Acasa InternationalBasarabia Mihai Ghimpu, incoltit de Moscova si de slugile ei de la Chisinau. Bucurestiul tace

Mihai Ghimpu, incoltit de Moscova si de slugile ei de la Chisinau. Bucurestiul tace

scris de Ziua Veche
2 afisari

.„De ce trebuie noi sa trecem peste tragedia noastra, iar calaii sa se mandreasca de ceea ce au facut?”. Sunt cuvintele presedintelui interimar al Republicii Moldova, cuvinte rostite pe 28 iunie, pe care a decretat-o Ziua ocupatiei sovietice. Actiunea curajoasa si justa a lui Ghimpu a scos din minti Moscova, care si-a asmutit imediat slugile de la Chisinau. Daca atacurile lui Voronin pot fi considerate “normale”, iar cele ale lui Lupu si Urechean erau previzibile, mai grav este ca la sleahta de latrai s-a pripasit si Vlad Filat, care se multumeste, deocamdata, doar sa maraie.Pe langa actiunile de la Chisinau, Kremlinul si-a intensificat atacurile si in presa moscovita, dar si in Legislativ, la care se poate adauga si reactia ministerului de Externe, care numai diplomatica nu poate fi catalogata. Intre timp, Bucurestiul tace malc. Executivul are o scuza, pentru ca are de gestionat situatia economica grava si, mai nou, inundatiile devastatoare. In schimb, Parlamentul si Presedintia ar fi putut sa dea macar un semnal de sprijin sau incurajare.  


 

 

Ghimpu, pus la zid in Duma de stat 

Duma de stat (n.red. – camera inferioara a parlamentului rus) a discutat si acuzat miercuri decretul semnat de presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, prin care ziua de 28 iunie 1940 a fost declarata Zi a ocupatiei sovietice, informeaza Jurnal.md. Propunerea de a include acest subiect pe agenda dezbaterilor a fost inaintata de presedintele Comisiei pentru Comunitatea Statelor Independente din forul legislativ rus, Alexei Ostrovski, si a fost aprobata de deputatii prezenti la sedinta de plen.
„Consider ca nu avem dreptul moral sa trecem cu vederea aceasta decizie criminala, indreptata nu doar impotriva Rusiei si a Moldovei, dar si a comunitatii internationale, pentru ca ea continua, inca o data, logica celor care falsifica istoria, care reexamineaza rezultatele celui de-al Doilea Razboi Mondial”, a spus deputatul rus.
Potrivit Interfax, citata de Unimedia.md, initiativa lui Ostrovski a fost votata in unanimitate. In declaratia plina de acuzatii se precizeaza: „Este un act planificat al unei campanii politice, indreptat impotriva relatiilor moldo-ruse, o incercare directa de denaturare a istoriei mondiale, dar si de a indreptati politica falimentara a autoritatilor R. Moldova.” In documentul autoritatilor ruse se mai mentioneaza ca decizia presedintelui R. Moldova aduce o lovitura si „posibilitatilor de solutonare a conflictului transnistrean”. 

 

Santajul vinului 

 

Si pentru ca sa arate ca nu glumeste, Rusia recurge din nou la tipul sau preferat de santaj, atunci cand vine vorba de Basarabia: vinurile. „Rospotrebnadzor” a declarat din nou ca este necesar sa fie inasprit controlul calitatii vinurilor din Moldova, informeaza Interfax. Anterior, serviciile sanitare au depistat ca vinurile din Moldova nu indeplinesc cerintele de siguranta si calitate. „Aceasta situatie ilustreaza faptul ca guvernul Republicii Moldova nu are aptitudinea de a asigura stabilitatea furnizarilor de vin in Rusia si ca trebuie sa ia masuri suplimentare in vederea controlului calitatii vinurilor exportate”, a spus intr-o declaratie „Rospotrebnadzor”.

 

Itar-Tass reia tezele staliniste

 

„Potrivit expertilor, noile disensiuni politice reprezinta o continuare a sentimentelor pro si antiromanesti care au divizat Republica Moldova cu mult timp in urma. Mihai Ghimpu, cunoscut pentru sentimentele radicale proromanesti, pledeaza pentru unirea Republicii Moldova cu Romania „, comenteaza Itar-Tass, citata de Mediafax.

„Comunistii moldoveni, democratii si liberal-democratii afirma ca astfel de sentimente proromanesti la nivelul cel mai inalt al conducerii statului ii priveaza pe moldoveni de identitatea nationala. Natiunea moldoveana a existat mai mult timp decat cea romana si are profunde radacini istorice”, noteaza Itar-Tass, folosindu-se de una dintre tezele staliniste inca dragi Kremlinului.

  

Decretul care restabileste adevarul istoric

 

Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a cerut Rusiei sa-si retraga trupele si munitia din regiunea transnistreana printr-un decret prezidential semnat pe 24 iunie. Prin acest Decret, presedintele basarabean a declarat ziua de 28 iunie zi de comemorare a ocupatiei sovietice. “Federatia Rusa, in calitate de succesor de drept al URSS, trebuie sa-si retraga neconditionat, urgent si transparent trupele si armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus presedintele interimar Ghimpu. El a declarat ca angajamentul de la summitul OSCE de la Instanbul din 1999, cu privire la retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova este asumat de Rusia in fata institutiilor internationale. De asemenea, potrivit Decretului prezidential, anual, pe 28 iunie, zi vor fi coborate in berna drapelele de stat in toate localitatile republicii, se vor depune flori la mormintele, monumentele si memorialele victimelor ocupatiei sovietice ale regimului comunist totalitar.

 

Izolat si atacat de “aliati”

 

Decizia luata de Mihai Ghimpu nu a ramas fara ecou in Basarabia, atragand critici atat din partea colegilor din coalitia de guvernare, cat si din partea opozitiei comuniste, care i-a cerut demisia. Alianta pentru Integrare Europeana s-a intrunit in sedinta, sambata, in absenta reprezentantilor Partidului Liberal. La sedinta s-a prezentat liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, liderul de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, si presedintele partidului, Marian Lupu, precum si presedintele Aliantei Moldova Noastra, Serafim Urechean. Cei trei lideri ai AIE au ajuns la o concluzie comuna fata de decretul lui Ghimpu, dand de inteles ca decretul nu este constitutional si spera ca acesta va fi anulat de Curtea Constitutionala.

Reactia lui Mihai Ghimpu a fost ferma: “Nu am de gand sa anulez decretul cu privire la 28 iunie”. „Nu am de gand sa anulez decretul cu privire la 28 iunie pentru ca asa vrea Voronin sau altii, care incearca sa ascunda adevarul”, a mentionat presedintele interimar.
De asemenea, Ghimpu si-a criticat colegii de Alianta. „Daca suntem parte componenta a AIE nu inseamna ca Partidul Liberal trebuie sa alerge si sa faca asa cum vor ei. La Moscova du-te, flori depune, acorduri nu semna ca nu le place, o limba nu asa se numeste… Mai bine ar tacea ca mine”, a precizat Ghimpu.

  

Ghimpu: Cineva isi inchipuie ca trebuie sa fiu doar o papusa

 

Atunci cand decide ceva Ghimpu toti sar. Cineva isi inchipuie ca trebuie sa fiu papusa acolo la presedintie. Chiar daca sunt interimar, am aceleasi prerogative ca si cum as fi fost ales”, a declarat presedintele Parlamentului, presedinte interimar, Mihai Ghimpu, citat de Jurnal.md.
Ghimpu a declarat, in cadrul unei emisiuni televizate, ca atunci cand se depuneau flori la Lenin toti taceau, dar cand a decretat ziua de 28 iunie – Zi a ocupatiei sovietice, toti au reactionat. „Nu-mi mai spuneti mie ca nu e timpul potrivit, ca divizam societatea. De parca decretul acesta a oprit viata pe pamant. Cred ca altii se gandesc la dividende electorale si nu Partidul Liberal. Au trecut 20 de ani si lumea trebuie sa stie adevarul. Toti trei ma strangeti la perete acuma”, le-a replicat Ghimpu colegilor sai din Alianta pentru Integrare Europeana (AIE).

 

Sleahta latrailor platiti de Moscova

 

Hoitar batran, Voronin nu putea sa rateze o asemenea ocazie si, simtind slabiciunea Aliantei de la guvernare, a iesit la rampa: “In 1918 Romania burgheza a cucerit aceste teritorii care nu i-au apartinut niciodata, de aceea in 1940, firesc, fortele sovietice au eliberat aceste teritorii. Acesta este adevarul istoric. Toate celelalte sunt speculatii”. Si a continuat sa isi recite lectia dictata de Kremlin: Basescu a baut prea mult whisky si i s-au nazarit 4 milioane de romani in Moldova”, Ghimpu si-a sincronizat decretul cu presedintele Romaniei (n.red. – Strategia Nationala de Aparare sustine ca prezenta trupelor rusesti in Transnistria este o amenintare la siguranta Romaniei).
Pe langa Vladimir Voronin, unul dintre cei mai aprigi dusmani ai decretului, dar si ai lui Ghimpu, este presedintele PD, Marian Lupu. Aparator inversunat al modovenismului si al limbii moldovenesti (n.red. – desi se exprima intr-o limba romana curata cu un accent mai degraba bucurestean), Lupu traieste cu frustrarea ca a fost propus de AIE pentru functia de presedinte, dar conjunctura politica nu i-a permis sa isi vada implinit visul.

„Evenimentele din ultima saptamana sunt o mare rusine pentru intreaga clasa politica. Prin aceste actiuni de exterma dreapta si exterma stanga societatea a fost polarizata prin impunerea unei agende false, a unor obiective sterile, care promoveaza interese inguste de partid”, a declarat presedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, joi, in Parlament, potrivit Vocea Basarabiei. „Comunistii i-au dat lui Ghimpu armele si instrumentele pe care acesta le utilizeaza abil pentru interese de partid”, a mai spus Lupu. „Comunistii doar mimeaza grija pe care o au fata de electorat. Ei trebuiau sa se manifeste in octombrie-decembrie 2009, cand urma sa fie votat presedintele tarii in Parlament. Atunci insa PCRM a procedat asemeni domnului Ghimpu, ghidandu-se de interese inguste de partid. Mihai Ghimpu a fost inscaunat in functie de comunisti. Anume comunistii i-au dat lui Ghimpu armele si instrumentele pe care acesta le utilizeaza abil pentru interese de partid”, a specificat Marian Lupu, citat de Jurnal.md.

Un alt membru al haitei asmutite asupra lui Ghimpu este politicianul hopa-mitica Serafim Urechean, liderul unei formatiuni care are mari sanse sa nu mai treaca pragul electoral la viitoarele alegeri. Facand ceea ce stie el mai bine, adica sa vada unde inclina balanta puterii, Urechean s-a avantat si el in declaratii, considerand ca Mihai Ghimpu trebuie sa plateasca pentru decretul sau “neconstitutional”. “AIE nu are de gand sa-l pedepseasca pe Mihai Ghimpu. Electoratul il va pedepsi”, mentiona sambata liderul Aliantei Moldova Noastra, Serafim Urechean.

 

Vlad Filat, romanul preferat de Putin 

Vlad Filat, “romanul cu cetatenie moldoveneasca”, asa cum s-a caracterizat, ar fi putut sa fie unul dintre aliatii lui Mihai Ghimpu, chiar daca asupra lui exista banuieli de colaborare cu serviciile secrete ruse. De fapt si cu cele romane. Cel putin aparent, setea de putere l-a facut sa isi schimbe treptat atitudinea si, dintr-un aparator al valorilor europene (n.red. – la care, la nivel declarativ, nu a renuntat), s-a transformat intr-un “bun prieten” al premierului Vladimir Putin, pe care il si admira. Si, din ce in ce mai des, “priveste” spre rasarit si Moscova, unde a tinut mortis sa trimita militarii moldoveni sa defileze de 9 mai.

Astfel se face ca, atunci cand a venit vorba despre decretul lui Ghimpu, Filat a intrat in hora cu Lupu si Urechean. Chiar daca nu s-a lansat in declaratii dure, a lasat de inteles ca nu este de acord. Si, mai mult, a participat si la actiunea prin care s-a impiedicat condamnarea comunismului in parlamentul de la Chisinau, pe 28 iunie. Ocazie cu care a si precizat ca nu este vorba de anularea decretului prezidential, semnat de Mihai Ghimpu, ci doar de o aminare a sedintei. Premierul moldovean a declarat ca la baza acestei decizii au stat mai multe motive, dar, in primul rand faptul ca, deocamdata, Alianta nu a ajuns la o pozitie consolidata in vederea condamnarii comunismului. Este nevoie de o pozitie unica in acest sens, astfel ca in momentul in care deputatii vor lua act de raportul comisiei, sa nu se mai revina asupra subiectului, a precizat Vlad Filat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult