
Duminică, la Palatul Naţional, s-au desfăşurat lucrările celui de-al III-lea Congres al Partidului Liberal. Liberalii au adoptat noul program PL şi cîteva rezoluţii cu privire la politicile economice, combaterea corupţiei, susţinerea şi promovarea tineretului şi condamnarea comunismului. Noul Program al Partidului Liberal este un ansamblu de măsuri şi politici în domeniile vieţii politice, economice şi sociale. Acestea vor asigura Republicii Moldova o dezvoltare în concordanţă cu valorile liberale – libertatea individuală, respectul faţă de om şi faţă de familie, egalitatea şanselor, proprietatea privată, piaţa liberă concurenţială, spiritul întreprinzător, coeziunea economică şi socială. Respectivele politici vizează: reforma constituţională, prevenirea şi combaterea corupţiei, libertatea economică şi concurenţa liberă, libertatea de exprimare şi independenţa reală a mediilor de informare, reorganizarea administrativ-teritorială şi cea a administraţiei publice, dezvoltarea sectorului privat, rolul statului în economie, măsurile bugetar-fiscale.
La congresul Partidului Liberal nu au fost formulate viziuni cu privire la disponibilitatea partidului de a merge în alianţă cu oricare alt partid în apropiatele alegeri parlamentare. Vorbitorii la congres ai insistat asupra victoriei în alegerile parlamentare preconizate pentru noiembrie. Principalul adversar al PL sunt comuniştii, despre care Mihai Ghimpu a declarat că nu se vor mai întoarce niciodată la putere în R. Moldova. Congresul a adoptat, de asemenea, şi cîteva rezoluţii. Una din ele – „Rezoluţia privind susţinerea şi promovarea tineretului” include, între altele, următoarele acţiuni: încurajarea implicării tinerilor în viaţa publică, inclusiv în politică, şi promovarea lor în funcţii executive; tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de maltratarea tinerilor după evenimentele din 7 aprilie 2009; organizarea acţiunilor şi campaniilor de orientare profesională a tinerilor; perfecţionarea cadrului normativ în domeniul politicilor de tineret, inclusiv adoptarea unei noi Legi cu privire la tineret.
Rezoluţia cu privire la condamnarea comunismului include, printre altele, următoarele prevederi: înfiinţarea Muzeului Memoriei Victimelor Regimului Totalitar Comunist şi al Rezistenţei Antisovietice şi Anticomuniste, cu sediul în actuala închisoare din mun. Chişinău, înfiinţarea Institutului Naţional de Studiere a Istoriei Regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova, inaugurarea Complexului Memorial al victimelor regimului totalitar comunist în perimetrul din faţa Gării Feroviare din mun. Chişinău şi ridicarea unui monument în memoria victimelor regimului totalitar comunist şi a participanţilor la lupta de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă în Piaţa Mării Adunări Naţionale din Chişinău.