fie acceptata de Uniunea Europeana ca perspectiva de integrare in pachetul cu tarile balcanilor de vest. De aceea noi ne-am dori ca Alianta sa continue”, a declarat vineri Traian Basescu, in timpul unui interviu acordat Hotnews.ro. In acelasi interviu, Mihai Ghimpu a sustinut, la randul sau, ca „Alianta exista, nimeni nu a anuntat ca o paraseste, iar Alianta functioneaza si va functiona. Vreau sa spun ca Republica Moldova nu are viitor fara AIE. Alianta va fi refacuta si dupa alegeri”. De asemenea, miercuri, aflat intr-o vizita in teritoriu, Ghimpu a spus: “Doresc sa mergem cu pasi fermi in directia implementarii reformelor initiate de Alianta pentru Integrare Europeana, dar succesul acestor modernizari depinde foarte mult de pozitia consolidata si sustinerea intregii societati”.

Intalnire ad-hoc in plin razboi diplomatic cu Rusia

Modul brusc in care s-a decis intalnirea cu Vlad Filat ridica semne de intrebare, mai ales ca, in ultimele zile, intre Romania si Federatia Rusa a izbucnit un scandal diplomatic larg mediatizat de presa internationala, care a si emis teorii legate de nemultumirea Moscovei pentru ca Bucurestiul sutine fatis guvernarea democratica de la Chisinau si orientarea sa pro-europeana. De asemenea, Federatia Rusa nu poate sa uite ca Romania, in Strategia de Aparare aprobata de CSAT sustine: “Stationarea trupelor Federatiei Ruse in regiunea separatista transnistreana din Republica Moldova reprezinta o amenintare la adresa securitatii nationale a Romaniei”.

„Republica Moldova reprezinta un caz aparte ce beneficiaza de un interes special din partea Romaniei si de sustinere in vederea integrarii in familia europeana. Prin aderarea Republicii Moldova la spatiul comun european vor putea fi eliminate ultimele bariere care au separat o natiune. De asemenea, vor fi create premisele pentru extinderea spatiului de securitate si prosperitate in vecinatatea estica a Europei si solutionarea conflictului transnistrean, in conformitate cu principiile de drept international si angajamentele luate de catre toate partile implicate. Stationarea unor trupe straine, fara acordul tarii gazda, in apropierea granitelor Romaniei constituie o amenintare la adresa securitatii nationale, din acest motiv tara noastra intelege sa continue sa se implice activ in promovarea unei solutii care sa vizeze demilitarizarea regiunii, prin retragerea trupelor si a armamentelor stationate ilegal”, scrie in Strategia de Aparare.

Discutii pe tema ajutoarelor?

Potrivit publicatiilor de la Chisinau, care citeaza serviciului de presa al Guvernului, premierul Vlad Filat a plecat, impreuna cu familia sa, intr-o vacanta de trei zile in Grecia. Zilele trecute, premierul Filat mentionase ca va avea o mica vacanta in curand, pentru ca „a promis familiei”. Anterior, guvernantii au declarat ca vor renunta in acest an la vacanta, in legatura cu situatia critica din tara, in urma inundatiilor care au afectat mai multe raioane ale Republicii Moldova, scrie Jurnal.md. Potrivit unor surse din cadrul Guvernului, citate de publicatia mentionata, premierul urmeaza sa discute cu presedintele roman despre ajutorul pe care urmeaza sa-l acorde Romania pentru sinistrati. Este vorba de cele 500 de TIR-uri cu materiale de constructie, care urmeaza sa ajunga in Republica Moldova.

Autoritatile vamale de pe amble maluri ale Prutului fac pregatiri pentru asigurarea unui coridor verde pentru cele aproximativ 500 de TIR-uri ce urmeaza sa transporte materialele pentru constructia caselor celor care au avut se suferit in urma inundatiilor din Basarabia. Ajutorul reprezinta o parte din grantul de 100 de milioane de euro, pe care autoritatile de la Bucuresti au anuntat ca il ofera celor de la Chisinau pentru perioada 2009 – 2013. In cadrul sedintei Comisiei pentru lichidarea consecintelor inundatiilor, premierul Vlad Filat a cerut pregatirea din timp pentru receptionarea ajutorului sub forma de materiale de constructie. La randul sau, ministrul Constructiilor si Dezvoltarii Regionale, Marcel Raducan, a declarat ca spatiul pentru stocarea acestor materiale de constructie a fost deja identificat, fiind vorba atat de spatii inchise, cat si de spatii in aer liber, dar care sunt ingradite si pazite.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult