Acasa InternationalBasarabia Investitorii străini ezită să vină în Republica Moldova

Investitorii străini ezită să vină în Republica Moldova

scris de Ziua Veche
3 afisari

.Oamenii de afaceri străini sunt încă reticenţi când vine vorba să-și investească banii în Republica Moldova. În prima jumătate a acestui an, investiţiile străine au constituit 148,08 de milioane de dolari SUA, în scădere cu 10,6 milioane de dolari SUA faţă de anul trecut, arată un raport publicat de Banca Naţională a Moldovei, citat de Jurnal.md.


Volumul total al investiţiilor străine directe în economia moldovenească constituia după prima jumătate a acestui an 2,7 miliarde de dolari SUA, mai puţin cu 88,7 milioane de dolari SUA faţă de nivelul de la finele anului 2009. Cele mai atractive ramuri pentru investiţii rămân activităţile financiare – cu o cotă de circa 26 la sută. Urmează industria prelucrătoare, comerţul și serviciile cu peste 20 la sută. Cele mai puţin atractive pentru investitorii străini sunt agricultura şi construcţiile (0,9%).

Mai mult de jumătate din investiţiile străine acumulate în economia naţională provin din statele Uniunii Europene, 12,5 la sută, din CSI, iar peste 35 la sută din alte ţări. Cele mai mari investiţii în sectorul bancar le-au făcut iinvestitorii din Italia – circa 49 milioane de dolari SUA, pe locul doi cu circa 44 milioane de dolari SUA se află investitorii din România, după care urmează Franţa cu circa 33 milioane de dolari, Austria – circa 19 milioane de dolari, Germania – 14 milioane de dolari şi Rusia – cu aproximativ 10 milioane de dolari.

Rusia este lider la investiţii în alte sectoare – cu circa 160 milioane de dolari, după care urmează Cipru cu – 129 milioane de dolari. Urmează SUA şi Germania cu câte 116-117 de milioane de dolari, Olanda – 95 milioane de dolari, Italia – 77 milioane de dolari şi România – 63 milioane de dolari, Ucraina – 40 milioane de dolari.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult