Acasa InternationalBasarabia John McCain vine la Chişinău

John McCain vine la Chişinău

scris de M. BÂTCĂ
10 afisari

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, se va întâlni duminică, la Chişinău, în jurul orei 14.30, cu senatorul american John McCain, contracandidatul republican al lui Barack Obama la ultimele alegeri prezidenţiale din SUA.

John McCain (foto itbegsthequestion.com)

John McCain (foto itbegsthequestion.com)

Vineri, premierul Vlad Filat a avut o întrevedere cu senatorul american, în cadrul Galei de decernare a Premiului pentru Libertate, care a avut loc la Wrocklaw, Polonia. Filat i-a mulţumit oficialului american pentru că a acceptat invitaţia de a vizita Republica Moldova. Potrivit declaraţiilor prim-ministrului dela Chişinău, această vizită este importantă pentru R. Moldova, care “a ales calea democraţiei, reformelor şi integrării europene”. La rândul său, senatorul a McCain a mulţumit pentru invitaţie, precizând că R. Moldova este o ţară cu un parcurs deosebit, fapt ce o face interesantă şi atractivă. Vineri, in Polonia, Vlad Filat şi John McCain au primit Premiul pentru Libertate acordat anual de Consiliul Atlantic al Statelor Unite ale Americii.

Comuniştii acuză imixtiuni în afacerile interne

Potrivit unui comunicat al PCRM, “Partidul Comuniştilor a recepţionat o solicitare cu privire la eventuala întrevedere a ex-candidatului pentru funcţia de Preşedinte al SUA, senatorului John McCain cu Preşedintele Partidului Comuniştilor Dl. Vladimir Voronin, dar şi un grup de deputaţi din partea PCRM. Preşedintele Partidului Comuniştilor, la fel ca şi deputaţii fracţiunii parlamentare a PCRM nu consideră de cuviinţă să participe la întervederi cu senatorul McCain”.

În primul rând, însăşi vizita Dlui John McCain în ţara noastră în timpul campaniei electorale este, cu certitudine, o imixtiune gravă în afacerile interne ale Republicii Moldova (VEZI AICI ce face MOSCOVA), în procesul democratic de exprimare a opţiunilor politice. În al doilea rând, tuturor le este foarte bine cunoscută atitudinea senatorului McCain faţă de Republica Moldova. Ultimii ani, la fel ca şi ultimile luni de guvernare proastă a regimului actual din Moldova, sunt exclusiv calificate de acesta ca fiind excelente. Domnul McCain consideră că guvernarea reformatoare şi progresivă ‘duce lupta cu forţele interne şi externe, care doresc să reîntoarcă ţara în întuneric’. Doar această singură expresie este suficientă pentru a înţelege care anume forţe interne şi externe au adus Moldova în realitate în întuneric şi nu-i permit să iasă din acesta. Este evident, că Partidul Comuniştilor nu poate avea o agendă comună cu astfel de forţe”, precizează PCRM, sprijinit făţiş de Moscova.

1 comentariu

YAAKOV 11-06-2011 - 22:59

Este cu un picior in groapa si vrea sa nu dea coltul pana nu vede si aceasta tarisoara, eventual sa ia pe cotor o fofo de moldoveanca.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult