
De asemenea, potrivit agenţiei Moldpres, Mihai Ghimpu a ţinut să accentueze că Partidul Liberal îşi va lansa campania electorală duminică, la Cetatea Soroca, locaţia fiind aleasă de membrii partidului. Preşedintele Ghimpu a adăugat că mesajul principal în campanie va fi „schimbările până la capăt” şi se va pune accent pe continuarea reformelor începute. „Noi ne asumăm ca, în viitorul Parlament, să muncim pentru a apropia condiţiile de trai din localităţile rurale cel puţin de cele de la oraş”. Preşedintele PL a mai spus că va fi vorba despre cheltuieli modeste în campania electorală, chiar dacă CEC a stabilit că partidele pot folosi până la 23 de milioane de lei (n.r. – circa 1.405.335 euro) în campanie, principalul concurent electoral fiind PCRM. „Toţi membrii AIE sunt concurenţi electorali, dar nimeni nu poate concura cu ideile PL”, a accentuat Mihai Ghimpu.
Corina Fusu, vicepreşedintele PL, a declarat că cererea de aderare a fost depusă acum trei ani, iar aderarea a fost decisă în cadrul celui de-al XXXI-lea Congres al ELDR, care s-a desfăşurat în perioada 13-15 octombrie la Helsinki, Finlanda. „Din ELDR fac parte 58 partide liberale din toată Europa. Partidul are 75 de deputaţi în Parlamentul European şi opt comisari europeni, dar şi patru şefi de state”, a spus Fusu. Membru al ELDR este şi Alianţa Moldova Noastră, notează Moldpres.
În perioada 13-15 octombrie curent, la Helsinki, Finlanda, s-a desfăşurat cel de-al XXXI-lea Congres al Partidului European Liberal Democrat şi Reformator (ELDR), la care Partidul Liberal a fost reprezentat de vicepreşedintele partidului Corina Fusu. “Schimbările demografice – deschiderea unor noi orizonturi” a fost tema Congresului ELDR din acest an. Congresul ELDR constituie evenimentul anual principal organizat de Partidul ELDR în diferite capitale europene şi care reuneşte lideri liberali europeni, preşedinţi de partide, deputaţi naţionali şi europeni, comisari europeni, miniştri şi prim-miniştri liberali.
La Congresul din acest an au participat personalităţi politice marcante din Europa, cum ar fi Mari Kiiniemi, Prim-Ministru al Finlandei, Annemie Neyts Uyttebroeck, Preşedinta ELDR, Hans van Baalen, Preşedintele Liberalei Internaţionale (LI), Guy Verhofstadt, Preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE) din Parlamentul European, Olli Rehn, Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, alte personalităţi.
Pe data de 15 octombrie, Consiliul ELDR, constituit din peste 100 delegaţi liberali europeni, a audiat două partide liberale, candidate la calitatea de membru cu drepturi depline al ELDR – Partidul “Libertate şi Solidaritate” din Slovacia şi Partidul Liberal din Republica Moldova.
Vicepreşedinta Corina Fusu a făcut o prezentare a PL de la constituire până în prezent cu toate reuşitele şi performanţele partidului din această perioadă, despre priorităţile şi obiectivele PL, despre programul electoral pentru alegerile din 28 noiembrie 2010. Delegaţii au adresat întrebări referitor la viziunea PL despre retragerea Armatei Federaţiei Ruse de pe teritoriul RM şi rezolvarea conflictului transnistrean, despre viitorul Alianţei pentru Integrare Europeană, despre asigurarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.
Liberalii din Marea Britanie, Germania şi România au venit cu mesaje de sprijin la adresa PL, remarcând ascensiunea remarcabilă şi rezultatele bune în promovarea reformelor europene atât în ce priveşte administrarea Municipiului Chişinău, cât şi la nivel de Preşedinţie, Parlament şi Guvern. Cu majoritatea absolută de voturi Partidul Liberal a fost acceptat în ELDR.
Consiliul ELDR a votat, de asemenea, mai multe rezoluţii, printre care cele cu privire la: “Independenţa Kosovo”, “Relaţiile între UE şi Rusia”, “Viitorul european al Balcanilor Occidentali”, „Afganistan: transfer de responsabilităţi şi de putere”, “Răspunsurile liberale la provocările schimbărilor demografice”, “Romii în Europa” ş.a. Graham Watson din Marea Britanie, Dick Roche din Irlanda şi Vesna Pusic din Croaţia au fost aleşi vicepreşedinţi ELDR, pe lângă alţii patru care îşi continuă mandatul.
ELDR promovează valorile liberale şi democratice în Europa, pledând pentru principiile libertăţii în politică, economie şi alte domenii din societate. ELDR se bucură de o popularitate în creştere în Europa, cu o ascendenţă a numărului de ţări aderente, precum şi a ponderii partidelor liberale pe întregul continent. ELDR este condus de Annemie Neyts-Uyttebroek şi un Birou din şapte vicepreşedinţi. Din ELDR fac parte 58 de partide liberale din toată Europa. În Parlamentul European ELDR are 75 de deputaţi, care fac parte din grupul ALDE condus de Guy Verhofstadt. ALDE este al treilea grup după pondere în Parlamentul European. 43 la sută din deputaţii ELDR sunt femei. Pentru comparaţie, în Parlamentul European, doar 35 la sută din deputaţi sunt femei.