Acasa InternationalBasarabia Jerzy Buzek la Chisinau: UE sustine in continuare R.Moldova si saluta orientarea sa europeana

Jerzy Buzek la Chisinau: UE sustine in continuare R.Moldova si saluta orientarea sa europeana

scris de Ziua Veche
33 Afisari

.Stadiul actual al relaţiilor de colaborare dintre Republicii Moldova şi Uniunea Europeană şi perspectivele dezvoltării acestora au fost discutate vineri, în cadrul întrevederii preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European, aflat într-o vizită oficială la Chişinău.


Înaintea vizitei la Chişinău, Preşedintele Parlamentului European a declarat că este bucuros să viziteze Republica Moldova cu un mesaj de solidaritate şi sprijin. „În doar un an, ţara a înregistrat progrese impresionante pe calea sa europeană. Vreau să încurajez Republica Moldova să rămână fermă pe această poziţie”, a menţionat Jeryz Buzek. „În cadrul vizitei mele vreau să arăt sprijinul continuu acordat de UE pentru Republica Moldova şi cetăţenilor săi în această perioadă importantă şi aprobarea noastră deplină a agendei de reforme europene, pe care Moldova a continut-o în mod activ pe parcursul ultimului an. Vreau să încurajez stabilitatea politică în ţară, să susţin unitatea dintre liderii politici şi să-i încurajez să găsească în cele din urmă o soluţie pentru impasul constituţional şi instituţional. Moldova are potenţialul de a deveni o naţiune modernă şi prosperă, unde tinerii îşi pot realiza visele în ţara lor de origine şi nu căutându-şi norocul în străinătate”, a accentuat Preşedintele Parlamentului European înaintea vizitei la Chişinău.

 

Este simbolic faptul că vizita Preşedintelui Parlamentului European în Republica Moldova se produce chiar în ziua în care este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Este un semnal încurajator pentru Republica Moldova din partea unei instituţii europene care promovează drepturile omului, libertatea şi democraţia în întreaga lume şi reprezintă un semn clar că cetăţenii noştri vor trăi în libertate, în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale” a declarat preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova, în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute împreună cu Jerzy Buzek. Preşedintele Mihai Ghimpu a salutat prezenţa în Republica Moldova a înaltului oficial european, mulţumind pentru sprijinul constant de care se bucură statul din partea Uniunii Europene. „Republica Moldova îşi doreşte foarte mult să facă parte cât mai curând din marea familie europeană şi ştim că acest lucru depinde foarte mult de noi, de reformele pe care le vom implementa şi de progresele înregistrate”, a menţionat Ghimpu.

Mihai Ghimpu s-a referit şi la realizările Alianţei pentru Integrare Europeană pe parcursul unui an de guvernare, subliniind că se impune continuitate în acţiunile autorităţilor pentru a asigura un viitor european cetăţenilor. „Republica Moldova are nevoie în acest moment de două alianţe: Alianţa pentru Integrare Europeană şi Uniunea Europeană. În numele acestor două alianţe şi împreună trebuie să mergem până vom deveni membri ai UE”, a specificat Mihai Ghimpu.

La rândul său, preşedintele Parlamentului European a menţionat că Uniunea Europeană îşi asumă angajamentul să susţină şi în continuare Republica Moldova şi salută vectorul european al ţării noastre. Totodată, Jerzy Buzek a menţionat că Republica Moldova a înregistrat progrese impresionante pe calea sa europeană, perioada de guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană fiind apreciată drept o mare realizare. „A fost un succes nu doar al guvernării, ci şi al Parlamentului, al Preşedintelui Parlamentului, care a condus Republica Moldova spre un statut de ţară mai bine guvernată şi care a reuşit să depăşească problemele care există în toată lumea de natură economică”, a mai specificat Jerzy Buzek.

De asemenea, Jerzy Buzek a accentuat că a venit la Chişinău, dând curs invitaţiei Preşedintelui Mihai Ghimpu, adresată în timpul vizitei la Bruxelles, pentru a transmite un mesaj de solidaritate şi sprijin în această perioadă crucială pentru Republica Moldova. „Republica Moldova trebuie să rămână pe drumul european pe care l-a ales, acest fapt fiind de o importanţă deosebită atât pentru UE, cât şi pentru cetăţenii Republicii Moldova. Republica Moldova nu este singură, aveţi sprijinul continuu al UE, dar alegerea în legătură cu viitorul dorit vă aparţine”, a specificat Jerzy Buzek.

Înaltul oficial a menţionat că Uniunea Europeană îşi doreşte relaţii durabile şi în continuare cu Republica Moldova pentru a apropia ţara noastră de standardele europene şi a asigura un viitor mai bun pentru cetăţenii noştri. Stabilitatea, unitatea şi continuitatea sunt cele mai importante elemente pentru viitorul Republicii Moldova şi pentru relaţiile noastre de colaborare, a precizat Jerzy Buzek. 

Republica Moldova este un model de succes în cadrul Parteneriatului Estic” 

.Prim-ministrul Vlad Filat a avut şi el vineri o întrevedere cu Jerzy Buzek. Premierul a menţionat că, în ultimul an, la Chişinău au fost reprezentanţi de vază practic din toate grupurile politice ale Parlamentului European. „Aceasta demonstrează atenţia acordată de Legislativul european Republicii Moldova. Ţara noastră este tot mai des prezentă pe agenda Parlamentului European şi vreau să exprim gratitudine Parlamentului European şi dlui Jerzy Buzek personal pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană”, a spus prim-ministrul. În context, premierul a apreciat Rezoluţia Parlamentului European din 21 octombrie 2010 privind reformele realizate şi evoluţia situaţiei din R.Moldova, care, ţinînd cont de importanţa pe care o are Parlamentul European după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, poate însemna că această rezoluţie a fost o anticipare a Concluziilor pentru Moldova ale Consiliului pentru Afaceri Externe din 25 octombrie 2010. Concluziile de referinţă conţin o serie de prevederi importante pentru Moldova, inclusiv adresarea Consiliului UE către Comisia Europeană în vederea elaborării Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Premierul a mai menţionat că Republica Moldova este în proces de implementare a recomandărilor-cheie ale Comisiei Europene pe marginea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu UE. Totodată, Vlad Filat a remarcat activitatea şi prezenţa misiunii observatorilor electorali ai Parlamentului European la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, dar şi susţinerea Parlamentului European pentru consolidarea democraţiei în RM, exprimată prin apelul la dialog între forţele care au acces în Parlament în vederea depăşirii crizei politice.

Oficialii au apreciat solidar dinamica pozitivă a Dialogului UE-Moldova în toate domeniile de cooperare. Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a menţionat că constatările observatorilor europeni demonstrează că alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, din 28 noiembrie curent, au fost libere şi transparente. „Vă felicit cu acest succes şi cu rezultatul obţinut în cadrul alegerilor”, a spus Jerzy Buzek. Oficialul a apreciat că anul 2010 a fost unul de succes pentru Republica Moldova, pentru promovarea valorilor democratice şi reformelor, avînd susţinerea deplină a partenerilor de dezvoltare. Jerzy Buzek a confirmat că Parlamentul European este dispus să acorde sprijin şi în continuare Republicii Moldova. În acest sens a fost aprobată şi decizia privind acordarea asistenţei macro-financiare pentru Republica Moldova în valoare de 90 milioane de euro, precum şi examinată posibilitatea acordării asistenţei în valoare de 100 mln de euro prin proiectele politicii regionale.

Preşedintele Parlamentului European a menţionat că Republica Moldova este un model de succes în cadrul Parteneriatului Estic. De asemenea, Jerzy Buzek a accentuat că a venit la Chişinău pentru a transmite un mesaj de solidaritate în această perioadă crucială pentru Republica Moldova. Totodată, s-a accentuat că alegerea aparţine cetăţenilor ţării. „Cetăţenii tuturor ţărilor europene cred în aceleaşi valori: democraţie, economie de piaţă liberă, susţinerea socială a celor care au nevoie, lucrul pe care putem construi o bază pentru un viitor prosper”, a declarat Preşedintele Parlamentului European. Oficialul a menţionat că Uniunea Europeană îşi doreşte relaţii apropiate cu RM şi este interesată în asigurarea stabilităţii şi dezvoltarea unei cooperări multilaterale cu R.Moldova. 

Radoslaw Sikorski şi Carl Bildt 

.Joi preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a avut o întrevedere cu miniştrii afacerilor externe ai Poloniei şi Suediei, Radoslaw Sikorski şi Carl Bild. Potrivit lui Radoslaw Sikorski, Republica Moldova este ţara pe care Uniunea Europeană doreşte s-o susţină foarte mult în parcursul ei european, drept confirmare fiind şi cele circa 2,6 mliarde de dolari acordate R.Moldova: „Această susţinere poate fi valorificată rapid şi eficient de o guvernare care are drept priorităţi dezvoltarea multilaterală a Republicii Moldova şi integrarea ei în familia statelor europene”, a accentuat şeful diplomaţiei poloneze.

La rândul său, Carl Bildt a susţinut poziţia colegului său din Polonia, menţionînd că depăşirea cît mai rapidă a crizei politice şi menţinerea parcursului european al R.Moldova va constitui un semnal clar pentru Uniunea Europeană că obiectivele declarate acum un an rămîn a fi prioritare pentru Republica Moldova şi în continuare. Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu a declarat că obiectivele de lichidare a sărăciei, integrare europeană, implementare a reformelor şi altele rămîn actuale şi în continuare.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS